Se spune ca daca o floare nu infloreste, schimbi mediul in care creste si nu floarea.
Vad atatia oameni care nu stiu sa se aprecieze la reala lor valoare.
Ni se tot spune ca suntem gresiti. Pentru ca nu suntem la fel de comunicativi. Pentru ca avem alte fericiri si alegem noi cand vrem sa fim in preajma altora.
Atatia oameni care ar putea realiza multe daca nu ar fi pesti care sunt judecati pentru abilitatea lor de a se catara in copaci.
Iar noi atat de des ne-am pus speranta si am acceptat sfaturile celor care nu erau nevoiti sa suporte alaturi de noi consecinta sfaturilor date.
Sfaturi care vorbeau doar despre ei dar care ne erau prezentate ca niste adevaruri general valabile.
Pentru cei care trec prin momente, perioade bune de timp in care se simt neintelesi eu le spun ca trebuie in egala masura sa invete sa fuga departe de persoanele nepotrivite si inspre bratele persoanelor pe care ei le vad potrivite.
Vor face si alegeri gresite, vor lua persoane meschine drept posibili prieteni, vor vedea un potential partener in cineva care vrea doar sa primeasca.
Timpul, informatiile pe care le primim si perspectivele noi formate vor face sa intelegem mai bine sa vedem diferentele.
Suferinta de a te insela cu privire la cineva este un rau necesar pentru ca in tot drumul acesta intalnim si oameni care pret de cateva zile, saptamani, luni, ani si mai rar pret de o viata ne dau voie sa fim noi si sunt acolo.
Nu poti sa infrunti teama de oameni decat prin doua moduri. Sa te informezi cat mai bine pentru ca sa iti revizuiesti constant setul ales de credinte. Si sa iti dai voie sa suferi atunci cand cunosti o persoana care te sperie si entuziasmeaza in egala masura.
Trebuie sa invatam sa fim autentici, sa fim sinceri chiar cu pretul pierderii unor oameni dragi care nu ne accepta realitatea. Sa ii iubim poate de la distanta, pana cand uitam sa ii iubim pentru ca iubim pe altii care ne iubesc la randul lor.
Pentru ca altfel ne pierdem pe noi. Si asta nu e o optiune.

Cand a fost momentul in care ai ales sa faci o schimbare brusca de macaz? Ce simteai atunci si cum te-a ajutat indepartarea de anumite persoane? Ai reusit sa gasesti alte persoane care macar pentru scurte perioade de timp sa iti fie alaturi si sa te sprijine in procesul tau de a te recunoaste si de a renunta la tot ce inseamna programare sociala? In ce mod ai schimbat modul cum iti petreai timpul si ce iti doreai de la viata?

Ai perfecta dreptate cu mesajul tau si sper sa ii ajute pe cei care au probleme.

Schimbari fac mereu. Am fost intotdeauna genul de om care a luptat impotriva morilor de vant si a etichetelor sociale. Mi-am facut cunostinte si prieteni in toate cercurile de oameni. Chiar de la gradinita, imi amintesc cum am trecut prin grupul celor populari, apoi am stat o perioada prin grupul tocilarilor si am ramas cu grupul "ciudatilor" cu care nu vorbea nimeni. Insa, in momentul in care m-am imprietenit cu ei, nimeni nu s-a mai luat de ei, pentru ca fusesem si eram inca prietena cu multi din clasa respectiva. Cam asa a fost toat viata mea pana acum. Am trecut prin atatea anturaje diferite, de la tocilari, pana la grupuri de cartier, am pierdut prieteni si cunostinte, am vazut cum este sa fii copil cuminte si sa nu iesi din vorba parintilor sau sa mori tanar din cauza drogurilor. Nu mi-a pasat de varsta oamenilor sau de grupul din care fac parte. Asta este un principiu pe care m-am bazat toata viata si mi-a adus numai lucruri bune inapoi, pentru ca am cunoscut multi oameni frumosi de la care am invatat extrem de multe lucruri pe care nu cred ca le-as fi putut invata vreodata pe pielea mea. Si am reusit sa fac chestia asta pentru ca am plecat intotdeauna de la premiza ca fiecare om are o poveste a lui si nu mi-a pasat de ce crede restul lumii (oricum pentru majoritatea sunt o anomalie ). Si nu regret nimic. Nici macar chestiile care nu au iesit cum trebuie sau prietenii care au mers pe alt drum. Asa este viata. Important este sa te bucuri de momentele pe care le impartasesti cu alte persoane atunci cand sunteti pe acelasi drum.

Desi am avut multi oameni pe care i-am cunoscut nu am cautat niciodata sa ma bazez pe altii sau sa ii impovarez cu problemele mele. Intotdeauna m-am gandit ca nu este datoria nimanui sa imi rezolve problemele. Asa ca rareori discut despre ele, desi ceilalti o fac cu mine, nu ma deranjeaza.
Acelasi lucru l-am aplicat si in cazul experientelor si a stilului de viata. Nu mi-a pasat ce spune majoritatea, nu majoritatea decide ce ma poate face fericita si majoritatea nu detine adevarul absolut. Uneori majoritatea se poate insela. Iar apoi, nu majoritatea trebuie sa traiasca cu decizile pe care le alegi.

Cred ca oamenii ar trebui sa faca mai mult ceea ce simt decat ceea ce altii se asteapta de la ei. Dar pentru asta trebuie sa se cunoasca pe sine. Sa stie ce este important si ce nu pentru ei si sa fie atenti ce schimbari apar inauntrul lor. Uneori ne schimbam si interesele ni se schimba chiar si fara sa ne dam seama. Un alt lucru principiu dupa care ma ghidez intotdeauna este sa fiu sincera cu mine insami. Sa imi accept defectele si sa imi cunosc calitatile. Sa stiu ce vreau sa schimb, ce vreau sa lasa asa si ce vreau sa imbunatatesc. Fac chestia asta extrem de des. Imi dedic cateva minute pe zi incercand sa descopar lucrurile astea si sa imi fac un plan de actiune. Stiu ca astfel de schimbari nu se intampla de pe o zi pe alta si ca unele lucruri vor trebui complet ajustate. Si incerc sa imi pastrez intotdeauna un cap limpede. Schimbari fac mereu, pentru ca intotdeauna incerc sa imi adaptez stilul de viata conform lucrurilor pe care mi le doresc.
Iar in ultimul rand, in fiecare zi, inainte sa ma culc trec in revista toate lucrurile pentru care sunt fericita si recunoscatoare.

Am luat-o putin invers, dar toate lucrurile astea, toate principiile dupa care imi conduc viata au dus treptat la o schimbare mai mare, care a aparut in momentul in care am inceput cu a doua facultate (desi toti mi-au spus ca este o pierdere de vreme si ca ar trebui sa fac masteratul etc) si am plecat din tara. Desi am cunoscut oameni, ceva m-a facut sa nu ma simt niciodata "acasa". Este un sentiment greu de explicat pe care l-am simtit mereu, de la vreo sapte, opt ani cand am inceput sa intru mai mult in contact cu lumea de afara. Multi mi-au criticat decizia asta, multi inca imi critica decizia ca desi am o relatie stabilia si am plecat din tara cu prietenul meu inca nu m-am maritat persoane tinere si batrane, sunt atat de multe persoane care nu sunt de acord cu stilul meu de viata, inclusiv ai mei, pentru ca au fost multe lucruri pe care nu le-am facut asa cum se asteptau (mai ales faptul ca nu am iesit un geniu atletic al matematicii ), dar am luptat intotdeauna sa fac lucrurile asa cum mi-am dorit si cum stiam ca ma vor face fericita. Pentru ca principala regula dupa care ma ghidez este ca in lumea asta cel mai mult trebuie sa te iubesti pe tine. Stiu suna complet egoist, dar cu tine trebuie sa traiesti cel mai mult si toata viata o petreci in interiorul tau, oricat de stupid ar suna. Dar, daca in interiorul tau nu este bine, nu vei fi niciodata fericit. Iar daca nu te intelegi si nu te iubesti pe tine, nu vei reusi niciodata sa ii intelegi sau sa iubesti pe altii.