| LenoreVoldaren a întrebat:

Bună seara, TPU!
Am o problemă care mă irită.
Deci cam de vreo jumătate de an, când fac o mișcare bruscă sau depun mai mult efort, mă ia o senzație de amețeală, văd negru în fața ochilor și simt parcă aș cădea, câteodată trebuie să mă sprijin de ceva. Dar ce e interesant e că îmi trece imediat și apoi pot continua orice activitate de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Prietenii mei încep să se îngrijoreze, iar părinților mi-e teamă să le spun. Adică eu mă simt bine, nu am probleme, dar când mă apucă câte o amețeală din asta mi-e teamă să nu leșin sau ceva! sad
Ceva sfaturi de la voi, vă rog mult!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
4 răspunsuri:
| Lola05 a răspuns:

Știu că îți e teamă, dar TREBUIE să îți faci curaj să le spui. Ei sunt singurii care chiar te pot ajuta. Te vor duce la un control să aflați cauza acestor amețeli, după care vei urma un tratament.
Ai putea avea o banală anemie, dar dacă mai stai, e posibil să se agraveze.

| Jolenne a răspuns:

Bună! Eşti cumva anemică? Ai avut parte vreodată de vreun episod de leşin, sau ţi-a scăzut vreodată calciul brusc? Pentru că asta înseamnă că eşti anemică, deci ai nevoie de calciu. Pur şi simplu când îţi soliciţi organismul prea mult, cedează. Desigur, în cazul în care nu stai prea bine cu calciul, magneziul, fierul, nici nu trebuie să te soliciţi prea tare că să ai astfel de episoade. Îţi recomand să vorbeşti cu părinţii tăi şi să iei legătura cu un medic. O problemă netratată la timp poate cauza lucruri mai rele în viitor, iar dacă este vorba doar de calciu, atunci înseamnă că nu ai o alimentaţie bună şi asta îţi poate da întreg organismul peste cap.

| MayaVeve a răspuns:

Este posibil sa fie o problema la nivelul zonei cervicale. si sora mea are aceeasi problema numai ca la ea este o vena inflamata si prinsa intre vertebre. nu te teme de parinti. spune-le ce ti se intampla. si ca vrei sa mergi la un doctor. este cea mai buna solutie...

| Sory14 a răspuns:

Poate fi din cauza oboselii, sau din cauza ca trebuie sa porti ochelari.Eu port ochelari si daca te duci la medic oftalmolog o sa-ti spuna ca ai senzatie de ameteala.Eu aveam seara inainte sa adorm dar acum nu mai am. Sper ca ti-am fost de folos!