Aceasta este povestea spusă cândva de tatăl meu:
"Ion era un adolescent foarte sensibil, pentru că de mic a fost complexat! Toţi copiii râdeau de numele lui, iar acesta nu i-a putut ignora întotdeauna! Mama lui a murit când acesta avea 7 ani! Cum tatăl său muncea în străinătate, Ion a fost crescut în continuare de bunica sa, deoarece bunicul lui era violent şi nu-i putea dădea nicio educaţie! La vârsta de 14 ani, Ion şi-a făcut o prietenă, dar relaţia lor a durat o săptămână, deoarece fata era de religie musulmană, iar bunica sa nu permitea aşa ceva! Dacă Ion nu o asculta, nu mai primea de mâncare! Aceasta a fost singura relaţie pe care a avut-o Ion la viaţa lui! Toţi râdeau de cocioaba în care trăia, plângând în interior! La vârsta de 17 ani, Ion era închis, nici cu bunica lui nu mai socializa ca înainte, devenise deprimat, fără prieteni, fără nimic! Nu avea o şcoală, nu avea absolut nimic! După ce îi murise bunica, Ion a fost lăsat în grija statului! Pentru că locuia la sat, lumea era zgârcită şi nu voia să-i poarte de grijă băiatului! Toate acestea până într-o zi când Ion a fost lovit de o maşină, murind mai apoi la spital!"
Pe mine unul m-a făcut să lăcrimez povestea asta! Tatăl meu mi-a explicat că mi-a spus această poveste ca să nu uit uneori să mă bucur de ceea ce contează cu adevărat, de viaţa pe care mi-a dat-o Dumnezeu! Această poveste mi-a schimbat radical viaţa, aşa că, dacă nu-ţi place povestea, nu o mai citi, dar cândva să-ţi aminteşti de ea!
Aş dori să vă citesc părerile în legătură cu povestea, dacă se poate! Mulţumesc anticipat!
POATE AM FĂCUT SĂ PLÂNG, POATE AM FĂCUT SĂ SE SIMTĂ NEPĂSARE ŞI CEL MAI IMPORTANT, POATE AM FĂCUT LA UNII O EDUCAŢIE!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook