Deci. Nu o mai supert pe mama, am 17 ani si mai am putin sa fiu major, iar ea continua cu restrictii de copil de 8 ani... Sa vin acasa la ora 21:00 sau 22:00 (ora mea de stingere), mai mult de 3 lei nu imi da pe zi. Ma intreaba tot feluri de intrebari stupide (ex. cine e prietenul ala, de unde este, ce ai facut la scoala).
Ma urmareste peste tot. La baie intra fara sa bata la usa. La telefon nu pot sa vorbesc de cat pe ascuns ca mereu apare sa ma intrebe cu cine ai vorbit sau ce ti-a spus.
Deschide niste subiecte in public sau de fata cu prietenii despre mine sau diverse care trebuie discutate acasa. Ma lauda peste tot si de fata cu mine.
Se comporta cu mine cu niste glume de prost gust, glume de handicapata si de fata cu prietenii. Cand merg in oras cu ea la fel, imi da toate bagajele si ea decat poseta, spune lucruri pe care trebuie spuse acasa. Imi violeaza intimitatea mereu. Ma verifica incontinuu. Ma cert cu ea mereu.
Ce sa fac... de vorbit cu ea nu merge. Nu ma intelege. Ea nu stie sa creasca un adolescent. Nu ma intelege. Va rog un sfat. (fara "vorbeste cu ea" am incercat si nu merge)

De la 18 ani faci ce vrei tu.

Mda,cu exceptia intratului la baie fara sa bata,cam asta traiam eu,pana mi-a venit draci de i-am zis mamei in fata "Inceteaza mama, nu sunt P*z*a, pe tata la bufnit rasu, iar mama s-a cam crispat, de atunci isi vede de viata ei.La fel facea si mama, cu baietelu ei, cu baietelu ei face drege, si etc.Pana i-am zis sa termine, ca numai am varsta aceea, acum sunt barbat.Iam mai spus de altfel, de cand se termina mai repede crema de barbierit e clar ca suntem 2 barbati in casa, si sa incerce cu tata dulcegarile astea, nu cu mine

Nu te mai gandi ca te trateaza ca pe un copil de 8 ani, gandeste-te ca te trateaza ca pe un puscarias.

Buna!
O zicala spune sa ne iubim parintii cat ii avem... esti o norocoasa, din punctul meu de vedere.
Eu nu am mama, m-a parasit cand eram mica.
Mama ta face tot ce face pentru binele tau.

Din cate imi dau eu seama mama ta incearca sa comunice cu tine! In felul ei, dar tu nu te lasi convinsa de asta.
Reguli sunt (sau ar trebui) sa fie in casa,mai ales cand e vorba de adolescenti, mai ale cand e vorba de fete.
Spui ca si lauda, insemna ca are si de ce.
Dovedeste-i ca,, esti mare'' ca meriti mai multa intiminate.Ca cel putin vineri seara meriti o ora in plus la plimbare.Dar trebuie sa meriti, ajutand prin casa, fara ca mama ta sa solicite acest lucru.Fii sigura ca mama ta va remarca si va fi un atu in favoarea ta.
Va veni vremea cand vei fi la casa ta, iti vei forma o familie si iti vei creste copilul asa cum doresti.
Dar sunt sigura ca vei cere ajutorul mamei tale.

Pe situl jw.org sectiunea adolescent poti gasi unele articole utile. Sper sa iti fie util si urmatorul articol:
Cum pot să obţin mai multă libertate?
„Aş dori ca părinţii să-mi acorde un pic mai multă libertate." (Sarah, 18 ani)
„Îi întreb mereu pe părinţi de ce nu au încredere în mine când vreau să ies cu prietenii. Iar ei îmi spun: «În tine avem încredere; n-avem încredere în prietenii tăi»." (Christine, 18 ani)
TÂNJEŞTI şi tu după mai multă libertate, asemenea lui Sarah şi Christine? Pentru a o dobândi trebuie mai întâi să câştigi încrederea părinţilor tăi. De fapt, încrederea se aseamănă mult cu banii. Se câştigă greu, dar se pierde uşor. Şi, indiferent câtă încredere ţi se acordă, niciodată nu ţi se pare de-ajuns. „Ori de câte ori vreau să ies undeva, părinţii mă bombardează cu tot felul de întrebări: unde merg, cu cine merg, ce fac acolo şi când mă întorc. Ştiu că sunt părinţii mei, dar mă enervează când mă interoghează aşa!", se plânge Iliana, care are 16 ani.
Ce poţi face ca părinţii să aibă mai multă încredere în tine şi să-ţi acorde mai multă libertate? Înainte de a răspunde la această întrebare, să vedem de ce este încrederea un subiect atât de delicat pentru mulţi părinţi şi copii.
Calea spre maturitate — un drum plin de obstacole
Biblia spune că „bărbatul [va lăsa] pe tatăl său şi pe mama sa" (Geneza 2:24). Bineînţeles, acelaşi lucru se poate spune şi despre femeie. Indiferent că eşti băiat sau fată, adolescenţa este o etapă esenţială pe calea spre maturitate, când vei fi pregătit să părăseşti casa părintească şi, probabil, să-ţi întemeiezi o familie.
Însă trecerea de la adolescenţă la maturitate nu este asemenea unei uşi pe care intri la o anumită vârstă, ci, mai degrabă, asemenea unei scări pe care urci treaptă după treaptă. Este posibil însă ca tu şi părinţii tăi să aveţi păreri diferite cu privire la treapta pe care te afli în prezent. Maria, de exemplu, consideră că nu i se acordă suficientă încredere în ce priveşte alegerea prietenilor. Ea spune: „Deşi am 20 de ani, încă avem discuţii pe această temă. Părinţii mei nu cred că pot să evit o situaţie periculoasă. Am încercat să le spun că deja am evitat astfel de situaţii, dar n-a fost de-ajuns pentru ei!"
După cum dezvăluie cuvintele Mariei, problema încrederii poate genera mari tensiuni între copii şi părinţi. Aşa stau lucrurile şi în familia ta? Dacă da, ce poţi face ca părinţii să-ţi acorde mai multă încredere? Iar dacă şi-au pierdut încrederea din cauza acţiunilor tale neînţelepte, ce poţi face pentru a le-o recâştiga?
Dovedeşte-te demn de încredere
Iată ce le-a scris apostolul Pavel creştinilor din secolul I: „Dovediţi mereu ce sunteţi voi înşivă" (2 Corinteni 13:5). Este adevărat, Pavel nu li se adresa adolescenţilor, însă principiul li se aplică şi lor. Ţi se va acorda încredere în măsura în care te vei dovedi demn de încredere. Asta nu înseamnă că trebuie să fii perfect. La urma urmei, toţi greşim (Eclesiastul 7:20). Dar le dai cumva părinţilor motive să nu-ţi acorde încredere?
Pavel a mai scris: „Dorim să ne purtăm cinstit în toate" (Evrei 13:18). Întreabă-te: Cât de sincer am fost până acum cu părinţii când le-am zis unde am mers şi ce-am făcut? Iată ce au spus două fete care şi-au dat seama că trebuie să facă schimbări în această privinţă. După ce citeşti cuvintele lor, răspunde la întrebările de mai jos.
Lori: „Îi trimiteam în secret e-mailuri unui băiat de care-mi plăcea. Părinţii au aflat şi mi-au spus să încetez. Le-am promis că aşa voi face, dar nu m-am ţinut de cuvânt. Povestea a durat cam un an: îi trimiteam e-mailuri băiatului, părinţii aflau, eu îmi ceream scuze şi le promiteam că voi înceta, dar apoi o luam de la capăt. Şi, aşa cum era de aşteptat, părinţii şi-au pierdut încrederea în mine!".
De ce şi-au pierdut părinţii lui Lori încrederea în ea? ․․․․․
Dacă ai fi fost unul dintre părinţii lui Lori, ce ai fi făcut şi de ce? ․․․․․
Ce crezi că ar fi trebuit să facă Lori după ce părinţii au stat de vorbă cu ea prima oară? ․․․․․
Beverly: „Când era vorba de băieţi, părinţii mei nu aveau deloc încredere în mine. Abia acum înţeleg de ce. Flirtam cu doi băieţi mai mari decât mine cu doi ani. Vorbeam cu ei la telefon ore întregi. La reuniuni, aproape că nu mai aveam ochi pentru altcineva. Părinţii mi-au «confiscat» telefonul timp de o lună şi nu m-au mai lăsat să merg acolo unde erau şi aceşti băieţi".
Dacă ai fi fost unul dintre părinţii lui Beverly, ce ai fi făcut şi de ce? ․․․․․
Crezi că restricţiile impuse de părinţii lui Beverly erau nerezonabile? Dacă da, de ce? ․․․․․
Ce ar fi putut face Beverly pentru a recâştiga încrederea părinţilor? ․․․․․
Cum poţi recâştiga încrederea părinţilor
Ce poţi face dacă, la fel ca în cazul tinerilor menţionaţi mai înainte, părinţii şi-au pierdut încrederea în tine din cauza acţiunilor tale? Dacă eşti în această situaţie, o poţi schimba! Cum?
Poate că părinţii vor avea mai multă încredere în tine şi îţi vor acorda mai multă libertate dacă vei demonstra că ai simţul răspunderii. Annette a înţeles în cele din urmă acest lucru. „Când eşti mai tânăr, nu-ţi dai seama cât este de important ca alţii să aibă încredere în tine. Acum mă simt mai responsabilă şi vreau să acţionez în aşa fel încât să nu trădez încrederea părinţilor", spune ea. Lecţia? În loc să te plângi că părinţii nu au încredere în tine, străduieşte-te să le câştigi încrederea prin comportamentul tău. Probabil că astfel vei obţine mai multă libertate.
De exemplu, eşti demn de încredere în ce priveşte aspectele amintite în continuare? Bifează în lista de mai jos domeniile în care trebuie să faci îmbunătăţiri.
□ Să mă întorc acasă la ora stabilită
□ Să-mi respect promisiunile
□ Să fiu punctual
□ Să-mi cheltuiesc banii în mod înţelept
□ Să-mi termin treburile prin casă
□ Să mă ridic din pat dimineaţa fără să tragă părinţii de mine
□ Să-mi păstrez camera curată
□ Să spun adevărul
□ Să folosesc telefonul şi calculatorul în mod echilibrat
□ Să-mi recunosc greşelile şi să-mi cer scuze
□ Altele ․․․․․
Propune-ţi să demonstrezi că eşti demn de încredere în domeniile pe care le-ai bifat. Ţine cont de următoarele sfaturi biblice: ‘Dezbrăcaţi-vă de vechea personalitate care corespunde purtării voastre de altădată’ (Efeseni 4:22); „Da-ul vostru să însemne Da" (Iacov 5:12); „Spuneţi adevărul fiecare aproapelui său" (Efeseni 4:25); „Ascultaţi de părinţii voştri în toate" (Coloseni 3:20). Cu timpul, progresul tău va fi clar pentru ceilalţi, inclusiv pentru părinţii tăi (1 Timotei 4:15).
Dar ce poţi face dacă simţi că, în pofida eforturilor tale, părinţii nu-ţi acordă încrederea pe care o meriţi? Ai putea să discuţi cu ei despre acest lucru. În loc să le reproşezi că ei nu au suficientă încredere în tine, întreabă-i în mod respectuos ce consideră că ar trebui să faci tu ca să le câştigi încrederea. Spune-le ce obiective ai în acest sens.
Nu te aştepta ca părinţii să facă imediat concesii. Fără îndoială, ei vor dori să se asigure că îţi respecţi promisiunile. Profită de ocazie ca să le arăţi că eşti demn de încredere. Cu timpul, părinţii vor avea mai multă încredere în tine şi îţi vor acorda mai multă libertate. Aşa s-a întâmplat şi cu Beverly, menţionată mai înainte. Ea a spus: „Încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor". Apoi a adăugat: „Părinţii încep să aibă din nou încredere în mine şi asta-mi place!".

Mergi la un psiholog. Ca acesta sa iti spuna ce abordare sa ai fata de ea. Si/sau eventual sa discute si cu ea.

Daca nu poti sa vorbesti cu ea live, da-i un mail sau lasa-i un pomelnic de nemultumiri pe frigider sub un magnet din Bulgaria

Un pic de tact din partea unui parinte fata de copilul lui nu strica. Tactul (nu tac'-tu) si respectul reciproc ar trebui sa fie norma pentru oricine. Dar oamenii nu le-au invatat, mai ales cei din generatiile trecute.
Cel care se comporta cu respect are sanse sa si pretinda si impuna. Dar trebuie sa fii atent si selectiv cu ce pretinzi si impui, nu totul de-a valma, doar pentru ca "e voie".
Pina acum nu am facut decit sa incerc sa traduc ceeace te necajeste. Nu ai pica pe mama ta, dar ai vrea sa fie altfel. Se poate accepta un parinte protector, dar vrei sa fie cu stil si sa respecte niste limite.
Ei bine, mai mult nu poate. Tu ai depasit-o probabil in mentalitati. E si un dezavantaj in asta. Ea s-ar putea sa aiba in continuare ce sa-ti ofere (inclusiv pretinda) dar datorita acestui "handicap" sa fie mereu in inferioritate. Sper sa nu fi tentat sa-i faci in ciuda cu totul.
Ce e de zis? Mai ai un an si ai o sansa sa pleci de acasa. Pregateste-ti aceasta sansa asa cum trebuie. Cind va fi o oarece distanta fizica intre voi si vei prezenta dovezi vizibile ca esti pe picioarele tale, atunci poate va fi loc pentru o relatie mai frumoasa intre voi.

Are voie sa îți impună reguli, dar nu are dreptul sa îți invadeze intimitatea.
Referitor la laude, ar trebui sa fi bucuros ca te lauda.
Cel mai bun sfat ar fi sa mergeți amândoi la ședințe de psihoterapie.

Din cate imi dau seama mama ta te iubeste mult si e foarte protectiva chiar prea fara sa isi dea seama. Din pacate fara comunicare nu vei rezolva problema pentru ca totusi stai sub acoperisul ei (si eu am avut astfel de probleme de fapt toti am avut). Va trebui sa vorbesti cu mama ta sa ii explici ca atingi deja o varsta care te obliga sa preiei niste responsabilitati, o varsta la care trebuie sa inveti sa fi responsabil de tine iar faptul ca ea te dadaceste iti va crea un handicap. Explicai ca oricat ar vrea sa te protejeze nu o va putea face mereu iar daca tu nu inveti sa faci singur asta atunci cand vei fi pe propriile picioare te vei prabusi. Nu fa doar cereri ci fa compromisuri. Cere dar si ofera. Incearca sa o intelegi si pe ea, incearca sa te pui in locul ei. La varsta de 17 ani si nu numai independenta inseamna distractie dar tot o lipsa de responsabilitati. Nu ai maturitatea necesara de a iti purta de grija (se vede din textul "glume de handicapata") si nici nu realizezi ce riscuri exista. Oricum incearca asta sau poti incerca si un psiholg. Bafta

Da, asa sunt mamele! Dar sti ce? Asta pare a fi acum la 17 ani, toti care am trecut prin asta ne am dat seama ulterior, ca nu doar noi ci si parintii nostri se vor schimba o data cu trecerea timpului! Momentan accepta situatia, pentru ca vei fi major si vei pleca poate la facultate ( loc in care probabil ii vei simti lipsa/sau nu) succes

Nai ce sa faci dar trebuie s-o convingi.

Stiu cum este si as vrea sa-ti spun mai bine fa macar o saptamana cum vre ea chiar daca te scoate din minti dar sa nu-i da semnul ca nu mai suporti in ultima vreme dupa ce ai terminat isi va da seama ca ai crescut destrul de mult pentru alua o hotarire singura si doar fa-i pe plac daca nu merge nu mai am nici o solutie Sau fa-o sa aiba incredere in tine