Ai şi tu o întrebare ? Pune-o aici
 
2777413intrebari
Ultimele intrebari
Twitter
micşorează boxul
Categorii
micşorează boxul
Blogul tău poate ajuta
TRAFIC
19 Oct
SATI 324.149AFISARI
169.099VIZITE
149.291V. UNICI
7 Martie 2011
ѕнaмaη intreaba:

As dori un rezumat cu la medeleni volumul 2 va rog



Urmareste intrebarea Adauga la favorite
Ce nota dai intrebarii?
  • Raspuns castigator
    7 Martie 2011 18:54
    awesometron a răspuns:

    Ionel Teodoreanu
    La Medeleni
    Vol.2 şi 3
    Drumuri
    Partea întîia
    1SFÎRŞITUL UNUI AN ŞCOLAR

    Deşi plină de şcolari, vasta clădire a Liceului Lazăr din
    Bucureşti amuţise. Din ea nu s-auzeau decît zvonurile de-afară:
    gemătul lung al tramvaielor; vociferările ritmice ale oltenilor cu
    zarzavaturi, fructe şi cărbuni; şi în răstimpuri, prin flacăra albă a
    verii, corul crud şi anarhic al vrăbiilor din Cişmigiu.

    Mai bine de cinci sute de peniţi porniseră cruciada ultimelor
    teze ale anului, alungate de aceeaşi teroare ― corigenţa sau
    repetenţa ― călăuzite de acelaşi fanatism: cucerirea vacanţei
    fără de griji.
    În toate clasele, mirosul acid al cernelii stăpînea ― mai

    presus de celelalte ― ca prezenţa unui destin. De pe catedre,
    dominînd şirurile spinărilor aplecate, zeii didactici ― îndeobşte
    sluţi, neraşi, cu ochelari călări pe triste nasuri ― aveau expresia
    enigmatică a zeilor autentici.

    Fiţuicile circulau pe subt pupitre, se tupilau subt sugătorile
    imprimate cu tabla înmulţirii, pîndeau subt filele caietelor liniate
    şi emoţionate ― agere şi clandestine ca şopîrlele ― răsărind
    dintr-o manşetă cu inscripţii microscopice, din crăpăturile
    atavice ale băncilor sau din alte tainiţe intime. Cînd şi cînd, uşa
    vreunei clase se deschidea cu o încetineală leşinată şi se
    închidea patetic, izgonind pe coridor un mic Oedip în uniformă,
    prins cu fiţuica în caiet, cu cartea pe genunchi sau aplecat
    famelic pe caietul vecinului. Şi corul antic al tăcerii murmura-n
    urechile urechite în prezent şi viitor: "Repetent... repetent...
    repetent..."

    Alteori, o uşă izbucnea în lături şi se-nchidea pocnind ca un
    aplauz formidabil, făcînd loc şcolarului palid de emoţie, care cu
    gestul scenic al Damei cu camelii, ţinea pe faţă batista copios
    carminată cu sîngele unei sticluţe de cerneală roşie...

  • 9 răspunsuri RSS raspunsuri)
  • 7 Martie 2011 18:59
    Legiuitoarea a răspuns:
  • 7 Martie 2011 18:55
    awesometron a răspuns:
    Clasa VIl-a modernă analiza poeziaMelancolie ― "Părea că
    printre nouri s-a fost deschis o poartă, prin care trece albă
    regina nopţii moartă" ― cu o viteză păgubitoare în primul rînd
    ortografiei, călcată la toate virajurile gramaticale, ca o vulgară
    găină sau gîscă pe şosea.

    Tinerii comentatori ai melancoliei eminesciene se desfătau ca
    la lectura unor stihuri de Topîrceanu, rezervîndu-şi masca
    melancoliei pentru tezele ştiinţifice, îndeosebi pentru cea de la
    matematici.
    Profesorul de literatură se uita pe fereastră fredonînd mintal o

    arie dinVăduva veselă. Purta o lavalieră la fel cu a lui Maximilian
    din Fire de artist, şi avea numai douăzeci şi şase de ani. Pe bu-
    levard treceau cu paşi dănţuitori fete cu bluze de vară... şi pe
    caiete"regina nopţii moartă".
    "Dan Deleanu,
    cl. VII-a m."
    Iscălitura din josul paginei scrisă în cursive torenţiale, era
    abia schiţată, ca pe recipisa unei telegrame urgente.

    Dănuţ se uită la ceasul-brăţară, descoperindu-l cu o bruscă
    mişcare a braţului: unghiul drept al minutarelor arăta trei
    jumătate. Se aplecă la urechea camaradului de bancă.
    ― Mir cea...
    ―? clipiră ochii bruni, smulgîndu-se din decorul nocturn al
    Melancoliei cu un reflex de lună şi o iluminare parcă.

    ― ...eu plec. Ia-mi tu geanta. Neîntîlnim acasă.
    ― Nu m-aştepţi? se alarmă Mircea, întorcînd condeiul.
    ― Nu pot. Nu mai pot. Vreau să ştiu tot. Să se sfîrşească

    odată.
    ― Cum? Te duci acolo?
    ― Da.
    ― Şi scrisoarea?
    ― Rupe-o.

    ―? Asta nu! Eu o duc.
    ― Am spus nu.
    ― Dan!
    ― Nu te-amesteca.
    ― Dan, te-ai jurat! se încruntă Mircea cu ochi serioşi şi o
    subită roşeaţă în obraji.
    ― Am să-mi calc jurămîntul- Nu te uita aşa!- Tu "n-ai
    iubit", continuă în gînd Dănuţ, intimidat şi exasperat de dispreţul
    ironic al camaradului său.
    ― Pentru o astfel defemeie?
    2 Octombrie 2011 18:45
    SeDaN a răspuns (pentru awesometron):
    E bun da lung
    - Ascunde conversatia (1 răspuns)
  • 7 Martie 2011 18:56
    awesometron a răspuns:
    ― Mircea!
    ― Ssst! şuşuiră glasuri indignate.

    Izbind pupitrul şi aruncînd o privire de sfidare întregei clase,
    Dănuţ se ridică din bancă, spătos, zvelt şi ondulat în uşoara
    uniformă de camgar. Înaintă spre catedră, febril, urmărit de
    priviri nedumerite: Dănuţ era printre premianţii clasei. Şi e o
    axiomă pentru orice elev bun că o oră e cu totul neîndes-
    tulătoare pentru întocmirea unei teze destinate notelor majore,
    mai ales la română unde "scrii tot ce-ţi trece prin cap".
    ― Ai şi isprăvit, Deleanu? întrebă profesorul, ritmîndu-şi
    întrebarea şi gestul ― din distracţie ― pe aria de operetă

    fredonată pînă atunci.
    ― Da, domnule profesor.
    Aruncă spre uşă o privire semnificativă.
    ― Cum s-ar zice: "veni, vidi, vici..." intonă profesorul cu
    familiaritatea cantabilă a chelnerilor de berărie cînd se avîntă

    plesnind din şervet, c-un "vine, vineeee..."
    ― Hî! zîmbi Dănuţ condescendent.
    ― Ce zici, Deleanu, despre Eminescu al nostru? Genial poet:

    ai? Are un ce aparte...
    Dănuţ strînse pumnii cu o vigoare sportivă.
    ―Îmi permiteţi să plec, domnule profesor... Ştiţi, căldurile!

    răsuflă el, trecîndu-şi batista peste faţa năduşită glacial.
    ― Poftim, poftim.
    Dănuţ se înclină scurt şi se smunci spre uşă, lăsînd în urmă-i
    plutirea de parfum turburătoare şi impudică a adolescenţilor
    impregnaţi de intimitatea unei femei cochete.

    Profesorul aspiră cu nări viguroase parfumul evocator şi,
    netezîndu-şi mustăcioara cu un deget, începu să fredoneze o
    arie dinFetiţadulce. Totodată deschise caietul zvîrlit pe marginea
    catedrei şi, aruncînd o privire distrată pe teza indescifrabilă ― cu
    satisfacţia înduioşată a chefliilor care nu se uită la bacşiş ― puse
    un zece apăsat cu creion roşu, notă care ignora şi conţinutul
    tezei, şi M ela n co lia, dar care aplauda superlativ pulpele grăsune şi
    dessous-urile roze ale Floricăi Florescu în Fetiţa dulce.
    "Mircea...
  • 7 Martie 2011 18:56
    awesometron a răspuns:
    ― Sînt cam indispus, domnule profesor, răspunse Mircea
    aşezîndu-şi teza sacrificată peste teza lui Dănuţ.
    Trecu în goana mare prin coridorul pustiu. Coborî scările,

    vîrtej. Îl ajunse pe Dănuţ dincolo de bulevard.
    ― Dan! Dan!
    ― Cemaivrei?
    ―... Eşti supărat pe m i n e!
    Se priviră ochi în ochi. Dănuţ sfida.

    Ceva mai înalt şi mult mai voinic decît Mircea şi decît toţi
    camarazii lui ― chiar decît repetenţii mustăcioşi ― Dănuţ avea
    în schimb o faţă copilăroasă, cu toate că în jurul ochilor i se
    inelau, viorii, cearcănele dragostii. Izgonită din trup, copilăria
    stăruia delicat în rotunjimea lină a obrajilor, în puritatea feminină
    a bărbiei şi a gîtului, şi în entuziasmul fraged al mîniei cu reflexe
    de violetă pe fruntea cuo vînă răzvrătită. Mişcările sportive şi
    conturul hotărît al trupului îi dădeau o energie aparentă,
    atenuată, dacă nu dezminţită, de dulceaţa molatecă a ochilor
    castanii. Roşeaţa mînilor se învecina cu izbucnirea lacrimilor pe
    obrajii lui Dan ― încă Dănuţ.

    ― Ascultă, Mircea, începu el îndoindu-şi cu un gest familiar
    liceenilor cozorocul chipiului; Adina, orice s-ar întîmpla, şi orice-
    ai gînditu, nu-i o femeie. Bonjour.
    Cotind pe o stradă laterală se îndepărtă cu paşi elastici,
    întrecînd pe rînd pe toţi trecătorii.
    "Asta înseamnă că eu sînt un măgar!" monologă Mircea.

    Un tramvai, venind dinspre Cotroceni, se opri la halta
    apropiată. Mircea se repezi într-acolo. C-un picior pe scară şovăi.
    Întoarse capul în direcţia lui Dănuţ. Îi zări mersul aplecat şi
    nervos ca şi scrisul.
    "Du-te cu tramvaiul; du-te cu tramvaiul", şoptea îndîrjită
    demnitatea lui Mircea.

    Totuşi, numai demnitatea lui luă tramvaiul. El se luă după
    Dănuţ, săltînd cele două genţi şcolare care-i împovărau braţul.
    "Ca un hamal!" se batjocori singur ştergîndu-şi cu podul
    palmei broboanele de năduşeală.

    "Aşa îţitrebuie", gîndi el,...
  • 7 Martie 2011 18:57
    awesometron a răspuns:
  • 4 Decembrie 2011 17:39
    Alexii a răspuns:
    laughing tot ce au dat e prost e exact cum e in carte nu e rezumat laughing
  • 3 Aprilie 2011 18:32
    catalin_2717 a răspuns:
    Deşi plină de şcolari, vasta clădire a Liceului Lazăr din
    Bucureşti amuţise. Din ea nu s-auzeau decît zvonurile de-afară:
    gemătul lung al tramvaielor; vociferările ritmice ale oltenilor cu
    zarzavaturi, fructe şi cărbuni; şi în răstimpuri, prin flacăra albă a
    verii, corul crud şi anarhic al vrăbiilor din Cişmigiu.

    Mai bine de cinci sute de peniţi porniseră cruciada ultimelor
    teze ale anului, alungate de aceeaşi teroare ― corigenţa sau
    repetenţa ― călăuzite de acelaşi fanatism: cucerirea vacanţei
    fără de griji.
    În toate clasele, mirosul acid al cernelii stăpînea ― mai

    presus de celelalte ― ca prezenţa unui destin. De pe catedre,
    dominînd şirurile spinărilor aplecate, zeii didactici ― îndeobşte
    sluţi, neraşi, cu ochelari călări pe triste nasuri ― aveau expresia
    enigmatică a zeilor autentici.

    Fiţuicile circulau pe subt pupitre, se tupilau subt sugătorile
    imprimate cu tabla înmulţirii, pîndeau subt filele caietelor liniate
    şi emoţionate ― agere şi clandestine ca şopîrlele ― răsărind
    dintr-o manşetă cu inscripţii microscopice, din crăpăturile
    atavice ale băncilor sau din alte tainiţe intime. Cînd şi cînd, uşa
    vreunei clase se deschidea cu o încetineală leşinată şi se
    închidea patetic, izgonind pe coridor un mic Oedip în uniformă,
    prins cu fiţuica în caiet, cu cartea pe genunchi sau aplecat
    famelic pe caietul vecinului. Şi corul antic al tăcerii murmura-n
    urechile urechite în prezent şi viitor: "Repetent... repetent...
    repetent..."

    Alteori, o uşă izbucnea în lături şi se-nchidea pocnind ca un
    aplauz formidabil, făcînd loc şcolarului palid de emoţie, care cu
    gestul scenic al Damei cu camelii, ţinea pe faţă batista copios
    carminată cu sîngele unei sticluţe de cerneală roşie...
  • 10 Iulie 2012 22:08
    Mihaela_Andrei_1975 a răspuns:
    Si eu!