anonim_4396
| Anonim întreabă:

Citeam o întrebare în care o fată de 14 ani cerea indicații despre cum să se apuce de fumat, iar reacțiile au fost pe măsură, cele arhicunoscute.

Una din ele, clasică de altfel, sună cam așa: „de ce vrei să te apuci? Vrei să fii în rând cu lumea sau cum? Crezi că vei fi considerată mai interesantă? Nu ai pe ce da banii? Știi efectele negative? Ai idee cât de greu e să renunți la dependență? Îți aduce vreun beneficiu real?".

Eu n-o înțeleg p-asta cu: vei fi considerat mai interesant.
În primul rând, un pachet de țigări nu e chiar scump. Vreo 15 lei și ceva.
Mergând pe stradă într-o zonă cu oameni e imposibil să nu dai de un fumător. Toată lumea poate face asta, cu ce ieși în evidență? Oricine poate trage dintr-o țigară de două ori și să expire. Și nu cred că toți fac artă din scoaterea fumului.

Sinceră să fiu, cred că lumea se apucă de curiozitate, mai ales adolescenții, cel mai mult dintre toate cauzele, voi ce credeți?

De ce e considerat special cineva care e la fel ca ceilalți? Mi se pare un paradox. Ăsta e mesajul întrebării. Puteți avea în vedere și trendul cu oalele-n cap, iPhonurile utile doar pentru jocuri și pentru poze în cazul snobilor, etc.

Răspuns Câştigător
| JucărieLEGO a răspuns:

Un pachet de tigari e doar 15 lei si ceva? Poftim? E ieftin? Pai sunt si dementi care fumeaza pachete pe zi. big grin Cel putin o tigara pe ora. Acum inmulteste numarul de zile pe luna cu pretul. Ia vezi cati bani irosesti lunar, in multe cazuri si din bugetul parintilor.
Sa incerci sa intelegi acest "fenomen" sau cauzele lui e ca si cand ai vrea sa intelegi religia. Ce nu prea e rational, evident ca nu poate fi inteles.

| Anonim explică (pentru JucărieLEGO):

Ahaaa!
Să înțeleg că și aici se aplică ce a spus NOname mai sus cu revolta și cu teribilismul, dar tot pe banii părinților, ceea ce e și mai stupid decât dorința lor.
Câta șmecheria, băă, eu toc banii părinților pe țigări, și destul de mulți, să vadă lumea cât de interesant sunt, pe ceva considerat interzis la vârsta mea!

| JucărieLEGO a răspuns (pentru anonim_4396):

Aha, acum da-mi funda sau macar o pereche de stii-tu-ce. Hai repede ca mi-e somn!

| Anonim explică (pentru JucărieLEGO):

Ziceai că te-ai plictisit de net azi. laughing

| JucărieLEGO a răspuns (pentru anonim_4396):

Probabil doar de calculator. Eram pe telefon. tongue

| Anonim explică (pentru JucărieLEGO):

N-are cum, altfel apărea de unde erai intrat, iar tu nu folosești net pe telefon...

| Anonim explică (pentru JucărieLEGO):

Doar mie mi se pare total ciudată întrebarea de la oracol cu udatul periuței? Are o semnificație ascunsă...

| JucărieLEGO a răspuns (pentru anonim_4396):

Daca iti zic da(desi nu e asa) imi dai funda? big grin

| JucărieLEGO a răspuns (pentru anonim_4396):

I should have killed that cat years ago...

| Anonim explică (pentru JucărieLEGO):

Sincer, chiar voiam să-ți dau fundă, asta până m-ai rugat tu și mi s-a dus cheful. sad

31 răspunsuri:
NOname
| NOname a răspuns:

În acest caz particular, "a fi interesant" (impresia unora cel puţin) vine de la dorinţa copiilor, adolescenţilor de a intra în rândul oamenilor mari, fumatul, alcoolul, sexul...fiind "jucăriile" adulţilor, astfel adolescenţii putând să se deosebească (negativ, ce-i drept) de restul tinerilor de vârsta lor. Plus, este şi un fel de revoltă - încălcarea regulilor, grozăvia de a face ceva interzis (minorilor), scandalos - teribilism adolescentin.

| Anonim explică (pentru NOname):

Păcat că unii vor să iasă-n evidență doar negativ, alegând cea mai ușoară cale. Mi se pare o prostie, după aceea vor fi uitați și marginalizați. Nu au niciun beneficiu.

| NOname a răspuns (pentru anonim_4396):

E bine că ţi-ai dat seama. : )

| contαbαndonαt a răspuns (pentru anonim_4396):

Acum te legi pana si de fumatori? ntz ntz, rusine:))

Hai sa-ti spun eu cum sta treaba, e in felul urmator: nu fumezi ca sa pari mai "cul" ori pentru a fi acceptat mai usor intr-un colectiv/grup in care majoritatea pufaie din betisoarele alea, nu.
De apucat te apuci, de cele mai multe ori, din cauza influentelor de tip exterioare gen "hai draga, ia si tu un fum, hai sa nu fumez singur/a, incearca macar si vezi daca-ti convine", si asta e doar un mic ex.
Dar adev. e ca in realitate nu e vina nimanui ca tu preferi, de buna voie si pe banii tai, sa bagi boala in tine.Ti-o spun eu, care m-am apucat de la 13, cunoasteam riscurile, dar nu mi-a pasat, deci n-a fost vorba de lipsa de informare ori prost informare ci de ignoranta.Pentru ca, stiind totusi ca dauneaza, am ales sa ignor oricum efectele care asteapta sa apara in timp.
Oamenii nu se apuca de ceva ce mai tarziu stiu ca se va transforma intr-un viciu crezand ca e cool, asta n-o fac decat copiii dobitoci.
La mine a fost alta problema, nervi, frustrari, mai multe...Dar stiu ca asta nu reprezinta o scuza :), pentru ca nu exista scuza la asa ceva, la a baga boala in tine pe proprii bani.
Nu exista am suparari, nervi etc. iar acest drog ma ajuta, ma calmeaza, nu.Lasand scuzele patetice la o parte, singurul motiv pentru care ne drogam (iar aici nu mai fac referire doar la tigari) este ca sintem mult prea ignoranti pentru a gasi o alta cale, una relativ buna, pentru a ne umple acel "gol".
Uite de ce:http://i.imgur.com/Tt42kzW.jpg

Dialog:
x: de ce fumezi?
y: ma ajuta
x: cu ce?
y: ma calmeaza...
x: boala te calmeaza?
y: nu
x: si atunci la ce mai sint bune? de ce mai fumezi?
y:...

Iti spun eu rasp. de la y, din prostie!

Eu personal n-am nimic impotriva drogurilor, sa se f**a pe viata lui care doreste cu ele, si ca sa nu fiu acuzata de ipocrizie, adev. e ca nici eu nu ma prea omor dupa a mea.
Dar ti-am spus motivul, de ce oamenii aleg de buna voie sa bage cancer in ei, din ignoranta si nepasare, foarte simplu nu?

| Anonim explică (pentru contαbαndonαt):

Eu nu am întrebat de ce oamenii fumează, ci de ce e considerat interesant să faci un lucru pe care îl poate face cam oricine, ușor.
Nimeni nu e atât de prost să nu știe că fumatul face rău. Iar cu influența cred că ai dreptate, eu eram cu un grup și refuzasem de vreo două ori, până când am văzut că mi-au lăsat de rezervă și mie o țigară. Și nu m-am putut abține, să o arunce apoi? laughing
Nu e vina nimănui, desigur, iar aia cu liniștitul e doar o scuză, dacă practici exerciții de respirație, efectul poate e chiar mai bun.
Nu ești ipocrită, doar conștientizezi ceea ce faci și te analizezi. Părerea mea.

| titi14 a răspuns:

Deci in primul rand adolescentii de apuca de fumat pentru ca in ziua de azi sunt mai multi fumatori decat nefumatori si este clar ca lumina zilei ca fumatorii isi fac mult mai repede prieteni decat ceilalti, asta e crudul adevar. Nu e nimic interesant la fumat e doar o chestie de moment pentru altii dar pentru altii nu!

| Anonim explică (pentru titi14):

Ok, uite ce vreau să zic: tocmai asta e, că mulți fumează, deci nu e ceva de remarcat. Atunci? Cu ce sare-n ochi? Înțeleg că cei cu pasiuni comune se unesc, dar asta parcă e ceva secundar, ca alegerea unei anumite arome de suc, doar că mult mai nesănătos. Pana mea.

anonim_4396
| Anonim explică:

Ai dreptate, multi fumeaza, dar faza e ca tot te remarci atunci cand fumezi tocmai pentru ca faci ceea ce fac si ceilalti. In cazul in care faci parte dintr-un grup care fumeaza te apuci si tu sa fii la fel de "interesant ca ei". Daca faci parte dintr-un grup nefumator te apuci ca sa te deosebesti de ceilalti, sa fii mai smecheras ca ei. Eu am in clasa mai multe persoane care fumeaza, dar unul dintre ei e miez. Ii se pare atat de tare ca fumeaza, ii place sa vorbeasca cu profesorii despre tigari sa stie lumea ca el fumeaza si ca e tare, ii place sa-si bage tigara in gura de fata cu toata lumea chiar daca nu o aprinde doar pentru a ne demonstra noua ce mare smecher e el ca fumeaza. Asta e mentalitatea, pari mai interesant in mintea lor atunci cand scoti fum pe nas si pe gura. Sau la fete, scot fumul ala din ele cu asa o prefacatorie, nu stiu, tin gura intr-un fel atat de ciudat, pana mea, imi vine sa le bag tigara pe gat cand le vad. Adica daca tot fumezi fa-o naibii normal, lasa aerele astea ca stii tu sa faci cerculete cu fumul si mai stiu eu ce.

| Anonim explică (pentru anonim_4396):

Da... știu, dar care e logica dacă ești la fel?

Să zicem că vezi o grămadă de morcovi și trebuie să alegi unul pe care să-l pui în supă. Nu ar trebui să îl iei pe cel care arată mai bine, mai sănătos? Așa și cu selectarea celor interesanți sau nu. Asta pentru că fumatul e ușor de practicat.

Uite când consider că se schimbă situația: când e un grup de chitariști. E o artă. Chiar dacă toți fac același lucru, o fac în stil diferit: învață să redea cântece din ce în ce mai grele, uneori le compun singuri, au de învățat note.

Dar de ce se interpretează la fel?

| Anonim explică (pentru anonim_4396):

Prostia-i mare. In ziua de azi esti "cool" daca fumezi, nu conteaza ca si ceilalti fac acelasi lucru. Moda zice ca adolescentii trebuie sa fumeze si punct, nu trebuie sa fii diferit, nu trebuie sa faci ceva desebit pentru a te remarca, trebuie doar sa urmezi turma. Asta-i mentalitatea.

| Anonim explică (pentru anonim_4396):

Ok... mai aștept un răspuns care să mă lămurească.
Părerile de rău nu prea ajută, știm, ne plângem, și ce.

anonim_4396
| Anonim explică:

Cand tragi din tigara simti ca tragi in tine si elimini tot stresul si chiar te relaxezi, eu am fumat mai demult, si majoritatea se apuca de mici pentru a parea cool

| Anonim explică (pentru anonim_4396):

De la substanțe, dar și de la procesul de a inspira și expira.

| Anonim explică (pentru anonim_4396):

Mda, asta a fost mai demult, şi am fumat putin, poate de aia arat mai young, multa lume nu-mi da mai mult de 16 ani, cand colo, eu sunt un ''bărbat adevărat''lol

| Anonim explică (pentru anonim_4396):

La femei arată și mai nasol procesul, te îngălbenești cu nuanțe de cenușiu, se descuamează și se albesc buzele, pielea își pierde din elasticitate apărând ridurile prematur. Nu știu cum e la bărbați, însă.

| Anonim explică (pentru anonim_4396):

Am si eu prieteni care fumeaza si cate 3 pachete pe zi, si au pielea galbena si dinţii stricaţi

| XmimiX a răspuns:

Pare mai mai intresanta in anturajul din care face parte poate vrea sa fie ca toti ceilalti

| Anonim explică (pentru XmimiX):

Oh doamne. Recitește. Re, re, re, re, recitește.

| XmimiX a răspuns:

Scuze, din curiozitate dar si prin simplu fapt ca sunt influentati

| Muhibbi a răspuns:

Ai dreptate, nu e nimic "special" in a fuma. Dar depinde de loc si de conditii. Pe strada nimeni nu ii interzice asta, dar la scoala scrie in regulament. Asa ca e tare, e mare ca nu respecta regulamentul si ca face ceva ce aproape nimeni nu mai face la scoala happy Asa ca... Dar de fapt ea e o distrusa care vrea putina faima prin a fuma si va sfarsi prin chemarea parintilor ei la scoala. Poate chiar tu esti acea fata si sunt fericit daca esti, pentru ca imi citesti mesajul si te destepti putin.

| Anonim explică (pentru Muhibbi):

Http://www.tpu.ro/......reau-doar/
De aici. Și eu am încercat la 14 ani, dar nu ca să par cineva. M-am lăsat după ceva vreme, nu mă ajuta cu nimic și am de dat bani pe chestii care mă ajută realmente.

Oricum, dacă ești prins, cazi de prost. :))