| Noexam a întrebat:

Ce parere aveti despre "Legile belagine"?

Legile belagine „stau la baza civilizației umane" (Fontes II p.19). Erau codul după care trăiau, în urmă cu mii de ani, pelasgii, înaintașii tracilor. Pelasgi, erau consideraţi de vechii greci, care au venit mult mai târziu pe pãmânturile Eladei din Nord, „dioi", („divini") de aceeaşi origine cu zeii, (Homer-Iliada X, 422-426, 441), fãuritorii unei culturi si ai unei civilizaţii superioare care s-a impus în toată lumea, stârnindu-le astfel admiraţia și recunoaşterea superioritãţii.
Belaginele erau puse în versuri și, de asemenea, se cântau.

Cele 45 de LEGI BELAGINE le gasiti mai jos:

„ 1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.


2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.


3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet ca si pamantul cel neted.


4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.


5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.


6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.


7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.


8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cupamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta in calea sa. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.


9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulberea campului ce-ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamnala trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia, boala, amaraciunea si moartea.


10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere daca ea nu este lamurita de vreme.


11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a fost pamant si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pecarari nestiute si nebatute de ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, lamarirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de dobitoace si te va desparti de fratele si de vlastarul tau.


12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in cadere.


13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de dobitoace vei ajunge.


14. Gandul bun si vorba in inteleapta iti pot potoli necazul, iti pot racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.


15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea, si dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi, iar aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri, siasemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si oameni– si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc, si vatra aceasta este pururea.


16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu inflorite in inima ta.


17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.


18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste inapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme, caci iti va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.


19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; Daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.


20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare, caci in rod ai si samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau.Lacomia intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala, gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta, trufia intotdeauna aduce suferinta.


21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea sufletului tau, precum tulburarea aceea.


22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau, si cum samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului. Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa, gandul se usuca si nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul tare.


23. In vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea lucrarii tale inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta venirea cu o floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cumintea si simtirea limpede, inainte de a fi terminata.


24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a invelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, de acolo isi trage grabnica avutie.


25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin ochii tai.


26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea, ceea ce-l ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama de toate acestea.


27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te deea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.


28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de afara, dar este chemata de teamalor, insa teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.


29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.


30. Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste lunii pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.


31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca. Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului tau? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun, cat si omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata venind. Cine vede mai bine?


32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit in launtrul sausi iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si simtirea poftelor sale.


33. Este o floare mai frumoasa ca cealalta? Este un izvor mai limpede decat altul? Este un fir de iarba mai presus de un altul? Fiecare are taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul? Este mana stanga mai buna ca dreapta? Altfel vede ochiul stang de cel drept? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lorsi cele mici isi au rostul lor, cele repezi isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.


34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea
ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra. Vezi ce tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i linistea in suflet si limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.


35. Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.


36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea si toate acestea legasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toataintelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.


37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…


38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si plansul pandeste.


39. Iata dar calea de inceput : cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele, ziua sa le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine.


40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.


41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa poate aparea si delasarea, unde este curajul poate aparea si frica, unde este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta omului.
Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.


42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si frigul si caldura, si finetea si asprimea, aude si placutul si neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoare a si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si simturile sale, iar cele neplacute neinteleptuluihranesc mintea si inielepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.


43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesubt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea care desparte.


44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o pricepe.


45. Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra.
El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului."

BELAGINELE - EXPRESIE A DĂINUIRII MILENARE A VALAHILOR ÎN ISTORIE

„Societatea umană a înregistrat în evoluţia ei de-a lungul istoriei, populaţii care s-au distins prin nivelul înalt al civilizaţiei, exprimată în formele organizării socio-economice şi ale celei spirituale. Despre civilizaţia pelasgilor, înaintaşii daco-românilor, ai valahilor, au scris, sau au vorbit, mai toţi învăţaţii sau personalităţile antichităţii-şi n-au fost puţini. Acest lucru este explicabil, dacă ne gândim că pelasgii au roit din centrul originar, spaţiu vechi primordial, civilizator, aflat în zona carpato-danubiană, în toate direcţiile. (dr. N. Săvescu "Noi nu suntem urmaşii Romei", Ed. Axa, Botoşani, 2003, p. 33-38).

În urmă cu 12 milenii, pe acest teritoriu sunt menţionate în documentele antice, universităţile zalmocsiene, prin care au trecut mari nume ale antichităţii. Atestată documentar este însăHestia-Ista-Vesta 2500 î.H., ca Mare Preoteasă a Colegiului Fecioarelor-ştiutoare de carte.Aceasta conducea regatul feminin al dacilor "ce avea la bază cel mai vechi cod de legi scrise din lumea antică, cod cunoscut sub numele de BELAGINE sau "Legile Frumoase." (D. Bălaşa – "Basmul Romanizării", pag. 5, Fundaţia Artelor Dor, 1998).

Herodot-lib. I 211, aminteşte de un rege al agatârşilor Anacharsis care era contemporan cu Numa Pompiliu al Romei-694 î.H., " care a compus o lucrare în versuri despre legile scyţilor păstori. Despre legile agathârşilor, scrise în versuri a amintit şi Aristotel." N. Densusianu „Dacia Preistorică„ (Buc.Institutul de Arte Grafice Carol Gobel 1913 p.895). Redactarea legilor scite sau agathârşe, atribuite lui Anacharsis e mult mai veche, ţinând cont de faptul că turdulii sau turditanii din Pens. Italică care s-au desprins în timpuri"obscure"din A.Transilvaniei, aveau, cum spune Strabon 1 III 1, 6"un codice de legi vechi de 6000 de ani după mărturisirea lor „ Despre legile agathârşilor scrise şi cântate, vorbeşte şi Aristotel(Pobl. Sect.-xix, 28). De altfel creştinismul a preluat practica cântării Legilor Noi, hristice care sporeşte şi întreţine atmosfera de sacralitate. Putem accepta că aceste legi, date geţilor, sunt de origine divină, cum susţin unii, numai având în vedere faptul că, pelasgii făuritorii unei culturi şi ai unei civilizaţii superioare, erau consideraţi de vechii greci, care au venit mult mai târziu pe pământurile Eladei din N, "dioi", („divini") de aceeaşi origine cu zeii, (Homer-Iliada X, 422-426, 441) stârnindu-le admiraţia şi recunoaştera superiorităţii.

Existenţa pelasgilor antici consemnează pe un rege bărbat, numit Zalmoxa. Numele ni-l arată ca fiind un slujitor al lui Zalmocsis, menţionat la jumătatea mileniului al II-lea. (1400 î. d. H.), mare legislator. Scriitorul Lamblicus (33 d.e.n. Fontes I pag. 19) adaugă că Zalmoxa-tracul, "le-a întocmit legile" şi "le-a scris". Credem că acesta a reconsiderat aceste legi, în raport cu cerinţele timpului, rescriindu-le, aşa cum, de fapt, a făcut şi Deceneu. La începuturi în adâncul vremii, Belaginele au fost impuse prin constrângeri şi cu ajutorul vestalelor ştiutoare de carte.Deceneu, Marele Iniţiat şi Rege al dacilor, preocupat de cultivarea supuşilor săi, cum spune şi Herodot, a transcris aceste legi şi ele se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINE" (Fontes II p.416-417),şi tot el este cel ce a simţit nevoia să revizuiască şi să impună mai cu hotărâre, actualizând, legile vechi.

Belaginele "stau la baza civilizatieiumane" (Fontes II p.19). Ele au prinse în sine legile sfinte care au înveşnicit pe cei nobili, prin respectarea lor, prin perfecţiunea laturii iniţiatice şi nu numai, dar au fost şi „cuţite" pentru cei ce nu ştiau de nici o ordine. Belaginle sunt traduse diferit şi de contemporani; fie „legile frumoase", (D. Bălaşa op. cit. p.5 ), fie „legile naturii" (V. Kernbach - „Universul mitic al românilor"-Ed. Ştiinţifică 1994 ). Putem lua în considerare aceste interpretări, având în vedere că ele erau puse şi în versuri şi se şi cântau, asigurând prin prevederile lor, în cazul aplicării, o viaţă armonioasă.

Etimologia cuvântului "Belagine"

Unii cercetători propun ca etimologie structurile belanus – cele bune (legi) + ginus =începători, sau începuturi, deci legi de la începuturi, sau derivă acest cuvânt compus de la belle + leagines, ori de la bela + logos. Vom arăta care este etimologia cuvântului Belagine pornind de la relevarea clară a etimonului lexemului „Valah", care arată, fără îndoială, că Valahii de azi sunt aceeaşi cu Pelasgii de ieri şi că aceştia, cu adevărat, au fiinţat dintotdeauna aici, sunt cei mai îndreptăţiţi să se mândrească cu înaitaşii civilizatorii lumii, cu originea lor nobilă, şi că, acceptând Adevărul, oricât de surprinzător ar fi pentru cei încremeniţi în rutină, aşa-zisele pete albe, dispar. Vorbim de evoluţia în timp a lexemului "Pelasg"şi înregistrăm următoarele forme: pelasg(i)–pelah(i) – velah(i) – valah (nu insistăm asupra legilor fonetice, acestea au fost prezentate în studiul –Valahii – factor de continuitate în istoria universală – M. Ciornei – rev. Dacia Magazin nr.23 iulie 2005). Considerăm lexemul BELAGINES un cuvânt compus din doi termeni şi anume din pelasgus şi gentes (gens-gentis, însemnând, "neam", „gintă"). Înregistrăm următoarea evoluţie fonetică: Desinenţa finală "us" cade ca o lege generală a trecerii la limba dacoromânâ – valahă-desinenţa –us este pelasgă nu latină – şi rezultă termenul pelas(g)gentis. Şi prima consoană „s", greu de pronunţat dispare şi rămâne cuvântul pelagentis. Prin efectul legii comodităţii în comunicare, se anulează fonemul "t"- se ajunge la forma pelagenis. Are loc metateza" i/e"; în vorbire, vocala "e" se confundă uşor cu vocala "i" şi se pronunţă termenul în discuţie pelagines. Între bilabialele "p" şi "b" se face confuzia într-o vorbire fluentă, fiind foarte apropiate sonor şi va rezulta termenul în discuţie belagines. În timp se pierde şi terminaţia finală "s" într-un proces normal de dezvoltare, în condiţii diferite ale aceleaşi limbi pelasge şi va rezulta lexemul. belagine.

Deci să sintetizăm: PELASGUS + GENTES = PELASGENTIS - PELAGENTIS - PELAGENIS - PELAGINES -BELAGINES - BELAGINE. In traducere vom spune - stricto senso – că cele două cuvinte "pelasgus" şi "gentis" înseamnă – "a neamului pelasg". Se cere, fireşte, o completare a sintagmei. Pentru a deveni inteligibilă adăugăm ceea ce-i lipseşte, şi anume cuvântul iniţial "leges." Se spunea încă în antichitate LEGES P(B)ELAG(E)INTES, adică LEGILE NEAMULUI PELASG. Cu timpul s-a pierdut, prin neuzanţă, termenul "leges" şi sensul său l-a integrat lexemul BELAGINES. Memoria colectivă n-a mai păstrat întreaga sintagmă, formată din mai mulţi termeni. Acest lucru se datorează tot nevoii de comunicare sintetică; utilizarea frecventă a termenului belagines, a făcut să se piardă sensul originar al celor două cuvinte, devenind sinonim cu noţiunea de "cod de legi". Etimologia cuvântuluiBELAGINE odată relevată, constituie încă o verigă din lanţul continuităţii şi vechimii valahilor.Deşi transformările etimologice nu sunt uşor de urmărit, fiind chiar plictisitoare, etimologia poate aduce lumină în problemele nedezlegate până acum, deschizând largi orizonturi spre cunoaştere, nu numai în istoria noastră, dar şi în cea universală. Dacă Pelasgii suntValahii, şi Belaginele sunt Legile Valahilor, atunci concluzia cea mai directă este căBelaginele sunt Legile Valahilor, şi am putea chiar închide demersul nostru privind – Belaginele, ca dovadă a continuităţii milenare a valahilor, în istorie. Demonstrarea evoluţiei fonetice a lexemului BELAGINES, susţine, ca un argument în plus, că valahii cei dispreţuiţi de unii ignoranţi, sau rău intenţionaţi, au ca strămoşi direcţi pe nobilii pelasgi, creatorii unei civilizaţii care s-a impus în toată lumea.

Vechimea Belaginelor

Acestea vin din timpuri imemoriale, după cum am arătat; existau încă în sec. al VI-lea e. n. şi Iordanes ("Getica c.11) spune că se numeau LEGES BELAGINES. Şi Dionisie Exigul.dac de origine,(465-545) cel ce a pus bazele calendarului creştin, introducând era noastră de la Hristos, responsabilul Marii Arhive Sinodale a Bisericii din Contantinopole "a avut în bibliotecă Belaginele" ( N. Dură-"Străromânul Dionisie Exigul şi opera sa", Rev. "Ortodoxia" 1979, p. 7). Filozof, publicist, astrolog, poet şi mare didacticist, moralist a fost acesta. Dionisie Exigul a ţinut legătura cu dacii de-acasă. Ştiutor de carete multă, cunoscând bine aceste legi morale, de bază pentru dacii trăitori, le-a lărgit importanţa, completându-le, valorificând şi tradiţiile orale şi a format un corpus de legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printre credincioşi, şi printre slujitorii preoţi. Aceste legi le-au păstrat şi urmaşii; în documentele istorice ale Banatului se numesc Jus Walachie, în Transilvania, în Ţara Românească şi în Moldova, Lex Vlachorum, sau Jus et Consuetudo; în Ungaria - Antiqua Valachorum Lex et Consuetudo sau Mos Valachorum. In Polonia se numeauJus Valachorum (apud N. Densusianu. op cit. p. 879). Am insistat asupra acestor denumiri pentru că, având în vedere că „pelasgii" se numesc în timp „valahi", este clar că legile bătrâne s-au păstrat neîntrerupt şi că vecinii aveau conştiinţa originii valahilor şi a vechimii legilor lor, pe care le numesc fie Antiqua, fie Vetus. Orgolioşii romani au preluat legile de la daco-pelasgi, chiar dacă-i urau. Tacitus (Ann. 27) menţionează că decemvirii, la îndemnul senatului, au făcut un proiect de legi pentru romani, „culegând din toate părţile, unde au putut afla ceva bun". Servius (Aen. VII 695) spune că aceeaşi decemviri au luat de la falisci, "o populaţie de păstori, grupă de BELACI – velahi, emigraţi din regiunea Carpaţilor şi a Istrului, stabiliţi în Etruria, sute de dispoziţiuni legale şi au mai luat unele suplimente la cele "XII Table". În sec.al XVI-lea şi al XVII-lea la Făgăraş încă se înregistraLex Antiqua Valachorum.

N. Densusianu, în urma unui studiu comparativ între acestea şi legile romane prinse în cele „ XII Tabe", ambele scrise în limba latină, arată că sunt identice şi ajunge la concluzia că „Tabulele" sunt o compilaţiune „şi că acelaşi cod din timpurile pelasge sunt Leges Belagines, în evul mediu numite Lex Antiqua Valachorum, sau Jus Valachie, prezente în A. şi E. Europei." ( N. Densusianu "Dacia Preistorică" pag. 903. ) S-ar putea pune problema şi invers-adică de ce n-ar fi copiat valahii legile de la romani. Problema are răspuns; în primul rând am demonstrat că valahii de azi sunt pelasgii de ieri, în al doilea rând înşişi autorii romani vorbesc de o lege tradiţională imemorială, (vezi Cicero-De Republica I. V 1) pe care o numesc Vetus Lex Romana, sau Vetus Mos, ori Romanus Mos – (Nominus p. 53). Chiar şi în Galia aceeaşi lege tradiţională era denumită Vetustissima Paganorum Consuetudo – (Cicero opera citată). Dacă cele "XII Table" romane constituie fondul legislasţiei romane, atunci sintagma Lex Antiqua Romanorum, sigur se referă la antichitatea anticilor, care nu pot fi decât strămoşii lor pelasgi. Platon (Critias, II, 259) confirmă acest adevăr spunând că"în regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă". La romani aceste legi aveau şi autoritatea unor legi sfinte pe care le venerau-tinerii erau învăţaţi să le cânte – spune acelaşi Cicero.(op. cit.) dar cu mult mai înainte acest lucru îl făceau agatârşii de pe malul râului Maris. (Aristotel-op citată)

Belaginele – arc în timp

În demersul nostru de a alcătui un studiu despre antroponimele pelasgo-române, am întâlnit spre bucuria şi stupoarea noastră câteva antroponime – (nume de familie ) ce trimit labelagine în modul cel mai direct, purtând în sine, sau în radical, noţiunea de belagine.Prezentăm aceste antroponime odată cu identificarea lor : Blaga = balaginus + lexunus =cele date, legile cunoscute de toţi pe care le respectă; Blaguţi = belaginus + gutiunus = termenul"gut (iunus) este păstrat în germană din adstratul pelasgic – (în istorie se vorbeşte de prezenţa pelasgilor şi în N. Germaniei), însemnând bun, straşnic, decilegile date (pentru toţi) păzite cu străşnicie; Blahovici = blaganus+ hovinecus =homo+ovis+ nec(us) = ucigător de oi străine (locuţiune adj. cu sens metaforic)=neruşinat, deci legile obligatorii cu neruşinare călcate ( înseamnă moarte). Ne uluieşte puterea de influenţă a acestor Belagine, rămase peste milenii încifrateîn nişte nume de familii care există şi astăzi; aflăm, în acelaşi timp şi formele locale de pronunţie a lexemului Belagine şi anume-balaginus, belaginus, blaganus. Observăm că încă din vechime lexemul belagines include şi pe cel de „leges". Ecouri impresionante, din întunecimea istoriei aduc aceste antroponime. Un imens prestigiu a făcut ca să rămână peste milenii, în legătură cu nişte răstrămoşi, ai celor ce poartă acest nume, indivizi contemporani cu noi.

Un succint comentariu evidenţiază câteva caracteristici care explică păstrarea legilor belagine până foarte târziu, în epoca modernă, sub denumirea de „legile pământului" sau ale „obiceiului pământului". Desprindem de aici argumente imbatabile în legătură cu vechimea extraordinară a dacilor pe aceste pământuri, evidenţiind şi continuitatea lor pe toată întinderea fostei Dacii, indiferent de evenimentele istorice, păstrarea lor nealterată, ca şi faptul că încălcarea lor putea duce la pedeapsa cu moartea. Dacă documentele scrise despre dacoromânii pelasgi, valahi s-au pierdut, sau au fost distruse intenţionat, dacă monumentele-edificii le-a distrus timpul sau omul, atunci limba rămâne sursa de informare cea mai sigură şi cea mai conservatoare.

Belaginele – legile obştilor valahilor

După ocuparea Daciei la 106 e. n., statul dac dispare; o mică parte dintre băştinaşi colaborează cu noii stăpâni-doar cei legaţi de administraţie în principal. Marea masă se retrage, în frunte cu nobilii şi preoţii iniţiaţi, în munţi. Aceştia se organizează – aplicând vechile legi în condiţii diferite. Principala formă ce funcţionează este cea a obştilor, ce se vor menţine, în unele zone destul de târziu, pentru că ele vor fi celula de bază a întemeierii cnezatelor şi a voievodatelor. Încă din „Pactul" propus de dacii răsculaţi în anul 117, e. n. se vorbeşte despre drepturile acestor „obşti", ceea ce arată că legile romane n-aveau aplicare pentru dacii organizaţi după legile „gintei". Belaginele devin Legile Obiceiului Pământului. Conducătorii obştei erau, de regulă, bătrânii, depozitarii legilor străvechi. Bătrânii erau numiţi şi înţelepţi şi obştea de aceea era condusă de sfatul bătrânilor." Transmise din generaţie în generaţie, prin viu grai, devin călăuzitoare în toată viaţa obştei, şi forţa lor de influenţare capătă tăria pământului, purtând şi denumirea de „rânduieli". Cea mai importantă lege, avea în vedere neînstrăinarea pământului unui „neam", ca instituţie constituită din membri înrudiţi prin sânge, care se integrau obştilor. Obştea era alcătuită de un număr de „moşi" care aveau în spate lor „un neam", care stăpânea pământul în devălmăşie. (Paul Stahl-1998, "Satele devălmaşe româneşti şi europene. Studii introductive- în H. H. Stahl, "Satele devălmaşe".vol. I Edit. Cartea Românească, Buc. pp.I-XLV). În popor mai circulă şi azi zicala –„a vinde moşi pe groşi."(a minţi). O dovadă a rolului „moşilor" şi a vechimii instituţiei ce o reprezintă, este faptul că a derivat cuvinte esenţiale din fondul principal lexical precum: „moşie", „moştenire", „moştenitor", „moşnean", Aceste lexeme se referă la ceea ce se va denumi mai târziu „patria", „pământul", transmiterea dreptului de stăpânire a acestuia din generaţie în generaţie, deci „continuitate", dar menţionează şi pe „deţinătorul liber de pământ, aparţinător de un neam, ce avea in frunte un moş ". Recunoaştem în spatele acestor cuvinte perpetuarea legilor străvechi, care consemnau libertăţile şi drepturile dacilor. Acestea sunt prinse în Lex Vlachorum păstrată în spaţiul carpato-dunărean până în zilelele apropiate, prin refuzul urbanizării şi prin continuitatea legii comunităţilor săteşti, lege a pământului, asigurată de bătrânii cu brazda în cap. Până târziu, (în sec. al XIX-lea), existau şi în Bucovina aceste formaţiuni obşteşti. Mai multe dintre acestea se integrau unui "ocol" cu un centru numit şi„vatră"care aveau instituţii proprii, obligaţia de a da ostaşi, aveau un for judecătorparticular, alcătuit din „Oameni Buni"- care erau oameni de bunăcredinţă, întocmai cum „aceeaşi instituţiune a „oamenilor buni" asigura arbitri şi martori aşa cum aflăm din vechiul drept românesc numit în documentele evului mediu mijlociu, Jus Valachie" (Hasdeu-Arh. Ist. III, 46 ), care nu puteau fi traşi în judecată decât de domnitor. Despre aceste instituţii vorbeşte codul numit şi Lex Romana Utinensis (sec.VI, VII ) despre care Schzupfer ( L. R. U. pag.85, I, 6. 2. ) spune că au fost copiate după un cod barbar şi că au fost scrise, la început, nu în latină, ci într-o limbă barbară. Bethman – (Hegel, Storia della constituzioni dei municipii italiani-1881, p.221), crede că această lege îşi are originea în Istria. Concluzia o trage tot N. Densusianu (opera citată): "Idioma în care e scrisă are particularităţi caracteristice limbii vorbite în Carpaţi şi Marea Neagră. Chiar şi principiile fundamentale ale legii se întemeiază pe Lex Antiqua Valachorum",(op cit. p.906). Legea consemnează rolul important pe care-l aveau, în judecata proceselor „Boni Homines" (oamenii buni) care se bucurau de mare independenţă juridică, ce puteau fi răspunzători doar în faţa principelui „întocmai ca în Banat." (ibidem). Pentru a argumenta că Lex Valachorum, Lex Utinensis şi Legea Pământului este una şi aceeaşi vom aduce câteva dovezi din documentele vechi.

Am descoperit un volum, de acte istorice-cele mai vechi din sec al XVI-lea- adunate dejudecătorul Câmpulungului Moldovenesc Tudor Ştefanelli, membru al Academiei Române, publicată în 1915. Acesta se intitulează „Documente din Vechiul Ocol al Câmpulungului Moldovenesc, cu mai multe iscălituri facsimilate în texte şi 19 reproduceri facsimilate de documente originale" (Ediţiunea Academiei Române, Buc..Librăriile Socec şi Sfetea, 1915). Aceste"Documente", au constituit, de altfel, materialul care a stat la baza discursului"de recepţiune" a autorului la Academia Română, intitulat "Istoricul luptei pentru drept în ţinutul Câmpulungului Moldovenesc". Credem că nu-i lipsit de interes, să amintim că T. Ştefanelli a avut colaboratori pe prof. I. Bianu, pe dr. D. Onciul şi pe N. Iorga. Puţin cunoscute şi nevalorificate „documentele luminează multe părţi întunecate ale istoriei Câmpulungului Moldovenesc şi ale multor alte ţinuturi, care în vechime păstrase, faţă cu descălecătorii Moldovei, oarecare neatârnare în traiul şi organizaţia lor internă; locuitorii din vechiul ocol al Câmpulungului se bucurau în munţii lor de multe privilegii şi de o neatârnare pe care celelalte ţinuturi ale Moldovei, afară de Vrancea şi Tigheciul (Basarabia) nu o aveau. Din acest motiv D. Cantemir în „Descriptio Modaviae" le consideră nişte „mici republici." Volumul amintit cuprinde tranzacţii de vânzare cumpărare, danii, zălojaguri, înscrisuri de împrumut cărţi de judecată ale bătrânilor şi ale vornicilor, hrisoave domneşti pentru câmpulungeni, cuprinse între sf. sec. al XVI-lea până în sec. al XIX-lea. În documentele amintite se arată, mai ales, importanţa OAMENILOR BUNI. Prezenţa lor e cerută de Legea Pământului, ei fiind împlinitorii judeţului dar şi garanţi ai adevărului hotărârii. În cel mai vechi document ce e prins în acest volum, o carte de „zălojag", de la anul 1611, leat 7119, între Ursul Mănăilă şi feciorul lui Gheorghe pentru un loc din Pecişte se vorbeşte că atunci când s-au făcut „acest adevărat zapis, au fost mulţi oameni buni" urmează o listă de 7 nume,(op. cit. p. 1). Aceeaşi importanţă a celor aleşi de obşte, este consemnată în înscrisul de la 1765=7274 noev 11 „dat la mâna lui Ghiorghiţ(î)..precum să să ştie, după cum arată hotarnica pân mărturie aoamrni buni şi bătrâni" (idem pag. 78). Chiar domnitorii şi boierii recunoşteau această instanţă a bătrânilor, după cum arată un act din 1775-leat 7264 prin care paharnicul C-tin Cantacuzino, ispravnic al ţinutului Sucevei „rânduie pe urma unei cărţi gospod pe mai mulţi bătrâni din Candreni să măsure şi să hotărască moşiile fraţilor Candrea". (op. cit. p.56-57).Acest rol de înfăptuitori de dreptate al bătrânilor se păstrează chiar şi în timpul habsburgilor şi în Transilvania şi în Bucovina. În rezolvarea unor neînţelegeri, de pildă – într-un act de la 1822, august,2, mart, 2 se arată că Scaunul C-lungului rânduieşte hotarnici pe Ioniţă Mircăş şi pe Ioniţă Lehaci, care împărţesc o moşie între urmaşi, cărora "le dau la mână carte de învoiaşă întărită de vornicul C-lungului şi de bătrânii din vatră"(idem p. 380-381).

Reprezentanţii obştei se implică şi în treburile împărăteşti, drept mărturie stă jurământul juraţilor din C-lung "rânduiţi de scaun şi de sat să facă cislă împărţirei banilor împărăteşti".(1786 dec, 1 op cit. p. 169). Funcţionarii împărăteşti nu puteau da din pământul împărătesc vreo bucată de pământ slujitorilor împărăţiei, fără hotărârea sătenilor.( „Noi sătenii din vatraC-lungului am dat această adevărată scrisoare la mâna lui Vasile Olariul, de aice, precum se ştie ca fiind bun gospodar şi purtător în poruncile împărăteşti şi moşie neavând, pentru trebuinţa sa, au făcut cerire şi i-am dat o bucată din locu împărătescu". (1784 iulie 10, op cit. p.150). Şi acum, după milenii recunoaştem, în modul de înstrăinare al pământului, Lex Valahorum. Moşia nu se putea înstrăina, nici pe timpul stăpânirii austriecilor, fără încuviinţarea tuturor rudelor; această încuvinţare era exprimată în zapise având în vedere, fraţii părinţii, nepoţii. Dacă în străvechime funcţionau legile scrise care prevedeau pedepse pentru cei ce nu respectau legile, în evul mediu până în secolul al XIX-lea se folosea imprecaţia asupra celor din neam, care ar fi revendicat vreodată ceea ce s-a vândut cu încuviinţarea neamurilor.Practica blestemului celor ce vor urma şi nu vor respecta dorinţele înaintaşilor este – se vede – mult mai veche – o întâlnim şi în actele de danie ale domnitorilor; Ştefan cel Mare lasă Mănăstirii Putna pămînturi, sate şi privilegii, cu blestem straşnic pentru cei ce vor nesocoti voinţa lui. Blestemul ţine loc de lege scrisă, dar e mai tare decât aceasta.

O formulă întâlnită în mai toate actele de până la sf. sec al XIX-lea, arată influenţa creştinismului. Aducem drept exemplu un document edificator, frumos şi pentru limbajul arhaic– "iară de acmu să va rădica dintru nepoţii noştri, sau din verii noştri, sau fieştecine din ruda noastrâ, să mai umble a mai răscumpăra acel iaz, să fie treclea şi proclet de 318 oteţ(i) din vă Nicichii şi anaftima şi negru ca Ariea, şi-s fim de Maica Domnului Hristos neertaţi. (e vorba de cei 318 părinţi de la Niceea ) 1652=(leat 7171 noemvre, 17-op cit. p.4-5). După Edictul de la Milano, din 313 e.n., dat de împăratul Constantin cel Mare, prin care creştinismul devin „religio licita", şi dacii, care au suferit prigoană timp de aproape trei secole de la Hristos, cu biserică apostolică, şi care au dat şi martiri, se bucură de recunoaşterea credinţei şi de încetarea persecuţiilor. Pentru daci, Sinodul I Ecumenic de la Niceea anul 325 e.n. a constituit un punct de reper în continuitatea fiinţării lor, ca neam, prin acceptarea prevederilor acestuia. Adunarea tuturor episcopilor bisericii creştine a pus bazele fundamentale ale creştinismului, a luat decizii majore, ce privesc dreapta credinţă şi unitatea bisericii, a respins ereziile lui Arie. A participat şi episcopul Geţiei Teodosie ("Iyvoarele Istoriei României", Buc. 970, p. 225-229). Prevederile sinodale s-au răspândit cu repeziciune, având în vedere uriaşa lor importanţă existenţială. Ele devin, prin asimilare, parte componentă a Legilor Obiceiului Pământului, a Belaginelor, adică a Legilor Valahilor şi întăresc morala atât de necesară, acum când codurile scrise nu mai există şi când e nevoie de autoritate pentru a supravieţui ca popor. Cunoscute chiar in prima jumătate a sec. al IV-lea, creştinii dacoromâni le-au transmis din generaţie în generaţie. Ele se manifestă în înscrisuri, multe secole. Jurămintele făcute în actele lor, până târziu, în sec. al XVII-lea şi chiar al XIX-lea, arată că legile strămoşeşti, Legile Belagine nu s-au pierdut.

În concluzie, putem spune ca Iordanes în sec. al VI-lea – că "Belaginele există şi azi". Ele trebuie descoperite prin dăruire, prin renunţarea la prejudecăţi, şi, mai ales, prin deschiderea la ceea ce oferă miturile, obiceiurile, şi datinile, tradiţiile orale, şi, în mod deosebit, limba.Civilizaţia superioară a pelasgilor, ale căror rădăcini urcă în mituri, organizaţi după legi flexibile, realiste şi perfectibile în timp, a asigurat evoluţia întregii omeniri.Cufundându-ne în adâncimea timpului, auzim ecourile cele mai îndepărtate ale strămoşilor, care n-au pierit, ci s-au înveşnicit şi ne-au înveşnicit prin limba lor melodioasă şi prin frumuseţea legilor, care îi unea de Cer şi-i ţinea drept, pe Pământ.

2 răspunsuri:
| oHarryo a răspuns:

Parerea mea e ca nu trebuie sa crezi ce zic cei din Adevaruri Tulburatoare (asta daca aici vrei sa ajungi), exista scrieri cu privire la legile acestea, dar se bazeaza pe niste mituri greco-romane, contin chiar si caractere fictive... lucrurile nu sunt clare.

| CCCman a răspuns:

Orice cioban de Bucuresti are nevoie de brisca la el sa taie slana cand face un popas intre mijloacele de transport.
se intinde pe banca in statia de ratb cu acoperis verde inaugurat de primarita smart, sparge o ceapa, scoate brisca, taie telemeaua si slana si baga un pranz inainte de a lua urmatorul metrou spre Pipera Swamps unde da cu sapa.