| 4evergentleman2023 a întrebat:

Nu sunt misogin,dar de ce un băiat dacă ajunge sa fie internat la psihiatrie sau merge la psihiatru și are probleme e marginalizat de societate,fete dar o fata daca ajunge acolo și revine in societate imediat e integrata si nici nu e percepută de lume că e nebuna?
Nu am nici pica,doar întreb,mai ales că am văzut că unele fete postau chiar pe tiktok că au fost internate acolo fără nici o jenă și nimeni nu avea nici o problema!
Eu de exemplu am o anxietate sociala care se manifestă prin tremur și e serios daca nu iau xanax e vizibil ma face de ras,îmi păteaza imaginea deja a făcut o că de când am problema asta și mi sa agravat depresia nu prea mai mă bagă nimeni în seamă,înainte când eram ok se bagau ogramada de fete necunoscute cu mine în seamă,mă facea fericit acest lucru,de când am problemele astea lumea mă crede nebun adică simt eu acest lucru nu mi-a zis nimeni în fața că lumea e parșivă pe la spate te denigrează și eu nu am fost internat eu desi am problemele astea și mă rupe anxietatea ies,mă expun dar simt eu că lumea mă vede că pe un nebun când tremuri așa și ești crispat,agitat nu ai cum sa fi văzut altfel mai ales că nu o trecut,problemele încă exista dar o fata daca ar avea aceleași probleme imediat ar fi ajutată,pe mine nivi nu mă întreabă cineva ce e cu mine,daca mă simt bine sau altceva deși m-a rupt anxietatea pe strada mă forțez de multe ori sa ascund că tremur din toate direcțiile de la anxietate,atac de panica dar nu îmi iese tot tremur laughing ideea e că mi se par un pic prea privilegiate și eu am depresie,anxietate nu cum au altele borderline sau psihoza,schizofrenie alea chiar sunt "nebune" și tot sunt integrate ușor în societate! Eu in schimb de când am problemele astea nu doar ca sunt nebăgat în seamă de nimeni dar unele retardate fie tinere fie mai mature rad am văzut! Ne mai dăm și creștini peste tot! Ce dracu e in neregula de romanii și minorităție sunt așa de tâmpiți de rad de un om cu probleme? O fata daca ar avea aceleași probleme imediat era ajutată și sustinuta! Ce popor de idioți suntem de râdem de oameni cu probleme? Pe mine mă chinuie rău anxietatea asta când ies si unele prăpădite rad sub mustață când eu tremur și mă ia dracu mai mă și chinui sa fac in așa mod sa nu se vadă tremurul ăla cauzat de agorafobie sau anxietate! Nici nu vreau să îmi imaginez daca în situația asta sunt asa văzut și "înțeles" dar sa fiu internat acolo pai îmi dă toată lumea bullying daca ajung acolo sau sunt stigmatizat,marginalizat complet!
Nu știu dar mi se pare tragic că nu mi sa ameliorat anxietatea asta,eu as putea sa agat o fata /fete așa cum făceam înainte și in loc sa fac acest lucru eu de abia ies in zona de la anxietatea asta sad
Am incercat ogramada de tratamente nu știu cum să fac sa scap de ea, mi-o patat imaginea în societate,in zona,mă face de ras că sunt cat dulapul și am problema asta! A trecut cineva prin așa ceva? De ce nu pot controla acel tremur in public? Cum naiba mai pot scăpa eu de așa ceva? O să rămân toată viața așa?
Mosotti cred că e singurul user care a fost sincer,a zis că nu o sa mai scap,că așa voi rămâne! Văd că omul are dreptate,tot așa am rămas deși iau xanax zi de zi și încerc să ies pe afara!
Oare o sa stea vreo fata cu mine având aceste probleme? Eu cred că o să fiu marginalizat!
E o umilinta ca am asa ceva că eu eram bătăuș când eram mai mic și inspiram frica, după ce am inceput pe la 14-15 ani să mă cumintesc brusc de nu mai eram de recunoscut de atunci a pornit calvarul,apoi am avut niște probleme cu niste țigani am trecut printr-un stres posttraumatic și anxietatea s-o agravat într-un hal fara de hal!
De atunci nu mai suport țiganii,mi scarba de ei, de fapt de când mă știu am avut probleme cu ei! Acum am o ura extremă fata de țigani deși știu că nu toți sunt la fel! Și de ura asta cum pot scăpa?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
34 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

De anxietate poti scapa prin yoga si sport.
De depresie poti scapa cautand un colectiv vesel de prieteni, care sa te sustina.
Nu numai tiganii fac probleme ci si multi din toare natiile. Trebuie sa inveti: cum sa te feresti de conflicte.

In ateva cuvinte: trebuie sa inveti sa traiesti in Lume!
Anxietatea este doar in mintea, pervepeea TA!

| 4evergentleman2023 explică (pentru Bula):

Cum e doar in mintea mea daca mă rupe de 5-6 ani când ies afara sau stau între oameni? Când medicul a zis că e cronica!? Eu știu că anxietatea e fictivă, e o frica nejustificată cu toate astea tot nu pot sa o controlez, mă rupe in public, mă mir cum de niciodată nu am chemat salvarea că alții ar chema o zi de zi după ce se ieși afară așa de gravă e!
Ce sport ar ajuta mai mult? Ce exerciții? Sau nu contează? Despre yoga habar nu am! Colectiv nu știu că lumea mă marginaliza și când nu aveam problema asta. Țiganii fac cel mai mult rău, peste tot in lume și moldovenii!

| Bula a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

"Cronica" inseamna ca dureaza de mult timp.
Schimbarea de anturaj (in unul bun) poate rezolva problema ta.

| 4evergentleman2023 explică (pentru Bula):

Așa e bro! Ai dreptate! Nu mai am nici un anturaj, numai oameni toxici am avut alături, sunt un mizantrop in momentul de față nu prea mai am încredere in oameni. Nu vezi in ce societate trăim? Ești bolnav și niște proaste rad de manifestarile tale anxioase in public! Mi se pare absurd așa ceva!

| Bula a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Nu baga in seama asemenea fete!
Nu merita sa-ti pierzi vremea cu ele.
Vei gasi partenera cu care sa va intelegeti bine, cand si unde nici nu te astepti!

| 4evergentleman2023 explică (pentru Bula):

A dar nu le cunosc doar trecând pe lângă ele vad cum rad discret,nu stau eu la discuții cu proaste,dar când te vad unele sunt așa!
Multi mă văd retras și tăcut dar nu știu ce ii așteaptă daca mă supără,dar în fete îți dai seama nu îmi pot pune mintea sa le persecut! Asta e paradoxul ca eu pot fi periculos daca îmi impun dar nu stau sa bat oamenii că rad si le par haios sau mă subestimează deși unii ar merita! Cu prostii daca îți pui mintea te face praf,te bat rău cu experienta lor. Era bine daca vorbeam cu fete asta însemna că pe depresie incep să îmi revin că e și lipsa de motivație serioasă mixata cu anxietate,e greu oricum o dau e greu. De aia am tot incercat pe aici sa cunosc fete poate găseam una cu anxietate aia nu mă judeca,mă înțelegea! În ce stadiu am ajuns frate din cauza anxietății sa nu fiu judecat eu care eram dulău și bătăușul clasei, a Școlii când eram mai mic laughing de fel eu traumatizam oamenii, nu știu cum naiba am ajuns in halul asta dar e penibil laughing cine știe de ce rad alea, poate și eu as rade dacă m-aș vedea, mai ales că sunt ditamai omul.

| Bula a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Intai rade de tine, apoi corecteaza-te si mergi ininte!
Nu mai baga in seama rasetele altora!
Le dai doar o ocazie sa se disreze si ei, gratis. big grin

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

De rad de un om cu probleme? Interpretezi greșit râsul lor. Este o descărcare nervoasă a tensiunilor pe care tu le provoci lor.
pai îmi dă toată lumea bullying daca ajung acolo sau sunt stigmatizat, marginalizat complet! Asta este interpretarea tau, nu îți are nimeni grija.
Cum naiba mai pot scăpa eu de așa ceva? Prin a începe să înțelegi că tu nu ești tot una cu comportamentul tău.
O să rămân toată viața așa? Nu.
Mosotti cred că e singurul user care a fost sincer, a zis că nu o sa mai scap, că așa voi rămâne! Dacă asculți de Mosotti, așa vei rămâne. Sincer, dar tâmpit, Mosotti.
deși iau xanax zi de zi. Nu mai lua. Bazează-te pe tine, nu pe xanax. Până te bazezi pe xanax și pe Mosotti, așa vei rămâne.
Oare o sa stea vreo fata cu mine având aceste probleme? Da.
Eu cred că o să fiu marginalizat! Așa cum zice și Isus, să îți fie ție după credința ta. Dacă o să crezi invers, va fi invers.
am avut niște probleme cu niste țigani. Ai dreptate, țiganii sunt de vină. Dacă toți țiganii ar dispărea, pe cine ai da
vina? Și de ura asta cum pot scăpa? Vei scăpa când țiganii din mintea ta vor dispărea.

| 4evergentleman2023 explică (pentru sadrian46):

Cum adică o descărcare nervoasa? Rad că văd că tremur,că am o fata de speriat bombe, că arat la fata crispat, speriat de bombe de aia rad, de la tremurul ăla, efectiv tot tremur din cap până în picioare nu au cum sa râdă de altceva că le excit eu sau altceva e absurd sa vii cu aberații de astea!

| sadrian46 a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Nu au cum sa râdă de altceva. Ba, ei râd de altceva.
Ei nu râd de ceea ce văd. A vedea înseamnă a interpreta. Adică văd și încearcă să înțeleagă. Ceea ce văd îi sperie. Ei se identifică cu tine. Ei văd un om care tremură. Ei văd un om care seamănă cu ei. Un om care seamănă cu mine tremură fără să vrea. Oare de ce tremură? Poate e bolnav psihic. Ori să fii bolnav psihic este rușinos, Un nebun poate fi și periculos. Dar și eu pot să fiu ca el. Această concluzie inconstientă îmi inspiră și groază. Nu îl mai văd pe el, mă văd pe mine tremurând ca un nebun care nu se poate controla. E îngrozitor ceea ce simt. Nu pot suporta această senzație.Și pentru că nu o pot suporta, încep să inspir și să respir sacadat. Aerul care intră și iese sacadat din plămînii mei îmi excită coardele vocale și apare sunetul ha, ha. Acesta este râsul. De cine am râs, de el, sau am descărcat groaza din mine pe care a provocat-o vederea lui.
Să analizezi orice motiv de râs de pe lumea aceasta și vei constata același mecanism. Ei nu râd de tine, ci se descarcă de tensiunea pe care interpretarea a ceea ce au văzut a generat-o în mintea lor. Ei nu râd de tine ci de ei. Dacă înțelegi asta, că nu tu ești cel de rahat, ci mintea lor este de rahat, iar de asta nu ești tu de vină, o să te relaxezi.

| dullcat a răspuns:

Buna.Au mai fost pe aici fete care au zis ca sunt marginalizate si insultate exact ca tine. Daca tu ai impresia ca pentru ele sar toti in ajutor si pentru baietii care se confrunta cu aceste probleme, nu sare nimeni, nu avem noi cum sa-ti schimbam mentalitatea.

| Emma30555 a răspuns:

Eu cred ca și fetele cu probleme de genul acesta se simt marginalizate. Oamenii au teama, de multe ori când rad, de fapt ei simt o teama și prin ras scăpa de acea senzație. Prefera sa rada ca să para totul mai simplu. Uneori rad din alte motive, poate nici nu te observa dar tu ai senzația ca rad de tine și poate chiar nu e asa. Mi s-a întâmplat odată sa rad cu niște prietene, în acel timp trecea pe strada o fata cu care mai avusesem conflicte dar ea era foarte complexata, era o familie cu mulți copii și cred ca avuseseră parte de bully dar niciodată din partea grupului cu care eu stăteam. A venit apoi mama ei sa ne tragă la răspundere ca de ce radem de ea, dar nu era asa nici 0, 1 %, fiindcă noi chiar nu o văzusem și nu rasesem de ea. Asta e poveste de când eram în liceu sau chiar mai mica. Deci problema era la ea, și în familia ei. Oricum nu ne a crezut deși noi am spus adevărul și îmi amintesc ca mi-a părut rău și m-am simțit tare nedreptățita, chiar și acum îmi amintesc cu neplăcere acea senzație de a fi acuzata pe nedrept. Cat despre țigani, în facultate am avut o prietena buna de etnie roma, nu m-a dezamăgit niciodată, s-a căsătorit cu un strain, nu mai locuiește în România dar suntem prietene și în ziua de azi, doar ca distanta ne a mai îndepărtat puțin. Cat despre problemele tale, trebuie sa existe soluții dar nu cred ca aici pe TPU știe vreunul o rețetă care chiar sa meargă. Dar am văzut ca ai primit și sfaturi care mie mi se par bune de la unii utilizatori

| Alexia999997777777777777 a răspuns:

Salut, dacă stăm să ne gândim bine în trecut oamenii care mergeau la " psiholog" erau considerați " nebuni", asta pentru că oamenii nu erau destul de informați că este ceva normal și că mulți ne confruntam cu o multitudine de probleme= de la stres, la încrederea scăzută în propria persoana,anxietate,depresie.
Chiar în ziua de azi foarte mulți " știutori" cred că " depresia" este o gluma, ca nu era o boala reala,ca persoanele alea care suferă de depresie se prefac și etc.
Când exista depresia,dar toate astea vin din traumele din trecut,când dacă aveai o anumita problema și erai crescut într-o familie dificila,părinții te luau la mișto și chiar reacționau agresiv verbal,amenințând că dacă nu te oprești din plâns ( de exemplu) ori te bat ei ca să ai motive de plans,etc.
În general da, persoanele de sex masculin sunt învățați cu bălării că nu au voie să plângă, ca sunt "fetite" când de fapt este benefic și este o metoda de descărcare.
Cred că este foarte bine să îți pese de tine și să te ferești de oamenii cu gândiri limitate.
Da, este foarte bine să mergi la pshiholog, asta nu te face " nebun", te face un om constient de propriile probleme și care vrea să le rezolve.
Acum despre " țigani", înțeleg ca ai avut anumite neplăceri, însă nu este bine să fim rasiști.

| 4evergentleman2023 explică (pentru Alexia999997777777777777):

Eu nu cred că ție îți plac țiganii,sunteți ipocriți,eu sunt jumate tigan și mi scarba de ei, eu nu am mentalitatea lor, comportamentul lor, limbajul lor trivial, colorat! Dar voi care sunteți 100% romani ii urâți și voi de moarte dar o spuneți așa sa păreri voi oameni buni, cu integrate morală și cizelați! Majoritatea ii urâți in adâncul sufletului vostru, și e de înțeles că am văzut de ce sunt in stare.

| 4evergentleman2023 explică (pentru Alexia999997777777777777):

Am menționat despre psihiatru nu psiholog

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Înseamnă că nu mă cunoști și nu îmi place să mă simt " băgată în aceeași oală " sunt o persoana unica cu o alta viziune asupra vieții și cu alte experiente.
Am avut din grădiniță până în liceu colegi/ colege de etnie roma,nu mi-au creeat probleme, au fost persoane cu care puteai sa te înțelegi,pentru oamenii aia am un respect,au fost îngrijiți, aveau un comportament bun,vorbeau frumos cu cine le vorbea frumos.
Poate exista și strict opusul, nu zic nu, au tradițiile și obiceiurile lor.
Apreciez oamenii buni, atât pot spune despre mine, dar din păcate în ziua de azi dau doar de persoane " rele, invidioase" și pur și simplu rămân doar cu speranța că în lumea asta mai exista în 2-3 persoane care au rămas oameni.
Tocmai exemplele negative mă fac să îmi doresc să mă izolez de toți oamenii și să trăiesc într-o singurătate deplină.

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Cred că este omenesc să greșești, îmi asum.
Rămâne fix aceeași părere valabila

| 4evergentleman2023 explică (pentru Alexia999997777777777777):

Nu prea pari tu o persoana izolata, mizantrop girl laughing oricum nu te crede nimeni! Ești prea deșteaptă sa fii tu izolata complet de societate și sunt sigur că ești și frumusela! Am dat eu de aia jegoși dar cert e ca sunt cam multi de ăștia, ne-a adus multe "prestigii" in străinătate! Deci am ajuns la concluzia că eu care sunt jumate tigan deși regret asta nu mă mândresc deloc ii urăsc mai mult decât voi care sunteți romani 100% bine am mai văzut romani rasiști pe aici dar în ultimă vreme vad că aveți o părere bună despre ei când eu i-aș rade de pe fata pământului cam 90% din ei daca aveam puterea lui Hitler. Eu am anxietatea asta care e groaznică datorita lor, eu cred că e justificat sa ii urăsc! Eu nu cred ca mai scap de anxietatea asta, e imposibil!
Ești norocoasă că nu ai cunoscut gipsani care sa nu îți facă rău eu nu am avut norocul asta și arat ca ei! Parca îmi devin dușmani de moarte romanii care au o părere bună despre ei laughing

| 4evergentleman2023 explică (pentru Alexia999997777777777777):

Tu ești open mind dar romanii și țiganii sunt mulți din ei inculți, daca mergi acolo automat ești nebun! Cam 75 % 80 sunt prosti grămada, și daca mergi la psiholog, la psihiatru e deja cert! Da, eu îmi asum că sunt puțin rasist nici romanii nu prea îmi plac dar nu sunt chiar asa ca țiganii, unii sunt chiar oameni, despre țigani nu pot avea părerea asta că am văzut că sunt mereu puși pe făcut rău! Dar am întâlnit foarte rar ce e drept și țigani ok. Eu nu știu ce gena am că nu semăn deloc pe ei decât fizic.
Ce sa zic ..respect! Ești un om frumos! Și ești și deșteaptă! Dai răspunsuri foarte smart! God bless you happy

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Haha,mersiihappy
Înțeleg că ai avut doar experiente nașpa și nu ai cum să vezi imediat " partea plina a paharului" în condiția asta, poate o să întâlnești și persoane ok, dacă nu doar îi eviți.

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Nu trebuie să bagi părerile orișicui în seamă,important este sa faci lucuri pentru tine.
Te susțin în ideea de a merge la psihiatru, nu ești singura persoana care are anxietate.
Probabil aș înțelege mai bine dacă aș fi trecut chiar eu prin asta, la un moment am întâlnit o fată care a avut problema asta și mă simțeam destul de nasol pentru că nu știam cum să o ajut.
Mersii din nou și tu ești un om minunat, cel puțin doar de la acest subiect am avea multe de vorbit, îmi plac persoanele cu care aș putea discuta despre absolut oricehappy

| 4evergentleman2023 explică (pentru Alexia999997777777777777):

Fiecare cuvânt pe care îl dai e calculat/bine gândit laughing
Am avut da,că eram altfel nu stăteam în casă ca acum,am umblat prin lume puțin! "Prietenii"mi au făcut-o! Adică ei au înscenat totul! As putea să mă răzbun acum că nu mai am nimic de pierdut,eu nu mai am părinți dar nu pot sa mă cobor la nivelul lor.
Mersi pentru răspunsuri, apreciez. Sper și tu să găsești oameni faini ca tine,ești o tipă interesanta și da,chiar ai alta mentalitate! Dar faptul că ești izolata asta nu o cred laughing ești o fata superbă din toate punctele de vedere,sigur te adora multi oameni, pari genul care nu are multi dușmani că ești calculată în vorbe și gândire eu cam spun, reprim tot ce gândesc, multora le spun verde in față, sunt urât de multi oameni laughing nu sunt ca ei bârfitori eu le spun in fața.

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Îți trebuie mult curaj să le poți spune oamenilor fix ce gândești cu adevărat despre ei,deci ai o super calitatehappy
Poți să fi extrem de calculat, nici pe mine nu mă place toată lumea, dar asta este viata nu poți sa fi pe placul tuturor și nu poți să placi pe toată lumea.
Cât despre răzbunare, nu merita, gândește că mai devreme sau mai târziu o să apară karma și deci și fără să faci tu ceva o să primească fix ce merita.

| 4evergentleman2023 explică (pentru Alexia999997777777777777):

Cum se manifestă anxietatea la ea? Putea singura să iasă din casă? Pai nu ai cum că nu pot eu care sunt un tip al dracu,și nu ii fac față,nu credeam vreodată că o să mă pună ceva la pământ, mai ales anxietatea, vad că unor fete deși nu le cunosc în zona incep sa le ia râsul așa de petarde sunt, daca aveau așa ceva chema salvarea zi de zi, erau internate la spitalul 9 nu știu cum de sunt așa de proaste,posibil sa am eu o fata de speriat bombe în acele momente și de la tremur dar eu nu as rade de cineva care sufera, nici dușmanilor de moarte nu le-aș dori așa ceva. Eu efectiv trăiesc iadul zilnic, dar cu toate că sunt terminat de la așa ceva nu simt nevoia sa consum alcool deloc sau să mă tripez! Am avut și momente cand nu am simțit anxietatea dar aveam bani, când rămân fără bani atunci incepe show-ul laughing Cu mine poți discuta foarte multe numai că sunt mereu depresiv laughing sunt useri pe aici mult mai inteligenți decât mine cu care ai ce discuta mult mai multe, sigur o sa le găsești deși eu cred că le-ai găsit deja!
Nu mă așteptam să îmi faci un astfel de compliment laughing nu știu cât de minunat sunt fiind rasist rolling on the floor dar apreciez!
Avem medici slabi pregătiți! Nu e ceva imposibil de vindecat sau tratat! Pe tiktok am văzut o mulțime de persoane care se plângeau de așa ceva, multe nu puteau merge la munca din cauza asta deși lua tratament. Nu știu cine a dat răspunsul dar persoanele sensibile dezvolte așa ceva și cele nesimțite sunt ocrotitehee hee gena face diferența și nesimțirea! Omul bun mereu va avea de suferit!

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Consider că fiecare om are propriile sale lupte interioare și eu am stări "depresive" în momentele când mă simt nașpa la modul cum mă comport,gândesc, realizări,aspectul fizic,etc.
Ești rasist doar pentru că ai avut trăiri nașpa,cu siguranță că se poate schimba dacă vezi și partea plina a paharului, adică întâlnești și oamenii buni.
Cred că dacă locuiești în acel mediu toxic nu ai cum să schimbi asta.
Nu pot să vorbesc de anxietate mai profund,nu am avut niciodată și ar fi nedrept să îți vorbesc de parcă sunt trecută prin asta,nu îmi place să mint, însă am trecut și eu prin alte stări deprimate și îți pot spune că tu ești singurul care le poate schimba,totul pornește de la noi.
Nu știu cum funcționează lucrurile în această lume,asta am observat și eu,de multe ori cei buni au de suferit.
Dar încă am speranța că și cei răi vor primi în cele din urmă ce meritau.
Sincer,îți sugerez să îți cumperi un caiet,un pix și să începi că un fel de " jurnal" cu gânduri,știi de ce?
Dacă nu ai cum să ți le exprimi o sa ajungi la un moment să explodezi cu totul,muzica este o terapie bună,hmm tot ideea de a merge la psihiatru o recomand, adică dacă ai norocul sa dai de o persoana care face meseria asta de drag și nu doar pentru bani atunci sigur o să ajute.
Și trebuie să lucrezi și la încrederea de sine.
Despre anxietate, poate găsești pe YouTube sau tik tok și despre experientele altora și poate ajuta.
Poți căuta " Cum am scapat de anxietate", o să înțelegi altfel de la o persoana care îți poate povesti ce a funcționat, ce a făcut, nu îți pierde speranța!

| 4evergentleman2023 explică (pentru Alexia999997777777777777):

Simpatica mai ești happy

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru 4evergentleman2023):

Dacă spui tuhappy

| vlllaaddd a răspuns (pentru Alexia999997777777777777):

Domnisoara Alexia, ma scuzati ca va deranjez dar chiar si mie imi sunteti pe plac si imi plac foarte mult raspunsurile pe care le dati oamenilor, sunt foarte detaliate, lungi si chiar inveti si înțelegi ceva din ele happy

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru vlllaaddd):

Haha,ce drăguțhappy
Scopul meu principal pe acest site este să ofer răspunsuri cât mai bune și să ajut cât mai mulți oameni.
Așadar, mă bucur că aveți o impresie bună și că vă sunt utile și pe plac răspunsurile melehappy

| vlllaaddd a răspuns:

Eu zic sa iti bagi organu in tigani si sa te duci la prostituate sau pe centura happy

| petrisor23 a răspuns:

Anxietatea sociala e rezultatul propriei noastre mandrii ca vrem sa aparem in societate cu imaginea unei perfectiuni inchipuite. Problema e la tine, nu la societate. Preocupa-te de ceea ce poti schimba (pe tine) caci nu poti schimba societatea sa se adapteze la ce vrei tu.
Iti recomand cartile scrise de Paisie Aghioritul, Porfirie Kavsokalivitul.

| 4evergentleman2023 explică (pentru petrisor23):

Nu e de la asta am avut niște probleme serioase cu niste cocalari și am trecut printr-un stres major îndelungat

| Xexexexexer a răspuns:

Daca tu nu iesi din casa, unde vezi tu fete iesite de la psihiatrie si integrate in societate foarte usor? Eu nu vad, si cunosc cateva foarte normale neintegrate pe nicaieri, care nu au nicio tulburare, doar ca nu socializeaza decat cu mine.

| 4evergentleman2023 explică (pentru Xexexexexer):

Ies,am momente când nu ies și când ies.