anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Aș dori și eu un sfat.
Vorbesc cu un băiat de o lună și doar am vorbit și încă mai vorbim când vrea, nu ne-am văzut deloc deși el a vrut, dar nu am vrut eu și zice că mă place și ține la mine. El are 20 și eu 18 ani și mai vorbește și prostii îmi zice că așa mai vorbește el dar e băiat bun, dar vrea să facem și sex, eu sunt virgină, eu i-am zis că nu sunt ca altele să fac din prima și el mă ia cu: "Dacă iubești pe cineva faci orice" și i-am zis că nu neapărat. Și mi-a mai zis că ar trebui să fac că sunt mare, dar eu încă nu aș vrea după oricum m-ar lăsa chiar dacă îmi zice că nu și doar o lună mi-a zis că m-ar aștepta că eu cât vreau să aștepte dacă sunt mare și că nu așteaptă nimeni prea mult. I-am zis că dacă nu îi convine să se ducă la alta care face din prima. Ce ar trebui să fac? :*

Răspuns Câştigător
| Violleta2022 a răspuns:

Este evident ca vrea sa-ti impuna sa faci sex cu el, prin fraza asta "daca iubesti pe cineva, faci orice".
Daca iubesti pe cineva il astepti oricat este nevoie, ca sa se decida! - asa sa-i spui, sa te astepte pana la casatorie, daca te iubeste atat de mult pe cat pretinde.
Sincer, mi se pare o atitudine de golanas, care te santajeaza cu sexul, ceea ce-i foarte urat din partea lui si nu as conta pe un asemenea om, sa-mi fie sot.
Termenii de acceptare ai sexului sunt dictati si respectati de ambii parteneri, daca exista dragoste sincera si adevarata, fara manipulare, fara santaje.
Daca dupa numai 1 luna ti-a cerut asta, probabil ca doar asta ii este intentia: sexul si cand se satura, sa-ti zica la revedere.

| anonim_4396 explică (pentru Violleta2022):

Da, mi-a zis ca nu mă așteaptă nimeni mai mult și că o sa văd eu cum sunt băieți mai târziu că el e diferit că nu are nici vicii, și că așa o să îl pierd, i-am zis că asta e. Și că nu o să mă aștepte o viață dacă nu vreau să mă văd cu el, e treaba lui.
Uite ce i-am mai zis.
Mai în legătură cu sex-ul, ai văzut și știi destul de bine că eu ți-am zis de atâtea ori că nu am de gând acum(cum fac altele, mă rog, treaba lor) sau și după o lună mi-se pare devreme și prea puțin, eu vă înțeleg că sunteți băieți și aveți nevoie, sau nu neapărat la unii, dar trebuie să mai înțelegeți și voi și să aveți răbdare. Și chiar dacă nu erai tu, și la alt băiat i-aș zice la fel dacă vrea pe moment, și dacă nu înțeleg unii se pot despărți și se duc la altele care cu alea poate fac, și dacă mai iubesc după se mai împacă dacă nu, asta e, cum și tu dacă eu nu aș vrea să fac cu tine după o lună ești liber să te desparți și dacă mă mai iubești și ții la mine te împaci cu mine, dacă nu, nu! Cam asta e chestia?‍♀️

| anonim_4396 explică (pentru Violleta2022):

Nu știu dacă mă iubește, l-am întrebat și a zis că nu contează. După mai îmi zisese că nu are cum să mă iubească dacă nu mă vede și nu mă sărută!

| anonim_4396 explică (pentru Violleta2022):

Și mai mi-a zis că daca e cu mine și îl trimit la alta că eu nu fac cu el, că îmi poate da bolii

| RAY a răspuns (pentru anonim_4396):

Haaaa iubirea lui peste,totul e o economie de piata sexuala explic imd,barbati ofera bani pentru accses la sex, iar femeile pun accent pe masculi care ofera siguranta materiala, fizica, asta e iubirea, sex vs capital

| Violleta2022 a răspuns (pentru anonim_4396):

Ce mitocan este! Chiar te santejeaza cu cele mai scarboase chestii, dand vina pe tine, ca tu-l trimiti la altele, sa ia boli daca nu-i dai sex...
Mai fata mamei, asta nu-i baiat de tine si nici sot bun nu va fi, niciodata!
Un om serios ar face o laba acasa, in baie, dar nu s-ar duce la femei usoare, daca-si iubeste femeia.
Iar curvarul asta te manipuleaza si santejeaza de pe acum, la doar 1 luna de prietenie, ca sa obtina ce vrea el.

Am un sigur sfat sa-ti dau: nu-i ceda, pentru ca asta este unica lui intentie, fiind curvar ordinar, sa te aiba cu orice pret si sa te arunce dupa folosinta, asa probabil cum a facut si cu celelalte dinaintea ta.
Vezi ca sunt pe lumea asta inca 3.5 miliarde de barbati, unii foarte cuminti si buni, nu regreta otrepa asta si scapa de el, cat poti de repede.
vezi ca va incerca sa schimbe placa, sa se transforme in mielusel, dar tot acolo va ajunge in scurta vreme.
In orice caz, un asemenea om, nu merita nici macar atentie din partea nici unei fete. Daca moare deupa sex sa se duca la prostituate si sa invete sa foloseasca prezervativul, ca de aceea ia boli cu transmitere sexuala, asta daca nu cumva le-a luat deja, odata ce habar nu are de protectia asta, pe care probabil nu a folosit-o anterior, la alte partide sexuale.

| anonim_4396 explică (pentru Violleta2022):

Am înțeles, da, mi-a zis că nu s-ar duce la alta, că nu ar înșela ce iubește, mai îmi zicea că să îi fac eu oral, eu am zis că nu sunt ca altele. Și că poate sta și fără asta, ba că vrea, după spune că zice în glumă

| Violleta2022 a răspuns (pentru anonim_4396):

Tie inca nu-ti este clar ca nu vrea decat sex de la tine?
Care magar ti-ar cere sex o r a l, asa din senin?
De ce nu se ofera sa-ti faca el tie, sex o r a l? Tu ce ai? Intreaba-l!
Si spune-i dupa aceea ca si tu ai glumit, sa vedem daca mai are de spus ceva.
Fetita, el te supune la test, sa vada cat poate intinde coarda. Daca o sa te superi pe el, o sa schimbe placa, o va da pe gluma, ca nu-i prost, cand de fapt este doar un curvar ordinar, care vrea sex cu orice pret si cauta o portita sa te poata santaja si manipula, sa obtina doar ce doreste.
Spune-i ca are mana sa se autosatisfaca, ca nu-i olog. Iar daca s-a saturat de dreapta, sa o foloseasca si pe stanga.

| anonim_4396 explică (pentru Violleta2022):

Da. I-am zis și eu și a zis că dacă ține la mine și mă adorălaughing) e normal să vrea, eu nu fac i-am zis

29 răspunsuri:
| IsabelaIssa a răspuns:

Nu este deloc un băiat bun. După cum a spus toată lumea, nu vrea nimic serios. Dacă nu bei sau nu fumezi, nu înseamnă că ești bun, înseamnă că te interesează de sănătatea ta și de buzunarul tău. Nici măcar nu îți place de el, nu înțeleg de ce mai continui să discuți cu el. Nici măcar nu știe să combine o fată, are texte de copii mici "ești mare, dacă mi-o arăți pe-a ta, ți-o arăt pe-a mea". Trimite-l la plimbare și caută un băiat cu capul pe umeri, care știe să respecte o fată. Nu trebuie să se căsătorească cu tine ca să te respecte și să aibă bun simț. Nesimțire, golănie, găsești pe toate drumurile. Un băiat educat, mai greu.

| anonim_4396 explică (pentru IsabelaIssa):

Mda, el îmi zice că vrea, să îmi cunoască și părinții dacă vreau, ba că ține la mine spune, după ba că nu. Și i-am zis, odată zice așa odată că nu. Și după mi-a zis că zice că nu vreau să mă văd cu el

| anonim_4396 explică (pentru IsabelaIssa):

Da, e cam greu să găsești băieți buni, mulți doar asta vor

| anonim_4396 explică (pentru IsabelaIssa):

Doar mai vorbesc așa, mi-a spus că își dorește familie și relație cu o fată ca mine, și că nu ar înșela ce iubește, nu știu dacă ar fi așa sau nu

| RAY a răspuns (pentru anonim_4396):

Solutia este reflectarea ta asupra ta,intelegi ce scriu? Trebuie sa stii ce vrei,la asta ma refer,vreau aventura sau relatie? Fiind virgina ai poate niste concepte, dogme gen pana moartea ne ca va desparti, fiind inca nici la inceputul unei relati te manifesti imatur, ai pretenti visatoare, crezi ca un baiat de 18 ani vrea nunta? Tu asta vrei de la viata? Inca mai presista gandirea asta de evu mediu,nu promovez curvia,dar trebuie si sa gandim rational,la varsta aia noi baieti nu vrem nunta,vrem sex mai mult e natural,normal nu vrei te retragi simplu,sfatul meu reflecta asupra ce iti doresti,apoi decidete ce vrei, gandeste si tu matur, rational, fi scaptica nu credula, visatoare

| anonim_4396 explică (pentru RAY):

Eu nu vreau aventură, relație

| RAY a răspuns (pentru anonim_4396):

Spune-i asta acestui baiat ca vrei relatie si ca nu vrei sex, simplu, cu tupeu ca asta iti face sperante

| Violleta2022 a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu-i greu deloc sa gasesti baieti buni, daca te uiti unde trebuie.
Daca te uiti dupa golanasi, putoi si cocalari, ai sa gasesti numai jigodii ca astia.
Un baiat bun nu face misto pe strada, nu vorbeste urat, nu se hlizeste la toate fetele, nu comenteaza aiurea, nu rade de propriile glume, nu-i arogant, nu se imbarca strident samd.

Ince priveste ca asta isi doreste familie, sa-i spuna el la cucu" la 20 de ani nici un baiat nu-si doreste familie, fiind mult prea tanar sa renunte la distractii si sa se insoare. este o alta smecherie a lui sa te manipuleze, ca sa-i cedezi.
Spune-i clar in fata: vreau sa fiu virgina, pana in noaptea nuntii. sa vedem daca face pasul cel mare sa se casatoreasca cu tine.
Pentru casatoria civila ai nevoie de 200-300 lei si 1 cuplu care sa-ti fei martori la casatorie. Actele se depun la starea civila si in maxim 2 saptamani merrgeti la starea civila doar voi si acel cuplu si sunetti casatoriti, asta daca cumva te santejeaza ca trebuiesc pregatiri de 1-2 ani.
In orice caz, un asemena barbat este "curvar insacut" si nu va fi niciodata un barbat de casa, pentru ca esti prea obsedat sa obtina sex de oriunde si oricum, manipuland fetele. deci ar fi cea mai mare greseala a ta, sa te casatoresti cu unul ca asta, pentru ca te-ai condamna la o viata nefericita.

| anonim_4396 explică (pentru RAY):

I-am spus de atâtea ori

| RAY a răspuns:

Asta e faza ca e baiat bun,daca era baiat rau de mult numai erai virgina,daca te vrei virgina nu te baga in relati,stai singura nu te folosi aiurea de baieti,e normal ca vrem sex,dar ce ai vrea omule nunta, barbat cu bani, frumos, cariera stiu, dar aia au accses la multe ca voi asa ca nu se lasa prostiti

| anonim_4396 explică (pentru RAY):

Știu că e normal, dar nici așa imediat sau după o lună-două! Se așteaptă

| RAY a răspuns (pentru anonim_4396):

Asta pentru ca vrei siguranta, cauti o asigurare ca e serios, dar nu e mereu asa, poate sta cu tine pentru sex si 3 luni, asa omul e direct, daca tu nu vrei, te retragi si asta e, avem liberul arbitru simplu

| RAY a răspuns:

Ioneasca omule au 18 ani ce nunta? Jesus,mai fac un copil le cresti tu? Esti pararela cu realitatea,auzi nunta,copil, nu iti dai seama ce scrii bag de seama, cariera, maturizarea, loc de munca

| anonim_4396 explică (pentru RAY):

Eu am 18 ani, și el 20.
La loc de muncă mă gândesc și carieră, eu i-am spus că nu îmi doresc acum.

| Nemessys a răspuns:

Tipul recurge la santaj emotional. Se foloseste de sentimentele pe care le ai fata de el ca sa si-o puna cu tine. Sunt multi care efectiv fac in asa fel incat o fata sa se indragosteasca pana peste cap de ei, incat ei sa fie,, centrul univeruslui " si dupa aia evident ca profita de chestia asta.,, Daca nu o facem ne despartim". Si evident cum aia e spalata pe creier si nu vrea sa-l piarda pe prost, cade in plasa si dupa aia sufera.
Ai facut foarte bine ca i-ai zis ca daca nu-i convine sa se duca la alta si daca mai tot insista, da-l dracu de tot.
Eu ti-as sugera sa-ti incepi viata sexuala cu cineva in care chiar ai incredere si care intr-un fel mai stie si cum sa te ia.

| anonim_4396 explică (pentru Nemessys):

Mda, așa e, dar mie nu prea îmi place de el, nu suntem împreună că nu am vrut eu și nici să ne vedem. Ba ca nu m-ar grăbi, dar tot mai îmi zice și că noi vorbim de o lună și că putem sa facem. Dar eu i-am zis că nu vreau

| Clytia a răspuns:

Cel mai bine ar fi să rupi orice legătură cu el. E clar că tipul vrea doar să se culce cu tine.

| RAY a răspuns (pentru Clytia):

Dar ce ai vrea sa vrea de la ea? Daca sunteti lesbiene spuneti asta

| Clytia a răspuns (pentru RAY):

Dacă tu și alții vedeți doar sex de la o parteneră, nu înseamnă că și restul fac la fel.
Oricum, nici nu-mi bat capul cu tine că ar fi în zadar.

| RAY a răspuns (pentru Clytia):

Hai sa intelegem impreuna povestea fata asta a vorbit cu un baiat amabi au 18 ani sa spunem ala la 18 ani e imatur aflat la pubertate,la mijlocul ei,simt o mare dorinta sexuala,ea e genul visatoare care crede in iubire pana la moarte si vrea nunta in schimbul virginitati,eu nu am afirmat ce ar fi bine sau rau,in fapt nimic nu ar fi bine sau rau daca sar marita cu el,de unde stim ca e corect,nu stim,asa suntem invatati ca e moral,am spus eu ca fetele sunt cumva? Desigur ca nu,pentru ca totul e relativ,desi afirmatia fetele sunt obiecte sexuale este valabila si afirmatia fetele nu sunt obiecte sexuale,ambele se refera la anumiti indivizi,eu personal nu cred in iubire,nu cred in fete recunosc asta cred ca suntem produsul evolutiei si ca relatia dintre un barbat si o femeie este un schimb de valori,sexuale si materiale,adica fetele ofera sex iar barbati ceea ce poseda, asta se vede in lumea noastra cei bogati au femei frumoase usor, cei saraci nu prea au femei frumoase, baiatul din povestea noastra este sarac nu este bogat si fata este saraca, este un schimb de capital, asta defineste relatile interumane

| anonim_4396 explică (pentru RAY):

Eu am 18 ani, el 20. Și dacă aș avea relație nu m-aș fi culcat cu un băiat imediat. Și nu, nu m-aș mărita cu el