Va rog ajutati-ma, dati-mi un sfat, ceva...Am 15 ani si sunt fata.Din clasa a 8-a pana acum trec printr-un cosmar nesfarsit : depresii, insomnii, certuri, descurajari, jigniri, ganduri de sinucidere, nu pot fii fericita, parinti si fratii mei sunt foarte dezamagiti de mine. in ultimul sem. clasa a 8-a dam de mate m-a lasat corigenta, NICIODATA nu am ramas, pana si directorul a luat-o la intrebari de ce m-a lasat chiar pe mine. Mereu am invatat la alte materii in afara de mate am avut media claselor 5-8, 8,70 asta e.pur si simplu nu ma nascut sa ma pricep la mate, chiar daca stateam si 3h in fata unui exercitiu si nu stiam acum sunt la profesionala profilul industrie alimentara ..ma simt inutila, sunt un nimic indiferent cat as incerca sa imi ridic moralul mereu ma dezcurajez cu gandul "Esti la profesionala, nu stii nimic! esti proasta! " imi doresc sa am si eu sentimentul ala de fericire. din clasa a 6 toate starile descrise mai sus nu se mai termina ..va rog dati-mi un sfat vreau sa am un viitor mai bun.

In primul rand vad ca nu te pricepi nici la limba romana.
Si acum sa iti raspund. Incearca sa nu te gandesti la tot ce este rau, gandeste-te la ce este bun. Incearca sa iti faci si tu niste prieteni. Nu este rau ca faci o scoala profesionala pentru ca iesi cu o calificare pe care multi nu o au in ziua de astazi si te poti angaja usor. Si poti lua bac-ul dupa profesionala si ai si calificare recunoscuta si diploma de bac, iar apoi poti face o facultate. Uita-te ca totul merge bine pentru tine. Incearca sa vezi partea buna a lucrurilor. Poate si parintii sunt de vina, dar sa stii ca parintii nu ni alegem, iar la noi in tara 80% din parinti nu au incredere in proprii copii si le taie aripile. Tu incearca sa gandesti pozitiv, fa-ti prieteni care sa te inteleaga, invata meserie la scoala, poate dai si bac-ul si totul va fi bine. Ai 15 ani nu stii niciodata de unde sare iepurele. Multa bafta.

Dacă ești la profesională e un lucru foarte bun. La terminarea acesteia, dacă chiar vrei să scapi de starea de inutilitate de care te plângi, ar trebui să te poți angaja în meseria pe care ai învățat-o. Ulterior ai putea face chiar și liceul la seral, dacă te atrage.
Oricum, vei fi cu mult peste mormanul de absolvenți de liceu care nici bacul nu-s în stare să-l promovez, așa sunt de bine pregătiți. Cât despre vreo meserie în care să poată lucra pentru a se întreține, nici vorbă.
Concluzia: orice șut în fund e un pas înainte! ai grijă doar să nu te-mpiedici!
Baftă!

În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.

Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.


Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...

Va multumesc pentru incurajare!