| EmaS a întrebat:

Unul din cele mai mari mistere ale vietii, este moartea, iar in ultimele clipe oamenii sunt cuprinsi de sinceritate.

Ultimele cuvinte ale unor oameni celebri:

Probabil nu este nimic mai expresiv decât mărturia unui muribund. Chiar şi mincinoşii recunosc în aceste clipe adevărul. O privire pe patul morţii dovedeşte adesea mai mult decât marile cuvinte şi lucruri din timpul vieţii. În momentul în care oamenii se văd în faţa morţii, îşi pierd masca şi devin ei înşişi. Unii trebuie să recunoască faptul că au construit pe nisip, că s-au dedicat unei iluzii şi au păşit pe urmele unei mari minciuni. Scriitorul Aldous Huxley în prefaţa la cartea sa "Frumoasa lume nouă" arată că toate lucrurile ar trebui judecate ca şi cum le-ai privi de pe patul de moarte. Biblia spune: "Învaţă-ne să ne amintim că va trebui să murim, ca să devenim înţelepţi" (Ps.90:12).

VOLTAIRE, celebrul batjocoritor, a avut un sfârşit îngrozitor. Infirmiera care îl îngrijea a spus: "Pentru toţi banii Europei nu vreau să mai văd un necredincios murind!" El a strigat toată noaptea după iertare.

DAVID HUME, ateul, a strigat: "Sunt în flăcări!" Disperarea sa constituia o imagine groaznică.

HEINRICH HEINE, marele ironic, s-a pocăit mai târziu. Spre sfârşitul vieţii sale a mai scris poezia: "Distrusă este vechea liră pe stânca numită Hristos! Lira cea strunită de duhul rău pentru serbarea păcătoasă. Lira cea care trezea revolta, cânta îndoiala, batjocura şi decăderea. O Doamne... O Doamne, eu îngenunchez înaintea Ta, iartă, iartă-mi cântarea mea!"

Despre NAPOLEON a mărturisit medicul său: "Împăratul muri singur şi părăsit. Lupta sa cu moartea fu îngrozitoare."

CESARE BORGIA, un om de stat: "M-am îngrijit de toate lucrurile în timpul vieţii mele, numai de moarte nu, şi acum trebuie să mor cu totul nepregătit."

TALLEYRAND, ministru francez: "Eu îndur chinurile celor pierduţi."

CAROL AL IX-LEA, regele Franţei: "Eu sunt pierdut, o recunosc limpede."

MAZARIN, cardinal al Franţei: "Suflete, ce se va alege din tine?"

HOBBES, un filosof englez: "Eu stau în faţa unui salt înfiorător în întuneric."

SIR THOMAS SCOTT, a fost preşedinte al Parlamentului britanic: "Până în clipa de faţă n-am crezut că există nici Dumnezeu, nici iad. Acum ştiu şi simt că există amândouă, şi eu sunt dat pradă pieirii prin judecata dreaptă a Celui Atotputernic."

GOETHE, cel mai mare poet german: "Mai multă lumină!"

NIETSCHE, un filozof german, considerat de unii drept cel mai mare exponent al ateismului, a murit nebun. La 16 ani a scris unui prieten despre Iisus: "Ştiu că dacă nu Îl găsesc, nu voi primi răspuns la viaţa mea." Iar la sfârşitul vieţii a spus: "Vai de cel ce nu are patrie."

LENIN a murit cu minţile întunecate. El a cerut iertare meselor şi scaunelor pentru păcatele sale. Tineretul revoluţionar de astăzi va protesta cu tărie că acest lucru nu este în nici un caz adevărat. Ar fi chiar prea penibil să recunoască că zeul a milioane de oameni s-a compromis pe sine atât de deschis.

ZINOVIEV, preşedintele Internaţionalei Comuniste, ucis de Stalin: "Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Dumnezeu!"

IAGODA, şeful Poliţiei Secrete ruse: "Trebuie să existe un Dumnezeu. El mă pedepseşte pentru păcatele mele".

IAROSLAVSKI, preşedintele Mişcării Ateiste Internaţionale: "Vă rog, ardeţi toate cărţile mele. Priviţi pe Cel Sfânt! El mă aşteaptă de mult timp: El este aici."

IISUS HRISTOS: "S-a împlinit!"

Voltaire, David Hume şi alţii ar fi râs sau ar fi luat cu siguranţă în batjocură dacă li s-ar fi explicat în timpul vieţii lor că fără Iisus ar fi pierduţi pentru veşnicie. Cu toate acestea au trebuit să recunoască în final că Biblia are dreptate când spune: "Omului îi este dat să moară o singură dată, apoi urmează judecata" (Evrei 9:27). Cum vei muri tu? Va fi şi pentru tine prea târziu? Care vor fi ultimile tale cuvinte? Gândeşte la aceasta...

Drag cititorule, trebuie să ţi-o spun, chiar de o vei accepta sau nu: Fără Iisus, fără iertarea păcatelor tale prin sângele Său, vei fi pierdut. Şi anume, vei fi pierdut, dinaintea unui Dumnezeu Sfânt, într-un mod absolut, total şi veşnic. Dacă tu crezi că prin moarte se va sfârşi totul vei fi unul dintre cei mai înşelaţi oameni. Există doar unul care te poate salva: IISUS HRISTOS. Oare crezi într-adevăr că oamenii citaţi înainte au jucat doar o comedie la sfârşitul vieţii lor? Fără a avea pace cu Dumnezeu moartea rămâne o realitate îngrozitoare, dinaintea căreia fuge întreaga omenire. Nimeni nu vrea să audă de ea, o elimină din conştiinţa sa. Însă crezi şi tu că tactica struţului este o soluţie înţeleaptă?

Un chinez comunist care a pledat pentru execuţia multor creştini a venit la un predicator şi a spus: "Am văzut pe mulţi dintre voi murind. Creştinii mor într-un fel deosebit. Care este oare secretul vostru?"

Vrei şi tu să-l cunoşti? Dacă vei veni cu inima ta la Iisus Hristos şi vei vrea cu adevărat să ai pace cu Dumnezeu, atunci poţi rosti această rugăciune:

"Doamne Iisuse, Te rog, iartă-mi întreaga vină şi păcatul meu, revolta mea şi viaţa mea egoistă. Îţi mulţumesc că ai murit pentru mine şi că ai plătit cu sângele Tău preţul pentru păcatele mele. Te rog, vino acum în viaţa mea. Îţi deschid inima şi Te rog să fii de acum Domnul meu. Îţi mulţumesc că mă asculţi şi mă primeşti".

Nu are importanţă felul de exprimare, ci starea inimii tale. Îndrăzneşte. Iisus spune: "Cine vine la Mine, pe acela nu-l voi izgoni afară." Numai Iisus a luat puterea morţii.

Tu poţi trece cu siguranţă şi cu un zâmbet peste aceasta şi să izgoneşti din gândirea ta ceea ce tocmai ai citit, însă în felul acesta nu vei putea fugi din faţa morţii. Ce vei face atunci? "Doamne, spune-mi care este sfârşitul meu, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt. Iată, timpul vieţii mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de sigur s-ar ţine!" (Ps.39:5-6). De aceea spune profetul Amos: "Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău!"

Răspuns Câştigător
| LotusRadioactiv a răspuns:

Observ ca majoritatea fac mai mult caz de faptul ca Ema face "propaganda"...
Voi decideti daca sa citit sau nu. Voi decideti daca sa apasati pe intrebare.
Am vazut si atei pe TPU, care fac "propaganda"...
Cat despre aceste citate, cel putin 3 sunt adevarate. Spun asta pentru ca; e-am intalnit in diverse pasaje din carti.
Ah, si sunt intrebari si de ale ateilor care se refera la religie. Dar ei nu fac "propaganda", dupa parerea voastra, ei doar isi exprima convingerile.
Fiecare este liber sa aleaga happy

22 răspunsuri:
| JeSa a răspuns:

Ema dragă, şi eu sunt conştientă, ca şi mulţi alţii, că există o 'forţă' ce ne guvernează întreg universul, însă scuză-mă, dar (de-)acum ţi-o spun sincer - nici eu nu mă pot încrede în tot ceea ce se spune şi/sau în orice speculaţie. Când e vorba de rai, iad şi tot ce-ai mai înşirat tu pe-acolo, încep să devin foarte sceptică...
Uite, şţii ce-ţi propun (?) - scuze., aşa pe lângă, - să citeşti ceva şi despre "materia neagră"..., asta dacă într-adevăr doreşti să mai afli şi altceva, despre lumea în care te-nvârţi. Nu numai religie...
Numai bine.

| JeSa a răspuns:

Ema,
Îţi înţeleg gestul, dar fiecare reflectă asupra lucrurilor aşa cum consideră de cuviinţă şi/sau simte.
Uite, spre exemplu, ca să mă fac mai înţeleasă - nu crezi că totul se pune accentul pe o abordare personală, ce pune în mişcare întreaga noastră fiinţă, inclusiv emoţiile şi capacităţile noastre intuitive?
De-a lungul istoriei au existat o serie de oameni care au avut fiecare experienţele lor mistice şi/sau religioase. Unii dintre ei le considera pe experienţele lor ca fiind o revelaţie directă cu Acest Dumnezeu..., or' alţii le considera pur şi simplu ca fiind halucinaţii sau iluzii ce sunt influenţate, din punct de vedere psihologic, de convingerile şi educaţia anterioară ale acestora. Şi aşa mai departe. Of, sunt multe de spus, crede-mă, de învăţat/aflat nici nu mai spun...

| Hombre a răspuns:

Ema esti o mare mincinoasa, nu-ti pasa de nimeni decat de familia ta, cum nici mie nu-mi pasa de tine, sub masca cuvintelor "eu ii iubesc si ma rog pentru ei" esti doar o probagandista religioasa si o demonstrezi; "pur si simplu vreau sa ii fac pe cei ce nu cred in Dumnezeu, macar sa mediteze putin", ti-a cerut cineva asta? Cine esti tu, o alta mesia de Romania?

| EmaS explică:

Petruclaudiu
Imi pare rau ca te-am dezamagit. Iarta-ma.

| EmaS explică:

JeSsYkA
Draga mea.Sa stii ca fac acest lucru nu cu alte scopuri.Pur si simplu vreau sa ii fac pe cei ce nu cred in Dumnezeu, macar sa mediteze putin.Sa vada ca si cei mai mari atei, in clipa mortii, au recunoscut ca exista Dumnezeu.Fac acest lucru pentru ca imi pasa de ei.Chiar daca ma jignesc, eu ii iubesc, si ma rog pentru ei.

| EmaS explică:

Woodepints,BRO
De ce ateii au voie sa posteze intrebari provocatoare referitoare la Dumnezeu si la crestini? Ei pot sa ne faca nebuni si cum vor, fiindca nu le atrage nimeni atentia.Ne pretindem o tara crestina,macar putin respect cand vine vorba de Dumnezeu.
Si cu ce am gresit eu? Fiind categoria Stiinta si Filosofie m-am gandit ca le-ar fi la multi de folos sa vada ca si cei mai mari atei,si oameni importanti la sfarsitul vietii, au recunoscut ca exista Dumnezeu, ba unii au si vazut flacarile iadului.Am vrut sa trag un semnal de alarma pentru cei ce vobesc murdar la adresa lui Dumnezeu.Pentru ca le doresc binele.Stiu ca nu se intorc ei la Dumnezeu, dar macar sa isi schimbe atitudinea, vorbirea.De ce tot timpul se leaga de raspunsurile mele si ma provoaca? Ei au voie sa agreseze verbal? Eu nu am jignit pe nimeni prin vorbirea mea, am incercat sa dau sfaturi bune.Promit ca daca nu vor mai pune intrebari provocatoare referitoare la Dumnezeu,nici eu nu voi mai scrie despre asta.Dar atata timp cat ei intreaba, eu ma simt datoare sa le raspund, pentru ca eu cred ca am studiat multa vreme Biblia si am gasit multe raspunsuri.

| EmaS explică:

Ecea
Citeste si tu cartea,, Exista viata dupa moarte,, de Petru Popovici.Un grup de cercetatori si oameni de stiinta care demonstreaza ca exista viata dupa moarte.

| EmaS explică:

Hombre
Iti multumesc ca m-ai facut mincinoasa.Pentru mine a minti inseamna a savarsi un pacat.Incerc in viata pe care o traiesc sa ma feresc de minciuna.Dar vad ca aveti darul de a perverti tot ce spun eu.Imi pare rau ca ma urati atat de mult.Nu ma asteptam sa intalnesc atata impotrivire si atatea cuvinte pline de dispret din partea voastra.Imi cer iertare daca v-am gresit,si sa stiti ca,chiar daca m-am contrazis cu voi, sustinandu-mi punctul meu de vedere, eu nu v-am considerat dusmani.Din contra.

HepHap
| HepHap a răspuns:

Spune-mi, te rog, ca ai luat dintr-o carte citatele si nu de pe net, pentru ca fac spume daca iar e o manarie de spam pro fidae.

ardnaxur1961
| ardnaxur1961 a răspuns:

Deja asa-zisele tale intrebari au devenit trolling. Te plateste cumva dumnezeul ala al tau pentru fiecare convertit? Chiar nu inteleg de ce e atat de necesar pentru tine sa ne ucizi cu tot felul de manifestari din astea de bigotism.
Si, daca site-ul asta ar fi doar pentru persoane adulte si destul de inteligente incat sa gandeasca singure, n-ar fi mare problema. Dar vezi ca majoritatea celor care citesc intrebari aici e formata din copii gata sa creada gogoritele tale. Si, daca-i tampim de mici cu prostii din astea, nu prea mai are sens sa ne miram mai tarziu ca avem generatii peste generatii de cretini fara pareri, fara idei proprii, stand cu burta la soare si asteptand ca dumnezeul ala mult promis sa le bage in traista, in gura sau mai stiu eu unde.
Si sincer, postarile tale nu ma fac deloc sa ma gandesc la o posibila existenta a lui dumnezeu. Dimpotriva; daca ar exista, nu cred ca ar permite inmultirea atat de necontrolata a bigotilor. In fond, se pot face si hemoroizi de la atata pupat.

| mihaibrasov a răspuns:

Niste exemple jalnice ale unor oameni care nu difera cu mult de majoritate. Moartea este o enigma din cauza Bisericii Catolice in mare parte care a ocultat de-a lungul timpului niste notiuni (numite astazi ezoterice) doar ca sa tina masele sub control sub deviza : pacatos te nasti, pacatos vei muri, fara Isus Hristos arzi in Iad. Evident ca e ilogic sa te nasti pacatos sau sa n-ai cale de salvare fara sa fi afiliatul unei biserici.
Mai intereseaza-te si o sa afli exact ce se intampla atunci cand mori. Nu e un mister, sunt doar notiuni ocultate. Iti recomand cartile lui Robert A. Monroe, om care a facut si un institut si care s-a lamurit care e treaba cu after life.
Ok, acum ne lasi?

| miradoniz a răspuns:

Eu sincer am o mare problema cu toate amenințările astea cu moartea ale bisericii ortodoxe...stați blânzi și cugetați oleacă-cui ii faceți vreun bine? ca nu știu la ce folosește sa te plimbi cu un nor deasupra capului, dar știu ca bucuria este menționată în Biblie, ca "roada a Duhului Sfânt" Pe toți oamenii ăștia eu nu i-am cunoscuthee hee)dar am avut-o pe bunica-mea care a mers o viata la biserica și a murit în chinuri îngrozitoare.Era cea mai rea persoana pe care am cunoscut-o vreodată-și nici nu vreau sa ma gândesc cum ar fi fost dacă nu ar fi crezut

| petruclaudiu78 a răspuns:

Ema, ma dezamagesti!
Cand dam copy-paste (si inca la textul integral) spunem si sursa (asa e corect fata de autorul sau autorii articolul respectiv).
http://www.bcbluncailvei.net/articole/muribund.htm

| Ecea a răspuns:

Ema,dar noi nu incercam sa te facem pe tine sau pe cei credinciosi sa faceti absolut nimic.
Noi nu avem nimic cu voi,si nu incercam sa va schimbam mentalitatea chiar daca ne contrazicem pe aici.
Asta am tot incercat eu sa explic.Voi credinciosii sunteti propagandisti,nu lasati oamenii in pace, vreti sa fie ca voi, sa gandeasca ca voi.Nu inteleg de ce atata propaganda,ziceai ca tu nu bati la usi sa faci reclama lui Dumnezeu,dar vad ca o faci online,unde intr-adevar iti raspund mai multi oameni decat raspund la aia de bat pe la usi.
Comunistilor,nu s-a schimbat nimic la voi,aceiasi mentalitate ceausista(NU ESTI CA NOI,ESTI ARESTAT), aceiasi mentalitate din anii cruciadelor (NU CREZI IN DUMNEZEU, ARZI PE RUGI sau TREBUIE SA FI DECAPITAT).

| Ecea a răspuns:

Ema iar ma lasi fara cuvinte,te rog eu mai informeaza-te inainte sa vorbesti.
Uite iti recomand sa vezi un documentar realizat de cei de la BBC despre viata in totalitate, de la nastere pana la moarte, toti pasii.
Se numeste BBC Human Body.
Acolo ai sa intelegi de ce oamenii cand sunt pe moarte striga dupa "ajutor" sau au fel si fel de reactii.
Cand ai temperatura de 41º iti spun eu ca ai halucinatii si incepi sa vezi porumbei sau altele.Eu am avut si ma inchipuiam plin de sange,radeam singur si multe altele.
Cand esti pe moarte fiecare,creierul trimite un semnal catre toate organele si incep sa moara pe rand, moartea nu este brusca, totul se intampla in 24 de ore de la semalul trimis de creier.
Ultimul care moare este creierul, iar ultimul simt care moare este auzul.In ultimele secunde de viata,toata lumea are o reactie,fiecare se manifesta in felul lui,pentru ca totul in jurul ochiilor se intuneca(vederea fiind penultima care moare)si marea majoritate a oamenilor vad o lumina in care arata ca un infinit, dar se stinge in cateva secunde apoi totul ramane intunecat.
E normal ca oamenii sa aiba acele reactii cand tot ce mai vezi este o lumina iar tot corpul iti este mort, sunt ultimele tale secunde. Oamenii in ultimele lor 24 de ore nu mai sunt lucizi,gandirea lor devine schizofrenica.(Iti spun si din propriile experiente,mi-au murit zeci de oameni in fata mea si am vazut ultimele momente din viata lor,fiecare a inceput sa se comporte ciudat in felul lui,fiecare a murit in felul lui, unii mai usor altii mai greu, depinde de maorte.Moartea naturala este mai usoara,dar moartea din cauza unei boli poate fi foarte grea,din cauza ca creierul este "obligat" sa opreasca din viata toate celulele,iar la unele persoane inima poate fi tare,desi au multe organe si celule moarte in corp, inima poate continua sa functioneze si creierul continua sa fie oxigenat ceea ce inseamna ca simturile continua sa functioneze, deci simtim in continuare durerea.Cu cat inima rezista mai mult, cu atat durerea este mai mare pentru noi.)Asta este draga Ema explicatia oameniilor care urla si vad "foc" sau altele.
Este totul demonstrat stiintific si medical.
Dar uita-te la BBC The Human Body si ai sa intelegi corpul uman, reactiile lui si tot ce inseamna viata.

| shadovv a răspuns:

Interesant!

| Hăgiul a răspuns:

Ema, te felicit.

| bluebios a răspuns:

Ok chiar am inteles ceva din aceste citate. Oamenii cand sunt aparope de morte sunt speriati, incoerenti si nu mai gandesc lucid.

| GodBlessYou a răspuns:

In sfarsit am intrat in lumina! Ateii astea au crezut in Dumnezeu spre finalul vietii lor! Cred si eu! Mama ce prost am fost de nu am crezut de la inceput, acum in sfarsit am iesit din intuneric si pacat.
BRB
Bag o fuga pana la biserica sa ma spovedesc...

| Lizzu a răspuns:

NIMENI nu este pregatit cand vine momentul mortii, Ema.
Nici cel mai mare credincios al lumii!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Este stuit faptul ca omul traieste intr-un permanent pacat.Este normal si moral si dumnezeieste,ca macar odata in viata de pe pamint, orice om sa spuna purul adevar.Din pacate multi aleg sa traiasca in minciuna si se trezesc abia in ultimele clipe de viata sa spuna adevarul si sa isi aminteasca de Dumnezeu si Iisus. Pace voua, tuturor.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu stiu daca tu recunosti sau nu, dar in cele din urma nici nu are importanta pentru ca nu adresez cele doua intrebari persoanei tale ci adminilor.
A devenit site-ul asta site religios?
S-a mutat Trinitas pe TPU?
Nu esti singura care face propaganda religioasa. Mai este un user, al carui nume imi scapa pe moment si care la rindul lui a inceput sa faca acelasi gen de propaganda. A inceput o serie de postari prin care vrea sa ne dovedeasca existenta Dumnezeirii si ne cere contraargumente la argumentele lui.
In ultima vreme ai postat foarte mult pe site si din ce in ce mai agresiv. Postarea asta este pasul urmator, cel la care ne asteptam deja. Practic tu nu faci pe site-ul asta decit propaganda religioasa, chiar daca uneori incerci sa para ca nu postezi din motivul asta si intrebarea respectiva nu are tenta religioasa.
Referitor la postarea asta, toate citatele pe care le-ai dat, nu e musai sa fie reale. Oamenii respectivi nu mai traiesc sa spuna (si eventual sa se revolte), daca vorbele care li s-au atribuit le apartin sau au fost scornite de habotnici ori simpli oameni dornici sa arate ca si ei, "necredinciosii convinsi", in cele din urma au ajuns sa creada in Dumnezeu.
Ciudata coincidenta este faptul ca desi respectivii au negat religia insasi, nu una anume, pe patul de moarte au ajuns sa creada in Dumnezeu si nu in Alah. Nu am studiat problema, dar sint convins ca si musulmanii au acelasi gen de manipulare a maselor, aratind ca necredinciosii, pe patul de moarte il recunosc pe Alah.
Oricum, parerea mea este ca deja s-a mers prea departe cu propaganda religioasa. Site-ul asta a fost conceput pentru intrebari si raspunsuri. Dar nu orice fel de intrebari, ci intrebarile oamenilor care au nevoie de ajutor. Eu am spus in trecut ca asta este si trebuie sa fie si site de socializare. Asa mi se pare normal si de altfel asta mareste si traficul, tinta de altfel a adminilor pentru ca traficul atrage reclamele si implicit aduce bani. Dar prin socializare nu ma refeream la mesaje subtile menite manipularii. Prin intrebari si raspunsuri, nici adminii nu se refereau la postari care tind spre o manipulare mai mult sau mai putin subtila. Prin ajutor, nu intelege nimeni interpretarea lucrurilor in asa fel incit, fiecare sa inteleaga ca trebuie sa "se dea pe brazda" si sa devina credincios, altfel il asteapta o moarte groaznica, la sfirsitul unei vieti oribile. Este genul de manipulare pe care-l practica religia "ori esti cu noi, ori vei fi osindit si in timpul vietii si dupa". Pentru orice prostioara, prinde momentul un credincios, fie el crestin, musulman etc si te atentioneaza ca suferinta aia, cit de marunta este ea, vine ca pedeapsa pentru necredinta ta.
Nu am contestat niciodata, fiecare are dreptul sa creada sau sa nu creada in ceva si fiecare om care crede, are dreptul sa creada in ce Dumnezeu vrea. Mi se pare normal ca ortodocsii, catolicii, mormonii, adventistii etc, toti, crestini, musulmani si cine mai stie ce, sa traiasca alaturi in pace si armonie si la rindul lor, sa-i accepte si pe atei, la fel cum ateii ii accepta pe ei. Dar este aberant ca fiecare sa incerce sa-si impuna propriul crez celorlalti si sa devina din ce in ce ma agresiv.
Oricum sint deja conflicte pe site intre credinciosi si atei. Venirea ta si valurile pe care le faci, nu fac altceva decit sa faca o polarizare a userilor in doua tabere clare. Aparitia userului de care spuneam in deschidere, nu releva decit lucrul asta, ca deja cei care pina acum pastrasera discretia si interveneau ocazional si neagresiv, acum se simt incurajati si adera la miscarea ta.
Parerea mea este ca daca doresti sa faci propaganda religioasa, deja ai posibilitatea sa o faci prin media, o poti face si in cadrul bisericii tale si poti sa-ti creezi propriul site. Dar mi se pare de prost gust si agresiv, sa apari pe un site care nu si-a propus sa fie al religiosilor sau nonreligiosilor si sa faci propaganda religioasa, sa speli creierii pustimii de aici. Spun pustime, pentru ca oricum, pe cei care au depasit deja o anumita virsta (fiind mai copti la minte) si s-au declarat deja atei, nu-i mai poti aburi cu textele si citatele astea (care de altfel nici tu nu ai certitudinea ca sint reale).
Revin cu intrebarile de la inceput:
A devenit site-ul asta site religios?
S-a mutat Trinitas pe TPU?
Nu poti sa-ti faci tu site-ul tau unde sa aduni credinciosii si sa discutati la infinit cum Dumnezeu a plantat oasele de dinozaur ca sa induca in eroare ateii adepti ai evolutionismului? Trebuie neaparat sa o faci aici si sa stirnesti continuu dispute interminabile, care de altfel nu duc nicaieri, deoarece fiecare tabara ramine ferm pe pozitie, indiferent cite argumnente si contraargumente se aduc?