|

Bună! Am 21 de ani și o mare dilemă în dragoste. Am început o "relație" la 17 ani și jumătate cu un băiat minunat, prieten din copilărie. Am folosit ghilimelele, deoarece a fost genul de iubire platonică, fără implicări sexuale multă vreme. Mi-am păstrat virginitatea din considerente religioase, întrucât provin dintr-o familie plină de prejudecăți, iar el a înțeles mereu asta. Am fost mereu privată de libertatea de a face ceea ce simt, iar pe la 19 ani am început să refulez. După terminarea liceului mi-am dorit să mă despart de băiatul cu care eram și pe care al mei îl apreciau mult, deoarece consideram că nu îl iubesc și am vrut să am experiențe noi cu alți băieți, neștiind mai nimic despre iubire. Așadar, am vorbit timp de un an și ceva cu vreo 4 băieți (pe rând, nu cu toți în același timp, să se înțeleagă) toți fiind băieți buni și liniștiți, cu intenții serioase. Însă eu voiam doar să experimentez acei fluturași în stomac și să-mi trăiesc adolescența ratată, însă de fiecare dată m-am oprit când am văzut că băieții încep să ia totul în serios. La un moment dat am început să mă satur de lucrurile astea si să sufăr teribil după fostul iubit, mi-am dat seama că de fapt cel mai bun era el și l-am căutat. M-a respins îngrozitor de multe ori, am suferit multe luni de zile, am intrat în depresie, ajunsesem să încerc să mă sinucid deoarece credeam că merit suferința fiindcă nu am știut să prețuiesc ceea ce aveam și mintea începuse să mi-o ia razna. În tot acest timp eu mi-am păstrat virginitatea. Până când într-o zi, fostul iubit m-a căutat să ne împăcăm. După 2-3 luni am făcut și dragoste prima dată și am simțit pentru întâia oară ce e aia iubire și cumva, relația noastră din prezent este cu adevărat o relație, mi-am dat seama că ce era în trecut avea o formă de prietenie trainică și cam atât. În urma acestei experiențe am rămas cu multe frici, angoase, îmi e teamă de viitor, mă tem că totuși încă mai am nevoie de experiență, dar totuși nu vreau să îl pierd a doua oară. Ma simt extrem de vinovată pentru ceea ce gândesc, simt o permanentă neliniște și nu știu ce simt. El îmi vorbește despre o posibilă căsătorie și în loc să mă bucure asta, pe mine mă sperie. Ce părere aveți? V-aș ruga să nu mă judecați prea aspru pentru că nu mă ajută o astfel de atitudine. Mulțumesc!

3 răspunsuri:
| a răspuns:

Dacă el are planuri să își întemeieze o familie iar tu nu îți dorești acest lucru ar trebui să îi spui, în felul acesta nu îl lași să își facă iluzii.
Ești tânără, nu te grăbi să iei o decizie pripită altfel poți regreta mai târziu.

| a răspuns:

Nu te judecă nimeni,doar ca astfel de probleme amoroase,tin de "doctorul în dragoste",numit psiholog,nu de niste anonimi de pe net. Noi putem să te ajutam doar din propria experienta, dar asta nu te ar Ajuta, căci vom fi subiectivi. Psihologul în schimb e cat se poate de obiectiv si te ajuta din punct de vedere al experienței profesionale si a pregătirii sale.
Nu iti recomand sa apelezi la anonimi. Exista un site "intreaba psihoterapeutul online", unde scriu multi tineri si o poti face si tu. Acolo raspund doar specialiști. Este grup si pe Facebook. Poti lasa intrebare atât cu anonimat cat si fara. Vei primi notificare cand ti se răspunde la comentariu.
Din punctul meu de vedere, nu ai o adolescentă ratată pentru că nu ai avut pana acum relatii sexuale. În alte țări, oamenii nu si fac astfel de probleme caci nu au voie din punct de vedere legal sa aiba o viata sexuală în afara căsniciei ori nu toti se căsătoresc de tineri. Căsătoria la ei este tratată cu mai multa seriozitate.

| a răspuns:

De ce te sperie o posibila casatorie? Stati impreuna? Eu as experimenta asa ceva, daca ti-e frica sa te legi cu acte de iubitul tau, desi, daca e vorba de despartire, se face ori ai acte, ori nu ai. Daca ati locui impreuna ar fi putin mai greu sa il pierzi. Cu o singura conditie: sa nu-l subjugi, chiar si daca este din prea multa iubire.
Si nu mai sta nelinistita. Stii zicala: Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus. daca e sa se intample, se intampla, oricat te-ai gandi.