Mereu sunt ignorat de propria-mi familie, ei nu ma inteleg (prin faptul ca le zic ceva, iar ei ma contrazic mereu). Mama mereu ma blestema, Tata tipa in continu' si ma injura, sora mea are o placa sa de-a in mine ca o nebuna (si normal ca n-am voie sa trag in ea) dar am observat ca s-a mai oprit din asta pana am pus piciorul in prag.

Din cauza ca Tata a tipat, si niste vecini dadeau cu burghiul in continu' sa ma trezeasca, iar Mama cu sora mea bateau in masa ca nu stiam un exercitiu la ceva. Mi-a ramas o "trauma" sa zic asa.

Nu stiu ce sa mai fac, de cand eram un copil mic, se luau de mine de nu mai stiam ce se intampla.
Am fost batut de Mama cu pumnul, de sora mea cu un picior in burta. Iar tatal care mi-a tras un pumn in picior de nu mai puteam sa merg cu el.

Si nu numai asta, la scolile mici, toti copii se purtau urat cu mine, apoi la scolile mari. Si cineva a venit si mi-a tipat la ureche la cat de mult isi batea joc de mine.

Am inceput sa ma gandesc sa ma "sinucid" si chestii dintrastea, dar n-are rost, chiar daca as face chestia asta as ajunge una doua la spital, care nu este chiar asa de placut (normal ca nu).

Cand eram mai mic, incepusem sa ma tai (c-am mai vazut chestii dintrastea pe net, si-am crezut ca nu mi s-ar intampla ceva daca totusi as face asta) plus, niste copii la scoala faceau asa ceva, si nu prea eram sigur de chestia asta, dar apoi am incercat. (nu cu lama, s-au chestii dintrastea care sunt total ironice, cu chestii care gaseam ca-s ascutite) ... In fine si apoi mama ma dusese inainte la o psiholoaga, care insfarsit cineva care ma intelegea, dar mama fiind geloasa, nu m-a mai dus la ea deloc.

Apoi, parintii mei, se injura la greu, si tot aud injuraturi care nu-mi plac deloc. (si asta nu este oricare alt tata, se comporta ca o femeie, iar mama se comporta ca un barbat). Pur si simplu, sunt imposibili.

Trebuie sa-i suport in fiecare zi, ori mama care da importanta la rudele ei, ori asta, care se duce prin parti, la o parasuta scarboasa si mizerabila.

Mama o zis ca se desparte de el, doar ca este greu cu "banii". Iar asta, vrea sa-i ia toti banii, ca sa-i deie la o parasuta si copii ei zabalosi care-s niste golani de 30-40 de ani.

Ce pot sa fac? cum pot sa o ajut pe Mama sa se desparte de asta? (plus, el ameninta ca bate cu bata, si a spart multe geamuri, in care din cauza lui m-am lovit).

Nu inteleg deloc, altii, cred ca am o viata "buna", dar ei habar n-au prin ce trec in realitate. Sunt multe chestii care doar le detest si le urasc si sunt pur si simplu iesite din comun care nu mai stiu daca sunt normale s-au nu.

Apoi am scapat de scolile alea infecte, dar tot mi-a ramas ca am ajuns sa fiu fraierul, lenesul scolii, si regret, regret foarte mult ca Mama asta m-a dat la o scoala, plina de puradei si oameni cu niste vocabulare tampite.

Am numai vantai pe picioare, o zgarietura care din greseala am dat cu pumnul intr-un geam care mi-a ramas semne foarte urate pentru toata viata mea, din cauza ca fumam in continu' mi-a luat par focul, mi-a ars fruntea si sprancenele, ma dor mainile, ma doare capul, simt ca sunt cu mentalitatea in jos (de parca simt ca mor), am un deget indoit, care regret, ca am stat cu mainile in apa rece, si mereu cand ma trezeam sa ma duc la scoala imi puneam apa fierbinte, simt ca sunt nervos si incerc sa ma calmez, am inceput sa plang 2-3 ore, inca incerc sa slabesc (chiar daca asta m-ar face sa fiu anorexic). Si fumez tigarile adica le trag in nas, chiar daca asta mi-ar cauza o problema pentru ca nu mai pot. Si m-am lovit cu capul rau de tot, cand eram mai mic am lesinat, am luat niste pastile care m-au dus la spital, sora mea a inchis portiera de la o masina peste piciorul meu, apoi m-am zgariat din greseala in ceva cu piciorul care mi-au facut niste zgarieturi si nu prea pot merge cu piciorul stang. Ascult muzica incontinu' care ma doare capul, doar ca ignor chestia asta, si ascult muzica ca sa-mi mai revin dar nimic. Ma joc jocuri pe calculator care nu-mi fac nici astea nici un bine si ma streseaza oamenii de acolo. Ma dor ochii pentru ca nu port ochelari ci s-au stricat, si alea isi bateau joc de mine, ca spuneau ca port 2 la ochelarii, apoi spun ca s-au mai micsorat. Ma dor dintii rau de tot, si nu ma duc la stomatolog, pentru ca alea spuneau ca trebuie sa am "15" ani sa-mi scoata un dinte afurisit care ma chinuit toata viata.

Si chestia ironica, este ca tot imi doresc moartea, dar nu stiu ce sa mai fac.
Chiar daca as avea varsta necesara sa plec din casa asta, m-as duce nicaieri pentru ca stiu ca viitorul meu consta din nimic din cauza parintilor mei.

Nici n-am prieteni, pentru ca ei pur si simplu, chiar daca m-am pus cand eram mai mic ca la un covor la ei, ei doar ma ignora, ma tradeaza, doar asta stiu ei sa faca, iar prieteni/prietenele bune se duc sa fie cosmarul meu.

Am inceput sa cred ca lumea asta, nu este realitatea, doar un cosmar, care incerc sa ma trezesc dar nu pot.
Mereu am fost exclus, mereu am fost cel vinovat.

Tot incerc sa ma sinucid, dar nu pot, am incercat, si-am si intrebat pe cineva, cum pot sa fac chestia asta fara sa ma duc la spital, doar sa mor atat, dar nimic, altii imi spun cum, dar le stiu astea deja si stiu ca nu pot sa fac chestia asta.

O data i-am zis lui mama mea, sa ma duca undeva, unde poate sa ma omoare, oricine, oriunde, cum vrea, iar ea m-a ignorat, nu i-a pasat.

Cum pot sa fac, sa rezolv totul? sa nu mai fiu pentru altii fraier? simt de parca toata lumea, ma crede un fraier, si ma stie de la scoala aia, unde am fost batjocorit, lovit, injurat, etc...
Si chiar daca m-as duce la psihologi, isi bat joc de mine.
Incerc sa traiesc, chiar daca asta ar suna, nu stiu, iesit din comun, ceva de ras?
Nu stiu cum sa fac, ce sa fac.
Sa ma duc la psihologi din nou chiar daca si'ar bate joc de mine? (apoi ei s-ar da mari doctori, sa spuna ca-mi trebuie niste pastile).
Nu mai stiu ce trebuie sa fac.
Iar altii incearca sa-mi spuna sa ma sinucid, chiar si la jocuri. De parca n-as vrea eu? si incerc, ar fi norocul lor de o viata sa ma sinucid cred ca, pai asa am sa fac, daca toata lumea ma bate la cap cu chestia asta.

Iar mama mereu spunea, ca sunt un copil dificil, si la doamnele de pregatire, le dadea bani in plus, sa-si ceara scuze cum sunt eu normal, ca eram un copil bun, nu stiu ce faceam, doar sa ma chinui sa inteleg niste exercitii.

Ea spune ca sunt un copil "normal" si vai, nu prea cred asta, la cum si-a batut joc de mine, si m-a intors pe dos cum vrea ea.
Normal, ca ea nu m-a mai dus la scoala, am mai crescut, si am mai inceput sa percep lucruri. Iar ea nu, nu ma duce la scoala. Fix o directoare a spus ca sunt o "lepra". Ce dragut din partea ei. Nu.

Nu mai inteleg ce vrea lumea de la viata mea, ori arat urat, ori arat frumos, ce sa mai fac. Stima mea este 0% poate sa zica ca sunt urat la greu, ca stiu, poate sa spuna ca sunt frumos nu stiu cum, nu cred.

Iar sora mea vine, si ma streseaza in continu', stie ca ma enerveaza doar, ma vede ca n-am putere (si nici n-aveam) si vine si ma chinuie cu niste intrebari stupide care le stie pana si ea.
Apoi chiar daca parinti is intr-o zi plecati, cand vin, iar trebuie sa-i aud.

Ascult, sunt cuminte, nu fac prostii, iar ei vin si-mi dau niste replici cat sa ma gandesc pentru o zi.
Ma gandesc foarte mult, si gandurile astea ma omoara.

Orice as face, nu sunt bun de nimic, dar incerc, incerc, incerc, si nimic.

Chiar daca un om mi-ar spune, ca ori sunt oricum crede ca-s fi si altele, pentru mine este o chestie inutila, c-am auzit atatea cuvinte, cat n-ar trebuie la varsta mea si cum se dau ei mari sa ma "descrie" si nici macar nu ma cunosc.

M-am saturat pana si de pe internet, se uita ei, isi dau cu parerea, si ce-am facut aici? apoi m-am oprit, am zis, gata cu internetul pentru azi nu mai vreau, dar n-am ce sa fac, pentru ca este urat la fel si ca realitatea.

M-am oprit sa mai mananc, daca un om moare fara sa mai manance, atunci este simplu, pentru ca oricum nu-mi mai trebuie in viata mea mancare, mama imi pune ceva in mancare, si nu mai pot manca deloc, imi este rau de la chestia asta. Orice as manca, ori un om se da smecher si-mi pune ceva, ori mancarea n-are gust deloc.
Ma simt ca la inchisoare, doar ca mai rau.

Si mama, vrea sa mai ies afara, doar ca stie, ca nu-mi place, si in felul cum se uita lumea la mine, ma face sa nu mai ies din casa toata viata mea.

Apoi cum am chestia de exprimare, altii se dau tari si mari, si mai zic niste cuvinte in plus, de parca n-aveam din start nevoie de asa ceva.

Cum sa mai zambesc, cum sa am emotii de genul acesta, daca toata viata mea a fost un cosmar extrem de urat.

Orice fac, lumea se uita la mine, si apoi vin criticile din 5 in 5 minute, am inteles, sunt un om nefolositor si toate cele, dar in continu'?

Normal, ca chestia asta ma afecteaza la greu, ca doar trebuie sa intru in societate, pentru ca cand o sa am varsta aia necesara, trebuie sa ma obisnuiesc sa fiu o carpa de sters, dar pana cand? trebuie ca chestia asta sa aiba si un sfarsit, ori imi fac sfarsitul singur, ori altcineva sa ma omoare, altfel, nu mai stiu.
Nu pot exista in lumea asta, este prea complicat, cosmarul asta, pun pariu, ca daca cineva l-ar avea, si-ar pune intrebarea, ce este viata? s-au daca chestia asta macar este pe bune? tot imi pun intrebarea, este un cosmar s-au ce? normal ca este, la ce chin intampin, ar trebui sa fiu mort, mai din timp.

Nici nu sunt un om optimistic, chiar daca as gandi asa, mi-ar arata din start contrariul.

Si profesoarele niciodata, nu m-au invatat nimic, ce ar trebui sa stiu pentru varsta mea? exact, as fi de tot rasul de pe pamantul asta.
Cand ar trebui sa am "viata" aia, ce se alege de mine? sa-si bata joc de mine lumea (de parca nu-si bate joc de mine si acum), in continu', pentru ca v-a trebui sa am un serviciu, doar n-am sa stau degeaba, si-apoi, vine chinul, trebuie sa stiu ora, sa nu intarzii, sa nu ma bata la cap seful din 2 in 2 secunde.

Mama si tata pana si sora, imi spune, ca sunt un nimic, ma injura la greu, si mi-a si spus tata "daca te injur eu, atunci este adevarat", nu inteleg chestia asta, adica da, trebuie sa ascult de parinti, dar in halul asta? ei nu ma scot din cuvintele urate, fac ceva pentru ei, nu imi zic nici macar un "multumesc", ma da deoparte ca o marioneta dintraia care tace si poate lua foc oricand.
Alti copii au de toate, pana si parinti lor sunt in strainatate, s-au fratii lor, s-au ei se duc in strainatate, prin Italia si altele, unii au hoverboard-uri, iphone la 5 ani, tot felul de chestii, dar eu sa am lucruri pe banda la fel ca ei? nici pomeneala nici n-am auzit vreodata un copil sa nu spuna "vai, d-am mers prin Italia si mi-am cumparat, haine smechere, si tot felul de accesorii"... si culmea, ei au chestiile alea, iar eu? de abia ma chinui sa intreb la parinti daca ar putea macar sa-mi cumpere o haina, doar o haina (si nu numai ei sa mearga in "Italia", si prin alte tari).
Se pare ca copii populari au mai mult noroc, decat ceilalti, am vazut ca filmele sunt filme, dar realitatea este mai urata.
Sunt ca o stafie, nimeni nu ma vede, dar cand cineva are nevoie de mine, parca exist acum in cateva secunde, si apoi poof, gata "la revedere"
Si psiholoaga respectiva spunea ca sunt un copil "sensibil", dar n-am ce sa fac, daca lumea asta este pur si simplu, iesita din comun, mereu am pus altor viata prima pe loc decat pe a mea, si mereu am ajutat, dar degeaba, daca ar fi sa existe un nivel, as fi intre moarte si viata.

Ce as putea face sa-mi inchid cosmarul asta?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook