Aș vrea să zic că mă confrunt cu treaba asta de la grădiniță.
Mereu am fost o fată foarte retrasă și chiar si la grădiniță nu aveam decât două prietene. În rest stăteam în banca mea și nu vorbeam cu ceilalți. Într-un final prietena mea mă determină să mă alătur unui joc cu toată grupa și aici încep problemele. Era ceva de genul „exercițiu de încredere", ne lăsam pe spate și celălalt ne prindea. A trebuit să fac echipă cu acest băiat, să-l numim Victor *nu e numele real*. Era să cad cu totul pe podea fiindcă nu mă prinsese, din fericire acea prietenă a venit și m-a prins. Ea a vorbit cu el. Se mai întâmpla ca „Victor" să se ia de mine fiindcă nu vorbeam cu alții dar asta nu mă deranja. Am crescut. Clasa întâi. Mergeam spre casă. Eu și Victor suntem vecini. Mergeam spre casă și îmi mâncam abia atunci pachetul, ca să nu actrag atenția la școala. Venea și mi-l lua. Nu mai puteam să merg nici în parc, că mă împingea de oriunde și nu mă lasa să mă dau nicăieri. Eram în continuare fetița retrasă dar acum că ajunsesem la școală, îmi mai făcusem vreo două prietene și o mai aveam și pe cea de la grădiniță, că am nimerit in aceeași clasă. Am zis gata, nu se mai poate, îi zic mamei. I-am zis mamei și ea i-a spus unuia din frații mei. El a vorbit cu Victor. Violența se oprise, pentru o lună sau ceva. Apoi a început iar. Are multe prostii în curte acest Victor și mă bătea cu ele ori de câte ori avea ocazia; lemne, pietre, cauciucuri de mașini, nu conta. Îi plăcea să mă vadă mereu plângând și dacă cumva se intampla să mă lovesc și el vedea începea să râdă. Și asta durea.
Am stat cu acele 3 fete până prin clasa a patra când ne-am dus care încotro dar cu una din ele încă mai țin, parțial, legătura.
Și bam incepuse clasa a cincea care cred că a fost unul din cei mai răi ani pentru mine, chiar lângă a șasea, fiindcă am avut niște colegi extraordinar de proști care erau mult mai răi ca Victor. Și Victor continua. Nu zi de zi, poate nici săptămânal, dar de câte ori avea ocazia mă bătea și mă-njura. I-am mai zis o odată fratelui meu. L-a bătut de data asta, și a încetat să se mai ia de mine până într-a șasea.
Într-a șasea obișnuiam să merg în parc super mult, aveam cătiva prieteni noi pe-acolo și mă simțeam mult mai bine decât la școală. Până când Victor a hotărât că am stat liniștită prea mult. Iar nu mă lăsa în pace. Pe stradă, în cartier, în parc, oriunde se lua de mine. Îmi amintesc că, odată, el și sora lui m-au urmărit de la școală până acasă. Îmi era așa frică, Mă tot impingeau în față mașinii sau îmi dădeau după cap, am încercat să-i bat de câteva ori și eu dar nimic.
În clasa a șaptea m-am transferat în alta clasă, acceași școală. Aici era mult mai bine, erau mulți copii retrași ca mine cu care puteam vorbi, chiar și cei mai extrovertiși și alți colegi noi veniți îmi vorbeau. Mi-am ales cu grijă prietenii și pot spune că am ajuns din nou la 3. Dar ăla a fost unul din cei mai buni ani pe care i-am avut. Chiar si Victor se oprise.
Acum sunt clasa a opta. Se întâmplă din nou și sincer nu mai pot. Iarna e cel mai rău mă impinge în zăpadă, îmi dă lopeți pline de zăpadă pe haine, îmi pune piedici. M-am tuns scurt de curând. Îmi zice femeia bărbat. Îmi zicea sperietoare. Nu mai pot sincer. După 6 ore la școală și o oră jumate pe drum doar de asta mai am nevoie, de unu trei sferturi din înălțimea mea care să mă agreseze. I-am spus unui alt frate de al meu, azi. M-a luat frumos de mână și a zis să-i arăt care se ia de mine, deci am mers împreună până la el acasă. Bineînțeles, mai întâi a mințit. Zicea „Da nu m-am luat de ea vere" și eu am început să plâng fiindcp nu înțeleg cum poate să zică asta, de față cu mine, când se întâmplase și azi. Frate-miu i-a zis doar să mă lase la început, i-a explicat că eu sunt mai introvertită dar doar dacă tac nu înseamnă că nu mă doare, i-a zis „Dată viitoare crede-mă că te bat, că eu nu-s Marius (Marius fiind celălalt frate al meu), poate să vină și maică-ta și taică-tu dar așa pot să-l chem și eu pe frate-miu, pe soră-mea și tot iese urât." A zis că dacă-l mai prinde chiar îl bagă în spital. Victor mai are doi frați, s-au luat de vreo două ori de mine dar nimic grav, nu m-au deranjat prea mult și n-am mai zis de ei. Fratele meu merge la psiholog de ceva timp, ia pastile, are hipomanie. A zis că dacă-l bate nici spitalizarea nu trebuie să i-o plătească. Asta mă face tristă, nu vreau să pățească nimeni nimic. Dar mie mi-e frică și să ies din casă. Nu știu ce să fac. Dacă peste o săptămână începe iar? Sau chiar mai devreme! Îmi e frică și plâng scriind asta, vă rog să-mi dați niște sfaturi...

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook