Invidia a fost cultivată şi exacerbată sub regimul dictatorial pentru a nu avea oponenţi grupaţi, deci puternici. Cu cât mai uniţi cu atât mai periculoşi pentru sistem.
S-a lucrat în diasporă foarte mult pentru a nu avea o voce comună, puternică şi deci cu impact asupra societăţii.
S-a lucrat la dezbinare în cercurile de intelectuali unde au găsit şi acolo din păcate teren propice pentru trădare şi invidie.
S-a încercat dezbinarea familiei, care este baza societăţii, şi în multe cazuri s-a şi reuşit ca membrii aceleiaşi familii să se pârască între ei.
Am sperat ca după revoluţie să se schimbe ceva, dar cei care au confiscat-o au avut alte interese. Au amplificat la rândul lor acea stare de fapt deschinzând noi fronturi :
Au întărâtat minoritatea contra majorităţii ( maghiarii contra români ) în inconştienţa lor negândindu-se că se putea ajunge la un război civil.
Au reuşit învrăjbirea unor categorii sociale unii împotriva altora, minerii contra studenţi şi intelectuali, muncitori contra intelectuali ( muncitorii bucureşteni defilau strigând : Noi muncim nu gândim! )
Au distrus totul spre beneficiul propriu, au furat, au minţit iar acum vrei să lucreze pentru ţară şi popor? Cum ar putea când s-au specializat pe alte chestii mai practice pentru ei?
Tinerii nu se implică pentru că nu au prins perioada comunistă şi nu cunosc " beneficiile "acesteia. Intelectualii ori s-au lehămetit, ori au fost ameninţaţi pentru opiniile lor ori au fost corupţi prin diferite funcţii oferite de cei interesaţi să le închidă gura.
Cei care ar mai avea ceva de spus sunt marginalizaţi, interesul televiziunilor private fiind cu totul altul. Singurul loc unde mai au loc discuţii interesante este România Cultural, dar sunt curios câţi dintre noi urmăresc acest post?
Din păcate acesta este rezultatul celor 60 de ani de comunism în care sau distrus repere morale, sau distrus categorii sociale ( ţăranii adevăraţi, orăşenii adevăraţi, intelectualii adevăraţi, clasa de mijloc, etc ) şi au fost înlocuite cu alte copii care simulau acea condiţie socială în felul lor. Acesta a fost OMUL NOU dorit de comunişti iar cei care nu se încadrau acestei stări de fapt nu aveau nici o şansă, uneori măcar la supravieţuire.
Dan sa stii ca nu exista dreptate pe pamint. Oamenii sa maninca intre ei si nu vor sa traiasca ca o familie. Lumea asta este indiferenta, fiecare pentru dinsu
Ptr ca app toti oameni se gandesc numa el ei la binele sau si nu ii mai intereseaza de restul sau ce se poate intampla cu dezvoltarea Romaniei...
Sa nu generalizam chiar atat de mult, cred ca nu este vorba de toti romanii si nici de toti din celelalte categorii, mai exista si exceptii.
Pentru ca:
-multi romani sunt needucati, individualisti, intoleranti, invidiosi etc si se calauzesc dupa principiul "sa moara si capra vecinului";
-oamenii politici au aceleasi defecte ca mai sus, in plus cauta sa stranga cat mai mult, in cat mai putin timp si asta le ocupa mai tot timpul;
-este mai simplu si usor sa stai deoparte si doar sa critici (de altfel si noi facem acelasi lucru), decat sa te implici efectiv, conform principiului "cine nu munceste, nu greseste";
-educatia de acasa si din scoala lasa de dorit, nu au exemple pozitive demne de urmat, dimpotriva sunt mediatizate cele negative, au alte preocupari - jocuri, muzica, fete/baieti etc, intr-un cuvant distractie.
Poate mai auzim si ceva de bine!