| aurelian87 a întrebat:

Credeti ca dumnezeu a procedat bine atunci cand l-a omorat pe Onan pentru ca s-a massturbat?

8. Atunci a zis Iuda către Onan: "Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi fratelui tău!"
9. Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său.
10. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta.

15 răspunsuri:
| minrest a răspuns:

Onan a luat de sotie vaduva fratelui sau, pe Tamar, ca sa se conformeze legii leviratului. El se culca cu ea,''intra la femeia fratelui sau'', daca nu s-ar fi culcat cu ea, casatoria nu ar fi fost consumata si legea nu ar fi fost respectata. Dar aici intervine o problema. Daca avea copii cu Tamar, acestia ar fi fost nominal ai fratelui sau mort. Ar fi avut si ei dreptul la mostenire, micsorand partea copiilor lui legitimi. Ca sa evite asta, Onan practica intreruperea actului, ejacula in afara vaginului. Nu se masturba. Dumnezeu a facut un pact cu stramosii evreilor, care cuprindea peste sase sute de prescriptii.Incalcarea acestor prescriptii (legea) atragea pedepse din partea comunitatii cat si din partea lui Dumnezeu. Era o etapa necesara din planul de mantuire. Crestinii insa nu sunt sub lege, sunt sub har. Ei nu au prescriptii de respectat, dar sunt cat mai buni de drag, din cauza pasiunii pe care o au pentru leaderul lor, Isus. In concluzie, consider ca Dumnezeu a procedat corect omorand-ul pe Onan si deasemeni procedeaza corect cand nu pedepseste pe cei ce se intrerup in zilele noastre. Salut.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

"pentru ca s-a massturbat"... nu acela a fost motivul. Mai citeste o data pasajele.

| SatanLovesYou a răspuns:

Nu s-a massturbat (uau, cenzura). A folosit tehnica pull out cand i-a tras-o aleia laughing)

"Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta."

"şi pe acesta."

...ce ucigas.

| Darr1u5 a răspuns:

Dumnezeu intotdeauna a procedat bine, fie ca noua ne convine sau nu. In zilele lui Noe era mare haos pe Pamant iar Dumnezeu a hatarat sa omoare toti oamenii si toate vietatiile (cu exceptia unei perechi din fiecare specie) si cu exceptia familiei lui Noe. Dumnezeu dintotdeuna a urat pacatul si in multe cazuri a omorat pe cei ce au savarsit pacat. Tot asa e si in ziua de azi. Chiar si in biblie scrie: "Plata pacatului este moartea", de aceea trebuie sa ne intoarcem la Dumnezeu si sa ne marturisim pacatele inaintea Lui sa ne para rau de viata nostra si sa incepem o noua viata alaturi de Isus.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Darr1u5):

"Dumnezeu intotdeauna a procedat bine"... deci cand ucide persoane care sunt nevinovate, el procedeaza bine nu? Cand ucide alte animale care clar sunt nevinovate, el procedeaza bine nu? Cand permite sclavia, el procedeaza bine nu? Cand permite un viol chiar daca este la locul faptei si poate sa salveze victima, el procedeaza bine nu? Mai vrei exemple?

"a hatarat sa omoare toti oamenii si toate vietatiile"... si ti se pare corect sa ucizi alte animale pentru ce au facut oamenii? Putea sa dea o boala care sa ii afecteze doar pe oameni si atat.

"Plata pacatului este moartea"... defineste "pacat". In plus, moartea pentru un pacat mic este o pedeapsa exagerat de mare iar o asemenea pedeapsa nu este compatibila cu un zeu bun, iubitor, just, etc.

| doctorandus a răspuns (pentru Darr1u5):

In pilda cu Onan nu este condamnata m. In primul rand Onan nu se m., ci practica metoda contraceptiva numita c.i. Mesajul pildei cu Onan este ca daca esti baiat iar fratele tau moare fara urmasi de sex masculin esti obligat sa-i cordesti nevasta (vaduva) pana cand ea concepe si naste un prunc de sex masculin. Practic esti obligat sa faci un copil in numele fratelui tau decedat. Nu stiu cati crestini din ziua de azi respecta aceasta prevedere a Legii lui Dumnezeu (care nu poate minti si nu se poate schimba, deci nici Legea Sa nu se poate schimba, asa cum a recunoscut Isus Hristos la Matei cap. 5). Ca urmare din punct de vedere biblic onanisti sunt acei crestini care nu fac copii in numele fratilor lor decedati.

| Darr1u5 a răspuns (pentru doctorandus):

Chiar este un mare subiect de discutie acest paragraf, insa...in primul rand trebuie sa facem distinctie intre Vechiul Legamant (Vechiul Testament) si Noul Legamant (Noul Testament). Poruncile lui Dumnezeu din Vechiul Testament sunt in mod special pentru poporul Israel, caci cu ei a incheiat legamantul. Poruncile din Noul Testament, ne privesc pe noi, care astazi ne intoarcem la Dumnezeu.
1 Corinteni 15:56
"Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea."
Romani 6:14
"Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har."
Romani 6:15-18
"Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.
Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.
Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii."
Dupa ce il cunosti pe Dumnezeu si incepi o noua viata altaturi de Isus, nu mai esti in Vechiul Legamant ca sa pazesti Legea data poporului Israel ci sub har, adica daca vrei sa il Slujesti pe Hristos, din Dragoste nu mai pacatuiesti si nu din frica legii.
Evrei 13:8
"Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!". Daca nu ii placea unele lucruri care le faceau evreii, nici azi nu ii place. Ce avem noi de invatat din paragraful lui Onan...e foarte clar: Ca sa nu dea nastere unui copil (care ar fi fost al fratelui sau), el arunca samanta pe pamant. Aceste doua lucruri nu au placut Domnului. Adica este pacat inaintea lui Dumnezeu sa nu dai nastere unui copil, varsand samanta.
Asa era in Veciul Legamant, dar astazi, curvia, adulterul si toate ramificatiile acestora sunt o mare uraciune inaintea lui Dumnezeu.

| Darr1u5 a răspuns (pentru anonim_4396):

In primul rand, NU trebuie sa uitam, ca noi avem un dusman. El e dusmanul tuturor oamenilor si al lui Dumnezeu. El doreste ca omul sa faca raul si in cele sin urma sa moara, pentru a putea ajunge alaturi de el. Acest imens vrasmas este DIAVOLUL. Insa el nu este singur, ci mai are alaturi de ele o mare multime de ingeri care il slujesc. Ei au drum liber umblarea pe Pamant si acolo unde Dumnezeu le da permisiunea ei actioneaza, distrugand, omorand si facand mult rau.
Bun, sa definim pacatul. Vorbim mult despre pacat insa nu stim ce e acesta. Pacatul este infaptuirea unui lucru care este rau inaintea lui Dumnezeu. Mai bine spus, incalcarea poruncilor lui Dumnezeu. Tot ce ne-a poruncit Dumnezeu sa facem sau sa nu facem, iar noi nu Il ascultam - pacatuim impotriva Lui si in acelasi timp implinim voia Diavolului.
In biblie scrie:
Matei 6:24
"Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona."
E foarte clar si logic, ca nu se poate sa slujesti si lui Dumnezeu si Diavolului.
Acum sa revenim, daca incalcam poruncile lui Dumnezeu inseamna ca pacatuim impotriva Lui, iar El a spus ca cine pacatuieste va muri. De aceea El L-a trimis in lume pe singurul Lui Fiu - Isus Hristos care a murit acum aprox 2000 de ani, a murit in locul nostru ca noi, crezand in El si Crezand ca a inviat si acum sta la dreapta lui Dumnezeu, noi sa avem viata vesnica si sa traim in veac. Doar atunci putem spune ca o sa ajungem in rai, nu cum cred unii - poti sa faci ce vrei ca Dumnezeu e bun si ne duce in rai. El este bun si drept, insa daca noi nu ascultam de El, el ne va pedepsi, fie prin boala, fie prin alte tipuri de suferinta, fie prin moarte.
Psalmi 51:5
"Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea."
Daca primul om, Adam nu ar fi pacatuit, noi nu ne nasteam in pacat fiecare dintre noi, dar el a pacatuit (nu a ascultat de Dumnezeu), iar acum noi avem de suferit, adica suntem nascuti in pacatul adamic, de aceea noi trebuie sa ne intoarccem la Dumnezeu cat inca suntem in viata, cat inca suntem sanatosi pentru ca niciodata nu o sa stim clipa mortii.
De ce Dumnezeu ingaduie sa moara oameni "nevinovati". Asa ii credem noi, insa ori au pacatuit fara ca noi sa stim, fie Dumnezeu a vrut sa ii duca in vesnicie daca au facut voia Lui in viata lor si au crezut in Fiul Sau.Aici cel mai bun exemplu este Iov:
Iov 1:1
"1 Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău."
Cu toate aceste, Diavolul s-a dus la Dumnezeu si i-a cerut voie sa il incerce, iar Dumnezeu a vrut sa vada credinta lui Iov si din cauza aceasta a acceptat sa il dea pe mana Diavolului sa ii faca mult rau. I-a omorat copii, turmele de animale, slujitorii si pe deasupra i-a dat o boala grea. Dar cu toate acestea el nu a pierdut credinta, si s-a increzut in Dumnezeu pana la capat. Cand Dumnezeu a hotarat, ca Diavolul sa se opreasca din al asupri pe Iov, atunci Dumnezeu i-a dat mult mai multe binecuvantari decat avea inainte.
Sper ca ai inteles cat de cat. As fi zis mai multe insa stau rau cu timpul.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Darr1u5):

Tot nu ai raspuns la ce am zis eu. Ai dat un copy-paste pe langa subiect, ceva ce coincidea cu punctul tau de vedere si ai ignorat ce am zis eu. Mai incearca o data.

"noi nu ne nasteam in pacat"... ti se pare corect sa platesti pentru ce au facut altii acum mult timp? Ai impresia ca aceasta afirmatie e compatibila cu un zeu just?

Cat despre pariul cu Satana pentru Iov, acel pariu arata cat de oribil e acel zeu.

Dar acum sa revenim la ce am zis eu mai sus, puncte la care tu nu ai raspuns :

"Dumnezeu intotdeauna a procedat bine"... deci cand ucide persoane care sunt nevinovate, el procedeaza bine nu? Cand ucide alte animale care clar sunt nevinovate, el procedeaza bine nu? Cand permite sclavia, el procedeaza bine nu? Cand permite un viol chiar daca este la locul faptei si poate sa salveze victima, el procedeaza bine nu? Mai vrei exemple?

"a hatarat sa omoare toti oamenii si toate vietatiile"... si ti se pare corect sa ucizi alte animale pentru ce au facut oamenii? Putea sa dea o boala care sa ii afecteze doar pe oameni si atat.

"Plata pacatului este moartea"... oartea pentru un pacat mic este o pedeapsa exagerat de mare iar o asemenea pedeapsa nu este compatibila cu un zeu bun, iubitor, just, etc.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Darr1u5):

"este pacat inaintea lui Dumnezeu sa nu dai nastere unui copil, varsand samanta"... nu acela e mesajul acelei povesti. Iti sugerez sa o mai citesti de cateva ori. Nu de alta dar voi aveti prostul obicei sa interpretati gresit acea poveste si sa credeti ca e vorba de mast*rbare.

In acea poveste NU e vorba de "e pacat sa nu dai nastere unui copil, varsand samanta". In acea poveste e vorba de "e pacat sa nu faci copil cu sotia fratelui tau decedat".

| Darr1u5 a răspuns (pentru anonim_4396):

Ezechiel 18:23
"Doresc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?"
Vezi, Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, deci nu mai zi ca acest Dumnezeu e iubitor si drept doreste moartea si raul, pentru ca Diavolul le doreste pe amndoua, dar din cate vad eu, tu ignori existenta Diavolului si inclinatiile acestuia. Eu sincer, nu o sa mai zic nimic, insa te indem sa citesti noul testament, tot apoi vechiul testament si atunci mai stam de vorba.

Totusi, eu iti mai zic: tu ignori sa crezi Intr-un Dumnezeu adevarat in favoarea trairii in pacat si slujirii Diavolului (nu poti sluji la doi stapani). DAR sa nu uiti ca va veni o Zi in care vei da socoteala de toate faptele tale, de tot ce ai facut in viata ta si atunci, daca nu vei avea numele scris in Cartea Vietii lui Dumnezeu vei merge in chinul vesnic, imreuna cu Diavolul si toti slujitorii lui, si nu te va mai putea scapa nimeni.

Apocalipsa 20:12
Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

Apocalipsa 20:15
Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Fie crezi, fie nu crezi, intr-o zi vei sta fata in fata cu Dumnezeu.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Darr1u5):

Nici acum nu ai raspuns la ce ti-am cerut. Nu ma intereseaza raspunsurile cu copy-paste daca ele nu au legatura cu ce am cerut / zis. mai eviti mult?

| doctorandus a răspuns (pentru Darr1u5):

Ai citit faza cu "cine va adauga ceva la cartea aceasta..."?

| Darr1u5 a răspuns (pentru doctorandus):

Cum sa nu...Tocmai de aceea, am dat copy-paste, ca nu cummva sa zic asa cum nu e scris. Nu avem voie nici sa adaugam si nici sa scoatem nimic din ea:
Apocalipsa 22:18-19
"Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta."

| doctorandus a răspuns (pentru Darr1u5):

Pai ai sarit de la a nu da nastere unui copil in numele fratelui sau la a nu da nastere unui copil (in general), deci cum ramane cu scoaterea din Biblie?

E ca si cum ai zice ca din "e interzis sa mananci carne de porc" ar rezulta ca e interzis sa mananci carne, scotand cuvintele "de porc".