| ObsessedReader a întrebat:

Cred în existența lui Dumnezeu și a Diavolului, cred că există, ca două forțe.
Mi s-a întâmplat o chestie super ciudată și încă se întâmplă. Ocazional, visez că mă întâlnesc cu Diavolul într-o cameră aproape goală, fără uși, geamuri, sau alte chestii. Are doar o canapea. El îmi spune diferite lucruri. L-am ascultat de câteva ori și chiar m-am simțit mai bine după ce am făcut ce a spus el. Țin să precizez că treceam printr-o perioadă foarte nașpa, eram în depresie iar el mi-a spus cum să reacționez și ce să fac, și de când am început să-i ascult 'sfaturile' mă simt mult mai bine.
Am fost și la un preot, i-am povestit tot, iar el mi-a spus că asta se întâmplă ori pentru că m-am îndepărtat foarte mult de Dumnezeu, ori pentru că el are ceva să-mi spună, și pentru că Pământul și Iadul nu se pot 'întâlni' iar Diavolul creează o altă 'dimensiune' în care să putem comunica. Nu știu care e 'întrebarea' aici dar vreau sfaturi și, nu știu. Mi se pare destul de nasoală situați asta.

10 răspunsuri:
| Wehrmacht a răspuns:

Sunt singurul care crede ca in acest caz popa-i dracu?
Serios, real sau ireal, rau sau bine, ce mai conteaza daca te-ai simtit mai bine?

| mgtow a răspuns:

Nu mai asculta ce zice diavolu si fi optimista cand dai de greu, altfel sufletul tau va suferi in iad o eternitate

caramela
| caramela a răspuns:

Bunahappy
Stropeste camera ta cu aghiasma/tamaiaza..si in fiecare seara inchina-ti patul/perna si nu uita sa iti zici rugaciunea de seara.
Gandeste pozitiv si vezi ce se intampla
O zi frumoasa sa aihappy

| Elvina a răspuns:

Atat timp cat Diavolul te-a ajutat, poate nu e chiar atat de rau precum se zice. Sau ti-a cerut ceva in schimb?

| danay72 a răspuns:

Azi Dumnezeu nu mai vorbeste prin vise. Ceea ce gandim, ajungem sa visam.

| ElenaSA a răspuns:

Incearca sa te rogi in fiecare zi. Poate ca vei afla astfel raspuns la problemele tale.

| Deaad a răspuns:

E o porcarie ce spune popa ala.Nu ii da importanta.Astfel de lucruri nu sunt reale.

| Aiwendil a răspuns:

Sfaturile care ti le-a dat sunt bune sau rele? Ai grija sa nu crezi ca sunt sfaturi "bune",sa le urmezi si sa iti fie bine acum,iar mai tarziu sa te trezesti ca iti merge foarte rau.
Aceea camera te izoleaza de bine,de Dumnezeu, ingeri, arhangheli ca acestia sa nu poata interveni si sa te salveze.
Daca poti sa iti controlezi visul spune rugaciune, in special Tatal Nostru cu toata afectiunea si iubirea posibila, nu cu ura pentru ca il hraneste.Sau cere ajutorul lui Dumnezeu sau Ingerilor sau a Arhanghelului Mihai.

| Memecy a răspuns:

Bună,ai putea te rog să îmi descrii cum arată Diavolul tău din vis?

| Cloudless a răspuns:

... carti? filme? joace? astea is raspunsurile tale. Da si tu pe discovery o perioada si incearca sa iti relaxezi mintea. E plina cu porcarii. Cat despre alta dimensiune. nu stiam ca preotii romani mai nou stiu mai multe decat Stephen Hawking despre plierea dimensiunilor in continuul spatiu timp. Concluzie, gandeste realist, nu asculta preotu ala ca iti baga idei mai puternice in cap iar creierul tau le interpreteaza ca o asigurare ca ceea ce visezi e adevarat. nu stiu, intereseaza-te de alte religii. Nu lua in considerare ceva atat de aberant, e viata ta, intra in control.