anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Ce este pacatul?

11 răspunsuri:
| EmaS a răspuns:

Orice neascultare de Dumnezeu.

| MMihai a răspuns:

Depinde de sistemul de referință, în raport cu care apreciem că este păcat sau că nu este păcat.

| MMihai a răspuns:

„ A păcătui înseamnă de fapt,/ în realitate, a face rău cu gândul sau cu fapta, voluntar sau involuntar, asupra a ce are suflet."

| OOOLEOOO a răspuns:

Partea negativa care face parte din om, dar care adeseori un religios incearca sa o respinga.

Pacatul mai este asociat si cu fericirea fizica.

De obicei nesupunerea regulilor religiei(turmei) inseamna alungarea din religie(turma), odata alungat esti singur si neprotejat asta insemnand vulnerabilitate si moarte.

| anonimg a răspuns:

Neascultare de Dumnezeu.

| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

Potrivit textelor biblice ebraice şi greceşti, a păcătui înseamnă literalmente a rata ţinta. Dumnezeu însuşi a stabilit „ţinta" pe care trebuie să o atingă creaturile sale inteligente. Ratarea acestei ţinte înseamnă păcat; păcatul înseamnă şi nedreptate sau nelegiuire. Tot ce nu este în armonie cu personalitatea, cu normele, cu căile şi cu voinţa lui Dumnezeu, care sunt sfinte, reprezintă păcat. Păcat poate însemna o conduită greşită, nerealizarea lucrurilor care ar trebui făcute, o vorbire lipsită de pietate, gânduri necurate şi dorinţe sau motivaţii egoiste. Biblia face distincţie între păcatul moştenit şi păcatul intenţionat, între un singur păcat comis de cineva care se căieşte şi practicarea păcatului.

| PorumbRodica1965 a răspuns:

Potrivit textelor biblice ebraice si grecesti, a pacatui inseamna literalmente a rata tinta. Dumnezeu insusi a stabilit "'tinta"' pe care trebuie sa o atinga creaturile sale inteligente.Ratarea acestei tinte inseamna pacat; pacatul inseamna si nedreptate sau nelegiuire(Romani3:23 1 ioan5:17; 3; 4).Tot ce nu este in armonie cu personalitatea, cu normele, cu caile si cu vointa lui Dumnezeu, care sunt sfinte reprezinta pacat.Pacat poate insemna o conduita gresita, nerealizarea lucrurilor care ar trebui facute, o vorbire lipsita de pietate, ganduri necurate si dorinte sau motivatii egoiste. Biblia face distinctie intre pacatul mostenit si pacatul intentionat, intre un singur pacat comis de cineva care se caieste si practicarea pacatului. Daca doresti mai comunicam.

| WholeWorldTeam a răspuns:

Pacatul este fapta contrara poruncilor divine care daca in urma a cestuia nu vine pocainta sincera in vesnicie ne vom lipsii de mila si de iubirea lui Dumnezeu happy

| Fantastic7 a răspuns:

Păcatul este ceea ce fac creştinii pentru ca apoi să găsească leac pentru el la biserică.

| ΟρθόδοξηΠίστη a răspuns:

Impotrivirea Vointei lui Dumnezeu, fiind numita si fara-de-lege.

Poftim niste linkuri utile, care sper sa te ajute :

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/ce-este-pacatul-97109.html

http://www.crestinortodox.ro/......80578.html

| yo547 a răspuns:

Buna-Incalcarea regulilor divine.

Întrebări similare