Vreau sa aflu cat mai multe informati despre vasul scufundat Titanic [ nu filmul ci, ceea ce s-a intamplat cu adevarat ].

Povestea de dragoste dintre Rose si Jack a fost adevarata?

RMS Titanic (Royal Mail Steamer-Vas postal regal) a fost un mare pachebot care s-a ciocnit cu un aisberg şi s-a scufundat în 1912. Al doilea din trio-ul de „super-nave" (alături de RMS Olympic şi HMHS Britannic) concepute pentru a oferi fiecare câte o cursă săptămânală şi pentru a domina afacerea transatlantică dintre Southampton şi New York în interesul companiei White Star Line. Construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast, Titanic a fost cel mai mare vas din lume până la momentul scufundării sale. În timpul călătoriei inaugurale (Southampton, Anglia, apoi Cherbourg, Franţa, Queenstown, Irlanda cu destinaţia New York), s-a ciocnit cu un aisberg la 11:40 PM, în ziua de duminică, 14 aprilie 1912. Vasul s-a scufundat în două ore şi jumătate, după ce s-a rupt în două la ora 2:20 AM (15 aprilie 1912).Titanic a fost construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast şi a fost conceput pentru a putea concura cu navele companiei rivale (Cunard), Lusitania şi Mauretania, cunoscute ca fiind cele mai rapide de pe Oceanul Atlantic. Titanic, împreună cu Olympic şi Britannic (denumită iniţial Gigantic) trebuiau să fie cele mai mari şi luxoase nave construite vreodată. Titanic a fost proiectat de directorul şantierului naval, Lord Pirrie, şeful departamentului de proiecte al şantierului, Thomas Andrews, şi managerul general, Alexander Carlisle. Construcţia Titanicului a început la data de 31 martie 1909. Nava a fost lansată doi ani şi două luni mai târziu, pe data de 31 mai 1911. Echiparea navei a fost terminată pe data de 31 martie a anului următor.

Titanic avea 260,1 de metri lungime şi 35 de metri lăţime. Tonajul vasului era de 46.328 de tone şi o înălţime de la nivelul de plutire până la puntea principală de 18 metri. Putea atinge o viteză maximă de 41 de km/h. Doar trei din cele patru coşuri ale sale de 19 metri înălţime erau funcţionale, al patrulea fiind folosit pentru ventilaţie. Titanicul putea să transporte un total maxim de 3547 de pasageri plus echipaj.

Titanicul era considerat apogeul siguranţei pe o navă în caz de accident. A fost numit practic „de nescufundat" de către proiectanţi. Nava era împărţită în şaisprezece compartimente impermeabile despărţite prin uşi etanşe. Era proiectat să stea la suprafaţă cu patru astfel de încăperi inundate. Dacă se umpleau cu apă mai multe de patru compartimente, vasul se scufunda.In anul 1912 in data de 14 aprilie ora 11:40 motoarele renumitului vas pornesc spre New York fară a fi ajutat de remorchere.
La vremea lui, Titanicul era de neegalat în lux. Oferea o piscină, sală de gimnastică şi sport, băi turceşti, o bibliotecă şi un teren de "squash".[1] Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni elegante. În plus, cafeneaua pariziană oferea o bucătărie foarte agreabilă pentru pasagerii clasei întâi. Condiţiile de la clasele a II-a şi a III-a erau mai bune decât pe alte nave ale vremii. Titanicul avea patru ascensoare pentru pasagerii de la clasa întâi.


SCUFUNDAREA
La data de 10/04/1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, în voiajul său de inaugurare.
După ce a mai primit persoane la bord din Cherbour, Anglia şi Queenstown, Irlanda, Titanic înainta în Atlantic cu 2200 de persoane la bord.
Căpitanul a ordonat viteză maximă, 21 Nd (42 Km/h), apoi, după ce a primit avertizări de iceberg, a mărit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de cai putere.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundării. La acea viteză, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade.

Pe data de 14/04/1912, Titanic a lovit un iceberg la tribord, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei. După 2 ore şi 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 părţi.
În cele 20 de bărci de salvare au intrat 700 de oameni. Restul de 1517 au murit în apa îngheţată a Atlanticului.

În urma impactului cu icebergul cinci din compartimentele etanşe au început să fie inundate foarte rapid. Căpitanul Smith şi Thomas Andrews (designerul şef al Titanicului) au făcut o evaluare rapidă a situaţiei. Thomas Andrews a stabilit că vasul se va scufunda cu siguranţă. La nici jumătate de oră de la impact, ofiţerii şi echipajul erau mobilizaţi pentru acţiunea de evacuare de urgenţă. Au început să pregătească bărcile de salvare şi pasagerii instruiţi prin ordinul căpitanului să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei. Din păcate oamenii de la bord nu erau de loc îngrijoraţi, fiind pe un vapor de "nescufundat", se simţeau în deplină siguranţă. Momentan nu era nici un semn că vasul s-ar scufunda. Înăuntrul navei, în punţile inferioare, apa se ridica vertiginos ajungând la capătul superior al compartimentelor etanşe şi de acolo pe punţi de unde ajungea cu uşurinţă în următorul compartiment. Pasagerii de la clasa a treia încep să fie inundaţi şi începe panica, dar porţile de acces la punţile superioare sunt închise. În bărcile de salvare au prioriate pasagerii de la clasa întâi. Conştienţi că bărcile nu sunt suficiente pentru toţi, ofiţerii încep să pună în bărci doar femeile şi copiii. Oamenii sunt neîncrezători la ideea de a se sui în bărci şi mulţi preferă să rămână la bordul navei unde se simţeau mult mai în siguranţă, mai ales că se spunea că este doar o procedură de precauţie şi vor fi aduşi înapoi la bord. Cu toate acestea, în jurul orei 00:30, prima barcă este lansată cu numai 12 pasageri. Bărcile fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbaţi. Atmosfera este oarecum calmă, fără panică pe punte iar vaporul începe încet să se scufunde înclinându-se în prova. Oceanul era foarte limpede, fără nici un val iar cerul era plin de stele şi senin, fără Lună. Temperatura era foarte scăzută, era în aprilie şi în mijlocul Atlanticului de Nord. Atmosfera nu era la fel de calmă în pântecele navei la clasa a treia unde oamenii sunt ţinuţi închişi în spatele uşilor din oţel şi ameninţaţi cu arma de către ofiţeri. Oamenii încearcă să iasă pe diferite căi, dar se pierd în coridoarele labirintice ale navei sau nu ajung la porţile care erau deschise. Din când în când, se mai permite accesul femeilor şi copiilor. Nivelul apei creşte tot mai mult, iar vasul începe să se scufunde mai repede şi înclinaţia este din ce în ce mai mare. Panica începe şi pe punţile superioare unde devine evident că vasul chiar se scufunda şi nu sunt destule bărci de salvare. Orchestra de la clasa întâi continuă să cânte pe punte, lucru care a rămas în istorie. Unii pasageri de la clasa a treia găsesc calea de ieşire afară. Bărcile pleacă una câte una fără a fi umplute la capacitatea maximă. Au loc multe incidente, legate de coborârea lor la apă, care la acea vreme era o operaţiune foarte dificilă. În jurul orei 01:30, este lansată ultima barcă. În total 18 bărci au fost lansate. Mai sunt însă două bărci pe punte, care încep să fie umplute cu oameni, dar situaţia devine tot mai dramatică deoarece vaporul se scufundă din ce în ce mai repede şi apa ajunge la nivelul punţilor unde se află aceste ultime bărci. Curând apa ajunge la nivelul primului coş, acesta se prăbuşeşte strivind oamenii şi generând un val ce răstoarnă una din bărci. Această barcă răsturnată este folosită drept plută de mai mulţi oameni aflaţi în apă. În vapor, apa ajunge la punţile superioare, la saloanele elegante de la clasa I, inundate în mod violent. Mulţi oameni mor înecaţi aici. Afară, pe punţi este haos total şi panică, toate bărcile au plecat iar oamenii devin conştienţi că vor muri. Aceste momente au devenit clasice în literatură şi filme care le-au portretizat în nenumărate modalităţi: ultimul cântec al orchestrei, imnul "Nearer My God To Thee" (mai aproape Dumnezeule de Tine), care a fost cântat chiar înainte de scufundare, preotul care a ţinut o predică, vesela, mobilierul şi nenumăratele opere de artă începând să alunece şi să se prăbuşească. Povestea scufundării Titanicului este o poveste de laşitate şi eroism: un băiat ce a intrat într-o barcă de salvare deghizat în femeie, mai mulţi bărbaţi ce s-au furişat în barcă şi au stat ascunşi sub fustele femeilor, Bruce Ismay care după câteva momente de panică şi isterie, profită de un moment de neatenţie al unui ofiţer şi se urcă în barca de salvare, înaintea femeilor şi copiilor. Însă orchestra care a cântat până la sfârşit, multe femei care şi-au dat locul din barcă prietenelor sau surorilor, Ida Strauss care a refuzat să se ducă în barcă fără soţul ei Isador şi hotărăşte să rămână cu el pe vas, poştaşii care au murit înecaţi în vapor încercând să salveze corespndenţa şi multe alte poveşti de eroism. Căpitanul Smith este văzut ultima dată pe punte după ce toate bărcile au fost lansate. Nu se ştie ce sa întâmplat cu el cu toate că moartea sa a fost preznetată în diferite feluri în diferite filme. Benjamin Guggenhein şi Thomas Andrews sunt printre oamenii iluştrii care au rămas în Titanic şi s-au dus cu el la fund. Cuprins de haos şi panică vasul se înclina din ce în ce mai tare până când ajunge la 45 de grade sau chiar mai mult. În acest moment pupa este scoasă afară din apă şi se pot vedea elicele imense ale navei. Practic este ca o clădire de 25 de etaje. Luminile se sting dintr-o dată lăsând scena în întunericul unei nopţi fără Lună. Spatele ridicat al navei aplica o presiune de 25000 de tone cu 50% mai mult decât era conceput să suporte aşa că punţile şi suprastrucura cedează brusc şi nava se rupe în două. Felul în care s-a rupt de fapt este controversat, noile teorii susţin că ruptura a început mai devreme, încetisor, însă imaginea din filmul Titanic din 1997 cu vasul rupând-se în două într-un mod foarte violent este probabil apropae de adevăr. Apoi partea din faţă se umple de apă imediat, se scufundă. Aceasta devine aproape verticală şi rămne aşa timp de câteva minute. Partea din faţă se detaşeaza şi se duce la fund iar peste cateva minute şi pupa păstrându-şi poziţia verticală se scufundă, ceea ce este descris de bucătarul şef al vasului (care este singurul supravieţuitor ce a stat pe vas până în aceste momente) ca o coborâre cu liftul. La ora 2:20, 15 aprilie 1912 Titanicul a dispărut complet în ocean. Cele două bucăţi ale sale se află la o adâncime de 3 km pe fundul mării şi se află la o distanţă de aproape 2 km una faţă de alta. Partea din faţă sa păstrat oarecum intactă iar cea din spate este foarte distrusă. 1500 de oameni au ajuns în apele îngheţate ale oceanului. Supravieţuitorii descriu scena drept terifiantă cu sute de ţipete ale oamenilor pe moarte. La o temperatura de 2 grade în apa şi 5 grade afară era o problemă de minute până când urma să se facă liniste. Bărcile de salvare ce pluteau în jur nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe bieţii oameni pentru că le era frică că vor fi scufundaţi de atâtea sute de oameni. Ofiţerul Lowe totuşi leagă 4 bărci una de alta şi transferă oamenii din barca sa în cele 4. Se întoarce la locul scufundării însa este destul de târziu. O imagine terifinată a o mie cinci sute de oameni morţi îngheţaţi în apa oceanului îl aşteaptă. A reuşit să salveze patru oameni ce mai erau în viaţă dintre care unul a murit. După câteva ore de aşteptare vasul Carpathia ajunge şi îi ia la bord pe toţi cei din bărci. După ce câteva ore caută în van alţi supravieţuitori se îndreaptă spre New York într-o atmosfera trista şi sumbră. Carpathia a fost considerată eroul salvator al supravieţuitorilor de pe Titanic. Mai multe monumente au fost ridicate peste tot prin lume în memoria celor 1500 de victime.

Apoi, dupa 73 de ani, Robert Ballard, cu ajutorul navei ruseşti Keldish, a descoperit epava Titanicului.

S-a prezentat o viziune îndrazneaţă pentru anul 2020, când se va intenţiona reconstruirea Titanicului (varianta moderna). Această variantă conţine motor electric, sisteme radar, un spargator de valuri frontal şi alte lucruri. Designul va fi 95% acelaşi .

nu stiu daca povestea de dragoste a fost adevarata.posibil sa fi fost doar pentru film

Ce frumos se copiaza de pe Wikipedia, nu-i asa, Alice?

Da! Dupa cum spune si filmul! Este adevarat...toti care au supravietuit au povestit altora ce s-a intamplat si ei au facut filmul! Iti spun sigur ca tot filmu este exact asa cm s-a intamplat! Damne fereste sa nu se mai intample

In niciun caz povestea nu e adevarata.Si Rose si Jack sunt personaje create de Cameron, baba aia care povesteste, fiind o simpla actrita, care in niciun caz nu a fost pe Titanic.

Chiar din primele zile, dispariţia Titanicului a fost împânzită de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns şi versiuni fantastice.

În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea moartea unui uriaş transoceanic cu numele „Titan".

Imaginaţia bogată a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei.

După tragedie, Robertson era considerat „diavol", geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cărţilor. Dar în ziua în care măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nici măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii îi priveau cu invidie de pe mal.

Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era într-atât de speriat, încât atunci când vasul se afla în portul oraşului Southhempton, el a abandonat, şi prin asta şi-a salvat viaţa.

De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să călătorească încă 55 de oameni. În această listă intra miliardarul John Morgan, deţinătorul ambarcaţiunii, subit declarat bolnav. A refuzat călălătoria şi un mare negustor Wood, a cărui soţie a primit o avertizare anonimă „dacă nu vreţi să vă pierdeţi soţul, atunci faceţi tot posibilul ca să-l răzgândiţi de la călătorie". Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimţiri ciudate dar puternice.

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) radistul linkorului american „Theodor Roosvelt" primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.
Radistul Llyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Însă, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. Răspunsul a fost foarte scurt şi calm : „la semnalul SOS nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit". Abia în port căpitanului şi întregului echipaj le-a fost arătat că demult scufundatul Titanic nu avea cum să trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori cineva a făcut o glumă bună. Însă Dhetmer a găsit straniu faptul că explicaţiile au fost oferite de serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că a început cercetările. De la început, din pură curiozitate. Dar s-a adâncit atât de mult încât a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar înainte de asta a reuşit să „dezgroape" multe lucruri interesante.

Dhetmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi radişti despre acelaşi lucru care l-a observat şi Lloyd. Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A făcut un tabel şia observat, că fantomele radioefirului apăreau o dată la şase ani.

În 1978 Lloyd aştepta intenţionat semnalul. Şi a asigurat pe toată lumea că l-a primit. Ce s-a întâmplat în 1984 şi 1990 nu se ştie. Nu există informaţii nicăieri. Însă, în 1996, ziarul canadian „Sun" anunţă despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian „Quebec".

Unii învăţaţi presupun că „în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă", şi că pe el, cică, îl primesc vasele de atâta timp. Şi dacă toate aceste nu sunt minciuni şi falsuri, ar trebuie să ne pregătim pentru SOS-ul din 2008.

O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a „tăiat" timpul în două. Adică, semnalul putea fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895.

Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi atunci semnalele era primite, doar că nu de radioaparatură ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume aşa s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi pesimţirile celor 55 ce-au refuzat călătoria.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul „Carpatia" şi „Olimpic" la ora 23 : 17? Adică, asta ar însemna cu 23 minute mai devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40… to be continued...

Da a fost!
Mi-au povestit parinti ca filmul era dupa o intamplare reala si ca femeia roscata Rose din film a scapat si povestea funda?

Nu se stie?

Da

Daca te mai ajuta cu ceva, uite alte informatii:
- la bord erau 10 caini, dintre care doar 3 au supravietuit.
- In noaptea scufundarii, adica noapte de 14 aprilie, Titanicul primeste un advertisment de gheata de la un vas din zona( inainte de acesta, vasul mai primise si alte advertismente, insa doar cateva au ajuns la capitanul Smith. Desi acesta era la curent de gheata, a mentinut viteza maxima a vasului pentru. a ajunge mai repede la New York.) dupa primirea acelui ultim advertisment, operatorul wire-less al Titanicului ii spune sa iasa de pe frecventa ca incearca sa contacteze un port, mi se pare. Dupa ce vasul incepe sa i-a apa, acelasi operator, trimite semnale SOS, tuturor vaselor din zona, insa vasul care ii trimisese mai devreme acel advertisment de gheata nu raspunde, chiar daca se afla foarte aproape de ei, si puteau ajunge la vas in aproximativ jumatate de ora, deoarece operatorul de pe acel vas se dusese la culcare.
-Este posibil ca un incediu survenit zilele anterioare in camera boilerelor sa fi slabit rezistenta unuia dintre pertii "impermeabili", fapt ce a dus la scufundare Titanicului.( din cate stiu, vasul putea sa pluteasca cu 4 compartimente inundate din cele 16, insa aisbergul le-a deschis pe primele 5.)
-Preturile variau de la clasa:
clasa I intre 1724$ si 50000$ pentru. o singura calatorie dus.
clasa a II a :690$
clasa a III a : inter 172$ si 460$ ( toate tarifele sunt in valoarea actuala.
-Daca erai un pasager barbat la clasa a III a, aveai intre 5% si 10% sanse de a supravietui, in schimb, daca erai un pasager femeie din clasa I aveai intre 90% si 95% sanse de a supravietui.
- Ce ai vazut in film este parte adevarat, parte fals: Jack, Rose, mama lui Rose, Cal, Fabrizio si altii, sunt personaje fictive, inventate, bine, acum poate a existat o poveste de dragoste pe acel vas, asemanatoare cu cea a lui Jack si a lui Rose, insa nu au supravietuit.
Molly Brown, Thomas Andrews, capitanul Edward Smith, si restul echipajului sunt personaje adevarat, plus alte personaje.
- Unul dintre cel mai bogat cuplu de pe Titanic, alcatuit din Isidor Straus si sotia sa, Ida, au murit dupa ce Ida a refuzat sa urce in barca de salvare fara sotul sau, si asa au ramas impreuna pe vas, si din pacate au murit.
- Titanicul a fost primul vas care sa aiba piscina la bord.

Pai din cate stiu eu nu.Deoarece nimic nu putea fi real despre Titanic.

Titanicu s-a scufundat de ziua mea! ce tare!

Tot incidentul a fost real. Cand a implinit vreo 90 si ceva de ani, Rose a fost invitata de cei care au vrut sa faca filmul sa le povesteasca exact ceea ce se intamplase. De aceea, la sfasitul filmului vezi o batrana care povesteste, ea e Rose.;-)

Da,e adevarat. Ultima supravietuitoare a fost chiar Rose care a murit in 2008! Ea a primit o invitatie sa fie alatri de actori la filmarea filmului "Titanic" dar nu a acceptat, spunand ca este prea terifiant pentru ea... Daca vrei este un site SunPhoto se numeste si eu am facut un cont cu o prietena care se numeste TitanicLove.Intra acolo si sper ca te va putea ajuta