| danielrazvan a întrebat:

Salutare tuturor!
Am avut permis Britanic preschimbat în 2017 din cel românesc, acum in urma unei sancțiuni de circulație pe teritoriul României, mi-a fost suspendat permisul, pe două luni, când m-am dus sa mi-l iau, după două luni, au apus că deja permisul a fost trimis în țara emitentă Anglia. Am vrut sa mi-l schimb in cel românesc, pentru că eu in Anglia nu mai mă duc și autoritățile române mi-au spus că nu pot să-l schimbe, pentru că eu am interdicție de a circula pe teritoriul Angliei. Când am auzit așa ceva am rămas uimit, ce este de făcut, chiar nu știu? Pentru că mi-am verificat permisul online la DVLA gov.uk și nu am puncte penalizare, dar am văzut întreruperea dreptului și a conduce, de ce!? Habar nu am, foarte ciudat dar chiar și așa, eu pot sa fac școala de șoferi în Romania și permisul din Anglia sa-l anuleze autoritățile britanice la cererea mea!?

1 răspuns:
| danielrazvan explică:

Cât am stat acolo mi-am văzut de treaba mea, și munca, care am avut-o pe teritoriul Angliei, nu m-am ocupat c-a alții, de furturi, și tâlharii. V-ați înșelat în privința mesajului care l-ați dat, sincer va spun!