anonim_4396
| Anonim întreabă:

Ma ingrijoreaza foarte tare starea mea psihica. Am ganduri de suicid si mi se pare ca viata nu mai are sens. Am de toate, am parinti, am rude, cativa prieteni apropiati, am un job bine platit, insa nu stiu de ce ma simt atat de rau. Ma simt o persoana josnica, ma judec foarte aspru. Dubios este ca sunt in stare sa dau sfaturi bune altor oameni, dar eu nu reusesc sa tin cont de ele. Plang tot timpul. Imi e foarte dor de copilarie, de bunicii mei care nu mai sunt. Imi vad parintii imbatranind si am inceput si eu sa am cate un fir alb din cand in cand. Ma tem de viitor extrem de tare, nu ma simt pregatita sa-mi iau viata in piept. As vrea sa nu ma mai gandesc atat de mult la moarte, insa nu stiu ce mi se intampla. Pana acum am fost mai mereu plina de viata, tot timpul cu glumele la indemana si destul de sociabila. Merg si la psiholog, insa situatia se inrautateste. Pareri?

Răspuns Câştigător
| Eugen80 a răspuns:

Eu cred ca tu te gandesti prea mult la acest "viitor" si devii genul de fatalista. Nu vreau sa te sperii, dar daca relatia ta se duce dracu, asta te inseala si va despartiti, acum cu virusul ramai fara serviciu, ce faci mai departe? Parca viitorul ala pe care-l credeai tu se cam schimba, nu?
Ai o viata asa-zisa perfecta, ai impresia ca le stii pe toate si ca ai planul facut si cu toate astea, exact acel plan te ingrozeste, dar nu intelegi ca niciodata nu se intampla exact cum crezi tu. Se spune ca gluma : daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, spune-i despre planurile tale!
Intotdeauna poate fi mai rau, mereu se poate intampla ceva si planul mereu poate fi schimbat de la o clipa la alta. Pe o parte nu inteleg de ce nu poti fi fericita si nu poti aprecia ce ai acum, cand practic le ai pe toate si te gandesti aucum la ce poate fi peste nu stiu cat timp.
Moartea cuiva este greu de acceptat pentru toata lumea, dar daca ai 21 de ani, cu siguranta o sa-i mai prinzi pe ai tai si la peste 40 de ani, deci dupa ce tu te vei simti ca imbatranesti vei accepta mai usor aceste idei si vei intelege ca acesta este cursul vietii.
Eu am trecut si prin moartea celui mai bun prieten la 30 de ani si prin moartea tuturor bunicilor si prin multe alte pierderi si am prieteni care au si cancer si alte boli.
Daca acum te gandesti ca nu stii ce vei face si vei fi ingrozita, ei bine, odata cu inaintarea in varsta vei observa si vei trece prin atatea alte probleme, incat vei ajunge sa intelegi si chiar sa accepti si bolile si moartea si chinuirile altora cu anumite boli.
La 21 de ani ti-e frica, la 30 o sa vezi altfel, la 40 ai trait destul si daca pana la 50 ai tai nu s-a intamplat nimic, sunt unii care chiar se mira de ce nu se intampla. Stii cate bancuri se fac referitor la soacre si mosteniri si vei ajunge si acolo.

13 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Mergi la medic sa iti dea niste pastile pentru motivatie, ai depresie sau atac de panica

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Există o zonă un grupaj de neuroni care formează așa zisă dispoziție psihică, în engleză mood. Această dispoziție apoi se răsfrânge asupra intepretării tuturor evenimentele vieții. Nu ești tu de vină ca personalitate, tu, așa zisul eu, ci acea grupare de neuroni, creierul tău în general.
Eu am fost la un moment imediat la medici pe această temă, apoi am făcut efortul să găsesc motivul meu intern, să văd de unde vine. Așa am reușit să scap.
Se spune că depresia este boala lipsei de scop. Psihologul te poate ajuta prin discuții să îți dai seama unde de afli în viață. Dar nu poate lua locul tău legat de aceasta, a deciziilor majore. Când te gândești la moarte ți se pare viața prea grea ( asta face dispoziția, nu tu) și ți se pare moartea ca eliberare. Aici poți interveni cu eul. Să judeci. Să cauți motive, scopuri ca să trăiești. Știi de ce as comtinuat viața pe pămâmt de 3, 8 miliarde de ani? Fiindcă fiecare ființă vie, fără pshiholog, și fără teorii despre eu, a făcut acest efort, să evite moartea. Și din acest efort de evitare a morții, a căutat scopul, adică acțiunile pe care să le facă, ca să trăiască.

| Andreeush a răspuns:

Ar fi bine să îți faci și niște analize iar dacă zici că psihologul nu te ajută iar situația se înrăutățește ar fi util să mergi la un psihiatru.
Nu te speria, acesta tratează cazuri de depresie și alte tulburări. Are alte cunoștințe față de un psiholog.

| OldSoul a răspuns:

Ceva la tine te nemultumeste.
Ar trebui sa aprofundezi mai bine asta.
Gandeste-te cum ai fi vrut sa fie viata ta acum?
Cum ai fi vrut sa fie pana acum?
Gaseste raspunsul la aceste intrebari si apoi cauta rezolvarea la ele.

| DooMguy2021 a răspuns:

Pai acum cu ce se intampla in lume,nu e de mirare ca stai cu moralul la pamant,sa dea Domnul ca totul sa fie bine pentru lume dupa ce trece nebunia asta,o sa iti spun acum ce imi spun eu deseori pentru motivatie,fii tare,lasa deoparte gandurile negative ca stii ca nu iti faci bine nici tie nici celor dragi cand te vad abatut si trist constant.
E foarte bine ca mergi la psiholog dar incearca sa vorbesti mai deschis si cu parintii cand mai ai tu timp,incearca sa te distrezi cu amicii,fii mai deschis lucruri noi, fii mai deschis, nu te adanci in munca si incearca pe cat posibil sa scapi de rutina sa nu devina mai tarziu si mai greu sa te indepartezi de lucrurile toxicd care nu iti fac bine.
Si apoi banuiesc ca nu esti inca vreun bosorog, ai energie in tine, conteaza sa ai si vointa daca tot ai prieteni convingei cumva sa faceti lucruri distractive cand va permite timpul dupa job gen si sa faceti lucruri iesite din comun.
Sper ca te-am ajutat si iti doresc o viata buna!
Multa sanatate!

anonim_4396
| Anonim explică:

Bună!

Doresc să te abordez dintr-o perspectivă creștină, făcând parte dintr-un popor creștin. De la o vârstă am început să-mi pun întrebări cu privire la creștinism, la felul de abordare al oamenilor și am început să studiez creștinismul de la bază, citesc cărți creștine și aș dori să-ți împărtășesc niște gânduri ale unui pastor american cu privire la noi, la oameni, felul în care am devenit și cum s-a pierdut esența noastră de trăire. Poate că fugi când auzi de religie, dar te îndemn să citești cele de mai jos, personal mi-au fost și îmi sunt de mare folos:
"În Psalmi, auzim o chemare fermecătoare la inchinare. Aici, se dă răspunsul la cunoscuta întrebare care este pusă de prezbiterieni: „Care este scopul suprem al omului?" Aş vrea să vorbesc despre răspunsul la întrebarea aceasta și aş vrea să vă spun că noi am fost creați, iar după Cădere, am fost răscumpărați, pentru a fi închinători înaintea Dumnezeului Preaînalt.
Dumnezeu nu acționează niciodată fără scop - niciodată. Oamenii acționează fără scop. Am sentimentul că mare parte din lucrurile pe care le facem astăzi în biserică, nu au niciun scop. Dar Dumnezeu nu acționează niciodată fără un scop anume. Intelectul este un atribut al Dumnezeirii. Dumnezeu are intelect, ceea ce înseamnă că Dumnezeu gândeşte; și prin urmare, Dumnezeu nu face niciodată un lucru fără să aibă un scop inteligent. Nimic din lumea aceasta nu este fără sens."
"Aş vrea să definesc inchinarea, și aici este punctul în care vreau să fiu dogmatic. Inchinarea înseamnă „să simți în inimă"; acesta e primul lucru - să simți în inimă. Acum, se întâmplă că fac parte din acel segment al Bisericii lui Hristos de pe pământ care nu se teme de cuvântul „sentiment". La începutul secolului, am trecut printr-o perioadă lungă de suspendare a sentimentelor când oamenii vorbeau despre, credință oarbă". Vroiau să ne atârne ca pe o piele de şobolan ce se usucă la uşă. Și astfel, au spus: „Acum, să nu crezi în sentiment, frate; noi nu credem în sentiment. Singurul om care s-a lăsat condus de sentiment, a fost înşelat; acesta a fost Isaac care a simțit brațele lui Iacov și a crezut că era Esau." Dar ei uită de femeia care a simțit în trupul ei că fusese vindecată! Vă aduceți aminte de ea? Persoana care pur și simplu îndeplinește o formă și nu simte nimic, nu se închină.
Închinarea înseamnă, de asemenea, „să exprimi într-un mod corespunzător" ceea ce simți. Acum, a exprima într-un mod corespunzător nu înseamnă că toți ne exprimăm întotdeauna în acelaşi fel. Şi nu înseamnă că tu îți vei exprima totdeauna inchinarea în același fel. Dar înseamnă într-adevăr că va fi exprimată într-un anume fel."
"Fără închinare umblăm mizerabili; de aceea avem toate necazurile pe care le avem. Ne întrebăm de ce se comportă tinerii ca niște idioți. Unii tineri au foarte multă energie și nu știu ce să facă cu ea, așa că ies afară și se comportă ca niște idioți; și acesta este motivul pentru care gangsterii, comuniștii și păcătoșii de toate felurile fac ceea ce fac. Sunt înzestrați de Dumnezeul Atotputernic cu o inteligență sclipitoare și cu resurse uimitoare de energie, și din cauză că nu știu ce să facă cu ea, fac lucruri greșite. Iată de ce nu sunt supărat pe oameni atunci când îi văd că își pierd controlul emoțional, pentru că știu că au căzut din starea lor inițială odată cu neamul lui Adam și cu noi toți. Ei nu au fost răscumpărați și prin urmare, au energie cu care nu știu ce să facă; au o capacitate pe care nu știu în ce să le investească, astfel că îți pierd controlul și poliția trebuie să aresteze tineri de 16 ani și să-i pună la închisoare. Dacă ar fi fost învățați că au venit în lumea aceasta în primul rând pentru a se închina lui Dumnezeu și pentru a se bucura de El pentru totdeauna, și că atunci când au căzut, Isus Hristos a venit să-i răscumpere, să facă din ei închinători, ei puteau prin Duhul Sfânt și prin spălarea sângelui să fie transformați în sfinți închinători, iar lucrurile ar fi fost mult diferite.
Dar nu toți tinerii și-au pierdut controlul. Vă pot arăta tineri cu zecile, cu sutele și chiar cu miile care, cu toată exuberanța lor, și-au întors ochii spre Isus și au privit din plin chipul Lui minunat; ei au fost răscumpărați și știu de ce au fost creați. Ceea ce Plato nu a știut, ceea ce Pitagora nu a știut, ceea ce Aristotel nu a știut și ceea ce Julian Huxley nu știe - de ce au fost creați - acești tineri cu o inimă simplă știu. Ei știu de ce au venit în lume.
Iată de ce cred eu în viața mai profundă. Cred că cu cât mergem mai departe cu Dumnezeu, cu cât pătrundem mai adânc în inima lui Hristos, cu atât devenim mai asemenea lui Hristos; și cu cât devenim mai asemenea lui Hristos cu atât devenim mai asemenea lui Dumnezeu; și cu cât devenim mai asemenea Lui, cu cât suntem mai aproape de El, cu atât mai desăvârșită va fi închinarea noastră."
Dacă ai ajuns să citești până aici și dorești a discuta mai multe despre acestea, din partea mea o putem face. Sper să-ți fie de folos, o zi frumoasă și mai voioasă îți doresc happy

| Eugen80 a răspuns:

Ai scris ca ai fost plina de viata, deci presupun ca esti fata. Nu stiu cati ani ai in primul rand pentru ca nu ai scris. In functie de varsta ar trebui sa vezi ce te scoate din starea ta. O relatie stabila sau un job ar trebui sa te scoata din aceasta stare.
Eu as intreba in primul rand care a fost declicul care te-a adus in aceasta stare. Daca spui cum ai fost si ce ai vrea sa mai fii asa, e clar ca tie ti-e dor de "trecut", pentru ca in prezent nu gasesti nimic interesant si viitorul chiar te ingrozeste. Fara cateva detalii nu potr spune mai multe pentru ca este posibil sa fie sfaturi gresite sau neaplicabile.

| Littledoctor26 a răspuns (pentru Eugen80):

Buna! Am 21 de ani. Am si o relatie stabila, si un job bun, viata pe care mi-am dorit-o. Iubitul meu este un om minunat si chiar se straduieste sa ma scoata din stare. Ma ingrozeste viitorul pentru ca trecutul a fost prea frumos. Si prezentul e ok, dar schimbarile ce vor urma precum casatoria, nasterea unui copil, moartea parintilor mei, mi se par foarte dificil de acceptat.

| Littledoctor26 a răspuns (pentru Eugen80):

Multumesc frumos! Foarte util raspunsul. Insa nu ma tem numai de ce s-ar putea intampla in viitor cu ceilalti, ma tem si ca eu as putea face ceva rau. Eu ma consider de fapt problema. Nu ma gandesc ca m-ar insela prietenul meu, din contra, ma gandesc ca daca eu ma voi schimba si voi deveni o persoana josnica si am sa-l insel eu? Sau daca, sau daca, sau daca... gandurile pe care le am imi provoaca rusine si vinovatie. Iar frica ma distruge, distruge tot ce am cladit pana la varsta asta. Am invatat si am muncit mult, am obtinut multe destul de devreme si am cam sarit peste adolescenta. Nu stiu cum ar trebui sa-mi educ mintea sa gandeasca. Cel mai frica imi e sa nu pierd controlul si sa ma sinucid la un moment dat cand durerea e de nesuportat. sad

| Eugen80 a răspuns (pentru Littledoctor26):

Nu-l inseli in somn, adica orice decizie de a face ceva este a ta si ar trebui sa ai incredere in deciziile tale si in judecata ta. Toti avem in noi acea constiinta care este un fel de liber arbitru si indiferent daca facem bine sau rau, ea ar trebui sa ne spuna daca e bine sau gresit.
Deci daca nu vrei sa inseli, nu inseli. Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.
Despre tine ca nu vei mai fi la fel, pai e adevarat, nu vei mai fi. Relatia si voi veti creste amandoi, impreuna si daca e sa ramaneti impreuna, atunci veti fi fericiti si veti avea copii, daca nu, nu. Indiferent daca vrei sau nu, te vei schimba si tu si el.
De ce sa simti nevoia sa-l inseli daca-l iubesti? Daca el nu-ti poate oferi ceva direct, atunci vorbeste cu el si spune-i ce ti-ar place. La varsta ta chiar nu esti o persoana proasta sau pe care nu o duce capul, ci chiar vad o persoana oarecum maturizata inainte de vreme, dar ar trebui chiar sa te bazezi pe asta si sa comunici cu el cat mai mult. Daca simti ca mintea ta ar vrea altceva... ei bine, nu stiu daca te lnisteste sau nu, dar in mintea noastra, cam toti suntem perversi. Multi si multe gandim ca am face de toate cu toti, dar apoi intervine ratiunea, mintea si sufletul si ne linisteste.
Trebuie ca si tu sa ai incredere in el si sa-l oferi silui incredere. Trebuie sa te gandesti cam ce iti doresti tu si sa fii fericita cu ce ai si cu acest drum catre ce iti doresti. Stii, cateodata conteaza mai mult drumul si nu destinatia!
Gandesti prea mult la prea multe si analizezi prea mult, vorbesti despre control si despre durere de nesuportat... de ce? Trebuie sa incerci Yoga si alte tehnici de relaxare. Eu cand nu vreau sa ma gandesc la nimic si sa nu aud nimic ma concentrez la respiratia mea si imi inpun incet sa imi dispara toate gandurile.
Daca 10 minute reusesti sa nu te gandesti la nimic... e un inceput. Trebuie ca ce faci sa vina de la sine, nici macar sa nu te gandesti la ce faci... lasa totul sa curga, nu te mai gandi la toate actiunile tale si relaxarea asta se va simti in viata ta.

| Littledoctor26 a răspuns (pentru Eugen80):

Multumesc! Chiar ma ajuta sfaturile tale. Am crescut intr-o familie cu prejudecati, iar cei din jurul meu sunt la fel de limitati in gandire si au reusit sa ma faca sa ma simt o persoana josnica doar pentru ceea ce gandesc...

| DanTeSkies a răspuns:

Din experiența mea cu aceste cazuri, 90 % dintre oameni își cauzau singuri depresia, doar 10 % având nevoie de tratament/pastile. Trebuie să înțelegem ce este depresia într-un mod mai profund dacă vrem să scăpăm de ea cu adevărat. Acum, care ar fi așa zisa cauză? Ce se întâmplă în interiorul tău? Fundamental, ai anumite așteptări care nu se mai pot realiza(spre exemplu, sa mai petreci o clipă cu cei care nu mai sunt printre noi). Cu alte cuvinte, ești pur și simplu împotriva a ceea ce se întâmplă; asta e tot. Poate că ești împotriva unei persoane, poate ești împotriva unei întregi situații, poate ești împotriva vieții în sine, doar tu cunoști aceste motive și nu sunt neapărat definitorii sau relevante. Ce se întamplă în lume și în jurul tau, nu poți controla aceaste lucruri, dar ce se întamplă în interiorul tau (bucurie, frica, fericire, extaz, supărări, etc) aceste stări sunt 100% controlate de tine și sunt 100% responsabilitatea ta, doar tu poti să le schimbi. Atât fericirea cat si tristețea pleacă exact din același loc, dacă incerci să ai o perspectivă diferită, să vezi mai mult decât o faci deja părțile frumoase ale vieții și să apreciezi ceea ce ai, atunci cu siguranță în timp o să observi cum depresia dispare "miraculos".

| Littledoctor26 a răspuns (pentru DanTeSkies):

Ma simt extrem de vinovata pentru ceea ce gandesc si am impresia ca in viitor va fi din ce in ce mai rau... Nu reusesc deloc sa ma adun