| Mariani_Roberto_1993 a întrebat:

Mă întreb cum vi se pare visul lui Daniel în groapa cu lei, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=16&cap=7 dar mai ales acest video https://www.youtube.com/watch?v=_p3aj_IrMTE?

2 răspunsuri:
| Holiday a răspuns:

Bullshit-uri religioase, evident...

| iurii75 a răspuns:

happy Nu l-a visat în groapa cu lei.
CAPTIVANTA profeţie a lui Daniel ne poartă acum înapoi în timp până la primul an de domnie al regelui babilonian Belşaţar. Daniel era exilat de mulţi ani în Babilon, dar niciodată nu a şovăit în integritatea lui faţă de Iehova. Acum, fiind în vârstă de peste 70 de ani, fidelul profet are „un vis şi viziuni în mintea lui, pe când era în pat". Şi cât de tare l-au înspăimântat aceste viziuni! — Daniel 7:1, 15.
2 Daniel exclamă: „Iată!" (NW). „Cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta." Ce fiare neobişnuite! Prima este un leu înaripat, iar a doua seamănă cu un urs. Urmează un leopard care are patru aripi şi patru capete! Cea de-a patra fiară, extraordinar de puternică, are dinţi mari de fier şi zece coarne. Din mijlocul celor zece coarne apare un corn „mic", având „ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea lucruri mari". — Daniel 7:2–8.
3 Viziunile pe care le-a avut Daniel în continuare se referă la domeniul ceresc. Cel Bătrân de Zile stă glorios pe tronul său ca Judecător în Tribunalul ceresc. „Mii de mii de slujitori" îi slujesc „şi de zece mii de ori zece mii" stau înaintea lui. Pronunţând o sentinţă nefavorabilă fiarelor, el îndepărtează guvernarea de la ele şi distruge cea de-a patra fiară. Guvernarea veşnică asupra „popoarelor, neamurilor şi oamenilor de toate limbile" îi este încredinţată unuia „ca un Fiu al Omului". — Daniel 7:9–14.
4 „Eu, spune Daniel, m-am tulburat în duhul meu şi viziunile din capul meu m-au înspăimântat." De aceea, el îi cere unui înger „informaţii demne de încredere cu privire la toate aceste lucruri" (NW), iar îngerul îi dă „interpretarea acestor lucruri" (Daniel 7:15–28). Ceea ce a văzut şi a auzit Daniel în acea noapte este deosebit de important pentru noi, deoarece i s-au prezentat evenimente mondiale viitoare a căror perioadă de desfăşurare se extinde până în zilele noastre, când cuiva care seamănă cu un „Fiu al Omului" i se dă guvernarea peste „popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile". Cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi al spiritului Său, şi noi putem înţelege semnificaţia acestor viziuni profetice.
PATRU FIARE SĂLBATICE IES DIN MARE
5 „Şi patru fiare mari au ieşit din mare", a spus Daniel (Daniel 7:3). Ce simboliza marea agitată de vânt? După mulţi ani, apostolul Ioan a văzut o fiară cu şapte capete, care ieşea din „mare". Acea mare reprezenta „popoare, mulţimi, neamuri şi limbi" — întreaga omenire înstrăinată de Dumnezeu. Aşadar, marea este un simbol corespunzător pentru masa omenirii înstrăinate de Dumnezeu. — Apocalipsa 13:1, 2; 17:15; Isaia 57:20.
6 „Aceste patru fiare mari, a spus îngerul lui Dumnezeu, sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ" (Daniel 7:17). În mod evident, îngerul a spus că aceste patru fiare văzute de Daniel sunt „patru împăraţi". Prin urmare, aceste fiare reprezintă puteri mondiale. Dar care anume?
7 Unii comentatori ai Bibliei obişnuiesc să facă o legătură între viziunea din visul lui Daniel cu cele patru fiare şi visul lui Nebucadneţar cu o imagine imensă. De exemplu, în lucrarea The Expositor’s Bible Commentary se spune: „Capitolul 7 [al cărţii Daniel] constituie o paralelă a capitolului 2". În The Wycliffe Bible Commentary se spune: „Este unanim acceptat faptul că cele patru stăpâniri păgâne succesive. . . prezentate aici [în Daniel, capitolul 7] sunt identice cu cele văzute în [Daniel] capitolul 2". Cele patru puteri mondiale reprezentate în visul lui Nebucadneţar prin patru metale au fost Imperiul Babilonian (capul de aur), Medo-Persia (pieptul şi braţele de argint), Grecia (pântecele şi coapsele de aramă) şi Imperiul Roman (picioarele de fier) (Daniel 2:32, 33). Dar să vedem ce corespondenţă există între aceste regate şi cele patru fiare mari pe care le-a văzut Daniel.
FEROCE CA UN LEU ŞI RAPIDĂ CA UN VULTUR
8 Ce fiare impresionante a văzut Daniel! Descriind una dintre ele, profetul a spus: „Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în două picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om" (Daniel 7:4). Această fiară şi capul de aur al imaginii imense au reprezentat aceeaşi guvernare, respectiv Puterea Mondială Babiloniană (607–539 î.e.n.). Asemenea unui „leu" care pradă, Babilonul a devorat cu sălbăticie multe naţiuni, printre acestea numărându-se şi poporul lui Dumnezeu (Ieremia 4:5–7; 50:17). Ca şi cum ar fi avut aripile unui vultur, acest „leu" a înaintat cu mare viteză într-o campanie agresivă de cuceriri. — Plângerile 4:19; Habacuc 1:6–8.
9 În decursul timpului, inegalabilului leu înaripat i s-au smuls aripile. Spre sfârşitul domniei regelui Belşaţar, Babilonul nu a mai avut aceeaşi rapiditate în ce priveşte cuceririle şi nici o supremaţie asupra naţiunilor asemănătoare celei a leului. El nu se mişca mai repede decât un om. Întrucât i s-a dat „o inimă de om", el a devenit slab. Nemaiavând „o inimă de leu", Babilonul nu se mai putea comporta ca un rege „între fiarele pădurii" (compară cu 2 Samuel 17:10; Mica 5:8). El a fost cucerit de o altă fiară mare.
VORACE CA UN URS
10 „Şi iată, a spus Daniel, o a doua fiară era ca un urs şi stătea pe o parte; avea trei coaste în gură, între dinţi; şi i s-a zis: «Scoală-te, mănâncă multă carne!»" (Daniel 7:5). Regele simbolizat de „urs" a fost acelaşi cu cel reprezentat de pieptul şi braţele de argint ale imaginii uriaşe, adică linia conducătorilor medo-persani (539–331 î.e.n.), începând cu Darius Medul şi Cirus cel Mare şi sfârşind cu Darius III.
11 Ursul simbolic „stătea pe o parte", probabil pentru a fi gata să atace şi să subjuge naţiunile şi astfel să-şi păstreze poziţia de putere mondială. Sau poate această poziţie semnifica faptul că linia conducătorilor persani va dobândi supremaţia asupra lui Darius, singurul rege med. Cele trei coaste dintre dinţii ursului ar putea simboliza cele trei direcţii în care acesta şi-a extins cuceririle. „Ursul" medo-persan s-a îndreptat spre nord şi a cucerit Babilonul în 539 î.e.n. Apoi s-a îndreptat spre vest prin Asia Mică, ajungând în Tracia. În cele din urmă, „ursul" s-a îndreptat spre sud pentru a cuceri Egiptul. Întrucât cifra trei simbolizează uneori intensitatea, cele trei coaste pot simboliza lăcomia de cuceriri a ursului simbolic.
12 Ca răspuns la cuvintele: „Scoală-te, mănâncă multă carne", „ursul" a atacat unele naţiuni. Devorând Babilonul conform voinţei divine, Medo-Persia se afla în situaţia de a-i face poporului lui Iehova un serviciu preţios. Şi i l-a făcut (vezi „Un monarh tolerant", la pagina 149)! Prin intermediul regilor Cirus cel Mare, Darius I (Darius cel Mare) şi Artaxerxes I, Medo-Persia i-a eliberat pe iudeii captivi în Babilon şi i-a ajutat să reconstruiască templul lui Iehova şi zidurile Ierusalimului. În cele din urmă, Medo-Persia a ajuns să-şi exercite autoritatea asupra a 127 de districte administrative, iar soţul reginei Estera, Assuerus (Xerxes I), „domnea din India până în Etiopia" (Estera 1:1). Cu toate acestea, apariţia altei fiare era iminentă.
IUTE CA UN LEOPARD ÎNARIPAT!
13 Cea de-a treia fiară a fost „ca un leopard, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara avea şi patru capete şi i s-a dat stăpânire" (Daniel 7:6). Asemenea corespondentului său — pântecele şi coapsele de aramă ale imaginii din visul lui Nebucadneţar —, acest leopard cu patru aripi şi patru capete a simbolizat linia conducătorilor macedoneni, sau greci, începând cu Alexandru cel Mare. Având o agilitate şi o viteză ca de leopard, Alexandru a invadat Asia Mică, s-a îndreptat spre sud, ocupând Egiptul, şi şi-a extins cuceririle până la hotarul vestic al Indiei (compară cu Habacuc 1:8). Teritoriul pe care a pus el stăpânire a fost mai mare decât cel al „ursului", pentru că includea Macedonia, Grecia şi Imperiul Persan. — Vezi „Un rege tânăr cucereşte lumea", la pagina 153.
14 „Leopardul" a ajuns să aibă patru capete după moartea lui Alexandru, survenită în 323 î.e.n. În cele din urmă, patru dintre generalii lui Alexandru au domnit în locul lui în diferite părţi ale imperiului său. Seleucos a luat în stăpânire Mesopotamia şi Siria. Ptolemeu a condus Egiptul şi Palestina. Lisimah a domnit asupra Asiei Mici şi Traciei, iar Cassandru a primit Macedonia şi Grecia (vezi „Un vast regat este împărţit", la pagina 162). Apoi a apărut o nouă ameninţare.
O FIARĂ ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE SE DOVEDEŞTE DIFERITĂ
15 Daniel a descris cea de-a patra fiară ca fiind „nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică". El a continuat: „Avea nişte dinţi mari de fier, mânca [devora, NW], sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul diferită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne" (Daniel 7:7). Această fiară înspăimântătoare a venit în existenţă sub forma puterii politico-militare romane. Treptat, ea a luat în stăpânire cele patru părţi elenistice ale Imperiului Grec, iar în anul 30 î.e.n. Roma a devenit următoarea putere mondială din profeţia biblică. Subjugând prin forţă militară tot ce întâlnea în cale, Imperiul Roman s-a extins în cele din urmă pe o suprafaţă care se întindea de la insulele britanice până dincolo de Babilon, la Golful Persic, traversând o mare parte a Europei, coborând spre Mediterană şi înglobând toate teritoriile din jurul acestei mări.
16 Dorind să se convingă cu privire la semnificaţia acestei fiare ‘nespus de înspăimântătoare’, Daniel a ascultat cu mare atenţie explicaţia îngerului: „Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî [umili, NW] trei împăraţi" (Daniel 7:19, 20, 24). Cine erau aceste „zece coarne", sau „zece împăraţi"?
17 Pe măsură ce devenea mai prosperă şi mai decadentă, din cauza modului de viaţă imoral al clasei conducătoare, Roma a slăbit ca putere militară. Cu timpul, declinul forţei militare a Romei a devenit cum nu se poate mai evident. Puternicul imperiu s-a scindat în cele din urmă în mai multe regate. Întrucât Biblia foloseşte adeseori cifra zece pentru a indica completivitatea, cele „zece coarne" ale celei de-a patra fiare reprezintă toate regatele care au rezultat în urma destrămării Romei. — Compară cu Deuteronomul 4:13; Luca 15:8; 19:13, 16, 17.
18 Puterea mondială romană însă nu şi-a încetat existenţa odată cu înlăturarea ultimului ei împărat din Roma, în 476 e.n. De-a lungul multor secole, Roma papală a continuat să-şi exercite stăpânirea pe plan politic şi, îndeosebi, religios asupra Europei, şi aceasta prin intermediul sistemului feudal, în cadrul căruia majoritatea locuitorilor Europei erau supuşi unui mare proprietar de pământ, apoi unui rege, care, la rândul lui, recunoştea autoritatea papei. Astfel, Sfântul Imperiu Roman, având ca punct central Roma papală, a condus afacerile lumii pe parcursul lungii perioade din istorie numite evul mediu timpuriu.
19 Cine poate nega faptul că a patra fiară a fost „diferită de toate celelalte" regate (Daniel 7:7, 19, 23)? Istoricul Herbert Wells a scris în acest sens următoarele: „Noua putere romană. . . a fost, în câteva privinţe, diferită de marile imperii care dominaseră până atunci lumea civilizată. . . [Ea] a anexat aproape toate comunităţile greceşti din lume, populaţia ei conţinând mai puţine elemente hamitice şi semitice decât oricare altă putere de până atunci. . . Aceasta a constituit, până în zilele noastre, o noutate în istorie. . . Imperiul Roman a reprezentat o expansiune, o expansiune nouă şi neprevăzută; romanii s-au trezit ei înşişi implicaţi, aproape fără să-şi dea seama, într-un vast experiment administrativ". Totuşi, cea de-a patra fiară avea să cunoască o dezvoltare şi mai mare.
UN CORN MIC DOBÂNDEŞTE SUPREMAŢIA
20 „Am privit la coarne — a spus Daniel —, şi iată, un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea lui au fost smulse din rădăcini trei din cele dintâi coarne" (Daniel 7:8). Cu privire la creşterea acestui corn, îngerul i-a spus lui Daniel următoarele: „După ei [cei zece regi] se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî [umili, NW] trei împăraţi" (Daniel 7:24). Cine este acest rege, când s-a înălţat, şi cine au fost cei trei regi pe care i-a umilit?
21 Să analizăm evenimentele care au urmat. În 55 î.e.n., generalul roman Iulius Caesar a invadat Britannia, dar nu a reuşit să pună bazele unei colonii permanente. În 43 e.n., împăratul Claudius a început o cucerire propriu-zisă a părţii sudice a Britanniei. Apoi, în 122 e.n., împăratul Hadrian a început să construiască un zid de la râul Tyne până la micul golf Solway Firth, marcând limita nordică a Imperiului Roman. La începutul secolului al cincilea, legiunile romane au părăsit insula. Un istoric a spus: „În secolul al XVI-lea, Anglia era o putere de rang secundar. Bogăţia ei era mică în comparaţie cu cea a Ţărilor de Jos. Populaţia ei era mult mai mică decât cea a Franţei. Forţele ei armate (inclusiv forţele navale) erau inferioare celor ale Spaniei". Conform dovezilor, la vremea aceea Anglia era un regat neînsemnat, constituind simbolicul corn mic al celei de-a patra fiare. Însă lucrurile aveau să se schimbe.
22 În 1588, Filip II al Spaniei a trimis Invincibila Armada împotriva Angliei. Această flotă compusă din 130 de nave, care purtau peste 24 000 de luptători, a navigat spre Marea Mânecii numai pentru a fi înfrântă de flota engleză şi pentru a cădea victimă vânturilor potrivnice şi furtunilor violente dinspre Atlantic. Potrivit afirmaţiilor unui istoric, acest eveniment „a marcat trecerea definitivă a supremaţiei maritime din mâna Spaniei în cea a Angliei". În secolul al XVII-lea, Olanda şi-a creat cea mai mare flotă comercială. Însă, odată cu creşterea numărului coloniilor ei de peste ocean, Anglia a ajuns să domine acest regat. Pe parcursul secolului al XVIII-lea englezii au luptat împotriva francezilor atât în America de Nord, cât şi în India, fapt ce a dus la încheierea Tratatului de la Paris, din 1763. Scriitorul William Willcox a spus că acest tratat, „recunoştea noua poziţie a Marii Britanii ca principala putere europeană în lumea din afara graniţelor Europei". Supremaţia Marii Britanii a fost confirmată de victoria zdrobitoare repurtată asupra lui Napoléon, împăratul Franţei, în 1815 e.n. Astfel, cei „trei împăraţi" pe care Marea Britanie i-a „umilit" au fost Spania, Ţările de Jos şi Franţa (Daniel 7:24). În consecinţă, Marea Britanie a devenit cea mai mare putere colonială şi comercială a lumii. Într-adevăr, cornul cel „mic" a crescut, devenind o putere mondială!
23 Îngerul i-a spus lui Daniel că a patra fiară, sau al patrulea regat, avea să „sfâşie [devoreze, NW] tot pământul" (Daniel 7:23). Acest lucru s-a adeverit în cazul provinciei romane cunoscute cândva sub numele Britannia. Ea a devenit în cele din urmă Imperiul Britanic, care a reuşit să „sfâşie [devoreze, NW] tot pământul". Cândva, acest imperiu a cuprins un sfert din suprafaţa pământului şi un sfert din populaţia lui.
24 Aşa cum Imperiul Roman s-a deosebit de puterile mondiale anterioare, regele reprezentat de cornul cel „mic" avea, de asemenea, să se „deosebească de înaintaşii lui" (Daniel 7:24). În ceea ce priveşte Imperiul Britanic, istoricul Herbert Wells a scris: „Niciodată nu a existat ceva de felul acesta. Primul şi cel mai important element al întregului sistem a fost «republica monarhică» a Regatului Unit al Marii Britanii. . . Nici un minister şi nici o persoană nu a avut o imagine a Imperiului Britanic ca întreg. Acesta a fost un amestec de expansiuni şi acumulări complet diferite de tot ceea ce a fost numit vreodată un imperiu".
25 Cornul cel „mic" nu simboliza numai Imperiul Britanic. În 1783, Marea Britanie a recunoscut independenţa celor 13 colonii ale sale din America. În cele din urmă, Statele Unite ale Americii s-au aliat cu Marea Britanie, ajungând după al doilea război mondial o naţiune dominantă a lumii. Ea continuă să aibă legături puternice cu Marea Britanie. Dubla putere mondială anglo-americană care a rezultat constituie „cornul. . . [care] avea. . . ochi". Într-adevăr, această putere mondială este un observator bun şi perspicace! Ea ‘vorbeşte lucruri mari’, dictând politica pe care să o urmeze cea mai mare parte a lumii şi având rolul de purtător de cuvânt al acesteia, sau de „proroc mincinos". — Daniel 7:8, 11, 20; Apocalipsa 16:13; 19:20.
CORNUL CEL MIC SE OPUNE LUI DUMNEZEU ŞI SFINŢILOR SĂI
26 Daniel şi-a descris în continuare viziunea, spunând: „Am văzut de asemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit" (Daniel 7:21). Referitor la acest ‘corn’, sau rege, îngerul lui Dumnezeu a prezis: „El va rosti cuvinte împotriva Celui Prea Înalt, va nimici [hărţui, NW] pe sfinţii Celui Prea Înalt şi se va gândi să schimbe timpurile şi legea; şi ei vor fi daţi în mâinile lui pentru un timp, două timpuri şi o jumătate de timp" (Daniel 7:25). Cum şi când s-a împlinit această parte a profeţiei?
27 „Sfinţii" persecutaţi de cornul cel „mic" — adică Puterea Mondială Anglo-Americană — sunt continuatorii unşi cu spirit ai lui Isus care se află pe pământ (Romani 1:7; 1 Petru 2:9). Înainte de primul război mondial, rămăşiţa acestor unşi a avertizat în mod public timp de mulţi ani că 1914 avea să fie anul încheierii „timpurilor fixate ale naţiunilor" (Luca 21:24). Odată cu izbucnirea războiului în acel an, a fost evident faptul că cornul cel „mic" ignorase acest avertisment, deoarece a continuat să-i hărţuiască pe „sfinţii" unşi. Puterea Mondială Anglo-Americană chiar s-a opus eforturilor lor de a îndeplini cerinţa (sau „legea") lui Iehova, potrivit căreia vestea bună despre Regat trebuie să fie predicată pe întreg pământul de către martorii săi (Matei 24:14). Astfel, cornul cel „mic" a încercat „să schimbe timpurile şi legea".
28 Îngerul lui Iehova s-a referit la o perioadă profetică de „un timp, două timpuri şi o jumătate de timp". Cât timp înseamnă aceasta? Comentatorii Bibliei sunt în general de acord cu faptul că această expresie se referă la trei timpuri şi jumătate, ceea ce înseamnă însumarea unui timp cu două timpuri şi jumătatea unui timp. Întrucât cele „şapte timpuri" de nebunie ale lui Nebucadneţar au însemnat şapte ani, cele trei timpuri şi jumătate sunt trei ani şi jumătate (Daniel 4:16, 25). În versiunea An American Translation se spune: „Vor trebui să îi fie predaţi pentru un an, doi ani şi o jumătate de an". Versiunea James Moffatt redă acest text astfel: „Pentru trei ani şi o jumătate de an". Aceeaşi perioadă este menţionată în Apocalipsa 11:2–7, unde se afirmă că martorii lui Dumnezeu vor predica îmbrăcaţi în saci timp de 42 de luni, sau 1 260 de zile, apoi vor fi ucişi. Când a început şi când s-a sfârşit această perioadă?
29 Pentru creştinii unşi, primul război mondial a fost un timp de încercare. Spre sfârşitul anului 1914, ei se aşteptau la persecuţii. De fapt, textul anual ales pentru anul 1915 a fost Matei 20:22, care conţinea chiar întrebarea pusă de Isus discipolilor săi: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu?". Aşadar, începând din decembrie 1914, membrii acestui mic grup de martori au predicat „îmbrăcaţi în saci".
30 În timp ce febra războiului se răspândea, creştinii unşi întâmpinau opoziţii tot mai mari. Unii dintre ei au fost întemniţaţi. Alţii, cum ar fi Frank Platt din Anglia şi Robert Clegg din Canada, au fost torturaţi cu sadism de către autorităţi. La 12 februarie 1918, dominionul britanic al Canadei a interzis cel de-al şaptelea volum abia publicat, din seria Studii în Scripturi, cu titlul Taina împlinită, precum şi tractele intitulate The Bible Students Monthly. În luna următoare, Ministerul Justiţiei al Statelor Unite a declarat ilegală distribuirea volumului al şaptelea. Care a fost rezultatul? Unele locuinţe au fost percheziţionate, literatura confiscată, iar închinătorii lui Iehova arestaţi!
31 Hărţuirea unşilor lui Dumnezeu a ajuns la apogeu la 21 iunie 1918, când preşedintele Joseph Rutherford şi alţi membri de frunte ai Watch Tower Bible and Tract Society au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pe baza unor acuzaţii false. Intenţionând „să schimbe timpurile şi legea", cornul cel „mic" pusese capăt lucrării de predicare organizate (Apocalipsa 11:7). Aşadar, prezisa perioadă de „un timp, două timpuri şi o jumătate de timp" s-a sfârşit în iunie 1918.
32 Hărţuiala ‘cornului mic’ însă nu i-a distrus pe ‘cei sfinţi’. Aşa cum se profeţise în cartea Apocalipsa, după o scurtă perioadă de inactivitate, creştinii unşi au ajuns să fie din nou vii şi activi în lucrarea de predicare (Apocalipsa 11:11–13). La 26 martie 1919, preşedintele de la Watch Tower Bible and Tract Society şi asociaţii lui au fost eliberaţi din închisoare, iar mai târziu au fost disculpaţi de acuzaţiile false aduse împotriva lor. Imediat după aceea, rămăşiţa unsă a început să se reorganizeze pentru o activitate şi mai amplă. Însă ce îi rezervă viitorul cornului „mic"?
CEL BĂTRÂN DE ZILE INSTITUIE O INSTANŢĂ
33 După ce prezintă cele patru fiare, Daniel îşi întoarce privirea de la a patra fiară şi şi-o îndreaptă spre o scenă care se petrece în domeniul ceresc. El îl vede pe Cel Bătrân de Zile stând ca Judecător pe tronul său strălucitor. Cel Bătrân de Zile nu este nimeni altul decât Iehova Dumnezeu (Psalmul 90:2). Când membrii Tribunalului ceresc îşi ocupă locurile, Daniel vede că „s-au deschis cărţile" (Daniel 7:9, 10). Întrucât existenţa lui Iehova cuprinde trecutul infinit, el cunoaşte toată istoria umană ca şi cum aceasta ar fi fost scrisă într-o carte. El a ţinut sub observaţie toate cele patru fiare simbolice şi poate să pronunţe în cazul lor o sentinţă bazată pe o cunoaştere nemijlocită.
34 Daniel continuă: „Eu mă uitam mereu, din cauza cuvintelor pline de mândrie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost distrus şi aruncat în foc, ca să fie ars. Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieţii până la un timp şi la un ceas stabilit [o perioadă, NW]" (Daniel 7:11, 12). Îngerul îi spune lui Daniel: „Apoi se va aşeza judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna". — Daniel 7:26.
35 Prin decretul Marelui Judecător, Iehova Dumnezeu, cornului care l-a blasfemat pe Dumnezeu şi i-a hărţuit pe „sfinţii" săi i se va întâmpla acelaşi lucru ca Imperiului Roman, care i-a persecutat pe primii creştini. Domnia lui nu va mai dura. Nici aceea a „împăraţilor" asemănători coarnelor inferioare, care s-au ridicat din Imperiul Roman. Totuşi, ce se poate spune despre guvernările care au provenit din puterile cu trăsături animalice prezentate anterior? Aşa cum s-a prezis, viaţa lor a fost prelungită pentru „un timp şi. . . un ceas stabilit [o perioadă, NW]". Teritoriile lor au continuat să fie locuite până în zilele noastre. De exemplu, Irakul se află pe teritoriul Babilonului antic. Persia (Iranul) şi Grecia există şi astăzi. Unele rămăşiţe ale acestor puteri mondiale fac parte din Naţiunile Unite. Şi aceste regate vor pieri când va avea loc distrugerea ultimei puteri mondiale. Toate guvernele omeneşti vor fi rase de pe faţa pământului la „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic" (Apocalipsa 16:14, 16). Dar, după aceea, cine va guverna lumea?
ÎN VIITORUL APROPIAT, O GUVERNARE VEŞNICĂ!
36 „M-am uitat în timpul viziunilor nopţii şi iată", a exclamat Daniel. „Cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului; a înaintat spre Cel Bătrân de Zile şi a fost adus înaintea Lui" (Daniel 7:13). Când a fost pe pământ, Isus Cristos s-a numit pe sine „Fiul Omului", indicând legătura sa de rudenie cu omenirea (Matei 16:13; 25:31). Când s-a adresat Sanhedrinului, adică înaltei curţi evreieşti, Isus a spus: „Veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului" (Matei 26:64). Aşadar, în viziunea lui Daniel, cel care vine, într-un mod invizibil ochiului omenesc, şi care are acces la Iehova Dumnezeu este înviatul şi glorificatul Isus Cristos. Când s-a întâmplat aceasta?
37 Dumnezeu a încheiat cu Isus Cristos un legământ pentru un Regat, la fel cum încheiase un legământ şi cu Regele David (2 Samuel 7:11–16; Luca 22:28–30). În 1914 e.n., când s-au sfârşit „timpurile fixate ale naţiunilor", Isus Cristos, în calitate de moştenitor regal al lui David, a putut să primească în mod legitim guvernarea Regatului. Relatarea profetică a lui Daniel ne spune: „I s-a dat stăpânire, slavă şi împărăţie [un regat, NW], pentru ca toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi împărăţia Lui nu va fi distrusă" (Daniel 7:14). Astfel, Regatul mesianic a fost instaurat în cer, în 1914. Cu toate acestea, guvernarea este dată şi altora.
38 „Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia", a spus îngerul (Daniel 7:18, 22, 27). Isus Cristos este principalul slujitor sfânt (Faptele 3:14; 4:27, 30). Ceilalţi „sfinţi" care iau parte la guvernare sunt cei 144 000 de creştini fideli unşi cu spirit, care sunt moştenitori ai Regatului împreună cu Cristos (Romani 1:7; 8:17; 2 Tesaloniceni 1:5; 1 Petru 2:9). Ei sunt înviaţi din moarte ca spirite nemuritoare pentru a domni împreună cu Cristos pe muntele Sion ceresc (Apocalipsa 2:10; 14:1; 20:6). Prin urmare, Cristos Isus şi creştinii unşi înviaţi vor guverna lumea omenirii.
39 Cu privire la guvernarea exercitată de Fiul omului şi de ceilalţi „sfinţi" înviaţi, îngerul lui Dumnezeu a spus: „Şi regatul şi stăpânirea şi grandoarea regatelor de sub toate cerurile au fost date poporului care sunt sfinţii Celui Suprem. Regatul lor este un regat de o durată indefinită şi toate stăpânirile le vor servi şi le vor fi supuse" (Daniel 7:27, NW). Ce binecuvântări va primi omenirea ascultătoare sub domnia acestui Regat!
40 Daniel nu a înţeles toate măreţele împliniri ale viziunilor primite de la Dumnezeu. El a spus: „Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea" (Daniel 7:28). Noi însă trăim într-un timp când putem înţelege împlinirea a ceea ce a văzut Daniel. Faptul de a acorda atenţie acestei profeţii ne va întări credinţa şi convingerea că Regele mesianic al lui Iehova va guverna lumea.