| AlexAL275 a întrebat:

Am 16 ani și sunt într-o situație mai delicată ca să zic așa. Sunt o persoană introvertită, leneșă, care nu are încredere în ea și care continuă să se prostească. Nu știu ce vreau să devin, nu am curaj pentru a face lucrurile pe care le doresc, practic parcă sunt mort. Nu mă pot apăra când se ia cineva de mine, deoarece cred că are dreptate cu privire la insultele pe care mi le adresează. Să fiu sincer, mă uit și pe site-urile de pornografie, urmând ca mai apoi să fac acel lucru îngrozitor pentru a simți puțină fericire. N-am prieteni, nu am mai nimic, parcă sunt într-o fundătură. Mă culc tarziu, din această cauză nici nu pot învăța sau reține lecțiile pe care ni le predau profesorii. Am încercat să mă schimb de câteva ori, dar fără noroc. Practic mă bat eu cu subconștientul, care de atîția ani a primit numai lucruri negative și programe rele. Ce să fac? Recent, m-am îndrăgostit de o fată, dar nu cred că am nicio șansă cu ea. Nu sunt capabil, mă strică comportamentul și nici nu i-aș putea distruge viața. În majoritatea timpului sunt tăcut, retras, la petreceri stau pe scaun și mă uit la ceilalți cum se distrează. Nici nu știu să dansez și mi-e frică că m-aș putea face de râs dacă aș încerca, de aici se poate observa că sunt și o persoană timidă. Mereu am considerat că parerea celorlalți este mai importantă, în loc de părerea mea proprie. Nimeni nu mă bagă în seamă. Mă simt neputincios, dar nu renunț așa de ușor. Ce părere aveți și ce sfaturi îmi puteti da? Scuze pentru greșelilede gramatică și de exprimare

9 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Poate ar trebui sa ceri ajutorul parintilor, ca sa iesi din fundatura in care ai cazut!
da-le computerul si telefonul, ca sa nu maia i pe ce pierde timpul inutil.
Ramanand numai cu cartea, vei pune mana serios pe ea si vei invata. Te asigur ca vei merge in pat devreme, ca nu poti invata toata noaaptea si cum nu ai nimic electronic pe care sa pierzi timpul, vei dormii si te vei reface.
Imporatant este sa vrei sa te schimbi, pentru ca de nu o faci acum, mai tarziu nu vei mai avea sanse sa rectifici nimic.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Te-ai descris foarte clar. Ai capacități intelectuale.
Cineva îți dă de mâncare și te îmbracă.
Dacă ai avea responsabilitatea să îți câștigi singur viața și nu te-ar ajuta nimeni, în mod sigur ai găsi soluții la toate cele de mai sus.
De ce spun asta? Văd că îți merge mintea. Doar să o pui la contribuție un pic. Doar un pic.

| doctorandus a răspuns:

A face onanie este normal, mestere. 90% din barbati recunosc ca fac asta, iar restul sunt mincinosi patologici.

Cred ca problema ta este psihiatrica sau ti-a spalat creierul o secta. De aceea ai probleme.

| Sofer a răspuns:

Poate asa ești tu. Cu înaintarea în vârstă poate te mai schimbi și îti trece timiditatea. Încearcă sa vorbești cu colegii în special fete.

| AlexAL275 explică (pentru Sofer):

Sincer să fiu vorbesc cu ele, dar nu cu toate. Cei mai mulți din clasă se cunosc cu mai mulți elevi de la alte clase, dar eu nu prea, câțiva foști colegi și atât. Și am observat atunci când e să vorbesc cu cineva că mă port ciudat, parca nu mai sunt eu, mă bâlbâiesc si parca nu mai este sincronizat creierul cu gura.rolling on the floor

| Donsavas a răspuns:

Consulta un psihiatru pentru adolescenți, E posibil sa ai anxietate socială.

| Donsavas a răspuns:

Cu medicatie, nu vei mai simți nevoia să te masturbezi si iti vei controla mai bine emotiile.

| aimullah123 a răspuns:

Sunt foarte multe de spus asa ca iti recomand sa mergi la psihoterapie la un psihoterapeut cu experienta.
Se vede foarte clar ca ai o stima de sine scazuta, asta este adevarata ta problema.
In rest ceea ce ti se intampla nu e ceva anormal. Nu trebuie sa te ingrijorezi. Nu te mai considera inferior. Sunt foarte multi adolescenti care au dat de "problemele" astea cu care te confrunti tu. Mastur...a nu e un lucru rau. Inceteaza sa te mai consideri un pacatos! Doar nu ai omorat pe nimeni. Ar trebui sa te iubesti pe tine. Ai abia 16 ani. Vei avea suficient timp sa devii asa cum vrei tu.
Repet ai nevoie de un psihoterapeut ca sa iti explice care dintre "problemele" tale sunt cu adevarat probleme si care nu. Te va ajuta sa iti gasesti puterea interioara si te va motiva dar in rest tu trebuie sa lupti, insa nu trebuie sa te lupti cu tine "vai m-am mastur.t asta e ceva foarte grav". Ca sa iti zic direct, nu sa te schimbe nimeni niciodata. Tu esti singurul care poti schimba ceva la tine. Toti adolescentii se mastur...za, nu esti tu singurul. "Pacat" ar insemna sa iti faci rau tie sau oamenilor din jur.

| AlleXuSS a răspuns:

Salut ma regasesc in unele cuvinte ce le-ai scris mai sus dar
da asta se trage in mare din propria mentalitate si in al 2-lea rand nu ai incredere in tine dupa care vine ambitia happy
1)Nu mă pot apăra când se ia cineva de mine!
Nu te poti apara ca nu iti vine in acel moment cuvintele necesare?
sau iti este frica sa spui total opusul cand cineva te cearta?
incearca sa-ti iei inima in dinti si sa dai totul afara nu conteaza ce iti iese pe gura conteaza doar sa te aperi pe tine happy
2)Să fiu sincer, mă uit..pentru a simți puțină fericire.
nu fericirea aia e de moment dar dupa ce ai facut-o te simti vinovat asta din cauza ca tu cand faci chestia aia iti afecteaza foarte mult in creier happy nu intru in detalii dar ar fi bine sa scapi de ea usor usor!
3)Recent, m-am îndrăgostit de o fată! asta inseamna ca nu ai putina incredere in tine! nu trebuie sa fii charm 100% trebuie doar sa-ti faci curaj si sa te bagi in seama cu ea happy
4)sunt tăcut, retras, m-aș putea face de râs!
Niciodata nu e bine sa stai retras pentru ca te inchizi in tine!
Si daca te-ai face de ras ce ar fi? crede-ma nimeni nu a murit din asta si pe deasupra mai poti descoperi si alte skill-uri prin exersare happy
Parerea mea este sa fii mai ambitios doar cu ambitie iti poti recapata increderea in sine, charm-ul, tupeul,
Daca te ajuta iti dau un sfat! Fa-ti un abonament la o biblioteca
si citeste carti de dezvoltare personala! si citeste intr-o zi macar 30 min seara!
Cand nu ai somn mai citeste cateva pagini si dupa maxim 4-5 pagini o sa te ia somnul garantat poti incerca!
Succes!