| gicuta1 a întrebat:

Buna ziua TPU. As dori sa stiu ce trebuie sa fac sa obtin o dispozitie de curatea, ce acte trebuie sa depun si unde? dispozitia de curatela este pentru mama mea care este persona cu handicap grad 1. Multumesc1

1 răspuns:
bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

Bună!

DEPINDE şi pentru ce vă este necesară Dispoziţia de curatelă, precum şi dacă mama dvs. are handicap psihic sau de altă natură.

1. În cazul în care dânsa are handicap psihic, atunci este "incapabilă" = are discernământ diminuat şi este NECESARĂ solicitarea "punerii sub interdicţie" - apoi, în urma ( în cadrul ) acestei acţiuni, puteţi solicita Instanţei de judecată numirea dvs. ca şi "curator".
Astfel veţi obţine Dispoziţia de curatelă.


2. În cazul în care handicapul este de altă natură şi dânsa este "capabilă" de a-şi exprima acordul privind curatela, atunci se poate solicita Dispoziţia de curatelă.


Vezi detalii la linkul :
http://legeaz.net/spete-civil/curatela-este-o-masura-de-2413-2012

http://www.infolegal.ro/......012/11/13/


"Persoanele ocrotite Art. 105
Sunt supusi unor masuri speciale de ocrotire minorii si cei care, desi capabili, din cauza batranetii, a bolii sau a altor motive prevazute de lege nu pot sa isi administreze bunurile si nici sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare.

Masurile de ocrotire Art. 106
...
(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecatoreasca sau prin instituirea curatelei, in conditiile prevazute de prezentul cod.

Instanta de tutela Art. 107
(1) Procedurile prevazute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenta instantei de tutela si de familie stabilite potrivit legii, denumita in continuare instanta de tutela.
(2) In toate cazurile, instanta de tutela solutioneaza de indata aceste cereri.

Ocrotirea persoanei prin curatela Art. 109
Ocrotirea persoanei fizice prin curatela are loc numai in cazurile si conditiile prevazute de lege.
...
Capitolul IV - Curatela

Cazuri de instituire Art. 178
In afara de cazurile prevazute de lege, instanta de tutela poate institui curatela:
a) daca, din cauza batranetii, a bolii sau a unei infirmitati fizice, o persoana, desi capabila, nu poate, personal, sa isi administreze bunurile sau sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare si, din motive temeinice, nu isi poate numi un reprezentant sau un administrator;
b) daca, din cauza bolii sau din alte motive, o persoana, desi capabila, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia masurile necesare in cazuri a caror rezolvare nu sufera amanare;
c) daca o persoana, fiind obligata sa lipseasca vreme indelungata de la domiciliu, nu a lasat un mandatar sau un administrator general;
d) daca o persoana a disparut fara a exista informatii despre ea si nu a lasat un mandatar sau un administrator general.

Competenta instantei de tutela Art. 179
Instanta de tutela competenta este:
a) in cazul prevazut la art. 178 lit. a), instanta de la domiciliul persoanei reprezentate;
b) in cazul prevazut la art. 178 lit. b), fie instanta de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanta de la locul unde trebuie luate masurile urgente;
c) in cazurile prevazute la art. 178 lit. c) sau d), instanta de la ultimul domiciliu din tara al celui lipsa ori al celui disparut.

Persoana care poate fi numita curator Art. 180
(1) Poate fi numita curator orice persoana fizica avand deplina capacitate de exercitiu si care este in masura sa indeplineasca aceasta sarcina.
(2) Cand cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, incheiate in forma autentica, o persoana care sa fie numita curator, aceasta va fi numita cu prioritate. Numirea poate fi inlaturata numai pentru motive temeinice, dispozitiile art. 114�120 aplicandu-se in mod corespunzator.

Efectele curatelei Art. 181
In cazurile prevazute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacitatii celui pe care curatorul il reprezinta.

Procedura de instituire Art. 182
(1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmeaza a fi reprezentat, a sotului sau, a rudelor sau a celor prevazuti la art. 111.
(2) Curatela nu se poate institui decat cu consimtamantul celui reprezentat, in afara de cazurile in care consimtamantul nu poate fi dat.
(3) Numirea curatorului se face de instanta de tutela, cu acordul celui desemnat, printr-o incheiere care se comunica in scris curatorului si se afiseaza la sediul instantei de tutela, precum si la primaria de la domiciliul celui reprezentat.

Continutul curatelei Art. 183
(1) In cazurile in care se instituie curatela, se aplica regulile de la mandat, cu exceptia cazului in care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanta de tutela va hotari ca se impune investirea curatorului cu drepturile si obligatiile unui administrator insarcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
(2) Daca sunt aplicabile regulile de la mandat, instanta de tutela poate stabili limitele mandatului si poate da instructiuni curatorului, in locul celui reprezentat, in toate cazurile in care acesta din urma nu este in masura sa o faca." - SURSA = Codul Civil ( nou ) de la linkul :
http://www.dreptonline.ro/......_civil.php


Cererea se depune la Judecătoria de care aparţineţi şi va fi soluţionată de Instanţa de tutelă!

Dacă doriţi să efectuaţi acte de dispoziţie privind bunurile mamei dvs. ( vânzarea bunurilor, etc. ) TREBUIE să solicitaţi Instanţei "aprobarea" expresă pentru acea activitate!

Un MODEL de Cerere găsiţi la linkul :
http://legeaz.net/modele/model-cerere-instituire-curatela-instanta

Modelul TREBUIE modificat/completat în funcţie de faptul că persoana are/nu are capacitate de exerciţiu.
La fel, şi motivarea în fapt/drept se face tot în funcţie de acest aspect.

Eventual, consultaţi un avocat care să vă ajute la întocmirea Cererii către Judecătorie.


Actele necesare ( după caz ) sunt ( APROXIMATIV ) cele menţionate mai jos :
"Dispoziţie pentru instituirea curatelei asupra unei persoane bolnave

- cerere din partea unei persoane fizice, aparţinător al bonvaului,
- copie după actul de identitate sau buletinul de identitate al bonavului,
- adeverinţă medicală din care să se ateste starea sănătăţii bolnavului, care se impune curatela,
- cupon de pensie din care să reiasă veniturile bolnavului,
- copie după actul de identiate sau buletinul de identitate al curatorului,
- adeverinţă medicală din care să rezulte starea de sănătate a curatorului, si acceptul că poate să îngrijească o persoană bolnavă,
- documente din care să reiasă veniturile curatorului, adeverinţă, cupon de pensie, etc
- inventar al bunurilor bolnavului, dacă este cazul,
- declaraţie scrisă, pe propria răspundere, că doreşte să fie numit curator al persoanei bolnave în cauză.

Dispoziţie pentru instituirea tutelei asupra unei persoane majore

- sentinţa judecătoreasacă de punere sub interdicţie,
- copie după actul de identitate sau buletinul de identitate al bonavului,
- adeverinţă medicală din care să se ateste starea sănătăţii bolnavului, care se impune curatela,
- cupon de pensie din care să reiasă veniturile bolnavului,
- adeverinţă medicală din care să rezulte starea de sănătate a curatorului, si acceptul că poate să îngrijească o persoană bolnavă,
- documente din care să reiasă veniturile curatorului, adeverinţă, cupon de pensie etc,
- inventar al bunurilor bolnavului, dacă este cazul,
- declaraţie scrisă, pe propria răspundere că doreşte să fie numit tutore al persoanei bolnave în cauză,
- solicitanul, numit tutore trebuie anual să întocmească o dare de seamă." - SURSA :
http://www.juristnet.ro/....../index.php


Toate cele bune.