| Fillaide a întrebat:

Care carte dintre cele citite de tine te-a impresionat cel mai mult? Si un scurt rezumat daca se poate! Va rog, imi place mult sa citesc happy

Răspuns Câştigător
aqualuna
| aqualuna a răspuns:

Acum depinde şi ce vârstă ai... J D Salinger-De veghe în lanul de secară-un roman minunat pe care toţi adolescenţii ar trebui să-l citescă, Holden Caulfield e adolescentul rebel, dezamăgit şi neînţeles de lumea din jurul său, cu care toţi ne-am identificat la un moment dat. William Golding-Împăratul muştelor, e vorba despre un grup de copii, aflaţi pe o insulă îndepărtată, nelocuită,(ni se sugerează că au fost trimişi acolo din cauza unui cataclism atomic), care încearcă să recreeze regulile societaţii în care au trăit înainte să devină izolaţi, însă par să involueze treptat; civilizaţia şi educaţia vor ceda în faţa instinctelor, a simţurilor primare şi a forţei brute.Organizaţi asemenea unui trib primitiv, copiii urmăresc să ucidă "fiara" care trăieşte în inima junglei, fără să-şi dea seama că de fapt singura fiară de pe insulă este aceea care sălăşluieşte în ei înşişi.Am citit-o cu sufletul la gură, m-a impresionat şi m-a şocat, insula lui Golding (premiul Nobel pentru literatură în 1963) era atât de departe de lumea idilică şi luminoasă a lui Jules Verne în "Doi ani de vacanţă"! Glendon Swarthout-Binecuvântaţi animalele şi copiii, un roman dulce-amărui despre ieşirea din copilărie, povestea amuzantă dar şi emoţionantă a 6 băieţi aflaţi într-o tabără din Arizona ce pare un loc de vis pentru fiecare băiat american - acolo te învaţă să călăreşti şi să tragi cu arma, ca eroii romanelor cu indieni şi cowboys. Ei însă,"ciudaţii" taberei, nişte inadaptaţi cu probleme emoţionale, vor avea parte de aventura vieţii lor, o ciocnire violentă cu realitatea.Umberto Eco-Numele trandafirului, roman captivant, profund însă fără a fi plicticos, lecţie de istorie dar şi roman poliţist, plin de semnificaţii şi mistere, despre nişte crime ciudate petrecute într-o abaţie renumită pentru bogăţiile ei dar şi pentru biblioteca valoroasă, un adevărat labirint de cărţi care mi-a stârnit teribil imaginaţia... În alt registru, Dolmen de Nicole Jamet şi Marie-Anne Le Pezennec. O tânără poliţistă revine acasă, pe o insulă din largul coastelor Bretaniei pentru a se căsători cu iubitul ei din copilărie. Încep să se petreacă tot felul de crime bizare, apar semne rău-prevestitoare, legendele bretone par să fi prins viaţă, vechi păcate ies la iveală, sunt descoperite camere secrete şi adevăruri incomode, o nouă iubire se înfiripă, se citeşte cu sufletul la gură. Sau Barbaţi care urăsc femeile de Stieg Larsson, prima parte din trilogia Millennium, o carte numai bună de citit noaptea cand eşti singur(ă) acasă-crime terifiante, criminali in serie, tortură, dispariţii misterioase.Pentru adolescente, Anne Brashares-seria Pantalonilor călători-patru foarte bune prietene nevoite să se despartă găsesc un mod inedit de a păstra vie legătura dintre ele, prin intermediul unei perechi de blugi care, în mod miraculos şi în ciuda dimensiunilor diferite, li se potriveşte tuturor.Caroline Pitcher-Prăjitura de la ora 11- trei prietene, petreceri in pijamale, visuri adolescentine, admiratori secreţi, tot felul de probleme, câteva examene.

5 răspunsuri:
| Bacemi a răspuns:

Nunta in Decembrie de Anita Shreve. Am cumparat-o chiar in luna Decembrie, anul trecut. Ai aici o recenzie : http://www.metropolis.ro/books/book.php?product_id=2913

| ღ♥•º°mariposa°º•♥ღ a răspuns:

Buna! Cartea mea preferata este Maitreyi de Mircea Eliade.
Un scurt rezumat: cartea prezinta doua lumi diferite cea europenilor si cea a indienilor.Maitreyi este o fata(indianca) de 16 ani care a avut iubiri de ordin spiritual(exp a fost indragostita de un copac) si aceasta traieste cu tatal(d-l Sen) mama si sora ei mai mica Chabu.Allan este un european care isi traieste viata intens, vine in India sa munceasca si are ocazia sa lucreze pentru d-l Sen.Allan se aproprie de d-l Sen si vine sa ii cunoasca familia acestuia.Cu timpul cei doi se indragostesc cu toate ca el era mult mai mare, incercau sa opreasca aceasta forta interioara ce ii cuprindea de fiecare data, iar deoarece parintii doreau sa il infieze pe Allan, cei doi indragostiti cred ca ii vor impreuna. Ei se casatoresc pe ascuns, in carte fiind descris impresionant de frumos tot acest proces al indragostirii.De asemenea si prima noapte este reprodusa atat de ireal, totul pare pura magie. Ei in tot acest timp se fereau de parinti, insa intr-o zi Maitreyi cu Allan, insotiti de Chabu(sora Maitreyiei) au mers sa se plimbe, insa intr-un moment dat cea mica ii surprinde sarutandu-se.Intorsi acasa le povesteste parintilor, nu se stie daca din gelozie sau fara sa iti fi dat seama.Vestea schimba tot, Allan este alungat din casa d-l Sen(pentru ca cu timpul se mutase acolo) iar pe Maitreyi o tin inchisa in casa, toata aceasta tulburare produce moartea lui Chabu. El pleaca insa se gandeste neincetat la fata ce i-a luat inima, d-l Sen l-a rugat sa nu mai vorbeasca nimic cu Maitreyi. Allan primeste scrisori de la fata, insa nu le citeste apoi afla ca ea s-a vandut unui vanzator de fructe doar pentru a fi alungata de acasa si sa ajunga la el.Cartea are un final trist si se incheie cu aceeasi stare de incertitudine, privind cauzele despartirii de Maitreyi iar ultimele cuvinte sunt : "As vrea sa privesc ochii Maitreyiei". Am uitat sa mentionez ca aceasta carte este un jurnal confesiv, Allan se identifica cu autorul(adica Allan este Mircea Eliade). Mie mi-a placut f mult si sincer iti recomand sa o citesti pentru ca este f frumoasa.Cartea o gasesti si online pe net, exista si o versiune a Maitreyei contrar opusa a lui Eliade.
sper ca ti-a placut si ca ai inteles ceva din ce ti-am povestit.pa-pa :*happy

| andreutza_5786 a răspuns:

Cutia cu fantome. deci e asa este un barbat rockerist mai in varsta si sta cu una tanara si cumpara un costim al unui om mort pe internet si cand ii ajunge costumul vine si fantoma cu el si se intampla lucruri stranii.cauta pe net despre aceea persoana informatii si isi da seama ca e tatal vitreg al fostei prietene care a venit sa se razbune pe el. merge acolo unde a stat si ink ii mai sta cealalta fiica ca aia care a fost cu el sa sinucis. apoi isi da seama ca fosta de fapt a fost violata de tatal ei vitreg si a fost omorata. apoi merge la taikaso acasa(adica la tatal lui) care e pe moarte si acolo cu ajutorul fostei prietene(aia moarta) reuseste sa scape de el. si la sf happy endrolling on the floor

Răspuns utilizator avertizat
| Patricia_4154 a răspuns:

Crima si pedeapsa de Dostoevsk, are in plim plan drama unu tanar student care pune la cale ucidera unei camatarese pentru asi demonstra ca este indreptatit sa o faca, considerand ca este inzestrat cu calitati deosebite, el trece printr-o lupta psihologica cu sine insusi, pe parcursul actiunii ies la iveala o serie de dovezi care ar putea sustine crima savarsita, circumstantele fac ca el sa se indragosteasca de o prostituata aceasta ajutandul sa scape de remuscari si de a se mantui prin ispasirea pedepsei.winking