Sfântul Isaac Sirul afirma ca "este greșit sa gândim ca păcătoşii din iad sunt lipsiți se dragostea lui Dumnezeu." Dumnezeu da dragostea tuturor insa puterea dragostei actioneaza in doua feluri: acealasi "foc", iubirea lui Dumnezeu, ce arde in inimile credinciosilor, se preschimba in experienta celor care o resping, in mustrarea de constiinta a iadului.
Iadul in aceasta perspectiva este inteles ca prezenta a lui Dumnezeu experiata de o persoana care, prin libera alegere, respinge dragostea Sa. Este torturat de dragostea lui Dumnezeu, tortura de a fi in prezenta eterna a lui Dumnezeu fara a fi in comuniune cu El.
E vorba mai mult de neputinta sufletelor de a-si indrepta dorinta spre comuniunea cu Dumnezeu ca bun spiritual, ramanand intr-un continuu regret ca nu se mai pot bucura de placerile materiale sau ale orgoliului cu care s-au obisnuit in mod exclusiv. In acest sens, Sfantul Ioan Damaschinul afirma: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute", altfel spus cand spune ca focul iadului consta in poftele care nu-si gasesc materia pentru a se satisface.
Nu Dumnezeu pedepseste, ci pacatul...
Dumnezeu, discret fiind, rămânand Sursa vieţii, a fericirii şi a veşniciei noastre, poate fi îmbrăţişat sau poate fi refuzat.
Iar singurul Său "defect", este discreţia şi delicateţea Lui de a nu copleşi libertatea omului, de a nu pune presiune pe această libertate…
Cât de şocantă poate fi următoarea imagine: Dumnezeu îi susţine omului în permanent darul vieţii, iar acesta, de sub protecţia şi "din mâinile Purtării Sale de grijă", aruncă flegmatic injurii Celui Care susţine tot ce este informaţie, energie şi viaţă.
In mod direct şi indirect El S-a revelat, S-a descoperit oamenilor, pentru ca aceştia să-L poată cunoaşte, să poată răspunde invitaţiei Lui, să poată avea o relaţie personală cu El.
Este emoţionantă (în mod special prin cuvintele rugăciunii) descoperirea faptului că Dumnezeu se manifestă în incredibil de "viu" şi "prezent" în viaţa noastră, ne susţine existenţa, şi în discreţia lui deosebită nu presează cu nimic libertatea omului, aşteptând cu nerăbdare "personală" semnele "prieteniei" şi fidelităţii fiecărei persoane umane...
Asa-i, nu tu il prezinti asa, ci biblia. Asta e adevarul. D-zeul biblic e poate cel mai mare terorist din istorie. Noroc ca nu exista. Religia crestina se hraneste cu frica. Daca nu ar baga frica in oameni, cum i-ar mai putea controla? De aceea ti se tot spune atat de des ca trebuie sa ai frica de d-zeu. Nu vezi ca toata lumea se teme sa-si puna intrebari in legatura cu d-zeu, ca nu cumva sa ajunga in iad. Daca cineva reuseste sa te convinga ca trebuie sa-ti fie frica sa gandesti, atunci e si normal ca iti va controla viata pentru totdeauna.
Nici de una nici de alta!
Mi-e frica doar de "dumnezeul" crestinilor, falsul Christos care se recunoaste singur ca fiind Lucifer si stapanul mortii si al Iadului!
Adica cel cu coasa...de care trebuie sa-i fie frica oricarui om normal
De Dumnezeu nu are de ce sa-ti fie frica, iar daca nu-l ai ca Dumnezeu pe Christosul= Lucifer, nu trebuie sa-ti fie frica nici de Iad, pentru ca Dumnezeu nu trimite oamenii in Iad, asa cum o face Christosul care este seful Iadului (vezi Apoc.1:18)
Ba eu ma tem de prostia omeneasca.deci ma rezum la atat, nu mai continui fiindca de obicei ocolesc prostia.
Se spune ca inceputul intelepciunii e frica de Dumnezeu. Ce intelegi din asta?
P.S: Daca ai de gand sa jignesti mai bine nu-mi raspunzi la intrebare, vreau o discutie civilizata.
Dumnezeu...nu fac păcate astfel încât sa mă pedepseasca, de iad, asta e legat de moarte si ma duce cu gândul la "iti e frica de moarte?" Si aici răspunsul e nu. Vad moartea mai diferit. O consider ceva normal, ca pana la urma toti murim.
Si, Iad sau lumea reala e cam tot aia la cati draci sunt pe pământ. :]
Cred in Dumnezeu, nu trebuie sa ne fie frica de el, trebuie dar sa ii aratam credinta.
Cat despre diavol : http://imgur.com/ph6U8Gn
L-ai facut sa planga pe Luci .
Mi-am asumat riscul.
De ce ti-ar fi frică de Dumnezeu? E vorba aia " trăiești cu frică de Dumnezeu ". Dar nu se referă să-ți fie frică de el. De aia e Tatăl nostru, ca sa ne ajute, să ne îndeplinească dorințele, să îl iubim. Nu când îi auzim numele să ne băgăm in dulap de frică. Dar respect, credință și iubire trebuie să-i arătăm.