| 4zyS a întrebat:

Bună ziua.
De câteva zile am început să vorbesc cu o fată pe messenger. Am vorbit noi ca între adolescenți, una alta și aseară îmi trimitea poze de alea, să aleg un număr și după îmi arăta ce am ales și eu alesesem un număr random și ăla era "ce mi-ai face dacă suntem singuri într-o cameră" și de acolo a început totul. Îmi trimitea limbi din astea de la emojii, îmi spunea că mă vrea peste ea, că nu mai poate, că s-a udat, chestii de astea. Și na..eu doar nu o lăsam în seen, îi ziceam și eu, că o mușc de buze, că o iau pe la spate și o trag de păr și ea și mai tare îmi trimitea mesaje perverse, zicea să nu o mai chinui că s-a udat toată și că mă vrea peste ea. Și acum suntem împreună, dar eu nu o iubesc și nici nu simt nimic pentru ea, dar eu am acceptat să fiu cu ea împreună să nu posteze ce-am vorbit sau să arate la alții. Oricum, dacă arată, eu nu mă fac de rușine, deoarece sunt băiat și e ceva normal să raspund când o fată îți vorbeste pervers și îmi spune că mă vrea peste ea și că vrea să îmi lingă sfârcurile, etc. Eu zic că pentru ea ar fi mai rușinos, ținând cont că vorbim de 2 zile, locuiește lângă comuna mea. Și nici nu pot să șterg mesajele că este pe o rețea de socializare in care nu poți șterge mesajele. Eu i-aș zice că nu vreau să fiu cu ea, dar mi-e frică să nu posteze conversația dintre mine și ea... nu am trimis poze goale cu mine sau altceva mai intim, doar mesaje în care îi spuneam "să te mușc de buze, să te sărut pe gât, să te trag de păr" dar ea a început prima, eu șincer nu am vrut să continui conversația așa, dar ea continua să mna...
Aștept părerile voastre, la cel mai bun răspuns, acord fundă! Mulțumesc pentru atenția acordată.

2 răspunsuri:
| Marius22222222222 a răspuns:

Laso. Daca Asa face cu tine poate face cu toti. A facut o impresie proasta de la inceput

| Ale080999 a răspuns:

Ma enervez rau cand vad asa ceva. Mai baiatule, astea sunt probleme de copilasi de 15 ani cat probabil aveti. A zis ea ca posteaza undeva conversatia voastra? Ii spui frumos, "fata draga, eu nu vreau sa am o relatie cu tine" si gata.
Si daca esti mai linistit, atunci apuca-te si sterge mesajele tale si gata, dar ea nu are cum sa posteze conversatiile pentru ea se face de cacao, nu tu. Dar si tu puteai sa ii zici ca nu vrei sa ai astfel de conversatii cu ea, asa ca nu da vina pe ea acum pentru ca e si vina ta daca se poate spune asa.
Mai bine va vedeti de invatat si lasa-ti copilariile.