Mi-e foame. Exista un lucru numit mincare, care sa satisfaca aceasta cerinta a corpului meu. Mi-e sete. Exista un lucru numit apa. Mi-e frig. Exista Soarele. De ce atunci nu pot accepta ca, atunci cind nu sunt iubit, sau cind cel iubit m-a parasit sau m-a dezamagit, exista un "lucru" numit Dumnezeu, care, fiind dragoste desavirsita, e capabil sa implineasca pe deplin si aceasta nevoie sufleteasca a mea? Daca El nu exista, de ce avem atit de mare nevoie sa ne simtim iubiti? Dragoste perfecta din partea uni om, nu exista in lumea asta. O mincare buna poate satisface foamea pe deplin, apa (sau berea pentru unii
) poate satisface setea, de ce un om nu imi poate satisface setea de dragoste pe deplin? Sau daca chiar poate, de ce sunt atit de putine cazurile in care acest lucru se intimpla?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
RăspundeCiudat rania crestini sunt singuri care au la activ 2 razboaie mondiale, cruciade si multe alte lucruri diabolice cu dragostea fata de isus, deci restul de 5 mld de pers sunt rele?
Răspunde Care "crestini" au doua razboaie mondiale la activ? Cei ca Hitler? De ce te uiti la copie, la fals, si nu la original, la aceia care prin viata lor umila incearca sa iubeasca prin orice fapta pe toata lumea, chiar si pe cei ce le fac rau? De ce nu te uiti si la ce zicea Isus ca "vor veni multi in Numele Meu si vor ucide crezind ca fac sacrificii pentru Dumnezeu". Nu aceia sunt adevaratii crestini, nu, ci aceia care iubesc, iarta, slujesc si ajuta pe cei din jurul lor. Dar tu inca nu ai intilnit unul asemenea lor, altfel, fii sigur ca ai vrea sa fi ca el.
Mancarea o gasesc la magazin cu un pret acceptabil. Apa o gasesc la robinet. Soarele se afla pe cer s-l pot vedea. Dumnezeu unde este?
Dumnezeu este in lacrima ce o versi pentru prietenul tau cind e la necaz, e in floarea ce o oferi prietenei tale, e in zimbetul cu care vrei sa inveselesti o inima trista, e in sacrificiul, mic sau mare, pe care il faci oricarei fiinte umane pentru a se simti mai bine, e in orice gest pe care noi il numim facut din dragoste. Tocmai aici e ideea. Omul, evolutionist spus, ar trebui sa fie ca si celelalte fiinte de pe planeta, o creatura perfect adaptata la mediul din jur. Ei bine, cind e vorba de foame, de sete, de frig, descoperim ca omul s-a adaptat, gaseste in jur raspuns la aceste nevoi. Ramine insa o problema - nevoia de dragoste, care, culmea!, e si una din cele mai profunde nevoi ale omului. De ce, chiar avind prietena sau sotie, descoperim ca adesea trebuie sa iubim ca lucrurile sa "mearga", ca trebuie sa ii intelegem pe cei iubiti, pentru ca ei nu ne pot iubi desavirsit, si poate ca atunci cind avem mai mare nevoie de ei, ei isi au problemele lor si nu pot fi linga noi. De ce aceasta nevoie disperata de a fi iubiti nu isi gaseste un corespondent in jurul nostru, asa cum foamea are ca corespondent mincarea, iar setea apa?
A, ca nu il poti vedea pe Dumnezeu! Incearca sa vezi efectiv cu ochii fizici dragostea unui tinar pentru iubita sa. O poti vedea in gesturi, o poti vedea in fapte. Dar sentimentul, acel lucru numit dragoste, nu il vei vedea niciodata. La fel e si cu Dumnezeu, nu te astepta sa il vezi cu ochii fizici. Trebuie ca sa ai deschisi ochii inimii pentru asta.
Dupa logica ta eu nu pot iubi si nici nu pot fi iubit.
""Ramine insa o problema - nevoia de dragoste, care, culmea!, e si una din cele mai profunde nevoi ale omului."
Ura este de asemena profunda, poate chiar mai profunda.
Deci cand urasc pe cineva tot de la dumnezeu vine si ura?
Eu ma refeream la profunzime in comparatie cu latura fizica. Nevoile emotionale sunt mai puternice decit cele fizice - de aceea multi bogati se sinucid, pentru ca desi nevoile fizice le sunt implinite, nu fac fata celor emotionale sau spirituale.
Ura e opusul dragostei, insa tot la acelasi nivel al spiritului se afla, si de aceea e atit de profunda si ea. dar asta nu inseamna ca vine de la Dumnnezeu. Nu, ea vine din inima noastra rea si pacatoasa.
"Dumnezeu este creatorul a toti si toate"
Prin urmare nu este si creatorul celorlate sentimente ca ura?
Cum se face ca doar ce este considerat bun vine de la dumnezeu dar restul nu mai vine de la dumnezeu?
Ura nu exista prin ea insasi. Daca nu ai sti ce e dragostea, nu ai stii nici ce e ura. E ca si lumina cu intunericul. Intunericul nu e ceva anume, e doar absenta luminii, la fel si cu ura, e absenta dragostei. Ca asta se manifesta printr-un sentiment, e normal, suntem oameni, si un anumit tip de sentiment trebuie sa avem, altfel am fi masini, iar cind dragostea dispare, sentimentul care apare e ura. De aceea, cu cit iubesti pe cineva mai mult, se zice ca cu atit mai mult il vei uri cind se va desparti de tine.
Chiar ai dreptate in mare parte, dar daca nu mai iubesc pe cineva nu inseamna ca il urasc, pot fi si indiferent la adresa acelei persoane.
Acel om ce nu-ti poate oferi dragoste deplina, inseamna ca nu este omul potrivit sa o faca. Rari sunt acei oameni perfecti unul pentru altul care s-au gasit, s-au completat si nu au mai avut nevoie de nimic. Dragostea adevarata inseamna cand persoana opusa devine totul pentru tine, cand tu devii totul pentru ea, cand ajungeti sa va intelegi reciproc, sa fiti cei mai fericiti indragostiti si cei mai buni prieteni.
Pentru ca dragostea este un dar unicat, si nu toti o pot intelege pe deplin, multi o considera o prostie si majoritatea habar n-au ce inseamna dragostea adevarata. Dragoste adevarata nu inseamna doar sa te imbratisezi cu persoana iubita si sa zici ce calda esti. Dragostea adevarata inseamna atunci cand o vezi sa te topesti, sa fii cu gandul numai si numai la ea, sa fii in stare sa-ti dai viata pentru ea, tot faci sa o faci pentru binele ei, atunci cand ii simti corpul aproape de al tau, sa incepi sa tremuri si sa-i prelingi usor obrazul pana la gat, si de la gat in jos, si tot asa, sa te uiti in ochii ei si sa nu te mai saturi. Dragostea adevarata este atat pe implinire spirituala cat si fizica. Daca este partiala, atunci nu se mai cheama dragoste adevarata.
Am auzit de doua femei ce au stat iarna pe munte, ratacite, fara foc, fara alimente, fara nimic decit asteptarea mortii, si totusi au supravietuit doua saptamini. Fara elementele fizice supravietuiesti un timp, dar incearca sa iti imaginezi cum ar fi o singura zi in care sa realizezi ca nu vei mai fi iubit deloc, ca nu vei mai putea iubi pe nimeni. Dragostea e ca si oxigenul. Nu realizezi cit de important e decit cind nu il mai ai. Ti-ar fi de ajuns doar citeva secunde fara dragoste ca sa ajungi la disperare, la frustrare, la depresie.
Daca fac "propaganda", nu o fac pentru o religie, ci pentru o persoana, pentru Isus Hristos, Dumnezeul adevarat. Maca run pic daca L-ai cunoaste, ai intelege de ce fac propaganda pentru El.
Candideaza la ceva alegeri si a inceput campania electorala?
Dragostea si ura sunt sentimente ce provin din cortexul insular(de asemnea si ura).
Credinta in Dumnezeu si "dragostea lui Dumnezeu" vin din cortexul anterior.
Acestea fiind lamurite, omul este o fiinta sociala, care, in functie de primele contacte sociale, de primele interactiuni interumane, isi va dezvolta nevoia de mai mare sau mai mica de a fi iubit/acceptat.
* (referitor la cortexul insular) De asemnea si gelozia, scuze m-am grabit.
OK, o fi adevarat, dar cum explici martirajul, cind credinciosii trec peste instinctul de conservare si sunt gata sa moara pentru Dumnezeu? Daca totul e o chestie fizica, sau mai bine zis chimica la nivelul creierului, atunci nimieni si nimic nu ar trebui sa treaca de instinctul de conservare, acea "dragoste" ce vine din cortexul anterior, cum zici tu, ar trebui sa se supuna instinctului cind omul realizeaza ca e in pericol, insa datorita dragostei lui Dumnezeu, multi au trecut peste asta si au mers la moarte cintind, bucurindu-se. Cum explici asta?
Aceste procese ale creierului produc modificari in comportament, deci cei care mor in numele unui zeu, sau in numele tarii sau pentru cineva se lasa condusi de reactiile neuronale.
Uite spre exemplu cand unui om i se tot spune de mic, de Dumnezeu, de bunatatea lui, de grija lui si iubirea lui pentru cei drepti etc acestea sunt sugestii. Iar cand incepe individul sa gandeasca cat de cat si el va folosi ceea ce stie despre Dumnezeu ca prin autosugestie sa isi tot repete acele afirmatii. Repetand zi de zi, creierul va lua acest lucru ca o stare de fapt, iar in fata pericolului, in fata morii un credincios de acest gen normal ca nu ii va fi frica pentru ca el stie ca va ajunge in Rai.
Ceea ce zici tu inseamna ca unele din cele mai frumoase fapte facute in istoria omenirii au fost facute de minti facute sub puterea autosugestiei. Oare sa fie chiar asa? Are autosugestia puterea de a trimite la propria moarte niste oameni?
Da, de ce nu? Este posibil si chiar foarte probabil.
Diferenta intre noi este simpla, tu explici faptele oamenilor prin implicarea unei entitati, iar eu o explic din punctul de vedere al psihologiei umane.
Nu sunt intratat de arogant sau atat de tintuit de o idee si recunosc sincer ca este o posibilitate ca eu sa ma insel iar tu implicit sa ai dreptate, insa exista aceiasi posibiliate ca tu sa fii cel care se inseala in privinta actiunilor oamenilor iar ca eu sa am dreptate. Este o chestiune de convigeri, eu consider ca... si tu consideri ca...
Da, corect! Unul dintre noi se inseala, altul spune adevarul. Dar care e cel ce spune adevarul? La asta trebuie sa ajungem. Oricum, tu nu zici lucruri rele, in ce priveste psihologia, trebuie sa iti dau dreptate, insa si tu ai zice adevarul daca ai tine cont de Entitate. Unele din argumentele mele forte stau tocmai in faptul ca rastoarna toata psihologia umana. E ca si descoperirea planetei Pluto. Cind a fost descoperita, nu a fost vazuta. Se stie ca a fost observata o anomalie pe orbita planetei Neptun, care a dus la concluzia ca trebuie sa existe o alta planeta care sa influenteze miscarea planetei Neptun. La fel e si cu oamenii. Exista o infuenta psihologica majora, care nu o poti explica prin psihologia normala a individului decit daca apare acea Entitate care influenteaza viata omului si o face sa fie anormala din punct de vedere psihologic. Un exemplu: In loc sa fiu trist, disperat ca imi arde casa cu toate lucrurile, eu stau calm si linistit, stiind ca toate se vor rezolva cu bine. Si asa a fost - am trait experienta asta, In mod normal, toti cei care i-am cunoscut ca avind o asemenea experienta au fost afectati psihic, eu am scapat datorita influentei Entitatii.
Imi pare rau pentru exeperienta ta, sincer, insa vad ca tii sa ai dreptate in aceasta discutie. Nu ai de unde sa stii ca entitatea te-a ajutat psihic. Creierul uman, psihicul mai ales este inca un taram in continua explorare. Se stiu multe insa despre el, un fapt fiind acea tarie psihica in momentele mai putin placute in viata. Nu toti o au fiindca suntem diferiti. Uite ca iar explic punctul meu de vedere doar prin intermediul psihologiei. 
Ca sa nu o mai lungim este exact cum am zis Cristi, eu consider ca x se explica prin... iar tu consider ca x se explica prin... Partea amuzanta este ca amandoi credem ca avem dreptate, eu unul sunt convins din prisma psihologiei umane iar tu esti convins de argumentele tale datorita credintei. Eu nu zic ca nu este o posibilitate ca o entitate sa se implice in psihicul omului, tot ce spun este ca eu personal nu cred, din varii motive printre care si psihologice. Nu as putea sa zic "ca nu ai dreptate, nu este posibil" pentru ca nu le stiu pe toate, insa din ceea ce stiu, din carti si articole despre psihologie imi pot permite sa afirm, zic eu, cele afirmate pana acum. Daca eu nu cred in Dumnezeu tot din n motive, de asemnea nu voi putea crede in aceasta tangenta a unei divinitati cu psihicul uman insa nu pot sa afirm ca nu exista nici o posibilitate, caci (si cred ca ma repet) ea ar fi, insa eu cred ca sunt slabe sanse ca ea sa fie valida, cum de altfel tu crezi ca este o probabilitate mare ca ea sa fie valida.
De ar gindi si s-ar exprima toti ca tine, ce bine ar fi!
Da, asa e, fiecare in dreptul lui crede ca ce stie el e mai bine, si, dupa cum ai zis, nu le stim pe toate incit sa ne pronuntam in mod absolut. Eu cred pentru ca am vazut multe la viata mea, am experimentat multe in acest sens, si daca as da toate la o parte, as ajunge la probleme psihice si mentale serioase, pentru ca toate au o logica, si aceasta logica ducindu-se, nu as mai ramine cu nimic. E ca si cind vezi mereu cerul ca fiind albastru, iar mai apoi, dupa ani, descoperi ca poate fi si rosu. Poti avea un soc in acest sens, pentru ca tu altfel sti realitatea. Dar si in cazul tau, faptul ca sti de ce nu crezi, nu e de lepadat. Asta e ce sti tu, si tu stii mai bine de ce crezi asa. Oricum, adevarul e pe undeva. Si mi-ar place ca cel ce greseste dintre noi, sa il descopere.
Omul nu poate satisface setea de dragoste pe deplin pentru ca este un alt caracter diferit, pe cand Dumnezeu este propriul caracter. Indiferent cat de mult se aseamana in caracter doua persoane tot sunt diferente de caracter, prioritati, calitati, slabiciuni, etc. Dumnezeu iti satisface toate poftele si toate slabiciunile, pentru ca este mereu cu tine, in tine, el este persoana ta... in imaginatia ta.
Mama, mama, ce imaginatie am daca am reusit sa scap cu ea de o boala terminala urita (si nu numai)! Si ce trist e atunci ca oamenii nu cunosc aceasta putere a imaginatiei!
Nu esti singurul care a scapat de o boala terminala urata(si nu numai), au mai scapat si altii(cu sau fara imaginatie), iar la multi dintre ei imaginea din imaginatie este diferita de a ta(alta religie).
Tu vrei sa crezi ca a fost o minune, te autosugestionezi in favoarea credintei tale.
"Daca El nu exista, de ce avem atit de mare nevoie sa ne simtim iubiti?""
Mai fratilor, eu chiar am ajuns la concluzia ca unii sunt atat de redusi incat sa scrie procarii pe care nici macar nu le gandesc cat de putin.
Voua chiar va place sa fiti atat de " inteligenti" incat sa puteti spune o asemenea porcarie?"Daca El nu exista, de ce avem atit de mare nevoie sa ne simtim iubiti?"
Sunt uimit in fiecare zi de cate aberatii pot unii scrie aici.
Pai explica in ce consta aberatia. Nu arunca numai cu flit.
Adica tu consideri ca daca nu exista dumnezeu nu poti iubi sau nu poti fi iubit?
Nu fa redus pe cineva daca nu vrei sa intelegi sensul a ce vrea sa spuna. Se pare ca tu nu sti ce inseamna sa gindesti analogic. Altfel nu ai zice ca e o aberatie ce am zis eu.
Lucrurile sunt simple: omul are nevoi. Foame, sete, frig, si daca te uiti la cele ale trupului, e OK, e cum spune evolutia, s-a adaptat perfect, pentru ca gaseste raspuns la nevoile sale in mediul inconjurator. Problema apare la nivel emotional sau spiritual. Acolo descoperi ca nimeni si nimic nu poate implini pe deplin acele nevoi. Daca e sa te iei dupa evolutie, ca nu exista nimic decit ce e aici, atunci de ce apare si aceasta nevoie, daca nu e implinita? Sau, de ce nu gasim implinirea ei pe deplin, asa cum, daca maninc o mincare buna si din destul, foamea dispare cu totul? Tocmai in acest caz, nevoia de a fi iubit arata ca nu ne-am adaptat, ca suntem departe de a fi adaptati la mediul din jur, ca evolutia poate zice bine pina aici, insa cind vine vorba de dragoste, trebuie sa realizam ca avem nevoie de ceva mult mai mult decit este in jurul nostru. Ce e aberant aici?
Iar tu se pare ca nu stii sa gandesti deloc.
Nu as face redus pe cineva care gandeste corect, tu daca nu te consideri iubit fara dumnezeu inseamna ca esti prea indoctrinat pentru a percepe lumea din jur.
Daca imi e foame mananc, daca imi este sete beau, daca imi este frig ma imbrac mai gros, daca simt nevoia sa fiu iubit fac ceva ca sa fiu iubit si in final ma voi simti iubit.
Da, e o explicatie buna. Asta vroiam sa spun, sa nu calificam drept o aberatie o chestie fara sa spunem, si macar in cateva cuvinte, in ce consta aceasta.
Poti cu adevarat sa te simti asa de iubit de cineva asa cum poti sa iti potolesti foamea sau setea?
Da,pot atat timp cat stiu cine ma iubeste.
Da. Poate ca povesti. Dar adevarate!
Şi cum ziceam. Vorbăria multă nu face viaţa mai bună.
Oare asa sa fie? Cum ar fi pentru voi, fetele, pentru tine ca fata, sa nu poti vorbi cind vrei? Hai, stiu ca fetelor, femeilor le place mult sa vorbeasca, si cu cit mai mult, cu atit mai bine!
Să şti că eu nu sunt vorbăreață.
Asta ma intreb si eu de vreo 2 ani.Nu stiu.Chiar as vrea sa stiu,sau macar sa fac ceva sa nu-mi mai placa de x.Dar Nu Pot. Ii stiu si defectele, si calitatile, si mirosul, l-as recunoaste doar de la o simpla atingere.
Asta m-am intrebat si eu!
Daca tot se numeste iubire, atunci de ce nu e iubire in adevaratul sens al cuvantului!?
Apropo,"El" exista.
Nu Dumnezeu e de vina ca sentimentele oamenilor nu sunt reciproc.
Cupidon asta...tot pe unu loveste, ci nu pe amandoi!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
