Paradoxurile, ca si numar, sunt infinite? Sau le gasim intr-o oarecare finitate?
Sunt atâtea paradoxuri pe cât există fenomene cărora li se raportează un contrariu (cred că am făcut o greșeală gramaticală aici, să mă lumineze careva). Paradoxurile nu pot exista (luăm sensul lui „a exista" drept „a fi valid"), practic, pentru că încalcă principiul logic al non-contradicției. Pot exista, teoretic, în puține cazuri mai speciale, cum e mâța lui Schrodinger. Deci nu înțeleg întrebarea. E ca și cum ai întreba dacă există un număr infinit de cuvinte pentru „zăpadă", când unul nou poate fi inventat în secunda asta cu mine bătând din taste și definind chestia aia care mi-ar ieși într-o limbă cunoscută de amândoi i.e. româna drept „zăpadă". Nu poți aștepta un răspuns pertinent când nu explici întrebarea.
Revenind, m-am mai gândit puțin. Dacă numerotăm fiecare bucățică de materie din univers - acesta fiind în exemplul dat un sistem infinit - cu un număr la 1 la infinit, pot exista, printr-o convenție a limbajului, non-1, non-2, non-3,..., non-infinit, astfel încât, subiectul rostind fiecare număr în raport nu non-n-ul lui, să există o infinitate de contradicții, adică paradoxuri. Dar e la fel ca la exemplul cu zăpada. Paradoxul există doar cu ajutorul logicii teoretice, cu un set de termeni definiți și cunoscuți de ambele părți ale unei conversații, și niște premise.
Nu știu exact ce zic aici.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Nu cred ca exista paradoxuri(indicate de fenomene realiste), ci doar idei gresite, paradoxale, iar astea pot fi "infinite" ca numar.
RăspundeNu paradoxul este finit. Ci un numar total al paradoxurilor.
Răspunde
Pisica lui Schroninger as zice ca face parte din mitologia teoriei cuantice. Interpretarea Copenhaga nu a luat-o in serios. S-a incercat apoi su teoria mai multor universuri (pisica moarta in un univers si vie in altul), care si asta mi se pare de categoria teoriilor gen reincarnare.
P.s. Nu am sesizat o greseala gramaticala. Nu stiu la ce te-ai referit.
Sunt atâtea paradoxuri pe cât există fenomene cărora li se raportează un contrariu (cred că am făcut o greșeală gramaticală aici, să mă lumineze careva). Paradoxurile nu pot exista (luăm sensul lui „a exista" drept „a fi valid"), practic, pentru că încalcă principiul logic al non-contradicției. Pot exista, teoretic, în puține cazuri mai speciale, cum e mâța lui Schrodinger. Deci nu înțeleg întrebarea. E ca și cum ai întreba dacă există un număr infinit de cuvinte pentru „zăpadă", când unul nou poate fi inventat în secunda asta cu mine bătând din taste și definind chestia aia care mi-ar ieși într-o limbă cunoscută de amândoi i.e. româna drept „zăpadă". Nu poți aștepta un răspuns pertinent când nu explici întrebarea.
Revenind, m-am mai gândit puțin. Dacă numerotăm fiecare bucățică de materie din univers - acesta fiind în exemplul dat un sistem infinit - cu un număr la 1 la infinit, pot exista, printr-o convenție a limbajului, non-1, non-2, non-3,..., non-infinit, astfel încât, subiectul rostind fiecare număr în raport nu non-n-ul lui, să există o infinitate de contradicții, adică paradoxuri. Dar e la fel ca la exemplul cu zăpada. Paradoxul există doar cu ajutorul logicii teoretice, cu un set de termeni definiți și cunoscuți de ambele părți ale unei conversații, și niște premise.
Nu știu exact ce zic aici.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
