TPU Blog

Academia Motanov organizeaza la Bucuresti a doua editie a atelierului de scriere creativa pentru copii, in perioada 12 octombrie – 16 noiembrie 2014.

Coordonatoare este scriitoarea si jurnalista Adina Rosetti, autoare a romanului „Deadline”, primit cu entuziasm de critici si cititori, si a cartii pentru copii „Domnisoara Poimaine si joaca de-a Timpul”, ambele aparute la editura Curtea Veche.

Despre cum ajuta dezvoltarea copiilor atelierul de scriere creativa, Adina scrie: „Cred foarte mult in puterea povestilor si a cuvintelor, cred ca imaginatia nu inseamna doar visat cu ochii deschisi, ne si salveaza din multe situatii, daca stim cum sa o folosim, cred ca traim intr-o epoca in care se scrie frenetic (mai ales pe net) si nu prea ne mai putem descurca daca nu stim sa concepem si sa scriem corect un text si mai cred ca le trebuie copiilor niste alternative la jocurile pe tableta, calculator, smartphone etc.”

Atelierul va explora formele scrisului (articol de blog, interviu, reportaj, poem, fictiune), pe care copiii le vor deprinde prin imaginatie si joc. In partea a doua, se va vorbi despre cum se construieste o poveste – naratiune, personaje, dialog si asa mai departe. Cursul nu urmareste numai scrisul fluent si original, ci si cititul devorator. De aceea, copiii vor avea trei carti de parcurs, pe care le vor discuta la intalniri, exersandu-si astfel si abilitatile discursive.

La finalul atelierului, fiecare participant va primi un exemplar tiparit dintr-o carticica in care vor fi incluse cele mai bune texte, ale sale si ale colegilor. Curiosii pot citi prima colectie de povesti, in format pdf, aici.

Cursul de scriere creativa cuprinde 10 sedinte, are loc in weekend si primeste cel mult 15 copii, in ordinea inscrierilor. Taxa este de 520 de lei, include cartile si se plateste in doua transe. Pentru detalii, intrati pe pagina atelierului. Iar daca vreti sa stiti parerea unei micute absolvente, cititi acest interviu.

afis atelier scriere creativa academia motanov

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.