Ma intriga foarte tare conflictul care exista intre stiinta si religie. Oricat s-ar deosebi intre ele religia si stiinta, realitatea pe care o au in fata e una si aceiasi ba mai mult decat atat, toate sistemele stiintifice simt nevoia la un moment dat, de a ancora la taramul metafizicii si religiei. Religia se impune ca o necesara completare a stiintei. Acolo unde inceteaza ratiunea, se impune religia. Intr-adevar datele religiei sunt mai putin sigure ca cele ale stiintei. Religia se bazeaza pe dogme si credinta, stiinta se bazeaza pe intuitia faptelor si pe legile ratiunii. Dar si aici vad o mare asemanare, asa cum datele religiei nu se pot verifica, nici controla, de asemenea intuitia faptelor si legile ratiunii pot fi inselatoare. Fiindca sensurile ne inseala prin subiectivismul lor iar legile ratiunii prin relativismul lor. Experienta mereu invocata de stiinta, e constituita mai mult din conjuncturile ratiunii, decat din realitatea nuda a faptelor. Deci caracterul stiintei este relativitatea si acest lucru a fost afirmat chiar de cei mai straluciti reprezentanti ai ei, de la Auguste Comte pana la Einstein. Traim inconjurati de un mister, pe care nu-l cunoastem si poate nu-l vom cunoaste cu ratiunea niciodata. "Ignoranus ignorabinus" sunt cuvintele sapate pe frontispiciul stiintei de unul dintre fanaticii ei, fiziologul Bois Reymond. Ca sa ajung si la final, amintesc existenta unor mari creatori ai stiintei pentru care stiinta nu a impiedicat niciodata credinta lor religioasa : Pascal, creatorul matematicii moderne, Newton, al mecanicii, Faraday, Bequerel si Claude Bernard, fizicieni si naturalisti, Heinrich Herz si nu numai acestia, toti oameni de stiinta care au fost si oameni de credinta. Si daca pentru toti acestia a fost posibila armonia dintre stiinta si religie, sa nu fie oare posibila si pentru noi, cei de astazi?

"...sistemele stiintifice simt nevoia la un moment dat, de a ancora la taramul metafizicii si religiei."
Atunci sunt gresite.

Singura contradicţie reală care apare între ştiinţă şi învăţătura creştină este cea referitoare la modul diferit în care este prezentată apariţia vieţii.

Printr-o constatare justă se poate afirma că celelalte contradicţii se datoreză fie diferitelor interpretări subiective, fie faptului că pseudoştiinţa, pe baza teoriilor şi a ipotezelor nedemonstrate, intră în mod eronat în contradicţie cu credinţa şi astfel devine instrument de inducere în eroare

Stiinta si religia au aceeasi realitatea in fata insa prima o studiaza, accepta si o respecta, iar cealalta o ignora si murdareste. Religia intr-adevar se impune, dar nu complecteza stiinta, ci doar se foloseste de ea, iar in unele cazuri o sfideaza si pateaza. Religia ii conditioneaza mintea la om cu prejudecati, asfel el nu mai poate intelege varianta obiectiva.
Nu cred ca sistemele stiintifice au nevoie de taramul metafizicii si al religiei, probabil confunzi cu imaginatia - de ea este nevoie in stiinta.
Religia nu ar trebui sa se impuna acolo unde "inceteaza" ratiunea, ea ar trebui sa stea in banca ei, nu sa stabilesca adevaruri dupa ureche si sa-i vicieze pe oameni cu ele. Ce fel de adevar este cel stabilit prin speculatii filozofice si subiective(partinitoare)? Problema este ca religia(subiectivismul) nu stie ce inseamna aia obiectivism, ea inventeaza ceva din "burta" si spune asa este!

"Fiindca sensurile ne inseala prin subiectivismul lor iar legile ratiunii prin relativismul lor." - Ce vrei sa zici cu asta, arunci totul la gunoi, "anulezi" totul doar pentru a-ti apara credinta? Nu stiu despre ce sensuri vorbesti, insa toate la randul lor. Nu exista nici-un sens(obiectiv), nu exista prioritati, totul se raporteaza la noi. Suntem produsul naturii, iar daca realitatea(natura) indica altceva decat intelegem noi din ea, este "vina" ei, ne-a "creat defecti".
Nu exista nicio asemanare. Nu exista adevar absolut, totul este oarecum relativ, insa stiinta iti arata inclusiv ce si cat este de relativ, ea explica pe intelesul "tuturor", obiectiv si cat mai complet.

"Experienta mereu invocata de stiinta, e constituita mai mult din conjuncturile ratiunii, decat din realitatea nuda a faptelor." - Oare cum ti-ai dat seama? Tu ma'nebunesti!

De unde stii cat de credinciosi au fost persoanalitatile pe care le-ai prezentat? Poate s-au declarat credinciosi doar pentru a se incadra in normalul de atunci. Plus ca nu putem sti la ce realizari ar fi ajuns daca nu erau conditionati de efectele credintei.
Pentru a fi "armonie" intre credinta si stiinta persoana trebuie sa fie foarte inteligenta si foarte putin indoctrinata.

Partea cea mai rea e cand stiinta falsifica anumite perspective pe care oamenii nu vor sa le lase. Astea nu-s legate de crestinism neaparat, dar in literalism. Sunt o multime de situri crestine ce promoveaza de exemplu evolutia. Exista chiar ramuri in ortodocsi ce considera evolutia foarte posibila.

Dar intr-adevar, o citire literalista a genezei n-are nici un sens in lumina stiintei de azi si cel mai rau dupa mine e ca cei ce aleg, pun in fata credinciosilor: "ce crezi Biblia sau stiinta?" si raspunsul firesc ar fi: "Stiinta, si apoi sa vedem cum sa reinterpretam Biblia" ce de obicei crestinii au facut

Dar daca stiinta, etica falsifica prea multe (de la stiinta, la barbarism, la contradictii, la istoria gresita), ramane ca Biblia sa ramana doar cu 20 de pagini din 1000 de pagini, si ramane prea putin ca sa fie de bagat in seama.

Dar nu conteaza, si cu Zeus a fost la fel!

"Stiinta" este doar cu cateva mii de ani in urma religiei, chiar daca in ultima suta de ani a facut progrese importante.
Nu este vorba despre niciun conflict.