| SteauaNordului a întrebat:

Buna seara tuturor. Am si eu o mica problema. Am depus la facultate dosar pentru bursa de ajutor social, secretara facultatii spunadu-mi ca bursa se acorda doar in cazul celor care nu realizeaza un venit lunar mai mare de salariul minim pe economie, adica 670 lei de persoana, pe cap de familie. Mi s-a comunicat cum ca dosarul a fost aprobat. Problema e ca bursa a intarziat sa apara. La centrul de relatii cu publicul din cadrul Universitatii, nu al facultatii mele ca ei nu se ocupa cu gestionarea burselor, nu am fost gasita in calculator, au fost in schimb gasiti colegi de ai mei cu venituri mult mai mici, tanti de la casierie comunicandu-mi ca trebuia sa am venit pe persoana sub 300 lei ( Ceea ce e eronat, cand am depus dosarul, pe foaia de instructiuni se specifica clar suma in care trebuie sa ma incadrez, Si ma incadrez eu realizand un venit de 500 lei >net- adica un salariu de 1000 lei impartit la 2 persoane, care este evident sub 670 lei de persoana).
Apropiatii mi-au sugerat sa depun un memoriu la rectorat. Aveti cumva idee ce se intampla? Mai am o luna de facultate si desi am fost in regula cu actele nu mi-a intrat nici un ban pe semestrul asta. Ce as putea sa fac?
Multumesc pentru timpul acordat!

Răspuns Câştigător
IMPERIA
| IMPERIA a răspuns:

Ai dreptul pentru a beneficia de bursă, drept pentru care solicită secretariatului la care ai depus dosarul numărul de înregistrare, apoi întocmește un memoriu în care explici totul și prin care soliciți să ți se motiveze cauza pentru care nu primești bursa. De asemenea atașează memoriului documente care să ateste dovada faptului ai dreptul la bursă.
Mari succese și o zi cu zâmbet!

1 răspuns:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform HG nr.859/1995, anexa 2, astfel cum a fost modificata prin HG nr.558/1998, pentru bursa de ajutor social este necesar ca venitul pe membru de familie sa nu depaseasca 75% din salariul minim brut, care, anul trecut, a fost de 600 lei iar in acest an este de 670 lei. Daca te incadrezi in aceasta conditie atunci poti starui sa-ti fie acordata aceasta bursa. Numai bine!