| MudaHeg a întrebat:

Îmi este frică pentru mine. Iubitul meu, la început, făcea complimente altor fete și îmi povestea despre ele. A mai avut pe cineva, nu a fost serios, ea îi cerea bani și profita de el, cu care a stat 2 luni, iar ultima dată când am văzut-o, noi fiind împreună, a spus că "vrea să o facă geloasă". Mi-a spus în față că m-a luat doar pentru corp, iar eu nu am băgat astea în seamă la început căci eu de la început, am renunțat la toți și toate pentru el, căci îl iubesc enorm de mult. Acum mi-e frică să ieșim undeva, să nu se comporte la fel, mi-e frică de orice fată. Plâng aproape zilnic din cauza chestiilor ăstora, am coșmaruri continuu și nu mai știu ce să fac. Mi-a jurat că s-a schimbat și mă roagă continuu să ieșim să-mi demonstreze că nu-i mai pasă de nimeni și că mă iubește cu adevărat. Anul viitor, probabil, va pleca cu familia lui în vacanță în Grecia, iar mie îmi este frică să nu mă însele. S-a comportat atunci, așa, se uita după alte fete și spunea ce corp frumos au, iar mie acum îmi e frică să plece. Credeți că ar trebui să-l cred când îmi spune că s-a schimbat? Se comportă exemplar cu mine, când suntem singuri, are grijă de mine și mereu mă alintă. Am unele momente în care cedez, dintr-o dată și am nevoie să-mi vorbească, să mă liniștească, iar el ba se enervează că nu încetez, ba încearcă să mă calmeze. Nu înțelege că dacă el nu spunea și nu făcea toate alea, eu nu mai aveam acum frici și puteam să avem relația mai frumoasă. Am nevoie de niște sfaturi de la voi, cum ar trebui să procedez? Să-l cred? Credeți că ar mai putea face astea, după ce a jurat și în Biserică și jură în fiecare noapte Lui Dumnezeu că are ochi doar pentru mine și nu-l mai interesează de nimeni? Îmi este frică ca nu cumva să-l pierd, dar nu vreau să mă distrug pe mine și să suport dacă iar va face la fel. Dacă va face la fel, să-l părăsesc? Îl iubesc și nu aș putea să-l văd cu altcineva, dar nu vreau să mă distrug. Vă rog, spuneți-mi ce ați face voi în ipostaza mea. Vă mulțumesc.

6 răspunsuri:
| AlexValentinn a răspuns:

Si de ce te deranjeaza ca te place pentru corp? Ar trebui sa te bucuri ca asta inseamna ca ai un corp impresionant si esti buna. V-ati tampit dracu de tot, voi nu intelegeti ca atractia fizica este foarte importanta. atunci nu stiu ce sa zic fa-te balena ingrasate ca sa nu se mai uite nimeni la corpu tau

| ceafostodata a răspuns:

Din întrebarea ta înțeleg ca suferi. În locul tău nu as sta pentru cineva care ma vrea numai pentru corp, într-o relație sunt lucruri care contează mult mai mult, mai ales ca el a fost nesimțiți și ți-a zis în fata ca este cu tine numai ca să o facă geloasa pe fosta. Bărbații nu se schimba, toți sunt la fel și toți vor rămâne la fel. Iți faci mai mult rău dacă stai cu el, ma gândesc ca sunteți adolescenți ori aveți în jur de 20 de ani iar la vârsta asta toți băieții vor numai sa profite. As zice ca nu merita sa stai cu el Înțeleg ca îl iubești și ca nu vrei sa fi cu altcineva dar iubirea este oarba și câteodată persoanele pe care le iubim nu sunt protivite pentru noi.

| adriangrowinglife12 a răspuns (pentru ceafostodata):

Sa o crezi tu ca toti sunt la fel. Ai intalnit si tu 2 3 javre si acum spui de toti ca sunt la fel? Daca as spune si eu ca toate sunteti o apa si un pamant? Va duceti la dinastia badboys care va terfelesc si isi bat joc de voi apoi va plangeti la toata ljmea ca vai m.a ranit. Dar la baietii aia cuminti si de treaba spuneti "yuckkkk". Toate sunteti la fel

| MudaHeg explică (pentru adriangrowinglife12):

în cazul meu chiar nu e bad boy. se comportă exemplar cu mine, nu are vicii, este foarte credincios și mereu îmi spune că regret enorm ce a făcut. se vede că mă iubește și mă roagă să uit tot trecutul și să ne axam pe viitor și prezent. în curând va merge la facultate, și a spus ca dacă nu merg sa ma mut și eu cu el, nu începe facultatea pana n-o încep și eu. tine mult la mine și îmi jură ca a uitat tot și că nu-l mai interesează de nimeni, dar eu pur și simplu nu mai am încredere, nu știu dacă să-l cred sau nu.

| ceafostodata a răspuns (pentru adriangrowinglife12):

Ușor, liniștește-te. Te-am jignit cumva ca am zis ca toți bărbații sunt la fel? Am spus eu ceva negativ? După răspunsul tău îmi dau seama ca esti doar un misogin."Ai intalnit si tu 2 3 javre si acum spui de toti ca sunt la fel" in primul rand, dacă voiai sa îmi schimbi părerea fata de bărbați puteai sa răspunzi într-un mod mult mai "frumos" sa spunem.In al doilea rand, cum spui tu ca ai întâlnit jarve și acesta este motivul pentru care consider ca toți bărbații sunt la fel, acesta poate și și cauza pentru care tu ai o părere asa proasta despre femei. La un bărbat nu ma aștept sa spună ori sa gândească ceva pozitiv despre o fata, aveți un ego prea mare și mereu credeți ca e vina femeii în toate. Personal, nu am întâlnit un bărbat diferit de altul, care sa nu fie vulgar și sa aibă adevărată bărbăție cum nici tu nu ai întâlnit o femeie care sa fie diferita de ce ai zis tu.

| adriangrowinglife12 a răspuns (pentru ceafostodata):

Asta e doar parerea ta! Am intalnit si fete jos palaria, tot respectul pentru ele, dar sunt foarte putine ca ele si in general toate sunt la fel. Probabil si la tine a fost la fel, nu neg. Si legat de vina cui e, nu am zis niciodata in viata mea ca e numai vina femeii, tine-ti parerea pentru tine pentru ca nu e valabil la mine. Intotdeauna cand a fost vina mea in ceva am recunoscut si am cerut iertare. Si vulgaritate in ce fel?