Am o viata nasoala tare pot zice.Cand eram mic aveam o groaza de prieteni cu care ma jucam, acum nu mai am niciunul, in viata reala, m-am inchis in mine si m-am departat de majoritatea, sunt cam timid, mi-e mai usor sa vorbesc pe net
e frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea cu ajutorul a niste tampenii de medicamente, acum am doar melancolie.Cand eram mic, eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup, poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta, sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta, in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial"? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa, de abia ma mutasem, ca fetele ma simpatizeaza, bine, unele dar eu parca fug de ele, le resping si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in intrebarea asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta ioc si sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna, am invatat, ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac, dar nu sunt si uite asa sufar, sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.In afara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust Ma consolez ca ma mai joc cu motanul, pe calculator si mai vorbesc pe internet cu prietenii virtuali.Dar e nasol tare.Ce sa fac? Mai are rost sa sper ca va fi mai bine?
Sa nu mai zic ca am amanat 3ani de liceu din cauza unei depresii majore care acum s-a cronicizat..Acum am terminat liceul cu chiu cu vai.Depresia am facut-o din senin fiindca ma simteam tot mai singur si fara scop si fara iubita, prieteni…au fost zile cand nu ma mai ridicam din pat…Sincer nici nu stiu sa sarut o fata sau sa ma comport intr-o relatie..sunt foarte sensibil si mai sunt si virgin.Frec "dragonul" 1 data pe sapt sau mai rar. Faza e ca nu sunt urat sau respingator, arat ca un om normal, dar nu am bani multi si nici masina si nici anturaj puternic..practic stau doar cu parintii si cu motanul…Cand ma abordeaza cineva raspund, sunt destul de sociabil dar nu sunt genul sa ma dau mare sau sa ma bag in seama aiurea…mai degraba imi vad de treaba…nu m-am imbatat niciodata pana acum..am baut alcool dar nu sa ma imbat.Imi place berea de domnisoare adica aia cu lamaie mai mult si sucurile…A si inca ceva ce ma supara foarte mult, am eu 25 de ani dar nu sunt maturizat deloc, am mintea de copil, inca joc jocuri pe calculator si am si fata de copil…adica
rudele se asteapta sa fiu mai matur, mai asezat la minte ca am 25 de ani dar eu sunt inca in mintea copiilor de 15-16 ani…Am ignorat fetele care ma simpatizau in liceu si scoala generala, nestiindu-le cum sa le abordez si stand intr-un fel retras nedand niciun semn.Nu exista prost mai mare ca mine.Cand eram in a 10 am auzit un coleg spunandu-i lu’ altul ca la 3-4 fete simpatizeaza un coleg nou(eu eram acela, singurul nou) dar e prea timid si prost ca nu reactioneaza si nu se baga in vorba cu ele…Cand ma gandesc la trecut si vad cat de prost am fost…imi doresc si eu o relatie cu o fata si cred ca nu o voi avea niciodata din cauza temperamentului meu retras, linistit, timid…si la fel de mult imi doresc prieteni si nu am deloc…
In scoala generala(nu si in liceu fiindca sunt la unul bun)am fost traumatizat de 2 colegi tampiti, ma bateau in fiecare zi si isi bateau joc de mine, asta pe cand aveam 12-13-14 ani doar pentru ca eram mai retras si mai timid si nu le-am spus parintilor decat foarte tarziu prin liceu cand nu mai aveam probleme,am tinut in mine, imi era frica sa nu rada parintii de mine si sa ma considere ratat si ei desi sunt destul de intelegatori si iubitori.Mi s-a dus toata increderea in mine odata cu acele batjocoriri.
Deci sa recapitulam,am terminat liceul cu chiu cu vai si chinuit,,fara prieteni,fara viata sociala,fara iubita,temperament de fricos,retras si timid, singur la parinti, preocupat de nimicuri ca jocurile pe calculator, virgin…Nu zic ca am o nenorocire pe umeri dar e o viata destul de frustranta si trista…de as avea macar un amic sa-i spun ceva sau o fata sa o sarut(sa invat cum mai intai)... oricum cred ca o sa mor tot asa, prost cum sunt, copilaros si imatur…Sincer doresc sa dau si la o facultate pe ceva umanist dar ma descurajez…imi spun ca sunt un ratat si nu o sa am succes…sunt foarte pesimist…
In fiecare zi am regrete, in fiecare zi sunt melancolic…in fiecare zi ma afund si mai tare in bullshit. Oare sinuciderea e solutia? As pleca departe sa nu mai stie nimeni nimic de mine….ca si asa nu contez decat pentru parintii mei..care cat o sa mai aiba rabdare cu mine? O sa ma tina asa pana la 40 de ani? Ma gandesc sa iau niste pastile si sa o termin.Dar in sufletul meu tot mai sper ca o sa fie bine.Am avut copilarie dar adolescenta a fost praf.
Na…cam asta e…astept sfaturile voastre si scuze ca am scris un roman…dar m-am descarcat.
Astept sa aruncati si voi cu rosii in mine…..sau poate un sfat daca aveti...salutare
e frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea cu ajutorul a niste tampenii de medicamente, acum am doar melancolie.Cand eram mic, eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup, poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta, sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta, in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial"? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa, de abia ma mutasem, ca fetele ma simpatizeaza, bine, unele dar eu parca fug de ele, le resping si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in intrebarea asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta ioc si sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna, am invatat, ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac, dar nu sunt si uite asa sufar, sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.In afara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust
Multi trec prin ce treci tu. Sa nu crezi că ești singurul. Multi se regăsesc în povestea ta, inclusiv eu.
Cu toții ducem dorul copilăriei pentru că atunci e perioada in care suntem inocenți. Puțini însă, știu că prietenii din copilărie nu vor exista și în viitor pentru că drumurile noastre o iau mereu pe căi diferite, intersectandu-se, poate, doar la un moment dat.
Cât privește apropierea de cineva de sex opus, e ușor. In dragoste nu exista reguli. Fiecare face ce simte și cum simte.
Nu ești un ratat. Încă nu ți-ai găsit rostul, atâta tot.
Ce te pot sfătui e să lași sinuciderea la o parte și să incepi sa trăiești. Cu pași mici, dar incepe de acum. Vor veni și prietenii și iubita și succesul. Focalizeaza-te pe drumul tău și pe ceea ce îți dorești tu sa faci. Nu lăsa pe nimeni să decidă ce sa faci cu viața ta. Nu trebuie sa demonstrezi nimic nimănui. Fa-o pentru tine ai fa-o in așa fel incat sa fii mândru de tine.
Cu ziua de astăzi nu ne vom mai reîntâlni niciodată.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Invata ceva acolo sa ai un servici daca nul ai si produ bani ca sa faci fata vietii de zi cu zi. Prieteni nu mai exista considerate norocos ca nu ai dusmani
Răspunde
Parca ma descrii 
Diferența e ca mintea ta e mai matura decât a mea în unele situații.
Înțeleg perfect prin ceea ce treci, crede-mă. Nu am fost chiar așa ca tine, dar ceva, ceva se leagă acolo (nu râd, doar compar puțin). În primul rând, nu te sinucide, pentru că este hulă împotriva Duhului Sfânt, iar acest păcat este de neiertat, o spun asta, pentru că am văzut, că ai credință. Ce faci, te omori aici pe pământ și mori veșnic în Iad? Oricum sufletul este veșnic, deci nu scapi de nimic dacă fugi de viață, mai mult rău îți faci. Oare merită să te sinucizi? Sfatul meu este, că dacă acum nu îți place starea în care te aflii, să încerci să o elimini, să o înfrunți, cu toată viteza înainte! Nu este problemă dacă ești virgin, nu ai sărutat până acum etc, contează că dacă dorești și ai ambiție, toate acestea le vei înfrunta. Să fim serioși, nimic nu este imposibil, cât de greu poate sa fie să săruți o fată? Ai nevoie de puțin tupeu și de răutate în suflet, că răutatea provoacă nesimțirea, iar nesimțirea tupeul. Poate o sa sune extrem de ciudat, dar eu am căpătat tupeu cu ajutorul răutății, am știut cum să o manipulez aceasta stare în așa fel încât să îmi fie mie de folos. Dacă dorești răutatea, cel mai important este sa nu lași ca sufletul tău să fie cuprins de aceasta, deci să nu o mai controlezi, și într-un final sa te facă să comiți fapte de neiertat și aici pe pământ, dar și în viața de apoi. Băga acolo o doza de răutate în tine, și totul va fi bine, doar încearcă asta. Și cum am mai spus, nu lăsa ca această stare să îți cuprindă inima, că după nu prea mai există cale de întoarcere. La problema ta, deci răutatea ar fi singura soluție sincer să fiu, alta nu văd. Chiar dacă aceasta este riscantă, este singura soluție. Acum faci ce vrei, eu ți-am dat un sfat prietenește! Baftă
!
Daca exista un lucru pe care l-am invatat in timp este ca fiecare trauma, rana, durere este valabile. Nu-ti fie rusine de durere, de situatia ta, de setimentele pe care le ai, nu le micosra si nu te simti vinovat pentru ca te simti asa. Da, poate nu ai cine stie ce nenorocire pe cap, poate (ba chiar sigur) exista oameni cu o situatie mai grava decat a ta, dar asta nu inseamna ca a ta nu e valabile, fare sens, fara importanta. Fiecare om are povestea lui, punctul lui de vedere. Acestea fiind spuse, personal ti-as sugera sa te apuci de voluntariat (in afar de a cauta un job, daca vrei, sau de a te inscrie la facultate). Cand faci voluntariat, de orice fel, ai mai multe beneficii: in primul rand devii parte dintr-o comunitate unde o sa ai ocazia sa intalnesti noi oameni si sa-ti faci noi prieteni; apoi, facand o actiune buna care ajuta lumea, o sa te simti si tu mai bine. Ai reusit sa sjuti pe cineva si poate actiunea ta chiar a facut diferenta. Personal consider voluntariatul ca fiind o experienta benefica pentru oricine.
In ultimul rand ti-as sufera, in mod destul de logic, sa contactezi un psiholog, o persoana specializata care chiar te-ar putea ajuta.
Bafta multa!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
