| Kariiinnnaaa18062022 a întrebat:

Bună! Am o problemă. Sunt adolescentă și am avut o relație cu un băiat timp de un an de zile. S-a despărțit de mine pe motivul că nu sunt bune relațiile și că o să îi placă de alte fete, iar mie de alți băieți, nevrând să îsi petreacă adolescența într-o relație. Ciudat mi se pare, pentru că niciodată până acum nu s-a pus problema de asa ceva și i s-a schimbat părerea de pe o zi pe alta, iar noi chiar eram foarte îndrăgostiți și ne înțelegeam, niciodată nu îmi dăduse semne cum că ar vrea alta fată. Problema e ca nu mi-a mai răspuns la mesaje și am mai încercat de doua ori, sperând ca poate se schimbă ceva, iar ultima data mi-a zis sa nu ii mai scriu. Acum, după o luna de la această întâmplare, nu îl pot uita și simt ca ma îndrăgostesc din ce in ce mai mult de el pe zi ce trece, chiar dacă nu mai vorbim și îl tot aștept. Am primit destule sfaturi de genul "uita-l", "o sa treci peste", "găsește-ti pe altcineva", dar nu e asa de ușor cum pare. Pe el nu îl interesează sau doar vrea sa para asta, nici nu știu, știu doar ca în ultima perioadă îți petrece timpul cu alte fete, fete pe care nu le suporta când eram împreună. Încă simt o conexiune și nu pot sa renunț, ma gândesc la el în fiecare zi, îl visez nopți la rand și nu știu ce sa mai fac. Nu sunt prea bine de când nu mai sunt cu el, plâng aproape zilnic, nu prea mănânc și dorm foarte mult, chiar dacă știu ca nu e ok. Se merită să aștept sa își schimbe părerea? Pentru că simt ca sunt foarte îndrăgostită de el. Oare merită să aștept sa ma caute, chiar dacă sunt mici șanse? Pentru că e foarte orgolios

2 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Se merită să aștept sa își schimbe părerea? Pentru că simt ca sunt foarte îndrăgostită de el. Oare merită să aștept sa ma caute, chiar dacă sunt mici șanse? pentru că e foarte orgolios.
Răspunsul este nu, la ambele întrebări.
De ce îl iubești? Pentru că ai nevoie de un partener, nevoie de bază, nevoie vitală. De unde începe necazul? De la -îl vreau pe el, să fie al meu. Iubirea de obiect. De câte ori vei iubi astfel, vei suferi.
Ce plângi, obiectul pe care l-ai pierdut. Dar nu era al tău? De ce? Pentru că nici un iubit nu este al tău. Acum ai aflat.
Soluția? După ce termini cu plânsul ( unele nu termină nici în10 ani), cauți un partener. Un partener de care ai nevoie pentru călătoria ta prin viață. Dacă unul vrea să coboare la stația următoare îi urezi drum bun, și următorul la rând. Dar partener, nu obiect.

| Nirvanaaa a răspuns:

Vrea sa umble cu mai multe fete deodată, asta e toată treaba laughing.
S-a plictisit sa fie doar cu una, simte ca " trece viața pe langa el".
Caută unul cu intenții serioase, care vrea o relație de lunga durata, nu iti pierde timpul suferind după el ca nu merita.