| AlexAL275 a întrebat:

Am 17 ani și aș vrea să vă rog să-mi dați sfaturile voastre persoanele în dezvoltarea mea ca persoană, ce ați învățat voi până acum. Mulțumesc!

6 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

"să-mi dați sfaturile voastre persoanele...ce ați învățat voi până acum"

fă școală Alexică, fă cât incape!

| AlexAL275 explică (pentru sierra1):

Doamnă, eu chiar nu înțeleg un lucru pe care aș fi foarte fericit dacă mi l-ați putea explica, de ce unii oameni sau mai bine zis o mare parte din oameni cu studii superioare ajung să lucreze în alte domenii sau să nu mai lucreze deloc, chiar nu pot să înțeleg, dacă și cu carte ajungi tot rău, cum faci de ajungi bine? Este vorba de perseverență? După părerea mea oamenii care vor atinge succesul, nu vor fi cei cu studii, cu prea multă școală și vor fi cei care vor reuși să treacă peste propriile dezamăgiri, să treacă prin propria durere, să se ridice de unii singuri după ce au căzut de nenumărate ori, să ajungă să se iubească pe ei înșiși și să învețe din propriile greșeli. Nu știu de dumneavoastră, dar la mine asta înseamnă succesul. Poate asta îmi doresc, eu așa văd oamenii care au ajuns departe în viață. Nu știu dacă cărțile de dezvoltare personală sau videoclipurile ajută cu ceva un om, chiar nu știu, aș fi mulțumit dacă mi-ați spune. Cel mai amuzant lucru care-mi vine acum în minte sunt eu, încă nu am trecut prin viață ca să știu mai multe lucruri, sunt leneș, mă urăsc, îmi merge mereu prost, sunt negativist(mai mult de aici sunt toate problemele), n-am mai deloc prieteni(după părerea mea majoritatea oamenilor sunt falși, se prefac mai mereu), mi-am distrus creierul pe telefon, n-am putut scăpa de o dependență( pornografie), continui să mă vaiet, să urăsc, să repet aceleași greșeli și să nu învăț nimic, așteptând ca cineva să mă ajute. Dar uneori cred aceste defecte sunt necesare pentru viitorul pe care-l doresc, unul în care mă voi ridica, voi face pace cu mine, mă voi iubi și prețui, voi avea o familie frumoasă, voi ajunge să-mi îndeplinesc visurile pe care încă nu le am, voi ajunge să fiu apreciat de către ceilalți din jurul meu și voi învăța din greșelile mele. Practic acesta este visul meu, să mă ridic din groapa în care am căzut, păcat că încă nu știu cum și cât timp îmi va trebui, sper că nu o viață. A da, am uitat un lucru esențial pe care-l au toți oamenii de succes, care este legat de perseverență, scopul, visul pe care-l are acel om. Aș avea nevoie de multă îndrumare, chiar multă, să fiu ajutat să trec peste toate lucrurile pe care le-am simțit. Mulțumesc pentru răspuns! Vă aștept să-mi răspundeți la întrebări

| sierra1 a răspuns (pentru AlexAL275):

" După părerea mea oamenii care vor atinge succesul, nu vor fi cei cu studii,"

e o părere, falsă, excepțiile (fumate excesiv) gen Bill Gates sau românașul Sebastian Dobrincu sunt 1 la miliard.

"continui să mă vaiet, să urăsc, să repet aceleași greșeli și să nu învăț nimic"
Școala iți deschide ochii/orizontul. Fă cum vrei, e viitorul tău

baftă in orice decizie iei

| Celcestietot a răspuns:

Buna! Gandeste-te la ce esti bun in viata si daca nu iti trece nimic prin cap, este nasol happy.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Îți recomand o carte care e și pentru dezvoltare personală: Lenny Ravich - Terapia Prin Râs.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ai doua solutii: ori inveti carte si ajungi unul dintre cei mai buni, ori iti rupi carca la munca de jos.Fa-ti un rost financiar, lasa cartile pentru dezvoltare pentru fraierii care pun botul.