anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Va multumesc anticipat daca va obositi sa cititi pana la final!

Cate sanse sunt ca ea dupa ce s-a despartit de mine sa-si dea seama ca poate nu a facut ce trebuie chiar daca pe moment asa a simtit?

Am fost impreuna mai bine de 3 ani. In octombrie a plecat la facultate in alt oras (destul de multi km intre noi), iar de curand (acu o luna si ceva) am aflat ca ar fi vorbit si cu alti baieti pe acolo. Am trecut cu vederea chiar daca m-am simtit oribil si inca aveam impresia ca nu a rupt legatura cu tipii cu care am aflat ca ar fi vorbit pe parcursul primului semestru, dar o iubeam prea tare (inca simt asta) ca sa o las sa plece, pentru ca eu am vazut chestiile astea doar ca pe niste scapari dar cu tenta de greseli copilaresti (nu vreau sa ii iau apararea dar cu totii mai gresim, dar nici chiar asa). Dupa ce am mers la ea sa vorbim mi-a dat de inteles ca vrea sa indrepte greselile. Mi-a zis ca nu a fost deloc ok ce a facut si ca a fost surprinsa ca am iertat-o. Toate bune si frumoase de atunci. Ne-am vazut, am mers in multe locuri, am petrecut de paste impreuna etc.

Acum cateva zile imi zice ca vrea sa ne despartim. Un motiv foarte clar nu mi-a dat. A zis doar ca nu vrea sa mai traga de relatia asta, ca nu mai simte ca e bine, nu vede un viitor si ca a sperat ca dupa ce am iertat-o, lucrurile sa devina mai bune dar din punctul ei de vedere n-a reusit sa schimbe nimic la ea (poate ca nici n-a vrut). Ultima luna pe care am petrecut-o impreuna a fost foarte ok. Ne-am vazut destul de frecvent raportat la cat de rar ne vedeam pe la inceputul facultatii (poate ca asta a fost si greseala care a condus incet incet, aici), si totul parea ca e bine. Acum insa mi-a zis ca de fapt nu era asa si ca lucrurile pareau ok dar ea se gandea sa ne despartim de mai de mult.

Eu dupa ce am iertat-o am incercat sa ma schimb putin, sa fiu mai deschis, sa ma implic mai mult, sa recuperez cumva lunile pierdute. A observat asta si a apreciat.

Dupa ce mi-a zis ca vrea sa ne despartim mi-a zis ca si baietii cu care a luat contact au indepartat-o de mine, dar pe langa asta pur si simplu simte ca nu are rost sa mai continuam.

Personal cred ori ca e adevarat ce spune, ori a vrut sa "scape" de mine ca sa-si vada de socotelile ei.

Daca abia astepta sa termine cu mine pentru altceva, e clar ca nu se va mai gandi la mine prea curand.
Dar, in situatia in care a fost sincera cu mine (mi-a spus ca inca ma iubeste si ca tine la mine) va intreb din nou: Cate sanse sunt ca la un momentdat sa realizeze ca pana la urma nu a meritat sa ne despartim? Sunt constient ca poate o sa dureze o saptamana, o luna sau poate mai mult, dar in momentul asta sunt foarte confuz. E grea vindecarea. Mai ales dupa atata vreme. Una e o despartire dupa 2 luni si altfel e dupa ce persoana respectiva ti-a fost alaturi aproape 4 ani... Cel mai indicat ar fi sa nu mai vorbim, asta zice toata lumea insa dupa ce se urcase in tren am mai schimbat 2-3 mesaje (nu despre subiectul asta).

Mare lucru nu mai ramane de facut daca ea nu se mai gandeste la mine. Dar eu vreau sa o am din nou alaturi, iar daca si ea isi da seama de acelasi lucru pana la urma, as fi curios cam care mi-ar fi sansele.

Stiu ca TPU poate nu e cel mai potrivit loc pentru astfel de discutii dar m-am gandit sa incerc si aici, ca poate mai sunt oameni care dau raspunsuri relevante, nu de genu "da 3 shot-uri de vodca si uit-o". Poate sunt altii mai trecuti prin viata si-mi pot da un verdict sau o parere.

Multumesc din nou!

39 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Nu prea cred ca mai sunt sanse sa se intoarca, doar daca nu-i iese vreo combinatie pe acolo si atunci o sa se intoarca la tine pentru ca i-ai aratat destul de clar ca o ierti orice ar face si ai primi-o oricand inapoi

| Freya1 a răspuns:

Daca ea doar a discutat cu un baiat nu inseamna ca te-a inselat.Iar daca te-a inselat si tu ai iertato iar ea sa bucurat poate a crezut si ea ca a fost o scapare de moment.Dar dupa ce a stat mai mult cu tine si ati reluat ce aveati a constientizat ca acea "scapare" nu a fost doar o scapare i-a placut si asta a vrut si simtit.
Nu stiu daca tu trebuie sa stai sa astepti ca ea sa isi de-a seama ca nu a facut bine.A facut ce a simtit iar tu cred ca ar trebui sa o lasi o perioada sa vada cum e fara tine sa faca ce doreste si simta caci numai dupa ce nu te va mai avea aproape isi va da seama de fapt daca mai are sentimente pentru tine.

| dendo43 a răspuns (pentru Freya1):

Faza e ca ea a fost mereu mai libertina asa...cand s-a vazut plecata de acasa probabil s-a lasat dusa de val. Nu doar a discutat cu el (mi-a recunoscut ca s-au sarutat), si nu a fost doar un singur baiat...Dar intr-adevar asa cum ai zis si tu, sunt de parere ca speranta ei a fost doar atunci pe moment si ca de fapt e mai atrasa de viata pe care o poate avea acolo, poate cu altcineva, poate in alt fel. Oricum, altceva nu am ce sa fac in privinta asta decat sa. las timpul sa treaca. Multumesc pentru raspuns!

| CodrutElian1990 a răspuns:

E o zicala: "Dupa femei si dupa tren sa nu alergi, vin altele".
Ce relatie crezi ca o sa ai, chiar daca ea se intoarce? Asa cum te-a inselat acum, o sa te mai insele. Daca te iubea cu adevarat, nu te insela. Sau daca acolo, la facultate, o manca rau, o facea in asa fel incat sa nu afle nici musca.
Apoi o sa te compare tot timpul cu ceilalti…, iar tu o sa te gandesti tot timpul cum ea isi facea de cap cu altii. Tu crezi ca numai s-a sarutat? Vai de capul tau! Tu vrei sa te faci pres in fata ei!
Tu vrei sa fii o "mangafa"? (O scrisoare pierduta).
Si sa mai stii ceva: relatiile incepute in liceu, rareori se mentin sip e timpul facultatii. Daca ati fi impreuna, in aceiasi localitate… da. De ce nu tin relatiile din liceu? Pentruca la facultate se intra intr-un alt mediu, se schimba conceptiile despre viata, relatii si chiar despre sex. Nu stiu tu ce pregatire ai, dar de regula studentele nu vor relatii cu cei care au terminat doar liceul. Am spus de regula, nu in totalitate.

| dendo43 a răspuns (pentru CodrutElian1990):

Poate ca nici eu nu m-am exprimat cum trebuie. Acum suntem amandoi la facultate. Eu anul 2 iar ea anul unu in alt oras. Multumesc pentru interes si raspuns!

| MihaiNicu23 a răspuns:

Si-a gasit pe altcineva acolo si te-a inselat ca de-asta si vrea sa va despartiti, ia-o cu tupeu si desparte-te tu de ea, nu merita sa suferi dupa ea, uit-o si gaseste-ti alta.

| Emma30555 a răspuns:

Ai toata viata inainte. Vei gasi o noua iubire. Mai bine diatreaza te pe perioada faculatii, fa ti prieteni si v a aparea alta fata!

| PersonajFictiv a răspuns:

Asa fac astea ma, se duc cu altii cand vad ca sunt mai aproape si le da un ciocan ( e distanta intre voi, dar daca ai stat 3 ani cu ea si-a dat seama ce fel de om esti, te cunoaste, nu e ca si cum ai stat cu ea 3 luni,daca ea considera ca esti mult mai important pentru ea si merita sa lupte pentru tine nu mai o ardea cu aia din facultate pentru ca stia ca a gasit ceea ce vrea - adica pe tine si nu are rost sa isi mai piarda timpul cu altii ) si apoi dupa ce isi bat joc de ele ( le-o trag si le lasa) vin inapoi la tine, sa-i alimentezi iar increderea in sine.
Cand a zis ca nu s-a schimbat, nu a facut-o pentru ca nu i-a pasat destul,asa ca de ce iti mai bati capul?
Toate -s la fel ( aproape),daca nu gasesc ceea ce cauta la tine se duc la altul, nu o lua personal.
Sa te inveti minte de acum, sa stii cum sunt femeile si sa nu te increzi in niciuna.
Sa le-o tragi si sa le lasi,ca nu merita mai mult ( majoritatea nu merita, doar foarte putine,iar gagica'ta nu se numara printre ele ),oricum, nu zic ca trebuie sa le minti ca vrei o relatie cu ele si copii si sa le-o tragi si sa le lasi,zic ca trebuie sa le zici din start ca vrei doar sa le-o tragi si atat, ca nu esti interesat de relatii, daca majoritatea sunt niste jegosi de oameni nu trebuie sa fii si tu la fel, poti sa ai coloana si un caracter mai avansat decat ei.

Legat de sanse,ti-am zis mai sus,sunt ceva sansa se ii para rau,cand o sa se vada ca e mai rau cu altii decat cu tine ( deh, o sa intre ceva ciocanele in ea probabil dar meh sad in cele din urma o sa vina la tine cu ea terfelita si deprimata ca bajetii au last-o balta, la propriu si figurat ).
Sau pur si simplu o sa te gaseasca pe tine mai bun din alte puncte de vedere, nu neaparat din astea, apoi o sa vina inapoi.
Nasol cand iese tarfa din o femeie.

Stiu ca te doare, e naspa, te inteleg.Dar intelege ca nu e nimic personal, ce cauta ea poate gasi la altul ( mai aproape de ea), nu inseamna ca esti mai "rau" decat ala ci doar ca e mai usor sa ajunga la ala decat la tine ( un motiv posibil). Acum, ai grija de tine, gandeste-te ce vrei sa schimbi la tine pentru ca vrei tu asta, ca atunci cand o sa mori sa fii mandru de cine ai fost, gandeste-te ce vrei sa faci cu viata ta incat sa fii mandru de ce ai lasat in urma, fa tot ce poti si o sa vina si o tipa potrivita pentru tine.Cu cat o sa fii mai bun tu cu cat o sa ai oameni mai de calitate in jurul tau, asa ca lucreaza la tine.
Ai grija de tine!
( Ah, mai sus e doar parerea mea, nu inseamna ca am neaparat dreptate pentru ca nu o cunosc pe tipa asta, e doar o parere, nu te supara sau ceva, poate nu e adevarat, poate e, nu are rost sa iti bati capul). Oricum, daca ea vrea sa plece si tu te rogi de ea sa ramana ii dai putere ei si nu are sens sa faci asta, ca majoritatea oamenilor abuzeaza de putere, in fine.
Bafta.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Ooooo ce istorie lunga si intr-adevar daca sa astepti sa te vindeci..va fi mai greu decat iti inchipui.Ai spus ca vrei pareri,deci parerea mea este ca totusi sansa ai,oricum speranta moare ultima,doar ca nu va fi asa rapid sau timp de o saptamana e posibil sa dureze mai mult. Intre timp,nu te descuraja doar fa-ti partea ta, si sa stii ca daca a fost intre voi iubire adevarata, atunci iubirea adevarata nu se termina niciodata chiar daca trece prin greutati, certuri, contraziceri, etc. Succese.

| dendo43 a răspuns (pentru anonim_4396):

Apreciez raspunsul. O sa imi fie greu sa pastrez tacerea dar poate are nevoie de timp ca sa isi dea seama ce vrea. Multumesc!

| anonim_4396 explică (pentru dendo43):

Sa pastrezi tacerea e chiar cel mai greu...dar stii m-am gindit azi mai mult la situatia ta si mi-au venit ceva idei, daca ai vrea sa vezi te iubeste inca sau se mai gindeste la tine fa-i un test.Straduiete sa-i stirnesti curiozitatea in asa fel incit daca ei cu adevarat ii pasa de tine si doar daca i pasa si se gindeste la tine va cadea la asa test. Incearca sa-i scrii un mesaj (cel mai bine pe viber caci vezi daca a vazut) poti sa-i spui:Asa imi este dor sa-ti spun cit de mult te iubesc, sa-ti spun cit esti de frumoasa, sa-ti povestesc cum vad viitorul nostru, sa-ti explic de ce te iubesc si sa-ti demonstrez ce mult tin la tine si la fel idei de acest gen, crede-ma daca i pasa de tine o sa iti raspunda nu deodata, dar o sa raspunda doar daca te mai iubeste. Dar asteapta vo saptamana fara sa-i dai de veste si apoi ia-o prin surprindere.Succese!

| anonim_4396 explică (pentru dendo43):

Doar ca sper ca cu ideea asta a mea sa nu-ti complic situatia...de aceea tu alegi ce sa faci.

| dendo43 a răspuns (pentru anonim_4396):

M-am gandit sa fac ceva de genu dupa un timp. Numai ca imi e foarte greu sa raman tacut. Imi e frica ca daca intr-adevar va ajunge sa regrete ca a ales asta si vede ca mie nu imi mai pasa, sa o pierd chiar de tot.

| dendo43 a răspuns (pentru anonim_4396):

E foarte nasol sa vad ca e online si sa ma abtin sa vorbesc cu ea. Ma distruge treaba asta...

| CodrutElian1990 a răspuns (pentru anonim_4396):

Vise! Pai daca dupa aproape 4 ani de relatii mai trebuie sa vina cu asa ceeva, inseamna ca este foarte slab, de timp ce ea i-a spus ca vrea sa se desparta. Asta l-ar micsora si mai mult in ochii ei. ea o sa considere lipsit de personalitate si va fi ridiculizat. Daca nu are demnitate, atunci poate sa faca si asa ceva.

| dendo43 a răspuns (pentru CodrutElian1990):

Poate ca la un momentdat o sa iau legatura cu ea, sau poate ca o sa o faca ea. Indiferent de cum ar fi, mesajele nu vor fi de genu milogeala.

| anonim_4396 explică (pentru dendo43):

Pai tu decizi...am citit acum si comentariile celorlalti poate ca unii au dreptate ca o relatie rupta apoi cusuta e mai greu sa fie... poate dar iubirea este indelung rabdatoare si buna iarta totul suporta totul nu se ingamfa nu se irita,nu este geloasa(deoarece se bazeaza pe incredere) nu se comporta necuviincios nu isi cauta propriile interese nu tine cont de raul suferit, induta totul, crede totul, spera totul, suporta totul si cel mai important iubirea nu se termina niciodata! Acum analizeaza daca era iubire, nu era sa se comporte necuviincios, dar stop apare alta idee ca iarta totul suporta totul si nu tine cont de raul suferit.Mediteaza

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Pai chestia a fost urmatoarea, tu trebuia sa iei aceasta decizie sa nu mai vorbesti cu ea de când ai aflat ca mai vorbeste si cu alti baieti, a vrut doar sa te testeze, ea cerandusi scuze pentru ce a facut si tu ai iertat-o mare gresealã, si-a dat seama cã esti prea slab sa ai o responsabilitate sa nu mai vorbesti cu ea 2-3 saptãmâni daca faceai asa iti garantez ca venea la tine.
Acum ai facut-o se cacao si fata a pierdut tot respectul pentru tine, deoarece te-ai Impacat mult prea rapid.
Nu stiu daca mai sunt sanse, nu iti face griji de asta si mai vorbeste cu alte fete, daca vrea din nou dupã ceva timp, mai mult ca sigur luni sau chiar ani de zile. Deci nu are rost sa-ti mai bagi capul cu ea.

| dendo43 a răspuns (pentru anonim_4396):

Faza e ca a venit la mine dupa ce am iertat-o. De atunci am petrecut vreo luna si putin in care am fost chiar implicati ca sa zic asa. Mi-a zis ca de atunci nu a mai vorbit cu nimeni(baieti) pentru ca era constienta de ce greseala a facut. Insa acum dupa atatea saptamani mi-o tranteste brusc in farfurie si m-a lasat total bulversat. Nici n-am apucat sa discutam prea mult, ca trebuia sa plece...

| CodrutElian1990 a răspuns (pentru dendo43):

Eu ti-o spun direct, ca vad ca nu intelegi ce ti-au spus altii: ea te ia de prost. Pentru ea esti doar o umbrela de vreme rea.

| dendo43 a răspuns (pentru anonim_4396):

Initial asa vedeam lucrurile. Sa trec peste, sa o uit, sa rupem relatia. Dar totodata am inceput si sa realizez cat de mult o iubesc. Eram foarte gelos ca a interactionat cu alti tipi. Am zis ca poate e mai corect sa o iert fiindca am catalogat ce a facut drept mici scapari pentru ca e la varsta la care nu gandeste prea mult (anul I de facultate) si imi promisese ca vrea sa isi indrepte greseala. Ea e fata desteapta dar mai libertina asa. A zis ca a fost surprinsa ca am ales sa o iert si ca a fost bucuroasa ca a incercat prin treaba asta sa vada un alt inceput. Insa acum treaba se pare ca a fost altfel in capul ei de atunci.

| dendo43 a răspuns (pentru CodrutElian1990):

E foarte greu sa accept asta. Mi-a fost cam cea mai apropiata persoana.

| anonim_4396 explică (pentru dendo43):

Ai auzit de zicala "lupul isi schimba blana, dar naravul niciodatã" te-a mintit cu nerusinare. Acum tu suferi stai linistit ca toti am trecut si incã trecem prin asta.

| Laura a răspuns (pentru anonim_4396):

După logica ta, dacă un om e înţelegător cu tine, îţi pierzi respectul pentru el?!

| anonim_4396 explică (pentru Laura):

Da imi pierd respectul, dacã este prea intelegãtor cu greselile mele, o sa-mi dau seama cã pot folosi acea persoana fara nici o problema.
Eu credeam ca asa e, sau oi fi tu intr-o zona in care oamenii nu profitã din bunãtatea altora?

| Laura a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu ştiu ce înţelegi prin respect dar cred că avem definiţii diferite. În situaţia dată, respectul pierdut ar trebui să fie faţă de tine, nu faţă de acea persoană. Într-un sistem de valori sănătos respectul este proporţional cu toleranţa. Nu-l confunda cu teama.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Mai putine decat sa citim noi totul pana la sfarsit oricum... si probabil, mai bine asa.

| Raducons a răspuns:

Se poate sa ii para rau dupa tine dar se poate si sa nu,depinde cum va fi urmatorul partener.
Nu inseamna ca o gasit pe cineva mai bun neaparat,daca s-a despartit de tine.
Tu ce ambitii ai, de ce nu ai plecat cu ea, cu ce te ocupi acasa poate nu-i place ceva la capitolul asta.
Relatiile la distanta se pot destrama repede mai ales cand sunt atatea tentatii in jur.
Ideal era sa fii plecat impreuna si sa fii lucrat acolo ceva, nu neaparat sa fii si tu la facultate, cel putin erati impreuna.

| dendo43 a răspuns (pentru Raducons):

Eu am ales facultatea din orasul x pentru ca imi era mai aproape de casa si de familie (eu sunt mai familist de fel). In schimb ea ar fi putut sa aleaga orice oras dintre acelasi x sau y-ul in care e acum pentru ca mediile ei de la bac si admitere ii permiteau sa vina in oricare parte. A ales y pentru ca i s-a parut ei ca acolo e altfel si alta viata. Sunt constient ca era ideal sa mergem amandoi in acelasi oras, asta si discutam inainte sa dea ea bacul dar chiar si atunci a fost cam tarziu pentru ca cu o vara inainte sa dea bacul a fost intr-o tabara de vara in orasul y si de atunci a cam fost fixata pe treaba asta. Eu sunt anul 2 iar ea 1. In anul in care am fost doar eu plecat la facultate a fost ok. Veneam acasa in fiecare weekend, in vacante (noi de fel suntem din acelasi oras), ne vedeam si etc. Observ ca poate atunci a fost linistita ca nu avea resurse. A dat de alt oras si s-a simtit rebela...

| Raducons a răspuns (pentru dendo43):

Te inteleg, este dezamagitor dar sper sa treci peste sau sa va intelegeti nu se stie ce va fi.
Nu trebuie sa te simti vinovat, fiecare face ce poate si ce i se pare mai potrivit, este bine ca te-ai dus la facultate chiar daca este mai aproape de casa.
Majoritatea oamenilor se schimba cand pleaca in orase mai mari si isi schimba conceptiile.
In orice caz este o problema sper sa nu te afecteze la scoala si sa iei examenele.

| m1dn1gh7 a răspuns:

Concluziile le-ai tras tu pe parcurul povestii, nu cred ca un sfat te-ar ajuta prea mult, cred ca in cazul tau timpul e acela care-ti va raspunde la intrebari. Din pacate, filtrul distantei este unul greu, iar al ispitelor si mai greu. Daca m-as pune in situatia ei, cred ca a luat hotararea de a va desparti numai din cauza faptului ca i s-a pus pata pe vreun baiat de acolo si a preferat sa nu te minta. Cred ca iti este foarte greu, o despartire e dureroasa chiar si dupa o saptamana de relatie daca au existat sentimente puternice, daramite dupa 4 ani. Cert e ca tu tii mult la ea, am dedus asta din felul in care ai povestit. Dar mai cert e faptul ca daca ea isi va face o noua relatie care nu va functiona, prima ei varianta de rezerva vei fi tu, iar decizia va sta in mana ta. Orice ai decide, nu veti fi fericiti pentru ca va va desparti distanta in continuare daca o primesti inapoi, iar daca o refuzi, vei avea ca un pitic pe creier care te va invinovati pentru asta. Chiar daca nu-si va mai face o relatie, ci te va dori inapoi pur si simplu, intre voi va sta acest eveniment in care ea a ales alta conjunctura pentru viata ei, din care tu nu faci parte. Acum, cel mai bun sfat pe care ti l-as putea da e sa nu te mai gandesti atat de mult la ea. Efectiv sa nu te mai gandesti.
Ea te cauta? Si daca o face, cum simti, o face din rutina sau chiar o interesezi?

| dendo43 a răspuns (pentru m1dn1gh7):

M-a mintit deja si am iertat asta. Acum poate intr-adevar vrea sa continue ceva acolo si sa nu ma mai aiba si pe mine in ecuatie. De cautat, cel putin momentan, nu ma mai cauta pentru ca ea a fost cea care s-a despartit de mine. Pana sa vrea asta vorbeam aproape ca la inceput, relatia era ok. Pur si simplu intr-o seara mi-a zis-o (plus motivele aferente) si in urmatoarele ore s-a si urcat in tren spre orasul y. M-a lasat total confuz dar cu o oarecare portita. Mi-a zis ca o sa vorbim, dar nu azi (azi adica ziua in care pleca). Avea lacrimi in ochi si n-am inteles niciodata de ce ai alege sa te rupi de un om daca in adancul tau inca tii la persoana respectiva. Ori juca teatru ori poate nu era constienta ca e o chestie serioasa alegerea asta.

| m1dn1gh7 a răspuns (pentru dendo43):

Pai sunt putine cele care-ti zic verde-n fata " Bai baiatule, pana aici a fost. " S-ar putea sa se intoarca la tine daca va constata ca a ales gresit. Tu permite-ti sa cunosti si alte fete. happy Cine stie de unde sare iepurele big grin

| Kerre a răspuns:

Si-a gasit pe alt cineva acolo, din acest motiv a vrut si sa se desparta de tine. Incearca sa ii spui ce simti pentru ea. Dar daca nici asa nu va merge atunci te sfatuiesc sa rupi relatia decat sa iti pierzi timpul sa suferi, fete pe pamand mai sunt.

| DonGiani a răspuns:

Părerea mea sinceră și din suflet este sa o lași în pace. O fata / femeie când vrea sa fie cu cineva trece și prin foc, la propriu, nu glumesc. Din moment ce ea a făcut ce a făcut e clar ca nu mai are nimic pentru tine. E greu sa uiți pe cineva, știu cum e, dar altă soluție nu ai. Multă sănătate și putere de a trece peste. Sper te-am ajutat cum am putut eu mai bine. Succes!

| dendo43 a răspuns (pentru DonGiani):

Cumva simt ca am o parte din vina pentru ca (parerea mea) toate chestiile nasoale pe care le-a facut si pentru care se simtea oribil (aparent), s-au intamplat intr-o perioada in care noi eram putin distanti. Eu eram suparat ca ea a ales un alt oras pentru facultate, iar ea vazand ca sunt mai retras s-a gandit ca poate asa se va termina relatia si a actionat ca atare. Initial mi-a zis doar ca ii placuse de un tip si atat, ca mai apoi sa aflu ca nu a fost doar unul si ca legaturile cu ei nu s-au rezumat numai la placut/vorbit pe Facebook. Am incercat sa trec peste toate astea numai de dragul ei, si pentru ca mi-a promis ca vrea sa repare ce a facut (si chiar parea ca incepem sa ne revenim...)

Dupa atata timp impreuna, greu sa o uit e putin spus. Multumesc de raspuns!

| Mandreiv a răspuns:

Dupa toata povestea asta trebuie sa iti pui ordine in ganduri si sa vezi faptul ca varianta impacarii nu ar fi cea mai buna. O relatie reparata si munca, efortul si emoțiile pe care le depui nu vor fi recuperate si vei pierde doar foarte mult timp. Trebuie sa ai rabdare cu tine si sa incerci sa vezi ca poate ii mai bine asa decat sa ajungeti sa va inselati si sa va raniti mai tare.

| dendo43 a răspuns:

Chiar si dupa toate astea, tot o vreau inapoi. Stiu ca toata lumea spune sa nu mai vorbesc cu ea, ca astfel o sa inceapa sa o intereseze de mine. Ar putea avea sens dar eu ma gandesc in felul urmator : Daca intr-adevar inca se gandeste la mine, iar eu continui sa nu vorbesc cu ea, atunci cand va observa ca nu ma afecteaza (sau cel putin ca asta incerc sa arat), va spune "a trecut peste, deci nu mai are rost sa ma intorc". Imi e frica ca cu distantarea asta voita o sa o pierd de tot. Simt ca e nevoie sa vorbesc cu ea. Chiar daca lumea imi spune sa fiu orgolios si ca daca vrea sa vina, sa vina ea, dar n-as vrea sa astept pana prea tarziu sa ii spun ce am pe suflet.
Oricum, ideea e ca eu am iertat ce am avut de iertat. Insa tot nu inteleg de ce a renuntat asa "random". Am nevoie si de unele raspunsuri pentru care nu prea imi gasesc linistea. Pe parcursul zilei ma gandesc ca incepe sa imi treaca, dar seara inainte de culcare si dimineata cand ma trezesc nu ma pot gandi decat la ea. In fiecare dimineata ma trezesc in gand cu diferite momente din timpul relatiei. Bune sau rele, dar in fiecare zi sunt altele si altele. Imi vin in minte pe rand diverse intrebari si simt ca numai de la ea pot primi raspunsuri. Unii imi spun ca ar trebui sa astept macar o luna/doua pana sa iau legatura cu ea dar simt ca e prea mult timp. Prea mult timp in care ar putea crede ca nu ma intereseaza de ea si sa pierd si ultima speranta, chiar daca "specialistii" spun ca indiferenta le face, din contra, si mai curioase.
Daca intr-adevar vrea sa ia legatura cu mine dar nu o face pentru ca e orgolioasa?

| AndradaMelania18 a răspuns:

Încep să scriu spunându-ți că am citit și rândurile tale dar și ce ți-au spus ceilalți.Și eu ce-i drept trec cam prin aceeași poveste.Sunt de partea ei...adică am o relație dar tot tind să vorbesc cu alții.Trecutul în care rănile din partea băieților s-au adunat mă fac să fiu nesigură în primul rând pe mine și îmi bulversează sentimetele. Poate distanța e de vină! Tu las-o să plece dacă așa vrea. Poate e cel mai bine pentru voi! Poate se va întoarca, poate nu...un motiv are dacă vrea să vă despărțiti!