| sabin89 a întrebat:

Moartea domnește ca un rege. Sau ca un dictator? Se vede că are autoritate peste toți oamenii. Fie el mare specialist în medicină, fie el savant de renume mondial, fie el ce-o fi, până la urmă trebuie să se înfățișeze înaintea ei și să își primească smerit sentința. Nu are de ales. Dar, moartea e una și noi suntem miliarde. Cum de nu o putem birui? Poate pentru că nu suntem uniți? Rușii trag într-o direcție, americanii în alta, chinezii în alta, evreii în alta, arabii în alta... Dacă am fi uniți, ne-am putea mai bine conjuga eforturile și rezultatul ar putea fi altul? Să fim una, ca să folosesc un termen biblic. Una însemnând uniți în idei și acțiuni, sau poate chiar în gânduri și în simțiri.Dar, de unde atâta unitate? Nu găsim asta nici în interiorul unei țări. PSD-ul trage într-o parte, PNL-ul în alta, AUR în alta, Șoșoacă în alta. Nu găsim unitate nici aici pe TPU. Unii sunt sarcastici, alții aroganți, alții miștocari. Nici chiar într-o familie nu prea mai găsești unitate, dacă e să te iei după statisticile care arată situația divorțurilor. De fapt, însăși noțiunea de familie începe să fie ridiculizată.
În fine, să revin. Credeți că într-o situație, chiar utopică, în care ne-am avea cu toții ca frații și am colabora în cel mai bun mod posibil, am putea da o lovitură mortală...morții (și îmbătrânirii, bineînțeles)? Adică, parafrazând autorul unei scrisori către corinteni, să dăm afară din mijlocul nostru pe răul acesta? Sau, parafrazându-l pe Trahanache, să-l dăm afară pe onorabilul?
Poate că totuși nu e o utopie, având în vedere cât de repede progresăm cu știința și tehnologia și că se încheie tot mai multe tratate de alianță și prietenie. Ce credeți?

31 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Suntem inca foarte departe cu stiinta de o asemenea nivel de cunoastere.
Nu stiu, daca Omul va inainta atat in stiinte, incat sa poata rezolva problema nemuririi.
Iar daca o rezolva, trebuie rezolvata si problema suprapopularii.

| sabin89 explică (pentru Bula):

Cu suprapopularea nu ar fi o problemă, având în vedere cât de mare e universul și cât de multe planete ne așteaptă cu brațele deschise să le populăm.

| Bula a răspuns (pentru sabin89):

Chiar si in timpul drumului pana acolo ar putea fi problema, dca nu s-ar recurge la sterilizare.

| Simpatic a răspuns:

Moartea a avut mereu nevoie de personificare ca sa fie inteleasa mai bine ca si personaj, eu nici nu-i mai spun Moartea cu Coasa ci Thanatos, asta mergand pe personificare cum ai spus si tu
Cat despre moarte ca si fenomen "natural", aceasta va putea candva sa fie stopata dar cine stie peste cati zeci sau sute de ani...literatura SF speculeaza cum, tot felul de deviceuri care vor vindeca omul sau il vor reinvia, tot felul de nanoboti care vor vindeca omul cand isi va injecta acesti roboti microscopici direct dintr-o seringa etc
Observi faptul ca literatura SF preconizeaza viitorul ca fiind robotizat si nicidecum metafic, desi asta explicam si astazi exista palpabilul si exista ceva deasupra tuturor in Univers, nu ma refer doar la Dzeu, ma refer la anumite forte si energii metafizice care exista in Univers
Ma incanta totusi cand vad anumite filme (noi sau vechi) care imbina SF-ul cu pergamentelewinking consider ca anticul dar si viitorul au farmec impreuna

| sabin89 explică (pentru Simpatic):

"va putea candva sa fie stopata..." Așa zic și eu. Când? Nu putem face niciun pronostic în prința asta. Cândva. Faptul că tot ce este viu moare într-un final este descurajant. Însă, așa cum spuneam mai sus, avem și motive de speranță. Principalul motiv ar fi că omul e cu totul altceva față de toți și toate câte sunt în jur, însuflețite sau neînsuflețite. Deci ar trebui să se deosebească și în privința asta, a dictaturii morții. Și, dacă o vom stopa vreodată, mă gândesc că vom putea face ceva și pentru cei ce au murit între timp. Sunt atâția oameni de valoare, cu atâta inteligență și cu atâtea talente, care astăzi nu mai sunt în viață. Pare greu de conceput ca aceștia să fie dispăruți pentru totdeauna.

| Simpatic a răspuns (pentru sabin89):

Pai data viitoare cand merg la mama omida o sa-i cer si anul in care omenirea nu va mai cunoaste boala si nici durere happy dar iti dai seama ca asta va fi peste foarte multi ani...nici nu mi-as permite sa dau un pronostic
cred totusi ca asta se va intampla inainte ca Pamantul sa fie distrus...asta daca nu va fi distrus de vreun nebun care a apasat pe un buton ROSU...si a lansat cateva bombe atomice
Nu te speria genii au fost si vor exista mereu!

| RAY a răspuns:

Sebi moartea nu exista, in fapt nimic nu exista, suntem o adunătură de materie moarta atât, niste atomi atât, omul se va auto distruge in anul 2066 luna decembrie, ziua 1, războiul nu va porni dintr o țară care are în prezent bomba nucleara, in fapt va porni unul civil în toată lumea apoi nuclear, vor mai trăi câțiva care vor locui pe Marte, in timp Marte va deveni noul Pamant dând naștere vieți

| relian a răspuns:

laughing n-are a face unitatea in fizica, moartea este o chestie fizica, adica se supune legilor universului.Asa ca daca atomii mor, logic vom muri si noi, sau mai bine spus ne transformam dintr-o stare in alta, din materie in energie, dar nu ramanem entitati diferite, energia se pare e ca vintu laughing totu la gramada, sau ca apa.

Comparatia aia cu ce se intampla intre oameni e buna, mai destinzi atmosfera, insa nu exista cineva in universul asta sa poata opri aceasta trecere de la o stare la alta.

Daca e sa ma refer la oameni, ori mai exact la romani, acolo da, ar fi o chestie sa se poata face ceva.
Dar din ce spun datele, istoria, se pare ca oamenii, in sepcial romanii niciodata nu prea au fost uniti, de zici ca ar fi unu dintr-un capat, altul din alt capat al universului.

Mai stii poate ca romanii nici nu sor amesteca in energia aia universala laughing stau ori la fund, ori la suprafata undeva, nu se amesteca nici deal dreacu laughing
Nu vor aliante, nu vor prietrenii, nu-s curiosi, ei vor sa fie mai tari decat oricine si orice din univers.

Daca e sa disacutam daca am putea sa traim mai mult, asa teoretic ar fi posibil, dar nu nemurirea, pentru ca am spus, la un mom dat va dispare si universul, unde vor sta nemuritorii laughing

Dar sa fim capabili sa urcam limita, de viata, ori sa traim mii de ani, suna a viitor de ala nu departat, ci f indepartat laughing
Asa teoretic e simplu, ori resetam organismul la setarile originale, ori fabricam clone fara informatie si doar transferam informatia de la un corp la altul.
Astea ar fi asa cele mai simple chestii, simple vorba vine, pentru ca nici asa la ora asta nu stim daca lucrurile vor functiona.

Pina nu faci nu ai certitudinea ca o sa fie asa. Dupa trebuie sa observi cit de mult o poti face in timp, apoi o sa stii da merge, nu merge.

Dar sa ajungem acolo vor trebuie f multi ani.Nu este vorba de unitate, stai tu linistit ca unia se ocupa.
Care se ocupa? Aia care se pricep si carotra le place. Nu merge aici hai sa fim uniti, sa fim uniti sa ce? Daca doar unu din noi, sau nici unul nu-i capabil, te poti uni si cu alte civilizatii ca tot pe loc vei ramane.
Cei care au adus descoperiri majoare, s e pare ca n-au fost uniti laughing in sensul ca nau lucrat in echipe, au fost indivizii singuri, solitari.

In ultima vreme sa mers tot pe chestia asta pe echipa, dar uite ca nu prea se descopera mari chestii, tot unu asa ratacit o sa apara si poate i se va aprinde ceva luminite pe undeva.

Ori cine stie sa viseze, multi se pare asa au spus, ca au visat ceva legat de munca lor, de ce cercetau si asa le-au mai venit ideile alea geniale.
Chiar si Tesla o zis daca nu ma insel ceva genul asta, ca unele idei iau venit in somn laughing
Bine conteaza sa fii si implicat in acel domeniu, altfel nu stiu de visul tiar da ceva idei.

O fi probabil ceva informatie ce o aveam in celule, care provine de la celula primordiala si sa tot transmis, apoi asa scapa de acolo ce poate scapa si noi am realizat toate ce le vedem in felul asta.

Dar si astea is doar teorii, noi pe aici la fel doar ne dam cu presupusu, altii spun ce au citit din ce au spus altii, o facem sa mai treaca timpul, oricum nu e pe aici nici unu destinat sa aduca ceva schimbari majore umanitatii laughing

Pina la urma vorba " poetului" oare mai sintem noi aia de cand ne-am nascut?
Nu mai sintem cei nascuti, tot organismul nostru sa inlocuit, am putea spune ca nici nu traim mai mult de cateva zeci de ani.
Poate ca sunt cateva chestii care raman, dar 3 lulele, ramane ceva un cui de la casa veche laughing

| sabin89 explică (pentru relian):

Prima dată mă gândisem să pun o întrebare gen "pisica mea și-a scrântit piciorul. Ce să fac?" Dar pe urmă am zis că mai bine ceva cu puțină filosofie și cu trimitere la știința viitorului. Zici aici că și universul va muri cândva. Eu nu m-am dus așa de departe. Ziceam să trăiască și el (omul) măcar vreun milion, două de ani. Îți dai seama ce minunat ar fi. Cât vin ai putea să bei, câte butoaie. Și câte sarmale ai mânca...Ehe, aia viață!

| relian a răspuns (pentru sabin89):

Si cate femei, conducte de femei. Hai nu milioane, dar acolo macar cateva zeci de mii de ani tot ar fi bun? Poate or fi asa oameni, cine stie.Dar oare o fi bine? Ma refer ca om ca ce simti ce o sa faci atita timp. Treb sa fii atent la anumite intervale de timp sa nu te stie careva. Plus sigur te vei implica sentimental si la fiecare 50 sau suta de ani o sa suferi. Dar banui cas mai multe din astea de bine, mai ales ca vei sti ce sa faci, cum, vei avea bani. Ei lasa ca poate oi fi eu unu de asta sa traiesc asa zeci de mii de ani, o sa viu sa iti zic cum e? cand o sa te reincarnezi si tu peste stiu si eu cate milioane de ani.

| gabicoo a răspuns:

Orice ființă, fenomen, corp cosmic, galaxie, univers, zeitate, etc are un sfârșit și acel sfârșit trebuia să aibă un nume.

| sabin89 explică (pentru gabicoo):

Bine, asta e o constatare. Dar poate că nu este un adevăr bătut în cuie. Poate că e valabil pentru toți, mai puțin pentru om. Omul este o categorie cu totul aparte. E mult deasupre unui corp cosmic, sau a unui bolovan. Chiar și deasupra unei plante sau a unui animal. Nu-l poți compara cu un cimpanzeu sau cu un cal; sau cu un bou. Cu atât mai puțin cu un porc.happy

| gabicoo a răspuns (pentru sabin89):

Singurul lucru care îl deosebește pe om de restul ființelor este rațiunea. Și atât. Nu avem termen de comparație la nivel cosmic.
Omenirea este la stadiul consumării resurselor naturale ale planetei și atât. Suntem prădătorii propriei planete. Nu vom ajunge vreodată să explorăm alte sisteme solare sau o parte din galaxie. Practic suntem un fir de nisip pe un bolovan care se rotește în jurul unei stele de dimensiuni medii. Nu vom ajunge vreodată zei ca să dobândim nemurirea.

| sabin89 explică (pentru gabicoo):

Momentan nu am timp de citit. Poate îmi spui vreo idee principală care se desprinde din carte. Apropo, ai citit Homo Deus?

| gabicoo a răspuns (pentru sabin89):

Nu e o carte - este o teorie a savantului Nikolai Kardashev referitoare la evoluția civilizațiilor și clasificarea lor în funcție de valorificarea resurselor de energie:
Nivelul 0 civilizația noastră care consumă rezervele de energie fosilă și lemnul.
Nivelul I civilizațiile care folosesc întreaga energie a planetei: eoliană, solară, inclusiv a uraganelor.
Nivelul II civilizațiile care folosesc energia stelei din centrul sistemului lor planetar - este vorba despre sfera Dyson.
Nivelul III civilizații care exploatează alte sisteme solare.
Nivelul IV civilizațiile care folosesc energia unei galaxii.
Nivelul V civilizațiile care manipulează universul și universurile paralele - civilizații care ajung la stadiul de zeități.

Despre Homo Deus am inceput sa o citesc dar a venit vacanța și nu am mai continuat. Rămâne să o termin la vară. Din ce am citit pot sa spun că Noah Harari vorbește despre o Epocă a păcii și că nu mai sunt posibile războaie și pandemii. Nu a fost capabil să anticipeze pandemia covid 19 și nici războiul din Ucraina.

Vom continua discuția după ce o termin.

| Seba2013 a răspuns:

In ziua de azi nu exista unitate ci razboi.

Nu are cum sufletul sa nu fie depresiv atunci cand vede doamnele si fetitele protestante care se strang impotriva oamenilor care merg la biblioteca si citesc.

Astea se infiltreaza si la servici si te condamna ca nu mergi la saloanele lor. Vin pe la munca si spun ca eu vorbesc pe TPU impotriva femeii.

De unde stiu ei contul meu? De unde stiu ce vorbesc eu pe TPU?

Deci sufletul nu are cum sa nu fie depresiv cu asemenea oameni care lucreaza cu mana guvernurilor si impotriva oamenilor care inceput sa citeasca.

Aveti grija cu doamnele protestante ca alea nu vor sa cititi filozofíe. Nu doar ca se cred protestante ci si militeaza impotriva filozofiei.

| sabin89 explică (pentru Seba2013):

"Aveti grija cu doamnele protestante" - Te referi la un cult protestant anume (baptist, penticostal...)?

| timidu89 a răspuns:

Nici o șansă! Pământ suntem și în pământ mergem cu toții. Inima degeaba o înlocuiești, tu practic ai murit, demult... De era asa nu mai exista cancerul, SIDA, îmbătrânirea. Nu vezi ca și Musk ia tratament pentru anxietate? Moartea e imbatabila. Ca frunza pomului, te usti și cazi.

| sabin89 explică (pentru timidu89):

"Pământ suntem și în pământ mergem..." - Da, dar și pământul este un organism viu; nu vezi câte microorganisme sunt în el? Așa că - nu știi de ce ar mai fi capabil și acest pământ!

| EestiSodalane a răspuns:

Nu ești primul care s-a gandit la asta! Oamenii s-au mai gandit exact la treaba asta cand s-au hotarat ca prin unitate sa construiasca un turn, într-un oraș numit Babilon, sau Babel. Iar dpdv Biblic acel episod a fost una dintre cele mai mari caderi a omului in pacat, una dintre cele mai scarboase idolatrii posibile. Nu, omul nu va invinge moartea, nici individual nici chiar de s-ar uni colectiv. Doar Hristos a invins moartea si doar prin Hristos poate individul sa nu moară.

| sabin89 explică (pentru EestiSodalane):

Ce era așa greșit în construirea unui turn? Și astăzi se construiesc zgârie-nori și nu se întâmplă nimic.

| EestiSodalane a răspuns (pentru sabin89):

N-ai inteles ce am zis? Nu arhitectura a fost problema ci faptul ca s-au unit toti în idolatrie. De asta Dumnezeu i-a imprastiat si le-a incurcat limbile. Turnul din Babel a fost un zigurat, iar ziguratele au fost "porți ale zeilor" prin care oamenii încercau să-L coboare pe Dumnezeu cu forța si sa le indeplineasca dorintele. Asta se numește idolatrie.

| MrAM a răspuns:

Moartea este o certitudine si o necesitate. Mi-a trebuit ceva timp sa ajung la concluzia asta, insa prin moarte oferim sens vieții. Ni se ofera un tichet la un spectacol in primul rand, asa ca trebuie sa ne bucuram de el si poate avem parte si de continuarea lui. Privind dintr-o alta perspectiva gândește-te ce s-ar intampla daca un dictator precum Hitler ar fi fost nemuritor? Acum cu dezvoltarea Ai-ului acel dictator prinde contur, ingrijorator zic.

| sabin89 explică (pentru MrAM):

"...asa ca trebuie sa ne bucuram de el"
Eu n-am auzit pe nimeni până acum spunând că se bucură că va muri, afară de cazuri de boli grave și incurabile. Poate mai sunt care se bucură și nu i-am întâlnit eu.
În ce sens vezi AI-ul ca pe un posibil dictator?

| MrAM a răspuns (pentru sabin89):

Nu am spus ca ma bucur ca am sa mor, am spus ca e o necesitate. Ai-ul in urmatorii 10 ani va fi zeci de ori mai inteligent decat cea mai inteligenta ființa de pe pamant. Acum pune tu in perspectiva daca AI-ul ar fi un om si noi doar o insecta, cam ce ar face cu noi? xd

| sabin89 explică (pentru MrAM):

Ai dreptate, am rupt din context (fără intenție). Cu "bucuria" te-ai referit la viață, nu la moarte. Scuze. Cât despre AI, am scris și eu mult în niște întrebări anterioare. Efectul e imprevizibil. Harari a vorbit de pericolul de a fi conduși într-un mod care ar putea fi mai rău decât 1984 al lui Orwell.

| EliLeli a răspuns:

Stii cum se intampla totul asa cum zice ADN-ul? Suntem facuti asa genetic. Deci, acolo gasim raspunsuri.
Oamenii s-au agitat ca nebunii pentru un vaccin cu mesager ARN apoi... Astora si sa le dai un vaccin (gratis) cu viata vesnica tot spun ca e conspiratie si ca vrei sa-i omori.

| sabin89 explică (pentru EliLeli):

Așa e cu ADN-ul, cum zici. Dar eu, optimist incurabil, ziceam de o prelucrare a acestuia în așa fel ca să nu ne mai programeze îmbătrânirea și moarteahappy

| EliLeli a răspuns (pentru sabin89):

Spuneai si de ceva unire a oamenilor. Nu o vad intamplandu-se prea curand. Chiar daca oamenii de stiinta ar gasi butonul pe care sa apese, oamenii ar lua-o razna. Pana si pentru ca au gasit bosonul x au luat-o razna.

| Trinitatea12 a răspuns:

Sa fii atasat complet de realitatea materiala prin imortalitate este chiar o soarta mai rea. Moarte este rea doar daca crezi in deluziile de ateu: ca iti dispare sufletul si nu mai existi (in actualitate, iti dispare doar "ego" - personalitatea, nu sufletul in sine).
Din cate stiu, moarte este mai mult o faza de trecere intr-o lume din alta. Fara moarte nu am putea vreodata s-a unificam lumea, deoarece moarte ne lasa sa devenim una cu Dumnezeu - asta este unitatea suprema si adevarata. Unitatea materiala chiar poate s-a dauneze daca este aplicata prin extreme (asa cum este astazi). Unitatea de familie, de exemplu, a fost distrusa de tendinta moderna/liberala de a vrea unitatea in absolut tot fara s-a conteze consecintele acestei strategii - nu mai exista familia, ca "suntem toti la fel si uniti!" Asta este o aberatie, dar multi o cred din pacate...
In scurt, moartea este un "prieten" si o forta care ne ajuta sa ajungem in locuri mai bune/care aduce unificarea vietii. Poate fii invinsa doar prin unificarea cu Dumnezeu (care poate fi facuta doar prin invatare si intelegerea filozofica). Oricum, reincarnarea vine dupa ce mori daca nu reusesti sa devii una cu Dumnezeu. Mai sunt destule sanse s-a "scapi" de moarte happy

Întrebări similare