| AlexAL275 a întrebat:

Voi ce credeți, este bolnav să-mi facă plăcere durerea celorlalți? Mă refer la persoanele care se poartă de obicei urât, nu la cele care chiar sunt de treabă. Nu știu de voi, dar mereu a existat cineva în viața mea care să-și bată joc și să facă mișto de mine, am trecut și prin acel fenomen la școală, bullying. Ce este din punctul meu de vedere trist este faptul că în loc să învăț ceva din experiențele prin care am trecut și să nu devin precum acei oameni, eu chiar fac opusul, ajung ca ei, poate chiar mai rău. Da, chiar e trist, dar mă simt plin de ură și-mi face plăcere când există certuri și multă durere. Cred că prin asta vreau să-i fac pe ceilalți să se simtă cum m-am simțit eu. Dar asta se întâmplă în ziua de azi, oamenii buni sunt luați de proști și își bate mereu cineva joc de ei, iar restul, gunoaiele sunt cei mai șmecheri, își bat joc de ceilalți mai slabi și îi aduc într-o stare deplorabilă. Experiențele ne creează ca oameni, iar modul în care reacționăm ne conturează caracterul. Da, poate e bolnav din partea mea să zic asta, dar mă simt cuprins de ură, sper mereu ca ceilalți să-mi provoace acea plăcere, vreau să simtă durerea. Cred că dacă aș citi ar fi penibil tot ceea ce am scris, dar dacă ați fi în locul meu, ați înțelege. Majoritatea oamenilor este formată din gunoaie, iar restul sunt oameni care din cauza unor situații tragice sau a unor oameni limitați încep să devină ca ei. Scriu acum asta doar pentru a mă descarcă, mâine cred că o să fie foarte cringe să citesc comentariile. Vreau păreri despre modul în care gândesc, unele foarte sincere! Cred că unele păreri o să includă un psihiatru sau un psiholog.

6 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Este evident ca ai o problema foarte mare, baiete, de adaptare, de inteligenta, de comunicare, sociliare, realitate sanmd.
Probabil ca ai vreo paranoia sau schizofrenie, daca ai ajuns sa vezi lumea in felul asta, generalizand:

"Majoritatea oamenilor este formată din gunoaie, iar restul sunt oameni care din cauza unor situații tragice sau a unor oameni limitați încep să devină ca ei."

Te sfatuiesc sa mergi la o evaluare psihiatrica, pentru ca tu chiar ai probleme serioase, la mansarda.

| AlexAL275 explică (pentru Violleta2022):

Da, eram sigur că voi citi un comentariu de genu'. Eu sunt destul de sănătos după părerea mea, lumea a luat-o razna. Cred că dacă aș fi fost nebun, eram de mult la spital, dar na, nu sunt. Eu și cu ceilalți nu avem nicio vină pentru că majoritatea oamenilor sunt niște needucați și își bat joc de noi. Lumea creează monștri, de aici apar criminali, violatori și tot felul de oameni nebuni. Dar na, unii oameni sunt limitați, precum dumneavoastră și nu vor să înțeleagă sau să vadă unde trăim, mai bine zis în ce mizerie trăim. Cu tot respectul, cred că dumneavoastră încă n-ați dat de o situație similară cu a mea sau a altora. Da, poate chiar am unele probleme în a vedea realitatea, dar chiar nu vreau să o văd, m-am săturat de ea. Eu sunt genul de om care vede dincolo de măștile celorlalți, de lingușelile lor, sunt genul care vede întunericul și ura celorlalți. Da, e cam ciudată replica mea, poate cam penibilă, dar chiar așa e. Răul și cu ura domnesc oriunde, mereu vor domni, iar bunătatea în forma sa cea mai pură este foarte greu de găsit. Să te faci că nu vezi asemenea lucruri, înseamnă pur și simplu că ești idiot, acum pe bune, viața nu e numai roz, mai are și dungi negre, poate chiar prea multe. Acum sar în apărarea mea deoarece mi se pare normal să gândesc așa, asta face lumea, urăște. Dumneavoastră cred că vedeți totul foarte roz, dar acum să fim serioși totul este clădit pe minciuni, înșelăciuni, conflicte, totul este o mare păcăleală. Deci doamnă dragă, nu este vina mea pentru că ceilalți oameni transmit asta și pentru că dumneata crezi că am eu probleme, dacă eu am probleme la mansardă după cum ziceți, atunci dumneavoastră și cu toți ceilalți sunteți practic nebuni. Vă rog să-mi scuzați exprimarea, dar este ora 01:50 când scriu și sunt destul de obosit. Mi-a facut placere să răspund la acest comentariu. Have a good day!?

| Violleta2022 a răspuns (pentru AlexAL275):

Nu am spus nicaieri ca esti nebun, am spus ca viziunea ta nu se incadreaza in standardele normale ale unui om sanatos mental.
Stiu ca te consideri un neinteles de ceilalti, dar face parte din boala pe care negi ca ai avea o, iar pentru asta, ai avea nevoie de o evaluare de specialitate.
fa-ti un pustiu de bine si mergi de buna voie la o evaluare psihiatrica ACUM, cand inca se mai poate rezolva ceva pentru tine, fiindca mai tarziu te vor duce familia acolo, fortat.

| Unuseranonim a răspuns:

Nu ai de ce sa te ingrijorezi de intrebarea ta. Toti gandim asta intr-un fel sau altul cu persoanele care ne-au ranit, chiar daca nu ne place. Daca cineva te-a ranit rau de tot, te face sa te simti oleaca mai bine daca gandesti asa, chiar daca nu ne place sa recunoastem laughing

| Sorinica17 a răspuns:

Da i o laba si trece

| Bagpungasifug a răspuns:

Unde erai ma fratioare, ca gândim exact la felrolling on the floor pai eu cum gândesc la fel ca tine nu știu ce sa zic, nu mi se pare bolnav modul tău de gândire pentru ca în ziua de azi dacă ești bun ești luat de prost, deci ce sa mai...trăim într-o tara cu oameni toxici, dacă suntem buni cine ne mai ia în seama? Eu personal nu mai pot sa răspund cu bunătate dacă cineva ma face sa ma simt prost, o sa caut un mod de a-i răspunde și a-l face sa sufere, pentru ca m-am saturat sa îndur. Deci nu, nu mi se pare bolnav sa îți faca plăcere durerea celorlalți, atât timp cât și ei ți-au greșit ție. Poți șterge întrebarea mâine dacă te face sa te simți cringe, eu le șterg mereu