| Steisi a întrebat:

Bună, TPU!
Respect pentru cei ce citesc până la final, chiar am nevoie de părerea voastră!
Numele meu este Sara și am 12 ani.
Trec printr-o pasă mai nașpa și nu știu ce mi se întâmplă, dar în ultima vreme simt că nu mai am deloc încredere în mine, că nu mai pot să mă exprim liber, așa cum o făceam odată, să fiu eu însămi, efectiv nu mai știu să fiu eu sau mi-e teamă să fiu eu... Și mereu când vorbesc cu cineva, am impresia că acea persoana mă judecă (aici se aplică doar în cazul celor de vârsta mea, nu și a adulților), dar cea mai mare problemă o am cu proprii colegi. Nu pot să mă deschid, mă simt foarte forțată, pentru că mă gândesc că dacă aș fi eu, poate că m-ar judeca (și așa simt că mă judecă, dar, în același timp, știu ca e doar în mintea mea). Acest lucru nu se aplică și cu profesorii sau în general cu adulții, atunci am încredere în mine, răspund la ore și n-am nicio treaba, pentru că sincer, nu-mi pasă de părerea lor atât de mult și nu-mi sunt prieteni ca să-i pot pierdere, adică... Nu știu, mă interesează mai mult părerea celor de vârsta mea.
Totodată mi-e și frică să pierd prieteni și să rămân singură, așa cum cred că v-ați dat seama, și de aceea mereu încerc să mă comport ca (,) ceilalți și să fiu pe placul tuturor, ca să zic asa, și mă simt foarte forțată... Am încercat și să fiu altfel și să mă relaxez, dar efectiv nu pot, mă pierd. Cu mama nu pot sa vorbesc despre asta și oricum nu o simt suficient de apropiată, m-am gândit la psihologul școlii, doar că nu știu prea multe despre ea (este o doamna). Sau la doamna dirigintă de care mă simt mai apropiată și cred că m-ar înțelege, adică pare destul de deschisă pe astfel de probleme și este foarte drăguță cu noi, însă mi-e teamă să nu își facă o părere proastă (chiar dacă nu cred ca ar avea de ce) și nu știu cum și dacă e ok să abordez subiectul. Credeți că ar avea motive? Voi ce părere aveți? Ați trecut prin asta? CUM ar trebui să deschid subiectul și cu cine? Ar fi ciudat dacă i-aș cere niște sfaturi doamnei diriginte? Credeți ca m-ar judeca? Sau mai bine la poshiloaga scolii? Acum e și problema cu pandemia aceasta și mergem pe grupe la școală și sincer, nu știu cum aș putea să deschid subiectul, când și cu cine. Mi-e teamă că dacă am sa încerc să mă deschid fata de doamna dirigintă, să nu mă fac de ras. Deși pare destul de deschisă și cam știe problemele adolescenților, doar ca îmi fac eu tot felul de filme în cap. M-ați ajuta mult cu niște sfaturi. Dau fundă pentru cel mai bun răspuns, mulțumesc!

Răspuns Câştigător
| batranulintelept77 a răspuns:

In primul rând trebuie sa realizezi ca sa pierzi prieteni nu e ceva rău. Când realizezi asta nu o sa mai ai stres. Tu evoluezi, iar daca ceilalti nu evolueaza odata cu tine nu ai nimic de câștigat din a mai pierde vremea cu ei. Daca ei folosesc arme de piatră, iar tu ai descoperit cuprul, metalul, le arați ca e mai bun, o data, de două ori, dar daca nu pricep iti vezi de treaba ta, tai carnea cu cuțit de metal, nu te cobori din nou la rocă doar ca sa fii cu ei. Peste ani vor descoperi si ei, dar atunci tu vei fi deja la nivelul următor. Pari o persoana destul de inteligenta, spre deosebire de restul puștilor de 12 ani, iar ăsta cred ca e motivul principal pentru care simți ceea ce simți. Simți ca nu ai cu cine vorbi, e ok. Mai bine decât sa fii in negare si sa stai dupa fundul copilașilor prepubescenți care fac glume nesărate si isi dau palme unii altora in pauze. Stiu cum sunt copiii de vârsta ta. Pe la 14 ani se vor mai schimba lucrurile, iar de la 15-16 te asigur ca deja se cam egaleaza nivelurile. Pana atunci e posibil sa fii mai singuratica si mai inconfortabila, dar nu ai ce sa faci, e spre binele tau. Dă-te si tu pe langa copiii mai treji la minte, daca gasesti, iar daca nu, evolueaza pe cont propriu si cand mai cresc si ceilalti iti vei găsi usor prieteni deoarece vei aduce PLUS VALOARE acelui grup de persoane si nu vei fi o buruiana de om. Nu zic sa fii antisociala, nicidecum, trebuie sa ne purtam bine si cumsecade cu fiecare persoana, sa lasam loc de buna ziua, sa lasam loc de intr-ajutorare. Tot ce spun e ca daca nu e nimeni de la care sa ai ce invata, nu te înjosi cu toti claunii de 12 ani. Tolereaza-i, dar nu te intovarasi cu ei.

| Steisi explică (pentru batranulintelept77):

Mulțumesc mult pentru sfat! Ai mare dreptate în tot ceea ce spui.

| Steisi explică (pentru batranulintelept77):

Și legat de felul în care ma simt uneori, ce as putea sa fac? Nu știu dacă sunt schimbări referitoare vârstei, dar uneori, cu unele persoane, nu ma simt în largul meu. Nici antisociala nu îmi doresc sa fiu, dar într-adevăr, poate e mai bine sa aștept decât sa Umblu umblu cu copii din aceștia. Sper ca la liceu sa se mai schimbe lucrurile.

| batranulintelept77 a răspuns (pentru Steisi):

Ai putea vorbi cu parinti sau chiar cu diriginta. Te asigur ca va fi mai bine la liceu.

| Steisi explică (pentru batranulintelept77):

Da, asa sper și eu. Cum as putea aborda subiectul cu diriginta / cu psiholoaga scolii și cu care ar fi mai ok? (ținând cont ca e și pandemia asta, care nu știu dacă ma influențează sau nu în acest scop)

7 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Poti cere sfaturi parintilor. De ce apelezi la un strain, la dirigintă? Pentru ca este un strain, totusi.

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Buna Sara, ce nume frumos,

Trebuie sa intelegi, in prima faza ca... nimic nu se pierde in lume, orice decizie iei, orice faci, se intampla intr-un anumit punct, care duce la alte puncte. Nu exista o alternativa, nu se poate schimba, iar tot ce ai facut... ai facut, nu iti ramane decat sa te gandesti excesiv la asta, fara niciun rost - calea nerecomandata, sau ai pueta sa treci peste si sa te gandesti ca totul este bine - calea recomandata.
Asta in cazul in care te gandesti si la astfel de lucruri, sau pe viitor cand... poate o sa fie cazul de asa ceva.

Legat de orice subiect, nimeni nu a zis ca este ok sa te deschizi in fata oricarei persoane, trebuie sa gasesti persoanele potrivite happy
Atunci cand nu ai ceva de zis, nu o zici, nu te obliga nimeni sa spui sau sa te deschizi. De altfel, viata ta persoana este viata ta persoanala, si o impartasesti doar cu persoanele potrivite.

Problema ta care este pana la urma? Sunt sigur ca altele sunt gandurile tale.
Te gandesti sa nu te faci de ras? In fata cui? O sa rada mereu unele persoane, legate de orice... nu nu numai de tine, asa ca nu iti face griji, parerea lor nu ar trebui sa conteze.

Gandeste-te ca sunt 7.833.596.119 de persoane pe lumea asta, tu cate ai cunoscut? 20? 30? O sa dai exact de persoanele care conteaza, asa ca nu iti face griji.

De altfel, cum am zis si prima data, nimic nu se pierde, tu nu pierzi nimic. Ce pierzi? O eventuala prietenie? Nu, ca nu ai avut-o niciodata, deci stai linistita. O eventuala parere? Nu, ca nici pe aia nu ai avut-o.
Asa ca nu iti face griji.

Citeste te rog, aceasta poveste cu maimutele: https://succesdublu.ro/7-pasi-de-a-scapa-de-frica-de-a-nu-pierde/
O sa intelegi ca nu ai de ce sa iti faci griji.

Nu te lega de toate lucrurile, alegele doar pe cele potrivite pentru tine.
Este bine ca ai ajuns la punctul in care iti pui astfel de intrebari, pentru ca te dezvolti si te maturizezi.


Ar fi foarte multe de zis, dar inca odata... care este adevarata problema? happy


Indiferent ca mai vezi sau nu mesajul, eu iti urez numai bine si zile cat mai fericite sa ai! Si sunt sigur ca o sa ai ^_^

| Steisi explică (pentru DoarBogdan):

Buna! Va mulțumesc mult tuturor, încă mai aștept sfaturi, păreri, idei, dacă aveți / daca ati trecut prin asta. Pai, din ceea ce am scris acolo, poate n-am fost foarte explicită, nu îmi pasa neapărat de părerea persoanelor pe care încă nu le cunosc sau nu îmi fac atâtea griji pentru acele persoane, pentru ca știu ca necunoscandu-ma părerea pe care o vor avea despre mine, depinde de acțiunile mele de acum încolo. Însă problema mea este cu persoanele pe care, teoretic, deja le cunosc, colegi, prieteni mai îndepărtați. Ma stresez foarte tare când vorbesc cu ei și încerc sa par cât se poate de perfecta sau poate ca e faptul ca mi-e ca ma vor judeca. Nu o fac intenționat, adică vorbind rațional, realizez și eu ca nu contează părerea celorlați mai mult decât a mea, doar ca nu ma simt deschisă, nu simt ca pot sa spun ceea ce vreau, când vreau, cui vreau. Adică și dacă ma întreabă cineva ceva legat de un anumit subiect și avem opinii diferite, mie nu mi este ok sa îmi zic părerea pentru ca îmi este teama ca dacă părerile nu coincid sa nu se supere. Nici eu nu știu exact dacă fix asta e problema, mai mult vine din interior pentru ca aproape mereu, atunci când vorbesc cu cineva devin foarte stresata, încordată și analizez tot ceea ce spun, nu vorbesc deschis și liber. Si mi-e frica sa arat cât de energica și plina de viata sunt cu adevărat (și cum eram înainte), din motivul sa nu par ciudata / copilaroasa, iar atunci cand vorbesc cu o persoana, fie ea mai mare sau mai mica decât mine, am mari emoții legate de părerea ei și de aceea nu pot sa ma deschid, în acel moment simt ca acea persoana îmi vede parca toate defectele, mi se pare ca nici vocea nu mi mai suna bine, ceea ce este chiar o aberație și știu ca este doar în capul meu? deci nu ma pot deschide, nu am încredere în mine și nu sunt eu însămi, nu arat ceea ce sunt cu adevărat din teama de a nu fi judecata și de a pierde prieteni (pe care deja ii am și mulți nu ma cunosc cu adevărat). Si întrebările pe care vi le adresam vouă, aceasta comunitate minunata erau 2 : prima, dacă ați trecut prin asta ce sfaturi ati putea sa îmi dați? (pentru ca am mai auzit ca este și o perioada a vârstei care durează pana pe la 15-16 ani) si a 2 a, dacă credeți ca este în regula sa vorbesc cu cineva și dacă da, cu cine? De părinți nu ma simt asa apropiata și n as putea sa ma deschid, de psiholoaga scolii nu știu prea multe, pare o femeie ok, dar n am vorbit niciodata cu ea, iar diriga care pare destul de deschisa și cam știe prin ceea ce trecem, schimbările vârstei, știe și ca pe la vârsta aceasta ne este greu sa ne deschidem și chestii... Si ne a povestit și câte ceva din copilăria ei (de când era de vârsta noastră). Adică nu știu, pare ok, dar mi-e teama sa nu fie prea ciudat sau sa ma fac de ras, dacă încerc sa ii cer un sfat. Nu știu dacă as avea motive sa ma fac de ras, dar îmi fac prea multe filme și scenarii în cap... Acum ai înțeles? Ceva sfaturi? Mulțumesc.