| ClauditaSmile a întrebat:

Se spune ca Dumnezeu este atotputernic si atotstiitor. Dar in expresie nu e nimic despre a fi bun. Daca este bun de ce l-a pedepsit pe Lucifer si fiind atotstiitor putea sa gaseasca o alta modalitate de a face lucrurile mai bune.
Daca este bun si este zeul nostru de ce lasa atata suferinta in lume, deci il face sa arate ca nu e sensibil sau ca e nepasator. Daca e atotputernic si atotstiitor de ce nu indreapta lucrurile si sa ne ajute sa le indreptam si sa ne indeplineasca dorintele.

Răspuns Câştigător
| sublime89 a răspuns:

Exista doua variante de raspuns:
1) d-zeu exista, dar nu e deloc asa cum ar vrea crestinii sa creada ca e. Atunci am vorbi de un zeu total nepasator si chiar si crunt. Un zeu care ne lasa complet de capul nostru si nu intervine cu nimic. E ca si cum nici n-ar exista. Existenta lui n-ar avea niciun impact asupra noastra.
2) d-zeu nu exista, si atunci se explica toate lucrurile la care te-ai referit in intrebare. Universul merge de la sine, nu are niciun creator. Existenta noastra nu are niciun scop. Am aparut doar pentru ca s-a putut, si pentru niciun alt motiv. Nu e nimeni care sa aiba grija de noi, iar intr-o zi vom disparea ca orice alta specie.

Mie varianta a 2-a mi se pare cea mai logica, daca e sa ne uitam la lumea din jurul nostru, inclusiv la problemele ridicate de tine in intrebare. Si cred ca si crestinii ar prefera varianta asta, decat sa recunoasca faptul ca zeul lor nu e deloc asa cum si-l imaginau ei, si cum si-l doreau. Eu cred ca e mult mai convenabil sa recunosti ca te-ai inselat si ca zeul tau nu mai exista, decat sa afli ca zeul pe care tu l-ai venerat atat si l-ai iubit, e de fapt un criminal cu sange rece.

10 răspunsuri:
| sabin89 a răspuns:

"...si sa ne indeplineasca dorintele." - Care dorinte? Ca noi avem si dorinte gresite.

| milan9 a răspuns:

Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni!
Cum este posibil ca Dumnezeu să fie IUBIRE, dar să existe şi nefericire de durată?
Un singur răspuns: nu este consecinţa alegerii Lui şi a iniţiativei Lui, ci a RESPECTĂRII LIBERTĂŢII omului şi consecinţa unei mari PĂRĂSIRI: A OMULUI care Îl părăseşte pe Dumnezeu, îl ignoră toată viaţa, îşi părăseşte Sursa Fericirii şi vieţii lui…

Situaţia aceasta riscă să se cronicizeze, devenind "de durată", tocmai pentru că omul este de la bun început o "investiţie veşnică", pentru veşnicie…

| milan9 a răspuns:

Este posibil ca omul să se încrânceneze pe o poziţie a răului? Omul, ar putea el păstra în mod continuu calea "îndepărtării"?

Dacă vedem exemplul "duhurilor răutăţii" care nu intenţionează să se întoarcă din calea lor rea… înţelegem că din păcate este posibilă şi omului această experienţă a "încleştării" în ură faţă de semeni, faţă de Creatorul său…
În primul rand, Dumnezeu respectă continuu libertatea omului.

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

A lasat liberul arbitru, adica trebuie sa facem si noi ceva

| Exilee a răspuns:

"...de ce lasa atata suferinta in lume" De ce pur si simplu privesti totul generalizat, cand de fapt exista suferinta acolo unde Dumnezeu NU poate sa intervina DEOARECE NU ESTE DORIT/CHEMAT?
"Daca este bun de ce l-a pedepsit pe Lucifer" Dumnezeu este bun si DREPT.
"putea sa gaseasca o alta modalitate de a face lucrurile mai bune."
E clar ca aceasta fraza iti scoate in evidenta confuzia. Nu este formulata nici coerent pentru a fi un "atac", deci poate fi usor doborata, mai ales ca existenta adverbului la comparativ de superioritate ne ofera oportunitatea de a estima. DAR aici nu este vorba de estimari, si evident ca pornesti de la premise gresite.
Ce spune Biblia despre caderea acelui inger? Ca el fusese pe cea mai inalta treapta de desavarsire, ca a fost desavarsit din ziua cand a fost facut, pana in ziua cand s-a gasit NELEGIUIREA in el. DIn aceasta cauza, anumiti ingeri au fost aruncati, si tot atunci a luat nastere si raul...

| Exilee a răspuns:

ACest mic blog iti gaseste raspunsurile

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/category/suferinta/

SI in cazul in care nu ai accesat link-ul, o sa-ti postez scrierile:

"De câteva zile nu mai trecuse pe la mine și nici la telefon nu m-a căutat. Am rămas cu un gust amar, pentru că eu treceam prin niște momente foarte grele, pierdusem geanta cu proiectul la care am lucrat un an de zile, ceasul din aur și 10 mii de lei, iar el nici nu se interesa să vadă ce mai fac, dacă sunt bine… Pur și simplu mă dezamăgise. Nici nu voiam să mai aud de el. În tot acest timp eu nu am vrut să-l sun, consideram că e datoria lui să o facă, susținând că îi sunt cel mai bun prieten, când de fapt el nici nu se interesa de mine.

În cele din urmă, am primit telefon de la el, abia după 8 zile, și m-a întrebat cu o voce foarte stinsă, dar plină de dragoste și de seninătate, parcă-i citeam zâmbetul pe buze: "Ce mai faci, bunul meu prieten?" Fără să stau prea mult pe gânduri, i-am închis telefonul scârbit, știind că mie-mi ‘arsese’ casa, iar el m-a sunat abia după atâta timp.

Aveam să aflu, cu groază, mai târziu, că în acest timp, el a avut un accident cu mașina în urma căruia a și murit. Toate gândurile negre pe care le aveam în minte despre el, s-au spulberat îndată la primirea acestei vești, când am realizat cu groază că prietenul meu mai avea de trăit doar câteva ore din viață, iar el tot la mine se gândea, îngrijorat de viața mea, el fiind cel aflat în pericol. Și tot el sunase… Eu îmi pierdusem geanta cu bani, iar el își pierduse viața…

"Istorisiri si intamplari"

Cei doi bolnavi

22
FEB
Doi bărbaţi, ambii grav bolnavi, ocupau aceeaşi încăpere într-un spital. Unuia dintre ei i se îngăduise să se ridice din pat timp de o oră în fiecare după-amiază. Patul lui era alături de unica fereastră din cameră. Celălalt trebuia să stea tot timpul întins în pat. Cei doi au stat de vorbă ore în şir. Au vorbit despre soţiile şi familiile lor, despre casele lor, despre munca lor, au depănat amintiri din armată sau din vacanţele petrecute.

În fiecare după-amiază, când cel de lângă fereastră se ridica, îşi petrecea timpul descriindu-i celuilalt ceea ce vedea că se întâmplă dincolo de geamul ferestrei. Celălalt începu astfel să trăiască pentru acea scurtă oră zilnică, în care lumea lui era în funcţie de culoarea şi de ceea ce se întâmpla în lumea din afară. Fereastra dădea într-un parc cu un lac. Raţe şi lebede se jucau în apă, în timp ce copii se jucau cu bărcuţele. Tineri îndrăgostiţi mergeau mână în mână printre flori de toate culorile, în timp ce în depărtare se ghicea prezenţa oraşului. Pe măsură ce omul de lângă fereastră descria cu de-amănuntul toate acestea, cel din pat închidea ochii, imaginându-şi această scenă pitorească.

Într-o după-amiază caldă, omul de lângă fereastră descrise o paradă trecând. Deşi celălalt nu putea auzi orchestra, putea însă, cu ochii minţii, să vadă ceea ce celălalt descria cu atât de multe detalii sugestive. Şi aşa trecură zile, săptămâni şi luni… Într-o dimineaţă, când a venit asistenta de servici să le aducă apa pentru a se spăla, a găsit trupul lipsit de viaţă al omului de lângă fereastră, care se săvârşise în pace, în timpul somnului. Femeia s-a întristat şi a chemat personalul pentru a lua trupul neînsufleţit.

La vremea la care a considerat că este potrivit, celălalt a cerut ca, dacă se poate, să fie mutat lângă fereastră. Asistenta a fost bucuroasă să îi îndeplinească dorinţa şi, după ce s-a asigurat că totul este cum se cuvine, l-a lăsat singur. Încet, greu şi dureros, acesta a reuşit să se ridice în capul oaselor pentru a vedea, pentru prima dată cu ochii lui, lumea de afară. Încordându-se, se întoarse apoi spre fereastra de lângă pat. Şi în faţa ochilor a văzut un zid gol. Omul a întrebat-o pe asistentă cum a putut vedea fostul său coleg de cameră, care-i descrisese atât de multe minunăţii văzute pe fereastră. Asistenta i-a răspuns că omul era orb şi nu a putut să vadă nici măcar zidul gol… Şi, adăugă ea, poate că „a vrut doar să vă încurajeze pe dumneavoastră".

Este o mare bucurie să poţi să-i faci fericiţi pe ceilalţi, în ciuda greutăţilor propriei existenţe. Împărţite cu alţii, supărările se înjumătăţesc, în timp ce bucuriile se dublează. Dacă vrei să te simţi bogat, atunci ia aminte la lucrurile pe care le ai şi pe care nu le poţi cumpăra cu bani.

Pr. Savatie Baștovoi

De ți-e paharul jumătate
Să nu te plângi că nu e plin
Ci bea, atât cât ți se-mparte,
C-ar fi putut să fie mai puțin.

Dacă pe cerul tău vezi norii,
Gândește că un curcubeu
Se va așterne în culori,
Pictat de Însuși Dumnezeu.

Când doare talpa obosită
Și-s numai pietre-n calea ta,
Adu-ți aminte de aripă
Și-n loc să mergi, tu vei zbura.

Călătorind pribeag prin viață,
Pe la răscruci de rătăcești,
Deschide ochii și învață
Cum, singur, drumul să-l găsești.

Te luptă, Iisus ți-e lumină
Când noaptea încercării vine
Primește voia cea divină
Și din tot răul fă un bine.

Pe-acela care te iubește
Iubește-l, însă, nu-l lega
Și nu da-n cel ce te rănește
Ci numai fugi din calea sa.

Și dacă toți te părăsesc,
Nu plânge și nu dispera,
De tine, îngerii își amintesc
Și-acolo Sus, însemni ceva.

Pr. Arsenie Boca – Cei ce n-au necazuri …

30
AUG
Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.

Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri. Fiind atotbun şi atotînţelept, ne poartă de grijă şi ne spală, cu milostivire, ori vrem, ori nu vrem, ori pricepem acum, ori vom înţelege pe urmă. Căci: "Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă". El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu; învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele, ca şi ei?

Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor. Aceştia sunt cei de care zice David că: "N-au nici o suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate; cu oamenii la osteneli nu iau parte şi nu sunt supuşi la bătăi ca ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi grăiesc de sus. Iată, necredincioşii huzuresc în lumea aceasta şi-şi adună bogăţii". Aşa încât mulţi din neştiinţă: "Râvnesc soarta (pământească a) necredincioşilor, văzând propăşirea păcătoşilor"; dar când înţeleg "sfârşitul păcătoşilor" – iar aceasta le vine numai când intră la "Altarul Domnului" – abia atunci nedumerirea li se împrăştie. Căci la Altarul Domnului, unde: "se află ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii", în Iisus Hristos adică, ei află că: "Pentru vicleşugul lor îi pune Dumnezeu pe căi alunecoase şi-i lasă să cadă în prăpastie şi ajung la pustiire".

Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Iată de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar şi când osândeşte la iad tot milostiv se dovedeşte şi ca un mai-nainte ştiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva păcatelor lor, căci mândria lor cea peste măsură de mare nu rabdă nicidecum umilirea încercărilor. Dimpotrivă, încercarea lui Dumnezeu de a-i spăla prin necazurile cele fără de voie, lor li s-ar întoarce tocmai pe dos. Căci ei, iubind mai tare mândria şi slava deşartă a vieţii acesteia, decât smerenia şi supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebună a minţii lor îi aruncă în deznădejde, din care fac cel mai mare şi mai de pe urmă păcat în lumea aceasta: sinuciderea, omorârea de sine. Ori toate celelalte păcate, ce le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decât acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de înţelegere pentru mulţimea neputinţei lor, nu-i bagă Dumnezeu în cuptorul smereniei, că nu rabdă neghina o probă ca aceasta, ci vor merge în osândă, dar nu în osânda cea mai mare, ca ucigaşii de sine. "Deci dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăindu-se, n-a pătimit nimic până la moarte, socoteşte că judecata lui va fi fără milă acolo."

| iurii75 a răspuns:

Dumnezeu ne explică prin intermediul Bibliei de ce permite suferinţa şi ce măsuri a luat pentru a îndrepta daunele produse de primii oameni şi de Satan. http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1102005141

| casian_6565 a răspuns:

De ce sa ne indeplineasca vointele daca noi nu il ascultam?
Dumnezeu vede nu prevede! a vrut sa vada care sunt puterile oamenilor cum ne descurcam si sincer noi oamenii am provocat suferinta in lume daca ne am intelege ar fi pace si toate cele bune noi ne am facut o cu mana noastra sincer

Răspuns utilizator avertizat
| MateiP a răspuns:

Dumnezeu l-a pedepsit pe Lucifer pentru pacatul trufiei, pacat care se regaseste in caracterul multor oameni. Nu exista nicio cale de mijloc.
Suferinta este relativa, deoarece daca suntem buni-oameni avem sansa de a ajunge in Rai, unde starea de bucurie, de veselie predomina. Esti oarba (scuze expresia dura) daca nu vezi cata frumusete a lasat Domnul pe pamant: acum 3 sapt. copacii erau infloriti, era soarele care stralucia puternic etc...
Paste fericit tuturor! happy