Buna TPU!
Efectiv am o depresie care ma impiedica sa fac multe lucruri. Am 18 ani si ma trezesc de foarte multe ori plangand, fara un motiv anume. Nu am motivatie sa ma trezesc dimineata, ma gandesc la faptul ca viata mea nu se va schimba niciodata. Parintii mei se cearta in fiecare zi, de cand ma stiu eu. Uneori au recurs la violenta, nu s-au inteles niciodata si nu pot pricepe cum traiesc asa sub acelasi acoperis.
Am fost crescuta de bunica mea si de o sora a tatalui meu, insa stam cu totii in aceeasi casa. Imi doresc sa fac ceva cu viata mea, insa parintii nu imi dau bani nici macar pentru culegeri de scoala, nici pentru o pereche de incaltari. Eu locuiesc in mediul rural, imi este foarte greu sa imi fac prieteni, din clasa mea, ma inteleg cu doar 2 fete, atunci cand au ele nevoie de vreo tema sau ceva, insa in rest, sunt invizibila. Rudele mele spun ca îi mananc banii matusii si ca i-am mancat si pensia bunicii mele (bunica a murit cand aveam 13 ani), sunt satula sa aud polemica asta de fiecare data. Cred ca am anxietate sociala si depresie(cel putin asta mi-a spus psihologul scolii). Nu stiu ce sa fac. Efectiv parca mi se destrama totul in fata ochilor. Nu pot sa privesc mai departe de momentul de azi, nu imi vad viitorul. Media mea anuala de la scoala a fost 10, insa tot imi e teama ca nu o sa fiu in stare sa scap din mediul acesta. Nu ma incurajeaza nimeni. Cu sora mea ma cert zilnic, ea ma vede intr-un mod ciudat. Nu sunt certuri ca intre frati/surori, ci mai degraba ca intre straini, cuvinte grele care ma ranesc mereu. Nu sunt o adolescenta care vrea bani, haine, masini, iesiri in oras si sedinte de infrumusetare. Vreau doar sa ma simt mai bine. M-am izolat in carti, citesc, am devenit obsedata, intrucat, imi este teama ca viata mea nu va avea un final fericit ca acela pe care il citesc si il contemplez in mintea mea. Practic, ma mint pe mine ca va fi mai bine. Cred ca o sa fiu o introvertita a carei vieti va fi neputinta si singuratate. Imi e teama sa discut cu altii despre problemele mele, insa, dat fiind faptul ca nu ma cunoaste nimeni aici, macar, daca nu voi gasi un raspuns linistitor, ma voi multumi ca m-am eliberat de o povara.
Parintii mei nu dau doi bani pe mine, cand le-am spus ca mai bine mor decat sa îi mai vad distrugandu-se pe ei si pe mine in acelasi timp, cand le-am spus ca nu mi-au oferit nici macar o vorba buna, ca nu le-a pasat daca am sa plec de acasa sau nu, au spus :" cine te tine sa nu mori?"
Am incercat sa imi gasesc un job in oras, ca sa mai strang bani pentru facultate(daca voi merge) sau pentru scoala, anul care mi-a mai ramas, nu am gasit nimic: mi-au spus ca nu ma primesc daca nu am experienta. Acum, singura care ma ajuta, este matusa mea.
INTREBAREA MEA ESTE: cum sa scap de starea de apasare si de vina? Mereu ma gandesc ca e vina mea ca ma simt asa. Psihogul de la scoala mi-a spus ca nefericirea e o alegre: "daca vrei sa fii fericit, fii pur si simplu"(asta mi-a spus ultima data). Simt ca innebunesc, nu mai stiu ce e cu mine. Nu ma simt bine asa cum sunt, dar parca ma impiedica ceva sa ma schimb. Imi este teama sa mai cunosc alti oameni, dupa ce am patit in clasa a 9 a, atunci cand efectiv m-am ales cu ura tuturor, doar pentru ca sunt asa cum sunt. Singura fata pe care o consideram o prietena adevarata, a spus intregii clase prin ce trec, a impartasit toate secretele si temerile mele cu altii. Le-a spus tot ce i-am spus ei, ca sa ma descarc. Acum, eu va spun voua. Diferenta este ca eu nu voi sti cine sunteti voi cu adevarat, iar voi nu ma veti cunoaste nicioata.
Imi e teama ca problemele mele mintale ma vor face sa fiu singura toata viata mea. Fara o familie, fara prieteni, doar eu si atat. Nici nu stiti cat timp mi-a luat sa scriu toate aceste lucruri aici. Poate multi o sa spuneti ca vreau atentie, asta spun toate rudele mele cand vad ca ma comport ezitant sau ca sunt mai retrasa. Dar nu vreau nimic. Am nevoie doar sa ma simt mai bine.
Chiar daca ma veti critica, sau nu, chiar daca nu voi primi un raspuns care sa ma ajute, macar stiu ca m-am descarcat de o povara.
Orice ati spune, va sunt recunoscatoare ca ati citit macar, chiar daca printre randuri.
Va multumesc!
Salut, nu știu dacă o să răspunzi sau o să citești ce scriu, însă îți doresc să reușești în tot ceea ce vei decide să faci pe viitor. Îmi pare rău că părinții tăi îți provoacă suferință și că nimeni din viața ta nu îți oferă un suport emoțional adecvat. Precum cei de dinaintea mea, o sa mentionez ca trebuie sa continui studiile, macar sa termini liceul si sa promovezi BAC-ul, dar nu renunta la facultate. In special daca iti doresti cu adevarat. De asemenea, este cel mai sigur mijloc de a iti cladi propria viata in afara casei parintesti. Pana atunci, poti sa mergi in locuri linistite sa te retragi si sa faci ce consideri tu in acel moment. (citit sau scris, poate fi orice).
Nu in ultimul rand, as sugera sa iti exersezi abilitatile deja dezvoltate, sau mai putin dezvoltate, cele pe care nu prea le-ai luat in considerare. Sau chiar si ceva nou care iti starneste interesul. Asa descoperi o noua parte din tine.
Referitor la prietenele tale, unele persoane nu realizeaza impactul pe care il pot avea anumite fapte asupra altora, de aceea ele ranesc pe altii. Uneori, oamenii ranesc intentionat sau neintentionat. Cel mai bine este sa stii cum sa eviti un asemenea lucru, si daca se intampla, cum sa reactionezi. Oricum nu ai cum sa stii intentiile unui om, sau cum se va schimba un om de-a lungul timpului. Gaseste-ti multumirea in interiorul tau, si fii cat mai deschisa cu inima si cu sufletul catre lumea din jurul tau.
Nici eu nu inteleg cum unii parinti biologici pot fi asa de nepasatori. Presupun ca dragostea si atasamentul parentala nu se regasesc impreuna cu reproducerea biologica.
Răspunde
Buna!
Da, am citit mesajul tau, si iti multumesc pentru toata sustinerea. Iti multumesc pentru ca mi-ai acordat o particica din timpul tau.
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Salutare! Observ modul in care te exprimi in scris, o faci foarte bine, se vede ca esti o fata inteligenta. Ai tot ce iti trebuie ca sa fi fericita, dar din cauza situatiei pe care ne-ai descris-o trebuie sa lupti serios pentru fericirea ta. Iti zic sincer, viata nu e usoara pentru nimeni, chiar daca unii sunt mai norocosi ca altii. Tot ce trebuie sa faci este sa iti stabilesti niste planuri de la care sa nu te abati. Lasa munca momentan ( deduc ca macar mancare ai, nu mori de foame). Munceste in continuare la scoala, invata si o sa fie totul bine. Mai ai un an de liceu si apoi poti pleca la facultate ( universitatile sprijina studentii buni, o sa te descurci, vei avea bursa si loc in camin, apoi depinde de tine sa te ridici incet incet). Cunosc o multime de persoane care au fost fix in situatia ta, insa acum au reusit si sunt foarte bine din toate punctele de vedere. Nu te cunosc, dar sunt sigur ca esti o persoana foarte puternica! Tine capul sus, si mergi inainte pe drumul tau orice ar fi. Mai ai doar un an si apoi totul o sa se schimbe! E sansa ta, profita de ea!
Răspunde
Buna!
Multumesc mult pentru sfaturi si sustinere morala! Asa este, nu mor de foame, sunt constienta ca exista si alte persoane care au o situatie mult mai grea decat a mea, insa ce ma deranjeaza pe mine este lipsa de afectivitate a parintilor. Cum sa nu iubesti un copil al tau? Nu al altuia. Cum sa te instrainezi de el, sa il ignori de parca ar fi un necunoscut de pe strada? Eu nu as putea sa stau sub acelasi acoperis cu propriul meu copil si sa nu îi deschid nici macar usa. Sa ma prefac si sa simulez ca este altcineva. Nu am suportat acest lucru. Nici la ai mei, si nici la ceilalti parinti care isi asuma cu dureroasa luciditate nepasarea. Nu suport sa vad parinti care desi, chiar daca nu au situatie materiala extraordinar, nu ofera afectiune. Cat îi costa o ora, o imbratisare?
Cel mai greu este ca stiu ca eu sunt produsul lor, ca ei sunt parintii mei naturali, ca îi vad in fiecare zi si nu simt nimic pentru mine.
Iti multumesc din nou! Sunt recunoscatoare. Asa o sa fac, o sa incerc mai mult. Stiu, sunt multi care trec prin situatii mult mai grele, care poate au suferit si fizic, si psihic, care poate nu au nici macar o casa.
Sper ca raspunsul tau sa îi incurajeze si pe alti copii, tineri, sau adulti care sunt in cumpana.
Multumesc!
Este evident ca esti intr-un mare impas al vietii si ai nevoie de ajutor.
Exista o aplicatie care oate fii instalata si un numar de telefon, unde poti discuta cu un psiholog la orice ora din zi, pe gratis: 116 111
https://www.tpu.ro/......116111-ro/
Mi se rupe inima cand citesc aceste scrisori disperate de la copii care sufera din nefericirea si nemernicia parintilor. Ideal este ca ei sa divorteze, fiindca atunci fiecare are sansa sa-si gaseasca pe altcineva cu care ar putea fi fericit(a) si nu si-ar mai chinui si distruge nici propria viata, nici a copiilor lor.
Inca un pic si termini liceul. Cu note mari la liceu si BAC poti intra la o facultate la buget si poti avea bursa de studii si camin gratuit. Poti pleca de acasa si iti poti afce viitorul cum ti-l doresti. Trebuie doar sa-ti impui sa ignori certurile de acasa, sa iesi intr-un colt de gardina si sa citesti, sa visezi, sa fii cat mai departe de drama din casa.
In ce privesc prietenele, mai bine singura decat cu una care te vinde si isi bate joc de tine.
Cartea iti poate fii unica prietena la acest moment.
Daca te pasioneaza, scrie un blog, fa ceva pentru tine, scrie povesti, ori iti trece prin cap si te pasioneaza...
Inca ceva: mergi la biserica si plange, du-te in fata icoanei maicutei si plangi acolo pentru toate necazurile tale, fiindca acolo iti descarci sufletul si cu siguranta vei fii auzita si ajutata.
La momente de disperare, nici nu stii cata liniste poti gasi intr-o biserica, trebuie doar sa incerci si vei vedea/simtii asta.
Multumesc mult!
Iti respect mult sfaturile si mpdul de a incuraja si a gandi. O sa incerc sa ma detasej cat mai mult. Cine stie, poate o sa imi placa un blog.
Multumesc pentru numarul de telefon, cat si pentru celelalte sfaturi. Sper sa imi gasesc linistea.
Ai dreptate, trebuie sa fim cu totii puternici. Multumesc din nou!
Poate incurajarile, sfaturile si recomandarile tale îi vor ajuta si pe altii?
Sfatul meu este sa faci cumva sa ți dispară sentimentul de neputință de vinovăție, nu ești vinovata pentru nimic, nu ești mai prejij decât nimeni, dimpotrivă ești o eleva bună și cu potențial, ești tânără și vei avea puterea sa depășești aceste probleme. Pe viitor sa eviți oameni toxici și totul va fi bine. La facultate va fi alt mediu, colegii vor fi mai educați și te vei adapta mai ușor. Încearcă sa nu mai suferi sa te împaci cumva cu lucrurile astea, asa a fost sa fie, părinții tăi probabil țin la tine dar nu au fost în stare de mai mult de atât, nu pot sa îmi dau seama de ce, și au vărsat frustrările și nemulțumirile în propria familie, de aici anxietatea ta și poate și vulnerabilitatea ta. Dar fii puternica, detașează te, încearcă sa găsești activități care sa ți facă bine, sa te detașezi cumva de lucrurile astea negative.
Atata timp cat te complaci in zona aceea de (dis) confort, nu se va schimba nimic, trebuie sa parasesti cat mai curand acea familie toxica, si sa-ti gasesti un job, mergi in Bucuresti sau alt oras mare, poti gasi instant un job in domeniul videochat-ului, iar daca asta nu e acceptabil pentru tine, atunci gasesti la fel de repede casiera la un hypermarket, cu 2000 de lei, gasesti o chirie cu 800 lei, si asta e, traiesti pe minim, dar barem esti libera.
Starea ta psihologica nu cred ca e rezultatul vreunei boli mintale, ci e consecinta modului tau de viata, e usor de presupus din ce scrii ca nici nu ti-ai inceput viata sexuala, ceea ce e mai mult decat ingrijorator...
Eu eram cat se poate de serioasa, iar dumneata ai adus vorba de videochat? Nu ma cunosti, asa ca nu ai cum sa scrii astfel de lucruri.
Și ce dacă nu și-a început viața sexuală? 
Te rog nu fii obsesat! 
Ești mulțumit de răspunsul pe care i l-ai dat? Eu cred că nu...
Buna, daca vrei, da-mi un mesaj privat si discutam mai pe larg. Vestea buna e ca sunt multe lucruri care se pot face ca sa se amelioreze starile si problemele tale, dar mai degraba decat un raspuns as merge pe o discutie fiindca e nevoie sa fie discutate mai pe larg cateva aspecte. Toate cele bune!
Cu plăcere, dar vreau funda! 
Și exclude-i pe obsedați ăștia sexual din viziunea ta. Îs ca niște lupi singuratici hărțuiți. Nu îs buni de nimic și merită ignorați total. Tu ramai așa cum ești și cum vrei tu, nu cum vor alții să fi. Eu cred în tine.
Oricum nu o sa stai mereu cu familia ta ai o viata in care poti trai pana la 80 de ani si nimic nu o sa fie la fel pana atunci.Eu una imi creez diferiti prieteni si mai mereu sunt diferentiata, eu nu fumez sau nu imi place sa beau fata de ele, cand eram mica alegeam sa plang in baie fiindca eram mai matura si ma comportam diferit, acum nu imi pot schimba grupul doar am reputatia aia falsa si sunt "blocata" plus ca sunt prea timida sa imi fac prieteni care nu sunt in clasa cu mine. Tu una poti mereu sa ai un start nou si nu uita ca nimeni nu o sa ii pese de ceea ce faci cum nici tie nu trebuie sa iti pese, acum ca ma gandesc este o nebunie faptul ca poti sa faci ce vrei si nimanui nu ii pasa. Si ca maine sa te simti mai bine poti sa mergi pe afara (sa te plimbi nu te costa nimic). Apropo sper sa scrii o carte despre viata ta plus ca asa sigur o sa aiba un final fericit.
Multumesc mult!
Este ciudat, nu? O viata cu un final fericit. Asta iti doresc si tie, desi poate esti deja destul de implinita. Abia astept sa evadez de aici. Stiu ca suna ciudat, insa, cand o sa plec, o sa ma simt libera si o sa imi fie usor, pentru ca nimic nu o sa ma mai lege de trecut.
Iti multumesc pentru ca mi-ai impartasit putin din experientele tale, vad ca ai trecut prin situatii dificile. Multumesc pentru incurajari, si ca ai avut rabdare sa citesti. Acum vedem ca fiecare dintre noi nu este cu adevarat singur, pentru ca mereu vor fi cativa care ne seamana.
Voi incerca miane sa ma plimb, ca sa imi aerisesc mintea.
Toate cele bune!
Si ai mentionat o matusa care te poate ajuta, probabil suportul ei, oricare ar fi, ar putea conta catusi de putin.
Da, asa este. Ea ma sustine atat cat poate. Multumesc, iar.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
