Eu sunt ateu.
Vreau să pun o întrebare simplă, pentru atei dar şi pentru creştini sau oricare altă religie:
De ce credeţi şi respectiv de ce nu credeţi în Dumnezeul vostru?
Vreau răspunsuri inteligente!

Datorita analizarii atente a Bibliei si creatiei. Iata un exemplu:
Cum a apărut viaţa?
„De unde vin copiii?" Poate că şi tu, când erai mic, le-ai pus această întrebare părinţilor tăi. Cum au reacţionat ei? Părinţii au reacţii diferite, în funcţie de personalitatea lor şi de vârsta copilului. Unii ignoră întrebarea, alţii dau un răspuns scurt, vizibil stânjeniţi, iar alţii inventează tot felul de povestioare, despre care copilul află mai târziu că nu sunt adevărate. Dar, ca să fie pregătit pentru viaţă, copilul trebuie să ştie adevărul despre miracolele reproducerii.
Aşa cum mulţi părinţi se simt jenaţi când trebuie să vorbească despre modul în care vin pe lume copiii, tot aşa unii oameni de ştiinţă ezită să vorbească despre un subiect mult mai important: apariţia vieţii. Totuşi, cunoaşterea adevărului cu privire la acest subiect îţi poate influenţa profund concepţia despre viaţă. Aşadar, cum a apărut viaţa?
Ce susţin mulţi oameni de ştiinţă? Mulţi dintre cei care cred în evoluţie ţi-ar spune că viaţa a început în urmă cu miliarde de ani în lagune puţin adânci, formate prin acţiunea mareei, sau în adâncurile oceanului. Ei cred că, într-un astfel de mediu, compuşii chimici s-au grupat spontan în structuri asemănătoare unor sfere, au format molecule complexe şi au început să se reproducă. În opinia lor, toate formele de viaţă de pe pământ s-au dezvoltat din una sau mai multe dintre aceste celule primare „simple".
Alţi oameni de ştiinţă evoluţionişti, la fel de apreciaţi, nu sunt de acord cu această teorie. Ei presupun că primele celule, sau cel puţin componentele lor principale, au fost aduse pe Pământ din spaţiul cosmic. De ce cred ei lucrul acesta? Deoarece, în pofida eforturilor depuse, oamenii de ştiinţă n-au putut dovedi că viaţa a apărut spontan din molecule nevii. În 2008, Alexandre Meinesz, profesor în biologie, a subliniat acest aspect. Referindu-se la cercetările din ultimii 50 de ani, el a afirmat că „nicio dovadă empirică nu susţine ipotezele apariţiei spontane a vieţii pe Pământ dintr-o simplă supă moleculară şi nicio descoperire ştiinţifică nu ne conduce în această direcţie".1
Ce arată dovezile? Răspunsul la întrebarea „De unde vin copiii?" se bazează pe dovezi incontestabile. Viaţa provine întotdeauna din viaţă. Totuşi, este oare posibil ca, în urmă cu mult timp, această lege fundamentală să fi fost încălcată? Ar fi putut viaţa să apară spontan din compuşi chimici nevii? Care este probabilitatea să se fi întâmplat acest lucru?
Cercetătorii au descoperit că într-o celulă vie conlucrează cel puţin trei tipuri de molecule complexe: ADN (acid dezoxiribonucleic), ARN (acid ribonucleic) şi proteine. Astăzi, puţini oameni de ştiinţă ar afirma că o celulă vie a apărut spontan dintr-un amestec de compuşi chimici lipsiţi de viaţă. Însă care este probabilitatea ca ARN-ul sau proteinele să se formeze din întâmplare?
Un experiment realizat prima oară în 1953 i-a condus pe mulţi oameni de ştiinţă la concluzia că viaţa ar fi putut lua naştere din întâmplare. În acel an, Stanley Miller a reuşit să obţină câţiva aminoacizi (compuşi chimici care alcătuiesc proteinele) provocând descărcări electrice într-un amestec de gaze care simula atmosfera primordială a Pământului. După aceea, s-au descoperit aminoacizi într-un meteorit. Demonstrează aceste descoperiri că toate cărămizile fundamentale ale vieţii puteau să apară din întâmplare?
Robert Shapiro, profesor emerit de chimie la Universitatea din New York, spune: „Autorii unor lucrări de specialitate au presupus că toate cărămizile vieţii ar putea fi obţinute cu uşurinţă prin experimente asemănătoare celui făcut de Miller şi că toate se găsesc în meteoriţi. Însă realitatea este alta".2
Să ne gândim la molecula de ARN. Ea este alcătuită din molecule mai mici, numite nucleotide. Nucleotida este o moleculă diferită de aminoacid şi are o structură puţin mai complexă decât acesta. Shapiro spune că „niciodată nu s-a semnalat prezenţa vreunei nucleotide în cadrul experimentelor cu descărcări electrice sau în meteoriţi".3 El mai declară că probabilitatea ca o moleculă de ARN, capabilă de autoreplicare, să se formeze accidental dintr-o mulţime de cărămizi chimice „este atât de mică, încât, dacă lucrul acesta s-ar întâmpla fie şi numai o dată undeva în universul vizibil, ar fi considerat o şansă incredibilă".4
Dar ce se poate spune despre moleculele de proteine? Ele pot fi alcătuite din 50 până la câteva mii de aminoacizi, legaţi într-o ordine bine definită. În celula „simplă", proteina de mărime medie conţine 200 de aminoacizi. Chiar şi în aceste celule există mii de tipuri de proteine. Probabilitatea ca o proteină alcătuită doar din 100 de aminoacizi să se formeze vreodată din întâmplare pe pământ este de unu la un milion de miliarde.
Cercetătorul Hubert Yockey, adept al teoriei evoluţiei, merge mai departe cu raţionamentul. El spune: „Este imposibil ca la originea vieţii să fi stat numai proteinele".5 Pentru obţinerea proteinelor este nevoie de ARN, iar ARN-ul nu poate fi produs fără proteine. Deşi şansele sunt infime, să presupunem totuşi că proteinele şi moleculele de ARN ar apărea din întâmplare în acelaşi loc şi în acelaşi timp. Ar fi oare posibil ca acestea să conlucreze şi să dea naştere unei forme de viaţă independente şi cu capacitatea de a se autoreproduce? „Probabilitatea ca lucrul acesta să aibă loc accidental (printr-o combinaţie întâmplătoare de proteine şi ARN) este practic nulă", spune dr. Carol Cleland, membru al Institutului de Astrobiologie din cadrul NASA. „Totuşi", continuă ea, „s-ar părea că majoritatea cercetătorilor consideră că, dacă ar reuşi să înţeleagă cum s-au format singure proteinele şi ARN-ul în condiţiile naturale primordiale, interacţiunea dintre ele s-ar înţelege de la sine". Referindu-se la teoriile actuale despre apariţia întâmplătoare a cărămizilor fundamentale ale vieţii, dr. Cleland spune: „Niciuna nu ne-a oferit o explicaţie satisfăcătoare cu privire la modul în care s-au desfăşurat lucrurile".6
De ce sunt importante aceste dovezi? Gândeşte-te în ce dificultate sunt puşi cercetătorii care susţin că viaţa a apărut din întâmplare. Ei au descoperit unii aminoacizi care există şi în celulele vii. Prin experimente realizate cu grijă în laborator au obţinut molecule mai complexe şi speră ca, în cele din urmă, să creeze toate componentele necesare formării unei celule „simple". Situaţia lor poate fi asemănată cu cea a unui om de ştiinţă care, prelucrând elemente existente în natură, obţine oţel, plastic, silicon şi cabluri. Cu ele construieşte un robot, pe care îl programează să producă roboţi identici. Ce se va demonstra prin aceasta? Nimic altceva decât că o fiinţă inteligentă poate crea o maşinărie impresionantă.
În mod asemănător, dacă oamenii de ştiinţă ar reuşi să creeze o celulă, ei ar realiza un lucru cu adevărat remarcabil. Însă ar dovedi că celula a apărut din întâmplare? Nicidecum! De fapt, ar dovedi exact contrariul!
Tu ce crezi? Toate dovezile ştiinţifice de până acum arată că viaţa provine numai din viaţă. A crede că fie şi numai o „simplă" celulă vie s-a format în mod întâmplător din compuşi chimici lipsiţi de viaţă pretinde o mare credinţă.

Nu l-am simțit niciodată, poate de asta.
Baftă!

Pentru ca sunt mii de religii exact la fel si nu am nici un motiv sa cred in ele.

1 nu cred ca din nimic apar zeii
2 nu cred ca din nimic zeul ala a creat materie
3 http://istoria-lumii.ucoz.com/index/informatii_despre_site/0-2
4 cred ca credinta in zeii este de fapt fanteziile umane transcrise in basme care sa aduca un confort pshiologic
5crestini din jurul meu imi dovedesc ca cred doar din interes si atat
plus multe chesti cum poti privi un copil bonav de leucemie de 2 ani si sa spui ca vei ajunge in rai este chiar ipocrizie, daca exista de ce a lasat virusi, microbi si atata chesti rele
si da stiinta http://istoria-lumii.ucoz.com imi ofera o istorie rationala nu cu basme cu serpi vorbitori

Nu cred pentru ca am observat si inteles autosugestia, de aici vindecarile miraculoase sau imbolnavirile ca pedeapsa, am observat si inteles ca animalele au sentimente, deci sunt ca noi, am observat si inteles ca tot ce stii si esti e in mintea ta, ca nu detii o informatie pe care n-ai primit-o de nicaieri, ca o lovitura puternica la cap iti poate schimba viata schimbandu-ti constiinta, daca ar exista suflet, asta ar fi imposibil, sufletul si creierul fiind doua lucruri diferite. Apoi daca iau la puricat vechiul testament, facerea lumii in ordinea scrisa acolo e clar o minciuna scormonita din necunoastere, potopul la fel, un zeu atot-tot ar fi dat minte oamenilor si nu ar mai fi existat pacat, nu poruncea omorarea atatior oameni, putea pur si simplu sa-i ia, nu avea nevoie de jertfa (rastignirea lui Iisus) pentru a ierta, s.a.m.d.

Un argument valabil pentru cei care doresc un suport sincer pentru credinţa lor în existenţa sacrului a fost oferit de un mare om de ştiinţă, Erwin Schrödinger, laureat al premiului Nobel pentru fizică cuantică.
- El a observat că volumul maxim al unei gene (particulă a materialului ereditar) poate fi cuprins într-un cub cu mărimea laturii de MAXIM 100 distanţe atomice – însumând astfel un număr de atomi cuprins între o mie şi un milion – în funcţie de tipul şi de mărimea atomilor).

- Tot el afirmă că este practic imposibil ca acest număr limitat să poată explica un comportament ordonat, să formeze o structură organizată, să posede un,, program" de autoreproducere completă, de redare a unui caracter, funcţie sau organ în organismul dezvoltat ulterior, un,, program" de coordonare cu celelalte gene, de gestionare a unui metabolism propriu etc…

- Automat, concluzia acestei realităţi, este faptul că existenţa şi manifestarea unei gene, şi prin translaţie – a vieţii în general, constituie, în faţa oricărei tehnologii avansate, o enigmă, un mister de neînţeles, o manifestare minunată a Sacrului, o amprentă discretă a Celui care se află în spatele cortinei...

Crede, celor ce cred toate le sunt cu putinta

Pur si simplu nu sunt dovezi de niciun fel ca ar exista vreunul dintre zeii in care a crezut omenirea in intreaga ei istorie. O carte scrisa de cineva cu mii de ani in urma nu spune absolut nimic, pentru ca e clar ca cei care au scris-o au fost niste oameni simpli si promitivi, care au inventat povesti. Nu este nicio dovada care sa sustina povestile lor, deci nu avem absolut niciun motiv sa-i credem. Asta e ca si cum ai lua toate basmele la rand si ai spune ca sunt adevarate, desi nu ti-ai putea sustine aceasta afirmatie cu nimic.

Cred doar in ce vad, in ceva palpabil, religia e doar o poveste pentru mine, una proasta pe care prefer sa nu o citesc

Https://www.youtube.com/watch?v=eShUJ_NFx8Y

Orice alta religie subjuga mintea umana si o hipnotizeaza, o comanda.
Trist.

Din oameni cu discernamant devii o epava umana la propriu...

De asta nu mai cred.

Cred prin simpla nevoie a firei umane de a fi curioasa despre necunoscut. nu toate lucrurile se misca de la sine. fizica ne invata ca materia nu apare, nu dispare, este intr-o continua miscare, desi big bangul a fost o explozie de la vid, la materie. toate lucrurile se intampla cu un motiv. si la cate mi s-au intamplat mie deja si inca sunt bine, sanatos, tin sa cred ca nu natura sau norocul au fost de partea mea, ci ceva ce nu pot explica, dar este acolo

De ce nu cred in zeul meu? Ai formulat gresit.

De ce nu cred in zei? Crezi ca imi trebuie dovezi pentru a nu crede in ceva plasmuit(nefondat)? Ratiunea imi spune ca normalul este invers - este nevoie de dovezi pentru a crede in ceva.

In primul rand, vreau sa te intreb. De ce mai mananci azidaca deja ai facut acest lucru ieri? NU ti-a fost suficienta hrana? Desigur ca nu!
Asa si crestinul Noi credem in Sfanta Treime( exista mai multe categorii, dar in discutie as dori sa implic in mare parte cultul ortodox), credem in Biblie- Cuvantul lui Dumnezeu, scrisa de oameni sub inspiratia Duhului Sfant, deoarece zilnic invatam ceva nou.

Dumnezeu este infinit, Dumnezeu poate tot ceea ce vrea, dar NU VREA tot ceea ce poate!
De-asemenea, alaturi de toti credinciosi, il poti simti pe Dumnezeu la Sfintele Taine savarsite in incinta Bisericii!

Lafater spunea in felul urmator :
" Si filozofia, cat se pare, s-a straduit in persoana invatatilor ei a celor mai buni, sa desavarseasca pe omul moral. Dar toate nazuintele ei nu si-au atins scopul si nici nu-l vor atinge vreodata. [...] Rabda, invatata filozofia, iar crrestinul adauga nadajduieste"

Stii de ce este Dumnezeu atotputernic? Deoarece El a creat lumea vazuta si nevazuta, deoarece El este IUBIRE. Foarte multe informatii poti gasi aici

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com :)

Da cred in Dumnezeu, caruia ii datoram viata, avem o vie marturie despre realitatile care nu se vad, dar vad ca tot ceea ce este creat in jurul nostru :oameni, animale plante, sunt facute intr-un mod minunat, admirabil si infricosator, PRIVESTE corpul uman,- fiecare madular are forma si rol sau priveste o albina, cum este facuta, ce adn are, sau daca iti poti imagina cate trasaturi sunt scrise intr-o samanta cat o gamalie de la copacul SEGOYA, sau cine crezi ca a asezat intro ordine si cu un rol bone definit stelele, soarele? Cine crezi ca a facut sensul circuitului apei in natura, dar circulatia sangelui in corpul uman? Cine crezi ca a intocmit tipurile de sol, dar culorile florilor, a penajului pasarilor fiecare dupa specia lui, si multe alte exemple.

Eu m-am nascut intr-o familie de crestini si am crescut in credinta si cu Dumnezeu in suflet. Fiecare e liber sa creada in ce vrea. Dar eu, intotdeauna am avut un sentimentul ca sunt protejata. Ca nu patesc nimic rau, ca nu am probleme majore. Si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Nimeni nu stie ce va fi dupa moarte. Nimeni nu stie daca mergi in iad sau in rai. Si ce ne mai ramane? sa credem in El.
Tu ti-ai pus vreodata intrebarea cine te tine pe pamant? Cine iti da suflare? Cine te trezeste dimineata? Nu vreau sa influentez pe nimeni cu nimic, dar eu consider ca toate aceste intrebari au un raspuns. Si acel raspuns il stiu oamenii care au sufletul "sus"!

Pai...

Nu suntem siguri de ce va urma dupa moarte, credinta in Dumnezeu este singura care promite o viata frumoasa dupa moarte, asa ca o alegem, nefiind constienti de asta.
Din frica. Pentru ca ne e frica sa nu murim si atat sa fie, vrem sa fie ceva frumos dupa viata.

Cam asta ar fi din punctul meu de vedere, eu fiind ceva intre ateu si crestin, dar ca ateu :

Nu cred in Dumnezeu deoarece este o fiinta divina fictiva, nu a fost vazut, asa ca nu cred in el, maturitatea si constiinta mi-au aratat "adevarul", si nu credinta.

Care-i legatura dintre religie/dogme/sisteme de credinte/doctrine/biserica/etc si Dumnezeu/Constiinta care prin definitie precede aparitia tuturor acestor fenomene inclusiv omul si universul (si in esenta constituie cauza aparitiei acestora)?

E simplu. Nu am suficiente dovezi.

+ multele contraziceri din biblie. Prima dată m-am îndepărtat când am observat ipocrizia și foamea de bani din biserica ortodoxă română, după care mi-am deschis ochii și mai mult și mi-am dat seama că e de fapt doar o mare scamatorie a omului. Pentru că omul are nevoie de un sens al vieții pentru a trăi... motiv pentru care au creat zeii.

Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există doar materia, nu există doar ceea ce se poate observa şi măsura. Sunt foarte multe argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte. Unele dintre acestea sunt redate pe blogul urmator:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, in primul rand, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV si radio on line, carti care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare in calculator), articole foarte interesante. Vă rog intraţi pe blog şi trimiteţi-l mai departe, ca să foloseascăşi altora.

Ateismul este o ideologie falsă care a parazitat un timp ştiinţa, aşa cum spunea şi marele savant român Nicolae Paulescu. Religia nu e absurdă, dar ateismul e absurd, deoarece face afirmaţii nu numai neverificabile, ci false. Există şi o carte intitulată "Nu am destulă credinţă ca să fiu ateu."
O recenzie a acestei cărţi poate fi citită şi pe internet, accesând linkul următor:
http://www.stiri.resursecrestine.ro/......a-fiu-ateu

Iată un exemplu despre absurditatea ateismului: „Ateismul poate fi definit ca o credinţă că nu a fost nimic şi nimic nu s-a întâmplat nimicului şi apoi acel nimic a explodat fără nicio raţiune, creând totul, şi apoi o serie de nimicuri s-au aranjat magic replicându-se pe ele până au ajuns dinozauri.".

Un articol de pe site-ul doxologia, care arată că e imposibil ca nimicul să fi creat totul:
http://www.doxologia.ro/......crea-totul

Ideea că ştiinţa ar fi în conflict cu religia e o prejudecată vehiculată de comunişti, ca şi prejudecata că religia ar spune „crede şi nu cerceta." Acest dicton nu este din Biblie, iar Biserica nu subscrie acestui dicton.
Mai ales în ultimii ani s-au publicat multe cărţi despre armonia, complementaritatea dintre ştiinţă şi religie. De asemenea, foarte mulţi intelectuali şi oameni de ştiinţă sunt credincioşi.

Numai ştiinţa superficială sau ideologia pozitivistă intră în conflict cu religia, dar ştiinţa adâncă îl conduce pe om spre religie, spre Dumnezeu, aşa cum spunea şi filosoful Francis Bacon : „Puţina gustare a ştiinţei poate duce la ateism, dar adâncirea ştiinţei îl aduce pe om la Dumnezeu. "
Doar ideologia pozitivistă este materialistă, nicidecum ştiinţa însăşi. Pozitivismul e doar un curent ideologic minor, nu este ştiinţă.

Religia şi ştiinţa nu sunt contradictorii, ci complementare (se completează). Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Pierre Teilhard de Chardin spunea că „Religia şi Ştiinţa sunt cele două feţe ori faze conjugate ale unui act complet de cunoaştere."

Întreg universul e ca o carte care vorbeşte despre Dumnezeu, aşa cum spunea şi Galileo Galilei: referindu-se la Revelaţia naturală şi la Revelaţia supranaturală, Galileo Galilei spunea că cele două izvoare („Cartea Naturii" şi Cartea Scripturii) provin, amândouă, de la Dumnezeu, deci nu pot fi în conflict. Psalmistul scrie: „Mare este Domnul în Sion şi până-ntr-un fir de iarbă pe pământ."(Ps. 124, 4) Iar Kant spunea: „Două lucruri mă uimesc în mod deosebit: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine."

Un articol foarte interesant, intitulat "Ştiinţa şi credinţa răspund la aceleaşi întrebări, dar din unghiuri diferite":
http://www.catholica.ro/......-diferite/

Nu e absurd să credem că Dumnezeu a creat universul din nimic, dar e absurd să credem că nimicul s-ar fi transformat singur în existenţă. Indiferent dacă a existat o evoluţie sau nu, toate trebuie să aibă un început, iar acest început nu putea apărea din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu. Mergând cu gândul pe firul cauzelor secundare, ajungem la Cauza primă şi principală necauzată la rândul ei, Cauza tuturor cauzelor, Dumnezeu, Fiinţa Supremă care există din veşnicie şi a creat universul din nimic. El, care nu este cuprins de timp, pur şi simplu Este (în sensul deplin al cuvântului), a intrat în timpul nostru şi s-a revelat prezentându-se astfel: „Eu sunt Cel care sunt." (Ex. 3, 14) Noi nu putem să înţelegem faptul că Dumnezeu nu are început, pentru că avem gândire mărginită. Evagrie din Pont spunea: „Un dumnezeu care ar putea fi cuprins de mintea umană, n-ar fi Dumnezeu." Şi savantul Blaise Pascal spune despre Dumnezeu că deşi s-a revelat, pe de altă parte Dumnezeu ne rămâne ascuns ("Deus absconditus" – "Dumnezeu ascuns sau tainic"), inefabil, tainic în profunzimea esenţei sale.
În plus, universul are un Logos, o raţionalitate în structura lui, ceea ce ne arată că este creat de Fiinţa Supremă Raţională, Dumnezeu.

Domeniul ştiinţei se reduce doar la ceea ce se poate observa şi măsura, dar realităţile imateriale şi invizibile sunt mult mai adânci. Ştiinţa şi religia sunt complementare (se completează). Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Niciodată omul nu ar putea răspunde decât (cel mult) la întrebarea CUM a evoluat universul după momentul zero al creaţiei, dar nu ar putea răspunde niciodată la întrebarea DE CE există universul în loc de nimic, nici nu ar putea descoperi rostul universului. Aceste întrebări depăşesc orice minte umană, iar Dumnezeu ne-a dat răspunsurile prin Revelaţie.

Existenţa omului care e fiinţă cu raţiune (cu gândire) e un argument că nu a aparut din întâmplare ci e creat de Dumnezeu. Întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Se referă la faptul ca întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (teoria evoluţionismului teist sau dirijat). De asemenea, ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul.

Întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (e teoria evoluţionismului teist sau dirijat). De asemenea, ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul.

Vechii greci au numit universul cosmos, care înseamnă podoabă, ordine; aceste atribute nu pot fi cauzate de întâmplare, deoarece ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul. Nimeni nu poate susţine că ar putea exista un calculator electronic fără o inteligenţă umană care să-l fi proiectat şi construit. Tot la fel, nu ar putea exista creierul omenesc cu treisprezece miliarde de piese (neuroni), fiecare având funcţia ei precisă, mai complicat decât orice calculator electronic, dacă nu ar exista un Creator inteligent suprem care să-l fi proiectat şi creat.

Ilustrul savant sovietic A. I. Oparin a considerat teoria hazardului (întâmplării) ca fiind depăşită şi sterilă. El scria deja în 1964: "Progresele enorme ale ştiinţelor naturii au permis să se obţină convingerea că apariţia vieţii pe pământ nu a fost "o întâmplare fericită", aşa cum s-a crezut mai înainte.Asta ar însemna să amesteci la întâmplare matriţele dintr-o tipografie, reprezentând 28 de litere, sperând că, din întâmplare, ele se vor aranja şi vor da la iveală cutare sau cutare poezie pe care noi o cunoaştem." Iar scriitorul francez Léon Bloy numea hazardul (întâmplarea) "dumnezeul imbecililor", vrând să spună prin aceasta că este imposibil şi absurd ca universul şi viaţa să fi apărut din întâmplare.

Teoria care a încercat să explice formarea lumii prin hazard (întâmplare) este considrată astăzi perimată, derizorie, chiar de savanţii de orientare materialistă.

Scriitorul francez André Frossard a fost mai întâi ateu, apoi a devenit creştin şi a scris cartea „Dumnezeu există, eu l-am întâlnit" şi cartea „Întrebări despre Dumnezeu" (în carte dă şi răspunsurile la acele întrebări). Cărţile sunt traduse în limba română şi le recomand.
Un alt exemplu de ateu care a devenit creştin este scriitorul Paul Claudel. Şi exemplele pot continua.

Psihologul Carl Gustav Jung spunea că e sigur de existenţa lui Dumnezeu, nu doar crede: „Eu nu cred, eu sunt sigur că există Dumnezeu."

Karl Linne, mare savant suedez, primul care a stabilit sistematizarea botanică, spunea: „Din papilele limbii unui ateu, eu voi dovedi existenţa lui Dumnezeu. "

Ateismul atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat recent ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Filosoful francez Claude Tresmontant susţine că "ateismul este de negândit, dacă se ţine cont de datele experimentale obiective care se observă astăzi graţie ştiinţelor experimentale. Ateismul este incompatibil cu realitatea evoluţiei cosmice, fizice şi biologice. Din cauza opţiunii sale ontologice preliminare, ateismul modern, la fel ca şi păgânismul antic, este obligat să atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat acum ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Ateismul modern, exact ca şi păgânismul antic, pentru a putea subzista este constrâns să deducă din propria afirmare iniţială proprietăţi fizice nu numai neverificabile, ci false. Este constrâns să deducă o fizică dintr-o metafizică preliminară pusă a priori: ceea ce reprezintă culmea ghinionului pentru o filozofie care se pretinde ştiinţifică, exemplu marxismul."

Fizicianul german Max Planck, creatorul teoriei quantelor, laureat al Premiului Nobel, scrie că lumea sensibilă nu este singura care există şi că ştiinţa intuieşte şi recunoaşte realitatea superioară, metafizică, care scapă experimentului empiric: „Tot ceea ce vrem să spunem este că lumea sensibilă nu este singura care există, ci mai există şi o altă realitate superioară, inaccesibilă experimentului empiric, dar pe care ştiinţa o intuieşte şi o recunoaşte. Cunoaşterea ştiinţifică a lumii îl pune pe savant să cerceteze şi să descopere aceste structuri adânci ale existenţei." (Max Planck, "L’image du monde dans la physique moderne", Ed. Gonthier, Zurich 1949, p. 67)

Max Planck mai scrie: "Oricât de profund am ajunge cu cercetările, nu găsim nici o contradicţie între religie şi ştiinţă, ci dimpotrivă, o concordanţă esenţială. Religia şi ştiinţa nu se exclud, cum cred unii, ci se completează." (Max Planck, ibidem.)

Blaise Pascal a fost un om de ştiinţă şi filosof profund credincios. Pentru atei, pentru cei care nu-s convinşi sau nu acceptă argumentele existenţei lui Dumnezeu şi pentru cei care nu s-au hotărât să urmeze cuvintele lui Dumnezeu, el a scris celebrul său „pariu", care, pe scurt, poate fi redat astfel: „Dacă Dumnezeu nu există dar ai crezut în el şi l-ai urmat, nu ai pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există şi nu ai crezut în el şi nu l-ai urmat, atunci ai pierdut totul." Iată un fragment din cartea „Cugetări", referitor la acest „pariu": „Să punem în cumpănă câştigul sau pierderea în caz că aţi lua partea credinţei că Dumnezeu există. Dacă câştigaţi, câştigaţi tot; dacă pierdeţi, nu pierdeţi nimic. Deci, pariaţi că există; faceţi-o fără şovăire." (Blaise Pascal, „Cugetări", Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1992, p. 328) Recomand intreaga carte „Cugetari" a lui Blaise Pascal. Este foarte interesanta. Deci, chiar şi cei care nu-s convinşi de existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo, totuşi ar trebui să creadă, să facă pocăinţă de păcate şi să urmeze cuvintele Domnului Isus Cristos măcar pentru un singur motiv: pentru a ajunge la fericirea veşnică, nu la suferinţa veşnică. Existenţa iadului este un adevăr revelat de Dumnezeu şi nu e o răzbunare a lui, ci este consecinţa dreptăţii sale.

În Psalmul 13, 1 este scris: „Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu".", adică a afirma sau a crede că nu există Dumnezeu este o absurditate. Un ateu nu are nicio justificare pentru necredinţa sa chiar dacă nu ar avea nicio informaţie religioasă, deoarece existenţa lui Dumnezeu se poate deduce chiar numai din creaţie (chiar fără revelaţia supranaturală), după cum spune şi psalmistul: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria." (Psalm 18, 1) precum şi Sfântul Apostol Pavel în scrisoarea către romani: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se vad lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că [necredincioşii] nu se pot dezvinovăţi." (la Judecată necredincioşii nu se vor putea scuza că n-au ştiut.) (Romani 1, 20). Un ateu poate fi iertat dacă face pocăinţă în viaţa pământească pentru păcatul ateismului, ca şi pentru orice alt păcat.
Iar filosoful Kant spunea: „Două lucruri mă uimesc în mod deosebit: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine."
Pornind de la versetele amintite, într-un cântec creştin se aclamă astfel: „Întregul univers pe Dumnezeu îl preamăreşte, / Întregul univers despre slava lui vorbeşte."

Nicolas Malebranche spunea: „Dacă tabla înmulţirii sau teorema lui Pitagora ar avea precepte morale, s-ar găsi mulţi să le nege adevărul." Cu alte cuvinte, ateii neagă existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de dincolo de moarte deoarece credinţa implică şi respectarea regulilor morale.

Savantul Blaise Pascal a scris despre atei: „Această superficialitate, într-o chestiune în care este vorba de ei înşişi, de veşnicia lor, de fiinţa lor, mă irită mai mult decât mă înduioşează; mă uimeşte şi mă înspăimântă. E un monstru pentru mine. În zadar se îndepărtează ei cu gândul de la veşnicia care îi aşteaptă, căci nu o pot nimici negândindu-se la ea. Cel care se îndoieşte şi care nu cercetează este totodată şi nedrept şi foarte nenorocit. Iar dacă, în această stare, el este liniştit şi satisfăcut, dacă se făleşte cu ea şi dacă se arată mândru, dacă din ea face subiect al bucuriei şi al deşertăciunii sale, n-am termeni să calific o atât de extravagantă creatură. Unde se pot căpăta asemenea simţăminte? Ce motiv de bucurie găseşte cineva în a nu mai aştepta decât mizerii fără sfârşit? Ce motiv de vanitate de a te crede în întunecimi de nepătruns şi cum este posibil un astfel de raţionament la un om cu judecată? Şederea aceasta liniştită în ignoranţă este un lucru monstruos a cărui extravaganţă şi stupiditate trebuie arătată celor care îşi petrec astfel viaţa, pentru a-i face să-şi dea seama de ce se petrece în ei înşişi şi pentru a-i ruşina prin arătarea nebuniei lor. Există oameni indiferenţi faţă de ruina fiinţei lor şi de pericolul unei eternităţi de mizerie. Această poziţie a lor mi se pare nefirească, deşi faţă de celelalte lucruri ei iau cu totul altă atitudine: se tem până şi de cele mai mici dintre ele, le prevăd, le simt." (Blaise Pascal, Cugetări, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1992, p. 297). Recomand întreaga carte „Cugetări" scrisă de Blaise Pascal. E foarte interesantă.

Savantul român Nicolae Constantin Paulescu, care a descoperit insulina, a scris şi cartea „Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie". Redau câteva fragmente foarte interesante din această carte: „Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii, imateriale, unice şi înţelepte, este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. Această cauză primară este Dumnezeu. Prin urmare, omul de ştiinţă nu se poate mulţumi să spună: «cred în Dumnezeu», ci trebuie să afirme : «Ştiu că Dumnezeu este.»" (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 115).

„În ceea ce mă priveşte, afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului ca de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă, ci o convingere profundă, dobândită în mod ştiinţific." (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 110).

Nicolae C. Paulescu scrie că ateismul este un parazit care paralizează ştiinţa şi îi împiedică progresul: „Astăzi, o mişcare de reacţie împotriva încălcărilor pe care materialismul şi corolarul său, ateismul, le săvârşesc asupra domeniului ştiinţei, începe să se producă pretutindeni, în Franţa şi mai ales în Germania. Să sperăm, prin urmare, că în curând ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit (ateismul), care nu numai că o compromite, dar o şi paralizează, împiedicându-i progresul."(Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 112). Materialismul este teoria greşită care afirmă că există numai materia. Teoria materialistă este combătută şi criticată de Blaise Pascal, de Nicolae Constantin Paulescu, de Max Planck şi de mulţi alţi savanţi.

Nicolae C. Paulescu scrie mai departe: „Ideea de Dumnezeu este o noţiune fundamentală, fără de care ştiinţa cade în absurd. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă, care l-a primit orbeşte tocmai pentru că el s-a dat drept expresia ştiinţei, drept rezultatul sau sinteza celor mai recente descoperiri ale ei. El s-a servit de prestigiul ştiinţei - deşi, ca sistem, este însăşi negaţia acesteia - ca să impună mulţimii semi-savanţilor, incapabili să-i priceapă ipocrizia. Prin ei, s-a introdus în şcoli (unde, în mod laş, a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor sau a tinerilor neexperimentaţi, care nu au nici cunoştinţe suficiente, nici spirit critic destul de dezvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr) şi a otrăvit astfel, cu doctrinele sale răufăcătoare, mai multe generaţii. Ca orice eroare, materialismul înseamnă ignoranţă - fie prin lipsa de cultură, fie prin lipsa de inteligenţă, fie prin caracterul pătimaş. La şaptesprezece ani, eram materialist pentru că nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii; pentru că raţiunea mea nu era încă dezvoltată, aşa că, neavând spirit critic, credeam tot ce auzeam şi citeam; pentru că mă lăsam prins în cursa perfidei afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. Ei bine, dacă de atunci nu aş fi dobândit, printr-un studiu continuu, noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţuitoare, sau dacă, din nenorocire, facultăţile mele intelectuale ar fi rămas în acel stadiu infantil, sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist, atunci aş fi şi astăzi o victimă a acestei doctrine." (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, pp. 119 - 120).

Amintesc şi un blog foarte interesant:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, in primul rand, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV si radio on line, carti care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare in calculator), articole foarte interesante. Vă rog intraţi pe blog şi trimiteţi-l mai departe, ca să foloseascăşi altora.

O harababură mistică http://www.trilulilu.ro/video-cultura/biblia-in-context

Cred in Dumnezeu ca fiinta creatoare, insa nu sunt de acord cu toate dogmele impuse de biserica.Bineinteles ca nu putem avea siguranta ca biblia a fost scrisa de cine se spune ca a fost scrisa si ca prezinta numai lucruri adevarate.Nu cunosc motivele din care Dumnezeu a creat lumea si a facut-o asa cum este ea acum,insa nici nu am pretentia sa stiu, deoarece la cunoasterea deplina nu putem ajunge prin judecatile pamantene, ci doar trecand prin moarte.
Multi afirma astazi ca sunt atei, fara a-si sustine afirmatia cu argumente. Sunt de parere ca aceste persoane se numesc atei doar pentru a nu parea"prosti" in fata celorlalti, ca se lasa pacaliti de asemenea lucruri.
Am sa inchei printr-un citat care mie mi-a dat mult de gandit :
"Daca cred ca exista Dumnezeu si El nu exista, n-am pierdut nimic. Dar daca nu cred ca exista si El exista cu adevarat, atunci am pierdut totul." – Blaise Pascal

În primul rând, cei care vorbeau despre existenţa lui Dumnezeu erau aceleaşi persoane care susţineau că pământul e plat.
În al doilea rând, creştinii spun că Dumnezeu are grijă de toţi, şi îi pedepseşte pe cei care au greşit. Acei copii care mor de la naştere, acele persoane din Africa, care mor zilnic, ei cu ce au greşit?
În fine, neexistând dovezi, fiecare are dreptul să creadă ce vrea.

Eu cred in singurul Dumnezeu adevarat! Cel ce a zis: „Eu sunt Cel ce sunt". El si-a trimis Fiul sa moara pentru pacatele noastre ca sa putem avea viata vesnica. Evident ca trebuie sa facem si noi ceva ca sa putem dobandi acea viata. Noi trebuie sa ne nastem din nou, asa cum scrie in Biblie ca cine nu este nascut din nou nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. Dar cum putem fi nacuti din nou? Aici nu face referire la a fi nascuti din nou in carne si oase, ci in Duh. Asta inseamna sa iti recunosti pacatele si faptul ca ai nevoie de un Salvator. Eu sunt nascuta din nou, deci stiu ce vorbesc. Imi pare foarte rau de ce-i care nu mai credeti in Dumnezeul adevarat. Este gresit sa spunem „Eu nu mai cred in religie!". Isus nu a facut religile, oameni le-au inventat. Multi oameni zic : „Dumnezeu este dragoste, bunatate, iertare, dreptate" si asa mai departe, si au dreptate, dar poate voi va intrebati cumde pot zice asa ceva cand Dumnezeu permite sa fie inundatii, cutremure, boli si multe altele?! Mda, de acord cu voi daca te uiti doar la aparenta, dar, Dumnezeu nu ar permit e asa ceva daca noi nu am mai gresia sa de mult fata de El. stiu ca toti stiti Cele 10 Porunci, dar fiti atenti la faptul ca in zilele noatre toate 10 sunt incalcate:
1. Sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine
2. Sa nu iti faci alti dumnezei
3. Sa nu iei in desert Numele Domnului Dumnezeului tau. (sa nu injuri, sa nu hulesti Numle Lui…)
4. Adu-ti aminte de ziua de odihna (duminica la biserica) ca sa o sfintesti
5. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta
6. Sa nu ucizi
7. Sa nu preacurvesti
8. Sa nu furi
9. Sa nu marturisesti stramb
10. Sa nu poftesti casa aproapelui tau; nici nevasta aproapelui tau, si nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau. Exodul cap. 20: 3-17

Acum o sa zici: „Dar eu nu fac aceste lucruri! E nu fur, nu am alti dumnezei, eu nu preacurvesc, nu ucid? Deci sunt sfant! Ce au toti cu mine?!". Gresit! Gresit oameni buni! Pentru a va deslusi ca ati incalcat fiecare prounca de aici, am sa va explic pentru fiecare porunca in parte:
1. Pe langa Alah si toti zeii din alte religii, noi ne „inchinam" la vedete. „Vai! Vine Onedirection in Romania! Trebuie sa ii vad! Aaaaa!" va suna cunoscut? Mie da!
2. Aici este valabil ce am scris la explicatia anterioara
3. Nu vi s-a intamplat nici o data sa spune-ti injuraturi la adresa lui Dumnezeu? Va rog! Nu ma pune-ti sa le enumar! 
4. Acum, sa fim seriosi! Ati cinstit voi vreodata ziua de duminica mrgand la biserica si nu in alte locuri cum ar fi mall, centru, si asa mai departe?!
5. Sa sti ca nu ti-ai cinstit parintii cand ai ales sa nu faci ce ei iti ziceau… de acord?
6. Nu. Poate nu ai ucis cu mainile tale, dar cu gandul da! Nu te-ai gandit vreoadata: „Ah, ce as vrea sa moara odata aia/ala pentru tot ce mi-a facut!" asta e ucidere cu mintea.
7. Da, poate nu ai preacurvit, dar scrie in Biblie ca oricine s-a uitat la o fata/un baiat, si a poftit-o/l-a poftit, a preacurvit cu ea/el in inima ei/lui.
8. Nu stiu daca ai furat vreodata bani sau ceva valoros de la cineva, dar sigur ai copiat la scoala! Sigur cand ai fost mic ai furat ciocolata, stiloul colegei de banca pentru ca ere mai frumos. Ati facut asa ceva, nu?
9. Cu siguranta ati mintit la scoala, acasa, i-ati mintit pe prietenii vostri.
10. Cred ca va pare cunoscut: „Nevasta/ sotul vecinei/vecinului este mai atragatoare/atragator" sau „Offff, haina ei e mai la moda!"
Cum ati vrea ca Dumnezeu sa nu mai lase atatea pedepse pe pamant cand noi suntem neascultatori?! Mda… asta este ce cred eu!