| Miaterioasa a întrebat:

Hey, începem cu începutul laughing Am un tip la meditații care vine după mine. Chestia e ca ma gândesc ca m-ar placea..insa pare mai timid. E chiar dragut rolling on the floor. Saptamana trecuta am terminat ședința de meditație, el venise (ca asa face profu, ma tine pana vine el), în fine am terminat exercițiul și m-am ridicat sa-mi strâng lucrurile și sa le bag în ghiozdan. M-am uitat puțin către el și am văzut ca ma privea (apoi, nu mai știu sigur dar cel mai probabil s-a uitat în alta parte). Faza e ca profu a mai încercat sa ma tragă de limba sa vadă dacă am relație și încă o faza e ca mi-a zis sa colaboram, adică sa-l întreb dacă nu știu un exercițiu sau la romana (ca el face meditații) (btw cls 8 ). I-am trimis mesaj de 2 ori: *urmează detalii cam neimportante *prima oara l-am întrebat de niște ex la geometrie și a doua oara dacă a făcut un test de antrenament (ca nu știam niște ex din el) și de o comp de caracterizare a personajului (acum câteva zile le-am întrebat de astea laughing ). Oare chiar ma place? Hmm chestia e ca poate treaba cu colaborarea e din cauza ca e singurul băiat "deștept" cu care m-am întâlnit...fiindca celalalt cu care m-am mai întâlnit nu era foarte conștiincios. Ma gândeam sa ii mai trimit zilele astea mesaj și sa-l întreb "și ție îți dă profu asa multe teme" și pe urma sa zic probabil ca e bine ca lucram asa mai mult pentru a reuși la evaluarea nationala si pe urma sa-l mai întreb și la ce liceu vrea și cam atâta ca nu mai am idei. Faza e ca nici nu suntem în aceeasi scoala... crying
Oare merita sa mai vb cu el? Cum sa-mi dau seama dacă ma place.
Chestia e ca nici nu petrecem prea mult timp împreună (max. 10 min. pana îmi termin exercițiu și sa-mi fac ghiozdanul) ca să-mi dau seama prea bine (și de comportamentul lui, dar și dacă ma place).
+câteva idei cum sa încep conversația.
SCUZE ROMANUL

2 răspunsuri:
| SociopatuI a răspuns:

Ohoho, dar cate optiuni exista. Baga-te in seama prin mesaje incepand cu un exercitiu, sa te ajute la el. Dupa cand iti da rezolvarea ii poti cere o parere, doua, despre cate teme va da proful. Si de acolo incepeti conversatia intima.

| Miaterioasa explică:

O sa dau un mic update. Tipul aparent are relație...asa ca fetelor nu va faceți speranțe din lucruri mici! Pup :**