|

Bună TPU! Nu știu ce să spun în această situație în care mă aflu, de asta doresc să vă cer părerea. Deci, eu sunt în clasă cu un băiat pe care îl cam plac. Nu pot să-mi dau seama dacă sentimentul e reciproc. Ca de exemplu, mereu nu se uită, practic se holbează la mine când mă întorc la bancă să vorbesc cu colegele din spatele meu, îmi spune pe prenume (și cred că e una din puținele persoane din clasă, restul îmi spun pe o "poreclă"), se bagă în seamă cu mine tachinându-mă, îmi spune că mă "iubește" ceea ce nu cred că e adevărat (nu stiuuu, sună atât de sarcastic când o zice) mai mult el menționează "știu că mă iubești", a și nu știu dacă e sau nu intenționat, când suntem cu clasa mergând la laboratorul de info (pe coridor) de exp, mereu se întâmplă să fie lângă mine. O altă chestie, când suntem singuri se poartă frumos cu mine, dar când sunt colegii prin preajmă devine rece, parcă nici n-ar vrea să mă vadă. Ce părere aveți?

Apropo, sunt clasa a10a, pentru cei ce au impresia că sunt a4a. Rog seriozitate. Mulțumesc anticipat!

7 Raportează Evaluează
Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| a răspuns:

Buna buna!
Posibil acest baiat sa te placa, altfel nu statea in preajma ta, sau sa te tachineze. Din ce spui tu ca fata, el e topit intr-un fel dupa tine, dar nu vrea sa se faca de rusine, sau e mai emotiv de fata cu colegii - la anumite gesturi fata de tine happy
Cand sunteți singuri, posibil sa-și dea frau liber posibilelor sentimente care le are pentru tine, sau eu mai stiu ii esti dragă intr-un fel.
Sigur te place, totuși poți sa il iei deoparte dupa ore, si sa vorbesti serios cu el, de o anumita relatie daca e cazul, ii spui deschis ce si cum. Nu ai de unde stii ce fel de baiat este si in afara scolii, in caz de nu sunteti foarte apropiati, sa iesiti sau sa mergeti unul la altul.
Totusi, in caz de nu te atrage fizic, asta nu e problema, pentru o fata normala. se uita dincolo de aspect fizic. Dacă crezi că ai vrea ceva cu el, mai mult de o prietenie vorbeste deschis cu baiatul in cauza.
Cele bune! Pa, pa!

| explică (pentru funnnyman32):

Mulțumesc frumos de răspuns!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Adela248):

Oricand happy

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
6 răspunsuri:
| a răspuns:

Iubirea cere studiu bun,
Cel ce iubește doar o dată,
Nu merită nici o notă,
Rămâne prost ca o ciubotă.
( Cântec vieenez de acum 100 de ani, tradus de mine).
La acest capitol, nu ești într-a 4-a ești la grădiniță, grupa mare.
Ca să treci în clasa 1-a, prinde-l singur pe coridor, sărută-l repede și fugi.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru sadrian46):

Haha, bun răspuns!?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Poate te place, dacă mereu caută să îți atragă atenția.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru Andreeush):

Mulțumesc de răspuns!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează