| It0is0not0ok a întrebat:


Intrebarea mea poate parea stranie, dar chiar am nevoie de un raspuns serios.
Cand spui straniu, te gandesti la fantome, la fenomene ciudate, sau mai bine zis paranormale, iar intrebarea mea e exact pe acest subiect.
De cateva saptamani trec prin niste situatii "stranii".
La inceput am pus totul pe seama somniferului pe care il luam pentru ca sufeream de insomnie, insa l-am luat pentru o scurta perioada de timp, acum mai bine de 2 saptamani ( sunt destul de sigura ca a iesit din organism).
Prima parte a povesti am pus-o in legatura cu somniferul.
Mai exact acum 2-3 saptamani ma straduiam sa adorm, ( inca nu luasem acea mica jumatate de pastila) si am auzit niste voci ( am crezut ca totul vine din strada, dar dat fiind ca sunt la tara, strada e linistita, mai mereu pe timpul noptii).
Nu le-am dat importanta insa am simtit si auzit ca vocile se apropie de geamul meu. Le auzeam clar, dar mintea mea, oarecum speriata, chiar nu a reusit sa retina sau sa inteleaga nimic. Pareau 2 femei care se certau ( in acea seara eram doar eu si parintii mei acasa), din tonul lor, conversatia mi s-a parut ca fiind ceva de genul " taci. de ce? nu vrei sa-te auda! etc.", cel putin eu asa am perceput totul.
Urmatoarea poveste s-a intamplat chiar ieri, cand am vazut o silueta neagra care trecea prin camera alaturata, intrand in bucatarie, am alergat crezand ca e tata, si voiam sa-i spun ceva, dar surpriza, tata nu era in bucatarie, ci tocmai iesea din camera opusa.
Si in sfarsit povestea ce m-a determinat sa va scriu, m-a afectat fizic, nu doar pshic.
Acum o ora, faceam dus, cand deodata apa calda a devent incredibil de rece. ( eu nu am atins robinetul, adica ma uitam ca la "o casa arsa" si el era pe pozitia de cald) din refelx am inchis robinetul, apoi l-am deschis si apa a tasnit incredibil de fierbinte. Am incercat sa ignor tot, dar cum sa ignori asta?!
Apoi am auzit capacul de la tomberon trantindu-se, si m-am taiat din greseala cu lama de la bic la mana, desi tineam bicul destul de relaxat in mana.
Incerc sa fiu sceptica, dar paranoia ma cuprinde. Mi-e foarte frica. Ma simt urmarita.
Nu vreau chestii legate de pshiolog sau preot, as vrea sa aflu doar daca asa ceva e posibil, si cum as putea scapa de asa zisele spirite.
Cat despre casa in care locuiesc.
A fost construita in 1930, era un fel de conac, si a fost in familia mea timp de 3 generati, fara ca cineva sa fii murit in mod ciudat.
Insa fiind pasionata d eistorie am cercetat un pic si am dezvoltata o ipoteza.
In 1944 strabunicii mei au fost evacuati din cauza razboiului odata cu tot satul.
In perioada in care au fost plecati am aflat din surse istorice ca in localitate a fost o invazie sovietica, marginea satului fiind frontul.
Din povestile bunicilor stiu ca rusii erau cam afemeiati, violand si ucigand femei in acest mod.
Ma gandesc ca poate cateva fete nu au putut pleca cu ceilalti sateni si ca s-au adapostit in casa mea, rusii venind, le-au gasit si binenteles si-au facut tabara aici, in cea mai mare casa din zona. Poate ca le-au omorat.
Da, deja suna prea straniu, dar sper ca ma puteti ajuta.
Scuze pentru eventualele greseli gramaticale ( am scris foarte repede, stiti voi.)

Răspuns Câştigător
| RainmakerX a răspuns:

Buna! Daca tu crezi ca exista atunci chiar exista,daca nu atunci nu! Tine minte,astfel de lucruri se intampla peste tot,chiar si mie dar sincer nu imi pasa de ele,eu le numesc doar "coincidente stranii".
Eu unul sunt de parere ca esti foarte obosita,nu obosita,ci epuizata complet ca sa zicem asa,stai cu frica si nu stii ce se intampla,de aceea ai devenit atenta la toate detaliile minuscule.
Inteleg, ai o casa veche, okay, dar ce ar avea strabunii tai cu tine ma rog? Sa zicem prin absurd ca ai dreptate cu toate ca eu prefer sa nu cred in asa ceva.
Vocile alea ziceau ceva de genul "taci, nu vrei sa te auda". Ce intelegi din asta? Ca nu conteaza ce se intampla, acele ce or fi ele nu vor sa te faca sa te temi sau sa stii de ele. Deci pur si simplu chiar daca exista nu o sa ti se intample absolut nimic.
Eu unul zic sa vorbesti cu ai tai...esti foarte obosita si iti este frica de aceasta istorie a casei tale care este una cu o istorie mare in spate. Sunt parintii tai,o sa te ajute, eventual faceti cumva si inregistrati timp de o zi sau doua ce se intampla prin casa si ori o sa vezi ca nu e nimic ori o sa vina cei de la "Fenomene stranii" asa cum a zis si Macho si o sa demosntreze ca nu este absolut nimic.
Esti obosita, obosita si speriata de aceasta istorie a casei tale.
De aceea ai devenit foarte atenta la toate detaliile minuscule de prin jur.
Crede-ma, si eu am avut seri cu insomnie si nu ai idee cate lucruri pot sa ti se para cand esti in acea stare. Tu esti singura care aude/vede asa ceva intrucat acele lucruri nu exista ci sunt create de subconstientul tau caruia ii este teama si care reactioneaza la cel mai mic semnal din mediul inconjurator.
Este doar parerea mea. Eu unul zic sa te linistesti, sa incerci sa dormi, sa vorbesti cu ai tai ca sa filmati vreo 2 zile ce se intampla prin casa ca sa vezi ca nu este nimic si cel mai important, nu baga in seama coincidentele care se mai intampla. Asta e, a fost ceva pe teava si de aceea a curs apa, a batut soarele nu stiu cum si de aceea ai vazut umbra...totul are o explicatie. A mers televizorul si ai auzit voci, ai tai s-au contrazis daca sa-l dai mai incet ca sa nu-l auzi sau chiar ai tai au discutat un subiect mai delicat pe care nu au vrut sa-l auzi, cine stie?
Deci totul are o explicatie, pana nu aduci o dovada aceste lucruri sunt considerate existente doar in capul tau.
Odihneste-te si nu mai baga in seama toate prostiile.
Succes!

2 răspunsuri:
| MidnightR a răspuns:

Uita-te la THe Poltergeist 2015 sa-ti faci o idee despre ceea ce te asteapta.

| MachoManRandy a răspuns:

Cheama-i pe aia Fenomene Stranii sa iti investigheze casa. Daca ai noroc apari la TV daca nu macar o sa fii sigura ca nu e nimic cu adevarat malefic la tine in casa