| Bin_Husein_Ahmed_1997 a întrebat:

De ce ateismul este vazut rau de catre religiosii?
V-a inlocui ateismul religia?

21 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Să spui că ești ateu, adică să susții că e abolut sigur că nu există o entitate exterioară universului care-l să fii creat, înseamnă să ai pretenia că deții toată cunoașterea posibilă, altfel nu ai avea de unde să fii atât de sigur. Să zici că ești agnostic, adică nu știi cum a apărut universul, cine l-a cauzat sau dacă cauza lui e o entintate inteligentă, cu voință da mai degrabă nu-ți vine să crezi, mai înțeleg.
Ateismul nu va înlocui niciodată religia.Am auzit că și Voltaire(1694-1778) a profețit că peste 200 de ani se vor găsi Biblii doar la muzeu, dar la scurt timp după moartea lui casa în care a locuit s-a transformat în tipografie pentru Biblii. Oameni care își caută și își găsesc Creatorul vor exista tot timpul.

| AdrianDihoricescu a răspuns (pentru ania):

Din pacate, nu prea intelegi mare lucru. Ateismul nu sustine ca nu exista "o entitate" IN MOD ABSOLUT, stii macar ce inseamna " modul absolut"?, ci doar ca e EXTREM de putin probabil ca o asemenea entitate sa existe, iar pana la proba contrarie tinde sa nu creada intr-o asemenea existenta, ceea ce nu e acelasi lucru cu a afirma ca "nu exista in mod asbolut". Daca e cineva care vorbeste la modul absolut, despre. evenimente, aceeai sunt religiosii, ei stiu ABSOLUT ca Dumnezeu oricare ar fi el, a creat universul iar pe el nu l-a creat nimeni, religiosii sunt cu "ABSOLUTURI" nu ateii. Iar agnosticii sunt doar necunoscatori si indiferenti fata de domeniu. Daca un agnostic spune ca nu crede pentru ca nu stie, atunci e ateu, daca spune doar ca nu stie si atat toate-s bune si frumoase.

Nici eu nu sunt de parere ca ateismul are sa inlocuiasca religia, religia are sa existe mult timp de-acum, insa, tendintele personal imi plac, incepe sa-i scada din forta, si asta e foarte bine.

| KhludCiprian a răspuns (pentru ania):

"Să spui că ești ateu, adică să susții că e abolut sigur că nu există o entitate exterioară universului care-l să fii creat,"
Gresesti draga ania. Afirmatiile absolute sunt domeniul credinciosilor.

Totusi pot sa afirm cateva lucruri despre acel "Dumenzeu" in mod absolut:
- daca vorbesti de Iehova, exista in mod absolut dovezi arheologice ce confirma ca a fost casatorit, cu Asheera
- daca vorbesti de Iehova, e acel zeu ce ii este celebrata uciderea aproape a intregii omeniri. Nu stiu un terorist mai mare
- daca vorbesti de cartea "Lui", ea e plina cu sute de contraziceri, imoralitate, contradictii teologice
- daca vorbesti de opinii ortodoxe/absolute, sunt zeci de mii de confesiuni ce cred ca detin in mod adevarul si adevarul e doar unul

Dat fiind cacofonia asta religioasa legata de Creator, a ataca ce a zis Voltaire, cred ca e frectie la picior de lemn dupa peste 200 de ani de la moartea lui. happy

| Alcyon a răspuns (pentru AdrianDihoricescu):

Eu nu cred ca agnosticii sunt indiferenti. Poate ca pur si simplu nu vor sa imbratiseze nici ateismul, dar nici vreo dogma religioasa...

| AdrianDihoricescu a răspuns (pentru Alcyon):

Si indiferenta ce anume inseamna? daca nici hais nici cea?

| KhludCiprian a răspuns:

Eu sper ca rationalismul sa vindece irationalismul si superstitia.

Daca devin oamenii ateisti in proces, toate-s bune.

Si de asta si cred ca ateismul in general e vazut atat de rau, ca e criticat sa ai o pozitie rationala ca sa critici valorile atat de dragi celor credinciosi!

| Cyrano a răspuns (pentru KhludCiprian):

Mai nene, intoarce-te la ce ai fost sa nu-ti para rau mai tarziu cand te vei trezi din silogisme si din filozofii desarte! Ai fost ceva, candva...dar acum ai ajuns unde ai ajuns pentru ca ti-ai facut statuie mintii! Nu zic ca nu mai trebuie sa gandim, dar sa avem si credinta daca tot gandim asa mult, cum e cazul tau! Cu ce impiedica mintea, credinta? Ceva este in spatele tau. Poate e necuratu, nu zic poate ci sigur! Te lauzi ca ai citit Biblia, dar tocmai cuvatul Evangheliei te va osandi in ziua judecatii ca nu ai crezut, ca ai stiut si nu ai infaptuit! Este sfatul meu petru tine! Ia bine seama!

| KhludCiprian a răspuns (pentru Cyrano):

Jasser, multumesc de grija, apreciez dorinta de a ma schimba (pe bune!) mai ales ca sunt sigur ca esti onest.

Legat de "Te lauzi ca ai citit Biblia, dar tocmai cuvatul Evangheliei te va osandi in ziua judecatii ca nu ai crezut, ca ai stiut si nu ai infaptuit! Este sfatul meu petru tine! Ia bine seama! " sper ca iti dai seama ca nu e niciun argument de faptul ca am dreptate sau nu.

In fapt, in toata onestitatea ta te provoc la un lucru: sa imi zici o activitate in evanghelii care e 100% la fel ca in celelalte evanghelii. In fapt stiu doar un singur lucru ce este la fel, deci mai cauta inca unul. Isus zice in doua evanghelii "Eli eli lama sabactani!".

Totusi ce altceva se potriveste? Nasterea? Crucificarea (istoriile crucificarii nu coincid nici intre cele doua evanghelii ce se potrivesc in ultimele vorbe ale lui Isus)? Invierea? Tatal nostru?

Nu stiu, serios, e in puterea ta sa ma convingi ca exista "adevarul" in Biblie... ce parti ti se par ca ele coincid intre evanghelii?

| Cyrano a răspuns (pentru KhludCiprian):

Nici nu trebuie sa coincida! Efectiv se completeaza una pe cealalta fara sa se contrazica! Daca mergem sa zicem la tribunal/politie, si punem pe doi, trei martori sa descrie ce au vazut fiind martori la un eveniment, crezi ca vor coincide marturiile lor? Crezi ca a existat Hristos? Unde este acum? Daca stiinta asta dementa din ziua de azi face si rezolva totul, de ce nu i-a gasit trupul lui Isus, asa cum i-au gasit trupul lui buddha, mahomed sau altii?

| KhludCiprian a răspuns (pentru Cyrano):

Jasser: deci tu mi-ai zis ca stiu Evanghelia si am sa fiu judecat.

Subliniez, ti-am pus o problema de baza a evangheliilor. Sa imi zici ceva ce coincide. Cand auzit tot felul de contradictii in sus si in jos, de ce ai crede? Mai ales cand unul din ei schimba pasajele ca Isus sa para ca e un evreu onorabil, profetul de dupa Moise, iar altul pare ca vrea sa il faca pe acelasi om ca fiind un cetatean roman onorabil.

Scuze, completarile le inteleg, dar contradictiile nu fac prea credibila pentru mine "povestea".

Ce pasaj pentru tine ti se pare atat de convingator ca daca Isus a existat sa ajungi la concluzia ca Dumnezeu exista? (da, cred ca Isus a existat...)

Ai citit exegeza? De ce nu iei in serios pozitia acceptata de-facto de crestini: Biblia e plina de contradictii?

| Teardrop a răspuns:

Probabil. Aşa cum politeismul a fost înlocuit de monoteism...

| mODIN a răspuns (pentru Teardrop):

Dar,nu a fost...

| Teardrop a răspuns (pentru mODIN):

Marea majoritate a populaţiei este acum monoteistă. Un procent infim mai cred în vechii zei.

| mODIN a răspuns (pentru Teardrop):

Cum poti considera crestinismul monoteist? In primul rand sunt 3 in Sfanta Treime, dupa care mai e si Satan, mii de sfinti, ingeri etc.
Singura religie cu adevarat monoteista ar fi islamul

| Teardrop a răspuns (pentru mODIN):

Dude, e interpretabil. Teoria acceptată este că această religie, creştinismul, este una monoteistă. Nu mă bag la interpretări. N-am citit Biblia niciodată, ca să pot să comentez.
Însă eu o văd monoteistă. Mi s-a tot spus că Sfânta Treime e o singură divinitate. Dacă tai prăjitura în două, tot o prăjitură e, nu?

| dragos38 a răspuns:

Cred ca in viitor religiile o sa se auto-dizolve si stiinta incet, incet i va lua locul asa cred eu, iata ce zicea un pamfletar crestinismul ne invata sa pupam moaste, pocaitii ne/i invata pe (cei care se pocaiesc) sa nu doneze sange ''lasa-l sa moara da-l dracu ''cam astia sunt pocaitii, iar islamul obliga fetele. femeile sa poarte voal pe cap,
iata niste remarci interesante pe care le-am citit
Ati mai vazut voi vreun mort inviat?
De ce religia politeista a disparut?
De ce nu a mai inviat nimeni de la Lazar incoace? numai Lazar a fost bun?
De ce grecii nu mai cred in zeus, hera sau bachus?
Cand oamenii vor inceta sa mai creada in d-zeu(YHWEH-zeul triburilor evreice)yhweh nu va mai exista ca si zeii
Si intreb si eu daca exista un singur d-zeu de ce exista mai multe religii?

| Cyrano a răspuns:

Ateismul nu va inlocui credinta. (nu se scrie "v-a" e semn de agramatism din partea ta). Ateismul este un rau in sine!

| mODIN a răspuns (pentru Cyrano):

Pe cine a omorat ateismul?

| Cyrano a răspuns (pentru mODIN):

Pe toti cei ce nu cred in Dumnezeu.

| mODIN a răspuns (pentru Cyrano):

Cand ai vazut tu cruciade ateice?

| SoP222 a răspuns:

Oricum lumea e distrusa. Maxim 200 de ani o mai duce planeta asta.