| AndreeaIsabella a întrebat:

Bună, de ceva mai mult timp îmi place de un baiat, cred că a trecut un an de când ne cunoaştem.
El mereu a facut "primul pas", venea la mine mă îmbraţişa, se comporta foarte frumos şi dulce. Până când să aflu că el face asta cu, aproape toate fetele din liceu.
După trei-patru luni de când îl cunoşteam, nu îi puteam zice în faţă că îmi place foarte mult de el. De obicei, în viaţa mea, de câte ori am avut o relaţie, eram şi sunt foarte timidă şi cu greu a-şi fi făcut primul pas.
Am rugat o fostă colegă dacă poate să-l abordeze şi să-i spună subtil că îl plac. Asta se întâmpla vineri (anul trecut) înainte de săptămâna altfel, eu având să plec într-o excursie cu, clasa.
Eram în oraş la cumparătruri cu o colegă când am primit pe telefon mesaj de la el că nu ştiu cum, a aflat că mă place.
Panicată, nu îi dau seen şi îi dau mesaj prietenei mele de generala, care ma ajutat cu aşa zisa "combinaţie" a ei, iar ea îmi spune că ia spus direct, nu a mai făcut ocolişuri, pentru că ea cu el sunt foarte deschişi. Am zis să îmi facă ss-uri conversaţiei, însă a facut numai la un fragment din conversaţie, în care el spunea că mă place, dar îmi va spune exact contrariul.
Am acceptat realitatea, am vorbit cu el. El spunându-mi mie că nu prea sunt genul lui şi că ar fii bine să rămânem doar prieteni. Eram şocata de tot ce se întâmplase.
După cele trei zile -timp cât am fost în excursie- am revenit la şcoala şi m-am întalnit făra să vreau cu el. Spunându-mi chestii că "bine ai venit", "vai ce dor mi-a fost de tine", "cum a fost în excursie", chestii de genu. Şi ma îmbrăţişat.
După asta am încercat să uit sentimentele mele pentru el, iar eu sufeream din ce în ce mai tare după el.
Faza e că el s-a schimbat foarte mult de anul trecut, după o relaţie gen Justin Bieber şi Selena Gomez (scuze de exemplu), cu rupturi şi din nou rupturi, nu mai e acelaşi, a devenit mult mai nesimţit decât puteam crede că e.
Am fost de serviciu (vineri), şi la ultima oră am rămas singură, şi nu ştiu cum, din toate persoanele, el sa găsit să stea cu mine. În tot acest timp, de anul trecut şi până la începutul şcolii, am uitat sentimentele pe care le-am avut pentru el. Dar desigur ele au continuat să apară. În fine, vine el, se aşează la birou, în locul colegei mele, iar eu vorbeam cu o colegă, cea care trebuia să vină să îmi ia locul. Nu l-am băgat în seamă, mi-a zâmbit, eu i-am răspuns şi ma lăsat în pace un timp, undeva pe la un minut, chiar două. Apoi a început să râdă de mine, dar în acel sens plăcut, eu vorbeam la telefon şi îmi întrebam colega ceva, iar el îmi răspundea. Sa întâlnit mai apoi cu două fete şi una din ele a intrat unde eram noi doi să îi dea "o îmbrăţişare". Faza care ma facut să mă simt prost, precum şi fata respectivă, e că ia băgat mâna pe sub bluză la spate şi ia descheiat sutienul. Fază ce am traito şi eu anul trecut când el a facut cel mai intim act, muşcându-mi gâtul în faţa mai multor persoane, care au început să se holbeze la noi.
Apoi a început cu mine să mă tachineze, am vorbit chiar deschis cu el, având în vedere că tremurat toată şi a fost de treabă, o companie plăcută.
Întrebarea mea e şi sper că a-ţi citit tot, chiar dacă e roman să îmi spuneţi cum să nu îmi mai trezesc sentimente faţă de el -fiindcă mereu îl evit, dar el tot mă bagă în seamă şi spune că sunt figurantă, chestii de genu-, deoarece este clar faptul că nu îl voi avea niciodată...

Dau fundă (:

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu prea ai cum sa faci acest lucru avand in vedere ca-l ai in preajma continuu, nu prea ai cum fara vointa. Pur si simplu ignora-l si priveste-l ca pe un prieten, chiar de nu exista prietenie intre un baiat si-o fata, gaseste-ti pe altcineva, focuseaza-te pe altceva nu cred c-ai nevoie de relatie neaparata ca sa fii la moda, ai timp pentru asta, doar nu cred c-ai nevoie de intimitati, care ar fi diferenta intre a te saruta cu el, si in a nu te saruta, nu-i ceva vital vietii, adica atata timp cat te-ntelegi cu acea persoana nu cred c-are vreo relevanta. Si daca mai face chestii indecente pur si simplu explica-i ca nu poate fi asa nesimtit, si nu este in postura sa faca asa ceva cu tine, va trebui sa-nteleaga, explica-i ca-i relatie de prietenie normala si nu cu beneficii, si nu poate profita de sexu` tau in favoarea lui.

1 răspuns:
| MidnightR a răspuns:

Felicitari baiatului.El isi incearca norocul, tu ii permiti.