| Arthur a întrebat:

Pentru evoluţionişti, un mic citat din Darwin : " Viaţa acestei celule este proba despre existenţa lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu Cel prea înţelept care a creat lumea şi viaţa ". Pentru cine nu ştie, Darwin este un biolog evouţionist, cel cu teoria originii omului din maimuţă.
" În cele mai extreme clipe de îndoială, niciodată nu am fost ateu, în sensul că aş fi tăgăduit existenţa lui Dumnezeu ".
" Dacă există sau nu un Creator şi un conducător al universului, cele mai mari spirite care au existat şi au trăit vrodată, au răspuns afirmativ. "
Toate aceste vorbe aparţin lui Darwin care spre sfârşitul vieţii a răspuns referitor chiar la lucrarea sa de căpătâi, că totul este relativ.
Dacă acestea sunt convingerile lui Darwin, argumentele ateilor mai au vreo susţinere, ce părere aveţi despre aceste lucruri?
Oare dacă Darwin ar fi avut idee despre ADN la acea vreme, ar mai fi gândit vasta sa lucrere în aceiaşi termeni?

2 răspunsuri:
| Rognakar a răspuns:

Sunt multi atei care nici macar nu au auzit de darwin, nu cunostintele despre teoria evouţionista te face sa fi ateu pentru uni oameni pur si simplu e mai rational sa nu crezi intr-o fiinta superioara care nu se arata si sa crezi orbeste intr-o biblie

http://www.youtube.com/watch?v=MeSSwKffj9o

te rog sa asculti ce are de zis omul acesta :) e foarte comic

Răspuns utilizator avertizat