"Mam îndrăgostit, dar nu o cunosc."

Cam aşa aşi intitula situaţia în care mă aflu. Recent am început un nou capitol în viaţa mea, masteratul într-o universitate nouă. Desigur colegi noi, necunoscuţi, fete, frumoase, urâte, iritante... De fel sunt introvert si majoritatea lucrurilor le trăiesc în lumea mea, chiar îmi place. Uneori invidiez pe alţii care strigă într-una, dar repede mă liniştesc. Şi eu pot striga, doar să se găsească persoana potrivită care să mă provoace.
De obicei întîrzii la lecţii pentru că mai şi lucrez. Şi stând aşa la ore, am ajuns câteva zile să stau lângă ea. Inconştient sau din lipsa de locuri libere, nuştiu. Cu încetul am început să schimbăm câte o vorbă despre ceea ce se întîmplă la lecţii şi să râdem despre cât de proşti suntem în arta matematicii. Peste câteva zile vrând să mă apropii de ea, ca să îi cer copia unui test, m-am trezit în faza că nu ştiu cum o chiamă. De obicei, dacă nu mă văd interesat în a avea pe cineva ca prieten nici nu-i reţin în minte numele mai mult de 5 minute. Aşa suntem noi introverţii, nu ţinem mult timp în cap lucrurile care credem că nu ne interesează.
Ma-m apropiat şi ca un necunoscut, i-am întins mîna, am salutat-o şi am întrebat-o cum se numeşte. Mi-a zâmbit şi mi-a răspuns. Aici am făcut cunoştinţă.
Zilele trec şi încetul cu încetul simt cum emoţiile mă apasă. Descopăr tot mai mult cât de frumoasă şi perfectă e, şi cu atît mai mult mi se face rău.
Rău - ca atunci când vrei tare tare un lucru, dar ştii că nu poţi să-l ai din anumite circumstanţe.
Eu sunt bărbatul ideal, da. Prietenul prietenului tău, care este şi are un comportament atât de drăguţ, încât prietenii îl numesc periodic Gay, pentru că de mult timp nu a mai avut nici o idilă, sau chiar dacă a avut s-a terminat întratît de repede încît îi era ruşine să vă povestească de ea.
Eu sunt persoana care niciodata nu a avut idile cu fete care iau placut cu adevarat, ci doar cu cele care il placeau.
Eu sunt persoana care dacă îi place de o fată, îi şopteşte la ureche cît de simpatică e, ca mai tîrziu să ma simt ignorat de ea.
O ieşire la o cafea cu o fată ideală, se termină cu 2 ore de emoţii super tari. Obraji şi urechi roşii, gât uscat şi o lipsă totală de teme de discuţie. Un sărut pe obraz şi un rămas bun.
Desigur, asta mă face să nu mai dau invitaţii la cafea, să nu mai şoptesc complimente la fete cu care planific să am idile. Pentru că ştiu cu ce se termină.

Mă ţin strâns să nu mă îndrăgostesc. Dar cu cît mai strîns mă ţin cu atît mai tare mă îndrăgostesc de prima fată care-mi place şi îmi zîmbeşte. Fiind naiv cred cu stupoare că nu e un zîmbet gol. Şi primul lucru care îmi vine în cap, e să-i spun cît de simpatică e.
Nu, de data asta încă nu i-am spus nimic. Mă doare tare, simt cum emoţiile zburdă cînd o văd. Dar, nu vreau. Nu vreau să mă ignore.

Nu astept o sugestie anume, doar simt o acută dorinţă de a turna cuiva tot ce am pe inimă în întuneric.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook